PSD vs PNL sau cine se laudă mai bine

Teoretic membrii ai coaliției de guvernare, PNL și PSD se luptă în evenimente prin care vor să-și expună public realizările lor în primele șase luni de guvernare.

PSD vs PNL sau cine se laudă mai bine

Teoretic membrii ai coaliției de guvernare, PNL și PSD se luptă în evenimente prin care vor să-și expună public realizările lor în primele șase luni de guvernare.

Teoretic membrii ai coaliției de guvernare, PNL și PSD se luptă în evenimente prin care vor să-și expună public realizările lor în primele șase luni de guvernare.

Liberalii se întâlnesc astăzi și mâine, la Brașov, acolo unde premierul Nicoale Ciucă le va da primarilor raportul privind activitatea Guvernului.

Liberalii se reunesc joi în Liga Aleşilor Locali, iar vineri în Consiliul Naţional al formaţiunii.

Reuniunea Ligii Aleşilor Locali va avea loc cu participarea celor 1.200 de primari liberali, iar la Consiliul Naţional al PNL vor fi prezenţi 1.000 de delegaţi.

Nici pesediștii nu se lasă. Ei își prezintă bilanțul activității miniștrilor, într-un eveniment organizat la Parlament, la ora 18.00.

#PSD le va prezenta românilor un bilanț cinstit și realist al celor 6 luni de guvernare. Nu vrem să fardăm realitatea. Știm care sunt greutățile oamenilor și ce așteptări au de la noi, se precizează într-o postare făcută pe pagina de FB a PSD.

Nu vor fi vorbe mari, ci adevăruri simple. Este un moment în care nu facem promisiuni, ci aducem argumente. În care explicăm, din nou, de ce vrem să folosim toate resursele necesare pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie și pentru a susține dezvoltarea #firmelor românești.
Este un raport onest în fața #românilor, așa cum cred că trebuie să facă orice guvernare serioasă și responsabilă.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. si cel mai tare se lauda presedintele part time, primul navetist al tarii , care spune , cu gura pana la urechi, CA S-A VINDECAT DE CIUMA ROSIE !!!

  2. PNL cu piticania drogata de Catu, este autorul imoral al majorarilor la gaze si electricitate, cu efectele de cresteri nerusinate la alimente si medicamente. PNL prin monsieur Ciuca, trebuie sa explice cum au indraznit sa puna biruri inumane pe capul romanilor, si acum, nemernicii astia de pnlpdl hoti, asteapta voturile fraierilor ?! Si aprecieri ?! Eventual, iresponsabilii lu’ Ciuca, asteapta laude…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.