Profesorii, puşi la zid: „Mă deranjează cumplit”

profesor, sibiu

Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu critică autoritățile pentru că nu au organizat centrele de vaccinare din timp și spune că atitudinea profesorilor și cadrelor medicare este „înfiorătoare”.

Deputatul critică autoritățile pentru că nu au organizat centrele de vaccinare din timp.

„Cel mai prost lucru a fost că nu ne-am pregătit din luna august (…). E foarte deranjant că e luna decembrie și noi abia acum ne pregătim pentru aceste centre, când știam din luna august că ne vom vaccina”, spune la RFI Emanuel Ungureanu.

El taxează refuzul multor profesori și cadre medicale de a se vaccina anti-Covid-19.

„Mă deranjează cumplit să văd aceste cifre, 50% din profesori să nu-și dorească să se vaccineze, aproape 40% din cadrele medicale, mi se pare absolut înfiorător. Cum să convingi populația generală să se vaccineze, dacă ai o rată de refuz atât de absurdă în rândul persoanelor care ar trebui să informeze și să convingă marea majoritate a populației să se vaccineze?”, menționează deputatul USR PLUS.

Ungureanu crede că succesul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 depinde și de numărul de doze care intră în țară,

„Depindem enorm de numărul de vaccinuri care intră în țară. Eu sper din toată inima să fie autorizată și a treia firmă care produce aceste vaccinuri, ca să avem un număr mai important de vaccinuri”, conchide Emanuel Ungureanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

20 de Comentarii

  1. Vaccinul nu a scăzut nr de îmbolnăviri pt nici o boală. Toate au fost introduse cînd 99,9% din cei infectați, și aici de de povestit, supraviețuiau. Emanuel, după nume pocăit, este dezinformat cumplit, precum majoritatea oamenilor, dar ca parlamentar ar fi trebuit să-ntoarcă treaba cu vaccinul pe toate fețele înainte să deschidă gura. Riscul e mare să rămâi de pomină în ochii urmașilor.

  2. Alt infect care vrea obligarea cetatenilor sa se vaccineze, fara a se tine cont de dorinta si vointa cetateanului! Te uiti la el si nuiti vine sa crezi ca acest biped aberator are pozitie in conducerea statului, la cate aberatii scoate pe gaura gurii!

  3. Noi,nevotantii voștri stiam ca sunteti o adunătură de idioti cu muci in loc de creier,si nu aveam nicio speranță de la voi. Ma între septelul rezist ce o face, o fi la iernat in grajduri si rumega resturi se la pomenile lui soros?

  4. Propun ca to’a’shu’ Emanuel sa se vaccineze de 100 de ori, sa sporeasca media de vaccinati la hectar ! Asta ca sa avem ce raporta la stapanire, cu indreptatita mandrie neo-marxista !

  5. Tu care nu esti nici medic si nici profesor, ci un terchea bercea te poti vaccina. Globalistii neomarxisti au nevoie de imbecili care sa le execute ordinele. Stai linistit. O sa fii nemuritor. Parca mi te si imaginez, peste 200 de ani, cum pupi dosuri cu acelasi zel revolutionar, după care continui sa freci menta si nu Numai la rece, căci la cald se dilată prea tare.
    Ps. Si daca te deranjează, ce? Si pe mine ma deranjează faptul ca exiști si daca ma deranjează, ce? Nu uita cand mai faci declaratii de o asemenea profunzime sa apari in fustita si pantofi cu tocul de 12 cm. O sa fii mult mai credibil pentru reprezentanții tai, ca pentru noi, nu esti decât un lipitor de afișe, un propagandist si un galgarist cu fusta si cu barba, a la Marx Blendèr.

  6. Băi bolovane ,neincrederea in institutii e vinovată pentru aceasta reactie a profesorilor si mai ales a cadrelor medicale.Apoi,felulul cum s-a realizat vaccinul pe repede inainte, sarind multe etape,neomologat,nu raspunde nimeni pentru eventualele urmari….Si sunt multe aspecte care voi politicienii lu” peste ar fi trebuit sa le lămuriti apoi sa veniti cu critica.Insa in goana voastra nebuna dupa ciolan si impartirea functiilor bugetate,s-a uitat tocmai esentialul,grija fata roman(atatia cat au fost la vot si nu numai)Insă cel mai dureros aspect,e acela care ne arata ca Romania nu e pregatita deloc a face fata unor asemenea evenimente,cum e aceasta pandemie.Fereasca-ne bunul Dzeu de o calamitate naturală,ca vom pierii ca sobolanii de pe o nava ce se scufunda ,in frunte cu voi politicienii buni de nimic …Doar de tocat bani cu nemiluita !

  7. Tovarasu Ungureanu nu citește…el face propaganda si propaganda dăunează grav sănătății. E ingrozit dar de fapt e îngrozitor ca nu știe ce vorbește.

  8. Astazi sarbatorim 171 de ani de la nasterea marelui Eminescu. Poetul a murit la 39 de ani victima a malpraxisului medical. Stiinta acelor vremi l-a tratat de sifilis, desi el suferea de depresie si tulburare bipolara, cu mercur, care de fapt l-a otravit si i-a cauzat moartea. Vreau sa spun ca peste 150 de ani poate vom privi cu superioritate si zambete ironice metodele de tratament actuale, cu injectie (nu vaccin, cum fals se spune) cu ARN mesager.

  9. Intrebarea este daca toata populatia trebuie sa faca Covid. Pentru cei cu imunitate slaba, cu boli grave si cei peste 75 de ani este recomandat. Apoi cei tari vectori de transmitere sunt tineri si copii

  10. Baietii taichii, cititi prospectele vaccinurilor inainte sa bagati ARN-uri modificate genetic provenite de la fetusi umani in voi!

  11. Unii profesori și medici înțeleg datele științifice . Din acest motiv nu se vaccinează, indiferent câte falsuri vehiculează politicienii și televiziunile.

  12. El uita ca Omul este o fiinta aprox. libera, voiam sa scriu libara ca vietuitoarele padurii, dar am uitat ca Omul este ingradit de legi si mai ales de judecata unuia ca acesta, nu merita pomenit numele ca-i intarim puterea de cate ori il invocam.
    Lasa-i domnule sa faca asa cum ii indeamna inima, nu cred ca ai sau ai putea avea pe constiinta asistentul din Constanta, medicul din Florida, asistenta din Spania, doar ceea ce presa a relatat.
    Mai mult 80-90% s-au vindecat, mortalitatea in lume in 2002 conf. wiki pe boli respiratorii fara TBC si cancer pulmonar este de 2% din cauza mortii pe GLOB, iar acum sunt 2% din declarati pozitiv nu din cei ce mor intr-un an pe Pamant.
    Pare stupid ca daca o viata adica in 40-50 de ani nu ai facut niciodata o gripa cu 39 de grade si stare de rau fara sa te vaccinezi sezonier acum vei face ”marea” gripa sau pneumonie virala…
    Va este frica vaccinati-va, credeti in vaccin faceti, dar daca gandul este indoielnic, puteti avea reactie alergica de respingere ca si cum ati manca si va ”pica” greu.
    De aplecatura poti avea probleme mari. De aceea in prospectul publicat de Cotidianul e scris ca daca ti-e frica ar fi bine sa renunti.
    Este o umanitatea de fatada dle deputat.

  13. Acum ca ne taie ue fondurili daca nu le facem stat de drept ma întreb ce ne vor mai tăia dacă nu ne vaccinam asa ca prostii făcuți gramada cum ne vor ei..ca de tăiat pădurile le-au tăiat, petrolul l-au tăiat,autostrăzile le-au tăiat…

  14. @calin- chiar dk nu esti de acord cu un om, nu e frumos sa te iei de numele lui” de pocait” pe care nu el si l-a pus, dk parintii erau pocaiti, nu conteaza, Emanuel Macron tot nume de „pocait” are? Te faci singur de ras prin atitudinea ta: puteai sa spui ca nu esti de acord cu ce zice el ca persoana, nu sa te iei de numele lui, mai ales ca fiind din usr+ in niciun caz nu ar putea fi „pocait”! Noi romanii discriminam pe multi: pt handicap, pt nume, pt felul cum arata sau cu ce se imbraca! Daca ne-am privi noi in oglinda, si dk am fi sinceri, nu am mai discrimina pe nimeni! Nimeni nu e perfect!

  15. da….pe neomarxistii globalisti sorosisti îi deranjeaza cumplit ca planul lor diabolic de control si manipulare a lumii, este obstructionat de faptul ca mai sant oameni care mai gandesc cu creierul lor, care au personalitate, care si vor sa-si pastreze identitatea cultura familia traditia…
    este intr-adevar deranjant ca dupa atata propaganda si spalare de creier sa existe un procent atat de mare dintre oameni care si-au pus intrebari si au inteles ca e ceva necurat, ceva suspect in toata povestea asta cu „criza” sanitara….profetita si planificata de „binefacatori” miliardari cu ani inainte, in nebunia lor demonica de a controla lumea si de a lua locul lui Dumnezeu !
    asa cum au fost suspecte si alte „crize” :sociale, militare, financiare razboaie, revolutii portocalii, „primaveri” arabe, euromaidane…provocate, finantate si promovate tot de aceiasi indivizi diabolici care vor sa controleze lumea transformand popoarele in populatii, prin card si cip, paine si circ, statul lor de „drept” si politica lor „corecta”!

    „OAMENII NU ACCEPTA SCHIMBAREA DECAT IN NECESITATE SI VAD NECESITATEA DOAR IN CONDITII DE CRIZA” debiteaza fara jena Jean Monnet „parintele” fondator al babiloniei satanice UE !!! (Mémoires,éditions Fayard, 1976, p. 129)” 

  16. Cati bani o fi primit ca sa fie atat de indignat? Sa se vaccineze el si familia lui!

  17. Si pe noi ne deranjează ca un terchea berchea ca asta ,nevotat de catre noi, ajunge sa ne dicteze ca vaccinul sa devină obligatoriu.Sa se vaccineze el pentru toata tara.Ce tupeu!

  18. NU TOTI romanii discrimineaza, pe mine ma deranjaza termenul de pocait, desi a fost rostit si de un nepot care e penticostal despre el insusi. Sunt ortodox si nu-mi place termenul pare o ocara. Nu vad de ce sa fie specific unora si asta pt ca nume biblice sunt si Gabriel, Mihai, Rafael mai mult la italieni Elisabeta, Ana, Maria etc.
    De obicei credinciosii pun nume copilului dupa nas si dupa sfintii din calendar. Sf Emanuel a trait intre 288 -305 e sarbatorit in 26 martie la catolici. Deputatul fiind nascut pe 12 martie poate parintii s-au uitat in calendar.

  19. Asta nu e fermecatul ala care fugarea gandacii prin spitale sa-si faca selfiuri cu ei?
    E treaba fiecaruia ce face. Se vaccineaza bine, nu se vaccineaza iar bine.

  20. POCĂÍT, -Ă, pocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se căiește. 2. S. m. și f. Adept al unei secte creștine apărute în Ungaria în jurul anului 1825, care consideră pocăința mai presus de orice virtute; p. gener. adept al unor secte religioase creștine, sectant. – V. pocăi. sursa: DEX ’09 (2009)
    .
    Emanuel este adventist de ziua a șaptea. Și, da, mai ales pocăiții (vezi DEX) pun nume din Vechiul Testament, iudaice, copiilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.