Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a precizat, marţi, că prin susţinerea introducerii unui sistem de impozitare progresivă şi, implicit, renunţarea la cota unică, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, declară, practic, falimentul guvernării de dreapta.
„Ministrul Vlădescu declară clar falimentul guvernării de dreapta, nesusţinând principala măsură a dreptei, cota unică”, a spus Moldovan pentru Mediafax.
El a precizat că PSD s-a pronunţat, de cinci ani, împotriva cotei unice şi în favoarea impozitării progresive.
„De cinci ani spunem că trebuie să se renunţe la cota unică. Mă bucur că în ceasul al doisprezecelea ministrul Vlădescu, deşi a fost certat de Boc şi de Videanu când a propus prima dată adoptarea acestei măsuri a PSD, şi-a asumat acest lucru şi l-a făcut public”, a spus Moldovan.
El a arătat că, prin declaraţia lui Vlădescu, care susţine introducerea unui sistem de impozitare progresivă şi renunţarea la cota unică, se dovedeşte că analiza şi propunerile PSD privind rezolvarea problemelor deficitului bugetar au fost serioase.
„Aştept ca această măsură de renunţare la cota unică să fie adoptată, iar premierul Boc şi PDL să îşi recunoască incompetenţa şi să plece acasă”, a mai spus Moldovan.