Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat miercuri că în grupul din care face parte s-a decis depunerea de plângeri penale împotriva lui Ioan Oltean, Roberta Anastase, Maria Barna şi Daniel Buda, cei care „au girat” desfăşurarea şedinţei de marţi a plenului reunit în condiţii de nelegalitate.
„Toate posturile au fost adjudecate de putere. Rapoartele unor comisii de specialitate sunt nelegale, pentru că nu a existat cvorumul necesar adoptării unor rapoarte, care erau obligatorii ca să se poată lua o decizie în plen. Foarte greu, după eforturi supraomeneşti ale puterii şi cu participarea domnului Ciuhodaru, s-a reuşit să se asigure o majoritate care să permită trecerea prin Parlament a Avocatului Poporului şi a celorlalte funcţii de la instituţiile publice (CSA şi Curtea de Conturi – nr.). În şedinţa de grup de miercuri am luat decizia de a face plângeri penale domnului Ioan Oltean, doamnei Roberta Anastase, doamnei Barna şi domnului Buda Daniel, respectiv cei care au girat desfăşurarea unor şedinţe de comisii permanente şi a lucrărilor plenului comun în condiţii de nelegalitate”, a declarat viceliderul grupului parlamentar PSD din Senat, Adrian Ţuţuianu.