Puiu Popoviciu, emoții prelungite

Instanța supremă a amânat miercuri, pentru 2 august, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul „Băneasa”, în care milionarul Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat în primă instanţă la nouă ani închisoare.

Popoviciu a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi pentru dare de mită.

Conform procurorilor, firma lui Popoviciu, Băneasa Investments, s-a asociat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru a pune mâna pe un teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului.

La ultimul termen al procesului din 5 iulie, DNA a cerut judecătorilor majorarea condamnărilor date de instanţa de fond pentru inculpaţii din acest dosar, în sensul aplicării unor pedepse orientate către maximul prevăzut de legea penală.

De cealaltă parte, avocaţii au solicitat judecătorilor desfiinţarea sentinţei date de Curtea de Apel Bucureşti şi trimiterea dosarului spre rejudecare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.