Pulsul lumii: Biden, Putin și tensiuni cu saudiții

Preşedintele american, Joe Biden, a declarat, într-un interviu difuzat marţi de CNN, că nu crede că liderul rus, Vladimir Putin, va folosi arma nucleară tactică în războiul cu Ucraina, potrivit Reuters şi AFP.

Întrebat despre posibilitatea ca Vladimir Putin să folosească arme nucleare, Biden a răspuns: „Nu cred că o va face. Dar cred că este iresponsabil din partea lui să vorbească despre asta”.

Putin a făcut aluzie la bomba atomică într-un discurs televizat la 21 septembrie, iar joia trecută, liderul de la Casa Albă a avertizat că omenirea se află pentru prima dată de la sfârşitul războiului rece în faţa riscului unui ”Armaghedon” nuclear, adică apocalipsa nucleară, amintind de situaţia din timpul Crizei Rachetelor din Cuba în anul 1962.

Pe de altă parte, Joe Biden a mai afirmat marţi că Vladimir Putin, „în mod clar” a evaluat greşit situaţia din Ucraina şi „a făcut un calcul complet greşit” cu privire la rezistenţa pe care o va întâlni.

„Cred că este o persoană raţională care în mod clar a evaluat greşit” situaţia, a mai declarat Joe Biden.

„A crezut că va fi primit cu braţele deschise (…) şi cred că a făcut un calcul complet greşit”, a mai spus preşedintele american în legătură cu omologul său rus.

Rusia a revendicat marţi responsabilitatea pentru noi lovituri „masive” asupra infrastructurii ucrainene, pentru care G7, reunit de urgenţă, a promis că „îi va cere socoteală” preşedintelui rus.

Întrebat despre posibilitatea de a se întâlni cu preşedintele rus la următorul summit G20, Joe Biden a spus că „nu intenţionează să facă acest lucru”, precizând, totodată, că „depinde” de ceea ce doreşte să discute omologul său.

Dacă Vladimir Putin ar dori să vorbească despre eliberarea lui Brittney Griner, vedetă americană a baschetului feminin închisă în Rusia, „m-aş întâlni cu el”, a dat asigurări Joe Biden.

Preşedintele american a mai afirmat că, în schimb, refuză „să negocieze ceva cu Rusia pentru faptul că ei rămân în Ucraina, păstrează o parte din Ucraina”.

 

Tensiuni cu Arabia Saudită 

 

„Vor fi consecinţe” pentru Arabia Saudită după decizia OPEC+, care săptămâna trecută şi-a redus cotele de producţie, a promis marţi preşedintele american, Joe Biden, în timpul unui interviu acordat CNN, scrie AFP.

El nu a precizat, însă, ce decizii ar putea fi luate.

Mai devreme, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Kirby, explicase că Joe Biden doreşte să ”reevalueze” relaţiile SUA cu Arabia Saudită, după ce congresmeni influenţi au cerut oprirea livrărilor de arme către Riad în urma deciziei organizaţiei OPEC+, în care Arabia Saudită joacă un rol principal, de a reduce producţia de petrol, decizie contrară solicitărilor Washingtonului.

Preşedintele Biden ”a fost foarte clar asupra faptului că trebuie să continuăm să reevaluăm această relaţie, că trebuie să fim pregătiţi să o reconsiderăm”, a spus John Kirby, într-un interviu acordat postului CNN, citat de AFP şi Reuters.

Joe Biden ”este pregătit să colaboreze cu Congresul pentru a reflecta asupra a ceea ce trebuie să fie această relaţie în viitor” şi ”vrea să înceapă discuţiile încă de acum”, a adăugat Kirby.

Reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, aflate sub umbrela OPEC+, printre care şi Rusia, au convenit săptămâna trecută să-şi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi, pentru a sprijini creşterea preţurilor, un eşec diplomatic pentru preşedintele Biden, care insistase ca producţia de petrol să crească.

Liderul de la Casa Albă a efectuat în acest scop în luna iulie şi o vizită în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, zis şi MBS, despre care CIA consideră că este principalul responsabil pentru asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, motiv pentru care anterior în campania sa electorală Biden calificase Arabia Saudită drept un stat ”paria”.

Decizia OPEC+ a provocat un val de indignare în Congresul SUA, unde şeful comisiei pentru afaceri externe din Senat, Bob Menendez, a ameninţat cu blocarea oricărui export de arme către Arabia Saudită. Alţi doi congresmeni, Richard Blumenthal şi Ro Khanna, au semnat în publicaţia Politico un articol în care vin cu o solicitare similară.

Washingtonul a anunţat în luna august că va livra Arabiei Saudite 300 de rachete antiaeriene Patriot, un contract de peste trei miliarde de dolari, alte contracte semnificative fiind încheiate cu saudiţii în timpul preşedinţiei lui Donald Trump.

SUA tună și fulgeră din cauza deciziei „mioape” a OPEC

Despre recesiune

 

„Nu cred că va exista o recesiune. Dacă există una, va fi o recesiune foarte uşoară”, a afirmat marţi preşedintele american interviul pentru CNN.

„Este posibil. (…) Nu anticipez asta”, a mai spus el.

 

Despre Donald Trump

 

„Cred că îl pot învinge din nou pe Donald Trump”, a declarat marţi  Biden, repetând că nu a luat încă o decizie definitivă privind candidatura la prezidenţialele din 2024, scrie AFP.

„După ce se va termina cu noiembrie, atunci voi intra într-un proces decizional” în legătură cu 2024, a spus el, referindu-se la alegerile legislative de la jumătatea mandatului, într-o lună.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

26 de Comentarii

  1. Se pisa Putin pe G7 si pe putregaiul drogat Bidon ,Felicitari pentru Arabia Saudita si Emirate care i au dat o in gura la hodorog

  2. Sauditii au virat-o tiptil catre Rusia. Este un gest care va incuraja multe alte tari bogate in resurse sa le urmeze exemplul. Cloaca europeana va ramane cu milogii. Este momentul ca romanii sa se gandeasca indelung ce viitor vor: in tabara celor bogati (Romania este o tara europeana bogata in resurse) sau ramane langa cei rupti in c_r?

  3. În urma deciziei Arabiei Saudite și a amenințărilor „voalate” a americanilor la adresa saudiților putem trage concluzia că s-a cam subțiat „democrația” în Arabia Saudită ? Ne putem aștepta să le mai ducă americanii o porție generoasă din „democrația” lor binecunoscută cu bombardamente și tancuri ? Niște „democrație” americană la schimb cu resurse, cu petrol ?
    Iar apropo de Putin pe care Biden il face iresponsabil pentru că a amenințat cu folosirea armei nucleare și bagă spaima in omenire. Pai nea Let’s go Brandon…nu ziceai matale ieri sau alaltăieri că omenirea se află in pragul unui Armageddon nuclear ? Asta nu e inducerea panicii de la cel mai „înalt” nivel ? Asta nu e iresponsabilitate ? Hai bre…sictir cu dublul standard și dublul limbaj…

  4. h-amuriknii sunt disperati pentru ca nu mai au bani. traiesc din praduirea tarilor in numele „democratiei” de prea mult timp. cata varsare de sange in numele „pacii”. Pentru ca Presedintele Trump s-a retras din toate „luptele pentru democratie” timp de 4 ani, acesti demoni zombi trebuie sa recupereze praduiala. sunt disperati dupa razboi. de aceea orice discutie despre pace trebuie cenzurata si demonizata, cei care o sustin devenind inamici ai „statului”. in timp ce ei se lupta pe resursele naturale planetare, pentru ca toti sunt in acelasi joc al distrugerii omenirii, noi acceptam pasiv precum MIEII tot ce se intampla. ca doar a fost „ingaduit” de Dumneze. care dumnezeu? ce dumnezeu este razbunator pe 7 generatii, dar este „iertator” si „iubitor” :)) acesta nu este decat o entitate cruda si perversa. acesta nu este dumnezeu. dumnezeu este in tot si in toate. este lumina in intuneric. este reactia unui pradator de a ocoli, fara sa atace, vanatul, desi ii este foame. dumnezeu sta in INTENTII BUNE care transforma viata altei persoane in bine. pentru ca altfel, drumurile iadului sunt pavate cu intentii bune…

  5. Ucraina, pușculița „DemocratZilor” americani !
    Vezi Hunter și Burisma lui Kolomoisky, patronul și regizorul ?-ului de la Kiev !
    Sa Zică vreun postac cu EPOLETzI că nu-i așa și-i „DAU IN CAP” cu laptopul lui Hunter…?

  6. Se pare ca Biden tot nu-i lamurit ca Putin are probleme psihice grave. Fapt ce reiese foarte clar din comportamentul si actiunile lui, care numai de om normal la cap nu sunt.
    DEMENTII SUNT INTOTDEAUNA IMPREVIZIBILI.
    Si hai sa fim seriosi: nu prea-l vad pe Trump ajungand din nou la Casa Alba, pt ca nici rl nu sta prea bine la mansarda. Trump ar fi capabil sa se pupe-n bot cu Putina……[Rumburak]

  7. Ceea ce observ eu, este că Putin nu mai este un criminal de război, ci „este o persoană raţională care în mod clar a evaluat greşit”. Veste nasoală pentru doamna Scutea, pentru că principalul martor al acuzării și-a schimbat declarația.
    Și mai văd că politica de înverzire a planetei promovată de Europa este deosebit de apreciată de Arabia Saudită. Căci prin reducerea producției de petrol se vor diminua semnificativ emisiile criminale de carbon. Nu am prea înțeles dacă, în aceste condiții, mai trebuie sacrificate vacile.

  8. Dumnezeu Iisus Hristos, Fiul Tatălui, Trimițătorul Duhului Sfânt în lume. Voi nu vedeți că lumea e condusă de niște sataniști? Păcatul atrage pedeapsa până la a 7 -a generație, nu Dumnezeu. Păcatul pe care vor să-l legifereze ăștia ca să strice toată societatea, definitiv. Horia Vintilă zicea încă din 1987 că va fi globalizare fiindcă trebuie să vină Iisus a doua oară… de aceea a fost Imperiul Roman acum 2 milenii, ca să vină El și să fie auzit mesajul de toată lumea…A doua oară vine ca Judecător. Cel puțin așa zice Biblia, care se termină cu cuvintele Vino Doamne Iisuse!!!

  9. Romania trebuie sa ramana in tabara natiunilor civilizate pe model occidental. Nu de resurse e neaparat nevoie (vezi Japonia) ci de libertate si inteligenta. Fara ele resursele nu valoreaza nimic, Venezuela sta pe cel mai mare zacamant de petrol cunoscut dar poporul se duce sa cumpere o paine cu o roaba de bani…

  10. Marea problemă a americanilor este că grupul ţările deţinătoare de mari resurse (inlusiv saudiţii) intenţionează să renunţe la tranzacţiile ȋn dolari (o monedă nesusţinută valoric, o hȃrtie emisă ȋn neştire de evreii ce conduc Federal Reserve) şi să treacă la tranzacţionare in principalele monede ale grupului, ceea ce ar fi şi mai echitabil şi mai sustenabil. Asta ȋi arde cel mai tare la ficaţi pe americani, care de peste 50 de ani sunt jupȃnii planetei, deţinătorii „monedei supreme”, şantajȃnd şi plesnind ȋn stȃnga şi-n dreapta pe cei care nu se aliniau „democraţiei model”. Lumea vede acum exemplul rublei ruseşti – ştiu, ştiu… „ruşii sunt vai de capul lor, sunt rupti in dos” bla-bla.. – numai că, de cȃnd ruşii vȃnd petrol/gaze pe ruble, rubla a crescut de la 5x la 8-8,5x. Iar de cȃnd cu embargoul cretin impus de USA si UE, preturile crescute şi ȋmpingerea Rusiei către piata asiatică au făcut ca Rusia să recupereze in 7 luni rezervele de 300 de miliarde blocate/luate cu japca de bancherii occidentului „civilizat”. Această „practică” nemaiȋntȃlnită, de a confisca banii unui stat deponent pe considerente politice a pus pe gȃnduri multe state, care ȋncep să aibă ȋndoieli privind seriozitatea contractuală a bancherilor occidentali. Cum vine asta? : eu depun la tine miliardele strȃnse de poporul meu, timp de ani de zile ȋn care tu te foloseşti de ei după care, pentru un motiv netrecut nicăieri ȋn contractul nostru, ȋmi confişti banii!? E ca şi cum banca refuză să-mi returneze depozitul la termen pe motiv că eu m-am ȋncăierat cu vecinul. Ce-i asta? Civilizaţie occidentală? Mă tem că se vor schimba radical nişte lucruri in lumea asta…

  11. ia uitati-va despre ce PRESA ROMANA nu sufla nici o vorba.

    „Acum, toți sunteți Azov”: delegația ucraineană „în mod deschis neo-nazistă” s-a întâlnit cu 50 membri ai Congresul, vizitează SUA in frunte cu unul din comandantii Batalionului Azov Giorgi Kuparashvili, giorgian….deci nici macar ukran.
    Printre cei care s-au prezentat să-l întâmpine pe cei din Batalionul Azov pe Capitol Hill s-a numărat și reprezentantul Adam Schiff, democratul din California care a petrecut epoca lui Trump conducând teatrul Russiagate și a strigat pentru transporturi de arme ofensive ale SUA în Ucraina.

    Înainte de declarațiile de încheiere ale lui Kuparashvili, gazdele sale au organizat o licitație în numele proiectului caritabil Azov, strângând în cele din urmă 33.416 USD. Licitația s-a încheiat cu licitarea a trei petice ale Regimentului Azov, cu svastici stilizate de tip Wolfsangel.

    Informatii despre aceasta vizita o gasiti detaliata pe site-uri americane. Eu am luat fragmente din articolul de pe siteul
    https://mronline.org/2022/10/07/now-all-of-you-are-azov-openly-neo-nazi-ukrainian-delegation-meets-congress-tours-us/
    va mirati? EU NU!!!
    UCKA organizatie albaneza care era pe lista organizatiilor teroriste care faceau trafic de arme, droguri, carene vie, a fost transformata peste noapte de SUA in Armata Nationala a Kosovo!!!

  12. Ideea cu o lume bipolara sau multipolara mi se pare de bun simt. Doar vazand ce fac americanii cu orice tara care nu face exact ce vor ei si nu li se supune, ma duce cu gandul la cum ar arata lumea doar cu o putere care sa faca jocurile globale, ar deveni o dictatura. Ar fi ca o tara in care nu exista decat un partid, cel unic, fara adversari politici, si asta nu inseamna democratie. Parca noi am mai trait asta.

  13. „A crezut că va fi primit cu braţele deschise […] şi cred că a făcut un calcul complet greşit”…
    Da, aici are dreptate Robinette Alzheimer (i s-a șoptit în casca din ureche, fiți siguri!), Putin nu și-a închipuit că $$ lui $$oroș vor corupe într-atît de mult o anumită parte a populației Ukrainei. Adică pe cei pe care amerlocii au avut grijă să-i pună în posturile de comandă în Noua societate ukraineană, de după lovitura de stat manipulată cu cei 5 miliarde de $$ băgați de Nula’, nevasta lu’ Kagan! Tikiații de la Vașin’ton, mai precis!
    Iar Legea Marțială decretată apoi de măscăriciul TV criminal Jale’n’sky (ca cetățean de pe teritoriul național, nu te poți opune mijloacelor de constrîngere ale Statului!) a făcut restul dezastrului pentru un popor întreg de 45 de milioane de locuitori!
    Aviz amatorilor! …că și Plăvanul a fost PUS PREZIDEL de Ambasadă, CU ACELEAȘI SCOPURI, și tot prin falsificarea alegerilor! Și este menținut de ei în post tot pentru asta…..[Rumburak]

  14. In toata treaba asta de acum cu statul artificial si terorist Ucraina,stat sustinut de cea mai terorista tara din lume care este America,sunt tare curios cum o sa joace China,daca nu face jocul amerlocilor ramane fara o parte din fabrici in urmatorii ani si cu un miliard juma’ de muritori de foame,daca face jocul americii si pica Rusia,o sa fie apoi rasa de pe fata pamantului de America si toate coloniile ei! China urmeaza,acolo nici n-o sa mai stea la discutii daca pica Rusia,o ingramadesc scurt din toate partile!

  15. …și să nu uităm că Vașin’tonu’ a devenit șpețializd în astfel de treburi murdare: cu 160 de ani în urma, condus de javra Lincoln, a provocat pentru interesele sale un război civil în America de Nord în care A MOBILIZAT CU FORȚA, TOT PRIN Lege Marțială (vedeți în filmele americane, n-o spun eu asta, o spun personajele cum au fost RECRUTAȚI ȘI OBLIGAȚI să meargă pe front și să-și vadă prietenii împușcați sau să-și piardă o mînă, un picior, să ajungă orbi!), 2 milioane de soldați, în urma cărui război au fost 900 000 de morți! Așa se scrie istoria amerlocă „pentru Democrație”: CU SÎNGELE ALTORA…..[Rumburak]

  16. @ „Gigi”, 12 octombrie 2022 la 11:07
    „China,daca nu face jocul amerlocilor ramane fara o parte din fabrici in urmatorii ani”…
    Aici ai făcut tu o evaluare gresită: faptul că U.E. a pierdut furnizarea de petrol și gaz rusești va conduce resursele către Asia (China, Japonia și India). Dacă Asia va avea resursele ieftine ale Rusiei, BANII vor duce fabricile în continuare – ca și în ultimele decenii – către China și India! Eu îți spun că, dimpotrivă, războiul și starea conflictuală din Europa avantajează China, ce-și va amplifica roIul de „atelier al Lumii”. U.E. va intra în colaps și se va destrăma în urma tulburărilor sociale. Vei vedea, va fi o treabă de doar cîteva luni, cei de la Bruksăl (și nici Washingtonu’) nu-s conștienți de ceea ce-i așteaptă!

  17. @tibi1 Venezuele nu are voie sa vanda petrolul din cauza americanilor care le-a impus embargo, adica nimeni nu are voie sa cumpere de la ei pentru ca ii pedepseste licuriciul. Dictatorul venezuelean este rau, daca era cu interesele americanilor, ar fi fost bun.

  18. @ha,ha: Venezuela e un bun exemplu unde duce dictatura, initiata de Chavez si continuata de Maduro. Americanii au pus embargo din cauza nerespectarii democratiei nu pentru ca e un dictator bun sau rau. Cum de inainte de Chavez, lumea o ducea bine si acum e haos? Le-au impus americanii conducatorul?? Venezuelenii au fost slabi si s-au lasat calariti de Chavez si pe urma de Maduro iar americanii n-au vrut sa intervina energic si sa-i dea cu cracii-n sus ca sa nu fie condamnati de opinia publica mondiala…Dumnezeu stie cum e mai bine..

  19. „„Vor fi consecinţe” pentru Arabia Saudită după decizia OPEC+, care săptămâna trecută şi-a redus cotele de producţie, a promis marţi preşedintele american, Joe Biden, în timpul unui interviu acordat CNN, scrie AFP.”

    Adica cum … ce-au gresit arabii de-s consecinte ?
    😀
    (dupa „6 ianaurie” … in USA orice-i posibil = „deci se poate !” 🙁 ! …fara acest deja intamplat eveniment, real … USA nu-si arata PICIOARELE_DE LUT ! AZI ! 🙁 )

  20. Adica cum … ce-au gresit arabii de-s consecinte ?
    😀
    Intreb pentru ca nu demult (in timpul lui TRUMP 🙂 )
    hARAPII cumparasera ARMAMENT in valoare de 400 de miliarde (MILIARDE) de koko
    de la americani …si BANII inca nu-s dati 😀 😀 😀 😛
    cine se crede JOE sa scuipe-n …ratele BANCILOR (NU mici) cu care arabii platesc PENTAGONUL dupa targul lui TRUMP ?
    (poate … 😉 … de aceea PENTAGONUL nu-l mi vrea pe sleepy JOE ! 😛 V-om vedea ! 🙂 nu vreau sa va stric SUSPANSUL ! 😛 )

  21. Democratii-s temebli daca dupa un targ de 400 de MILIARDE de koko
    cu harapii
    le vor impune (cica!) … consecinte ! MIDTERMS … 😉 vineeeeee … 😛

    😀

  22. @tibi1 spune:
    12 octombrie 2022 la 12:43

    „Venezuela e un bun exemplu unde duce dictatura, initiata de Chavez si continuata de Maduro. Americanii au pus embargo din cauza nerespectarii democratiei nu pentru ca e un dictator bun sau rau.”
    Ia spune, de ce nu este embargou impus de SUA statelor din golf unde dictatura crunta si sangeroasa este la ele acasa? Arabia Saudita, UAE, Qatar, Oman, Bahrain sunt democratii?! Respecta drepturile omului? Sunt state de drept?
    Nu , este vorba ca cine-si plasteste taxa de protectie, cine slugareste SUA, poate chiar gazduieste flota a 5-a a SUA isi permite orice. Cat timp plateste.

  23. @X Statele din golf sunt regate de cand lumea cu regulile lor acceptate de toate statele. Ce ediferit in Venzuele este ca ea a fost o democratie prospera acaparata de cei doi dictatori care au dus-o la saracie…Singurul lucru de discutat este faptul ca in general embargoul accentueaza saracia populatiei (clica conducatoare oricum are din ce trai prin rapt). Asta e dilema daca in locul embargoului n-ar fi mai buna o actiune in forta. Exemplul Irakului nu e incurajator, nu poti sa faci democratie intr-o tara organizata tribal. Venezuela e pe alta scara de civilizatie insa…

  24. @”GIGI” bati campii. Nici Japonia si nici India nu au resurse.
    India si China sunt marile beneficiare ale razboiului – in loc ca Occidentul sa profite de resursele rusesti ele vor beneficia. Deci industriile din vest ul occidental vor merge spre India si China …America e prea scumpa si reglementata ca sa se mute acolo firmele…De ce crezi ca multinationalele au fugit din SUA si au ramas numai cu complexul militaro-economic? Pentru ca sorta de munca este foarte scumpa, sindicatele destul de puternice, iar reglementarile fiscale sunt draconice…

    Japonia este cel mai mare importator de gaze naturale și cărbune lichefiat, iar al doilea cel mai mare importator de petrol din lume. După închiderea reactoarelor nucleare în 2011, practic j Japonia a devenit dependenta de import de petrol si gaz. Supa ce in mai aq zis ca NU mai cumpara petrol risesc, in august a reinceput aceste importuri.

    Deci singurele tari din Asia disponibile pentru a muta industrii sunt India si China, avand forta de munca calificata, dar ieftina, si resuse ieftine de la rusi.

  25. Articolul e impanat de aiureli de-a lui Biden.
    Putin a facut o greseala de apreciere in conflictul din Ucraina…In dimineata zilei de 10.10.2022 a aratat unde a gresiit si unde nu va mai gresi. Ir cei care au crezut ca isi propusese sa cucereasca Kievul ori is propagandisti ori prosti.
    Biden in privinta unui nou ,,turneu” contra Trump, e dus cu capul mosul. Pai, doar odata vede nasul pizdul finei !
    OPEC+ vireaza de langa dolar…
    Da, Bidene, da…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.