PSD vrea interzicerea cumulului pensiei cu salariul în Guvern

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis ca pentru funcţiile de secretar de stat şi de membru în cabinetele demnitarilor să nu mai fie numite persoane care fac cumul cu pensii speciale, a anunţat, marţi, preşedintele partidului, Marcel Ciolacu.

„Avem o decizie luată astăzi în cadrul Consiliului Politic Naţional – pentru nicio funcţie de secretar de stat sau membru al unui cabinet al unui demnitar să nu mai fie persoane care fac cumul de pensii speciale. Este deja o decizie politică luată în interiorul PSD”, a declarat Ciolacu, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă este posibil ca în viitorul Guvern să fie mai puţini angajaţi care deţin şi pensie specială.

Întrebat dacă această decizie se aplică şi viitorilor miniştri, el a răspuns: „Este o decizie politică care se aplică indiferent dacă ai fost, eşti sau vei fi”.

Marcel Ciolacu a reiterat că îşi doreşte ca Sorin Grindeanu să rămână şi în Guvernul care va fi alcătuit la rotaţia premierilor. El a menţionat, totodată, că Mihai Tudose „are loc în orice Cabinet”.

„Domnul Tudose are loc în orice Cabinet, are expertiza necesară. Sper să nu îl deranjez nici pe dânsul, nici pe soţia dânsului. Am avut o discuţie, e o decizie a familiei Tudose şi sunt ferm convins că o să ne-o aducă la cunoştinţă la momentul oportun”, a afirmat Ciolacu.

Potrivit liderului PSD, data la care va începe procedura pentru schimbarea Guvernului este cea din protocol, adică 25 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. Valabil peste tot,la toti!esti sanatos muncesti pe un salariu,la pensie iei pensia!simplu!nu 3 pensii si 4 salarii,nu speciale,nu mai multe!ori un salariu,ori o pensie!

  2. Și uite așa PSD își dă cu tesla, KWI va avea ultimul cuvânt, așa cum a spus. Ciolacu îl vrea pe Grindeanu în guvern, să fie în postura șef al guwernului ?!

  3. A, deci numai secretarilor de stat și altor consilieri guvernamentali mărunți le va fi interzis cumulul pensiei speciale cu salariul. Ministrului Ciucă, dacă va mai fi așa ceva, i se va permite, că doar s-a încăierat pe la Nassirya și pe la Kandahar cu niște mujahedini înarmați cu arcuri și săgeți. Câtă impostură și la Ciolacu ăsta, câtă micime de caracter!

  4. Nu-i de ajuns, nimeni de la stat să nu mai acumuleze pensie cu salariu.

  5. IN NICI O TARA A LUMII NU EXISTA;…… CA O PERSOANA IESITA LA PENSIE DIN SISTEMUL BUGETAR SA POATA DEVENI ULTERIOR SALARIAT BUGETAR SI SA PRIMESCA CUMUL DE PENSIE CU SALARIU DE BUGETAR…..

  6. Pai si cu Ciucă ce facem? Cine are curaj să-i taie din parale? Vitelul nu e bun in nicio functie in care trebuie sa facă ceva si sa vorbească fără ” ăăă „.

  7. De ce tocmai acum sa trezit PSD sa gindeasca la aceasta lege,care ar fi trebuit de foarte mult timp sa fie data pt. toti salariatii ,nu asa cum citim doar pt.o anumita categorie.Se apropie cumva alegerile si vor smecherii din PSD sa sensibilizeze pe votanti ?

  8. Nu-i prea tirziu ? ( nu Claudiu haurelul) Da de ce nu spuneti cu voce si litere de tipar : VIN ALEGERILE!Nu vom uita . „Si m-ai scuipat si m-ai batut / Si ciine eu ti-am fost”!Cit credeti ca mai dureaza umilirea poporului asta ?

  9. Apa de ploaie. Nu are nici un efect asupra bugetului pentru 3 sau 4 persoane. Ciolacu putea sa propuna legi pentru toata lumea dar el, pe la spate, in calitate de presedinte al Cam Dep a votat toate legile contra romani si Romania. Acum vrea doar sa arunce cu praf in ochi romanilor si sa-i prosteasca.

  10. au curaj fratilor. Aia de i-au numit si ii sforaresc au si salarii nesimtite si pensii speciale si firme capuse!

  11. LEGEA PENSIEI E DEFECTA. Rolul pensiei este AJUTOR LA BATRANETE cand nu mai poti muncii pentru ca nu mai poti merge, nu mai poti ridica obiecte grele, obosesti repede , ametesti, ai multe boli. Pe de alta parte unele meserii ca fotbalist; Balerina, militar nu poti sa le faci dupa 40 ani. Nu inseamna ca iesi la pensie . Normal trebuie redistribuit in alta munca ca vanzator, paznic, care nu depinde de varsta. Si la 62 ani sa fie aplicata pensia.
    Sau esti jurist poti face si notariat. Securist poti fi si in arhiva . Militar poti face si paza la depozite si perimetre in fata calcuratorului cu camere si senzori de miscare.

    • Ce destept esti, pune un pilot militar paznic! Hai siktir! Si cind te gandesti ca o casiera de al metrou a iesit la pensie acum 2 ani cu 5000 net si acum are aproape 6000 si voi vorbiti de militari ca au pensii speciale mari(nu toti, ca majoritatea au sub 5000)?

  12. Raman fara cadre….PS. Impozitarea la sange ramane solutia…Ia pune tu impozit de 80% a tot ce trece de 25000 net si sa vezi cum se rezolva treaba! Dar e un pericol: si fara cumul vor fi unii care renunta la pensie doar de dragul functiei, pentru alte interese..

    • La Metrou este grupa a II a de munca si au spor de subteran, plus aerul imchis de respirat. Asa se explica pensiile mai mari. Mai cititi ce scrie la lege si dupa aceea scrietii tampenii.

  13. începeți cu demnitarii DIN PARRLAMENT, MINISTERE, CCR,unde m enache, omniprezentul consilier, ambasador, deputat fsn, psd, unpr si livia stanciu ce se apropie de 100 mii lunar, după traseismul si abuzul ultimei de a suspenda procesul celui cu 6 case in turul 2 si ascunderea dosarelor ca adjunct la galati, promovată pt mapa profesională de tandemul m toader-basescu si recompensată pt abuz in serviciu si trafic de influenta de suspendatul turului 2 ?????

  14. La cate minciuni(a se citi: haleste rahat), au mai inventat o pensie pentru magistratii debutanti care la 16-18 ani nu au colaborat cu vechea secu, dar nu e vorba de cea care e mentinuta si crescuta dupa 1990.

  15. ai coborat in subteran, la cateva sute de metrii adancime?
    Apoi mai mergi catva kilometrii pe orizontala?
    Apoi, sa lucrezi din greu in praf de carbune si risc de explozie sau surpari sau viituri de ape, uneori la 35-40 grade?
    Stii ca pensionarii mineri nu au 5-6000lei pensie, in schimb au silicoza sau antracoza?
    Mai lasa gargara ca prea postezi prostii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.