PSG, fără probleme, Bayern riscă eliminarea

Miercuri, 14 februarie, au avut loc ultimele două meciuri din manșa tur a optimilor de finală ale Champions League. La Paris, Real Sociedad a rezistat o repriză, perioadă în care a avut șansele ei de a deschide scorul, dar, după pauză, Kylian Mbappe și colegii lui au pus lucrurile la punct. Scorul de 2-0 în favoarea gazdelor cam omoară orice speranțe ale bascilor la retur. A fost primul eșec în ediția de Champions League la care participă în premieră pentru formația din San Sebastian. Mbappe a lovit primul la câteva minute după pauză, iar diferența a majorat-o Barcola.

La Roma, Bayern Munchen a purtat pe cap falsa aureolă a marii favorite în fața lui Lazio. După ce au fost zdrobiți în finala la titlu duminica trecută, la Leverkusen cu scor de neprezentare, fantomele lui Thomas Tuchel au bâjbâit neputincioase și pe Olimpico din Roma, unde fostul jucător român al lazialilor mai bine de 12 ani, Ștefan Radu, s-a aflat în rândul tifosilor romani, comportându-se ca un veritabil ultras. Și avea să fie fericit la final pentru că Lazio pune acum în pericol calificarea bavarezilor, câștigând cu 1-0 dintr-un penalty transformat cu 15 minute înainte de final de către Immobile. Declarația absolut șocantă a făcut-o antrenorul lui Bayern, Thomas Tuchel, care a spus că echipa sa a făcut totul pentru a pierde acest meci, atât de prost a jucat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. – nu e vinovat CTP ce spune, ci doar cei care l citează!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.