Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că Biroul Permanent Naţional al partidului a aprobat strângerea de semnături pentru moţiunea de cenzură „specială, deschisă, populară”, urmând ca aceasta să fie semnată de toţi parlamentarii social democraţi şi trimisă spre semnare celorlalte grupuri parlamentare.
Ponta a precizat că textul moţiunii de cenzură aprobat de BPN cuprinde zece motive pentru care guvernul Boc trebuie să plece, printre care se numără: dispreţuirea pensionarilor, mărirea excesivă a taxelor şi impozitelor, lipsa măsurilor împotriva clientelei politice, atentatul la siguranţa cetăţenilor prin tăierea subvenţiilor, dezinteresul faţă de crearea de locuri de muncă, încălcarea Constituţiei sau considerarea presei drept o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.
„Este o moţiune specială, deschisă, populară. Azi toţi parlamentarii PSD o vor semna. O vom trimite grupului PNL şi fac apel să o semneze, iar apoi, individual, la toţi senatorii şi deputaţii care mai susţin Guvernul. Sperăm ca azi, mâine, poimâine să strângem 236 de semnături care să ne permită introducerea, discutarea şi trecerea moţiunii”, a spus Ponta.
El a arătat că moţiunea de cenzură iniţiată de PSD reprezintă „un model constructiv” de moţiune, care să conducă la plecarea guvernului Boc şi, pe de altă parte, la o nouă majoritate parlamentară de minimum 236 de parlamentari.