Nu am cunoscut-o pe bunica jurnalistului Cristian Tudor Popescu, dar îl credem, că prea zice cu foc, ca să cităm și noi păstrând registrul…
Spune că nu ne pricepem să deslușim mesajul despre pelerinajul de la Iași, vezi moaștele Sf. Parascheva, de aici oful. Mai grei de minte, deh!, că nici ”Logică” nu avem, bagă de seamă CTP, că nu ne-am priceput să înțelegem paralela sa, cum ar veni, între „credința” unor oameni în raiul promis de Coran și credința altor oameni cum că niște rămășițe umane mumificate pot face minuni pentru ei”. Cert este că s-a ales, cum știm, cu o reclamație. La CNCD.
”Am fost reclamat de Liga ieșeană a Studenților la CNCD pentru că în emisiunea CAP la CAP, realizată împreună cu RECORDER, am spus „Pelerinii de la Iași, deci oameni care cred că o să se vindece, că o să se îmbogățească, că nu știu ce-o să mai primească ducându-se la moaștele Sf. Parascheva nu sunt cu nimic deosebiți de cei care cred că îi așteaptă o masă împărătească și 72 de fecioare în Rai”…”
Zice că-i de râs…
”Atât, măi băieți și fete, am râs, n-am cerut interzicerea cultului Sf. Parascheva sau a celui islamic. Sunt și eu credincios, cred în libertate, și, prin urmare, deși nu sunt religios, cred că oamenii trebuie lăsați să practice religia pe care o doresc, în bună pace. Citesc, deci, cu ochii mari, această frază din comunicatul L.S. Iași: „Declarațiile domnului Cristian Tudor Popescu aduc atingere demnității creștinilor ortodocși, batjocorindu-i, umilindu-i și degradându-i pe aceștia la stadiul de teroriști islamici”. Pe cale de consecință, „presa” titrează că Popescu a zis: creștini ortodocși = teroriști islamici. O, Doamne, mânca-ți-aș curu!, cum zicea bunica mea”, a spus CTP.
Se arată convins că studenților li se trage de la ”Logică”. Că dacă s-ar studia mai abitir în universități, poate că altfel ar fi stat treaba
„Mai mult, băieții și fetele de la Ligă se bagă în seamă și în legătură cu evreii religioși, pretinzând că aș fi afirmat că: „membrii cultului mozaic au o viziune identică despre moarte și viața de apoi cu teroriștii sinucigași, afirmație falsă, de natură să inducă publicul în eroare”. Fals e ce ziceți domniile-voastre, ori cu intenție ori n-ați ascultat ce-am spus: atât simplii cetățeni evrei, cât și teroriștii islamici sinucigași, trăiesc nu cu moartea așteptând la sfârșitul vieții, ci cu moartea lângă ei în fiecare zi a vieții lor. Dar din motive total opuse!… Evreii pentru că pot fi uciși oricând într-un atentat, lucru cu care s-au obișnuit, și dădeam exemplu sacoșa rezervată de un om care mergea la piață pentru bucățile din el ce ar mai putea fi strânse de Zaka după explozie, iar ceilalți pentru că trăiesc de mici cu ideea că se vor sinucide de tineri, omorând cu această ocazie evrei. Nicidecum că asasinii și victimele ar avea o VIZIUNE identică despre moarte și viața de apoi, domnilor studenți!… Faceți și Logică la facultate?”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.
Ce să-i facă lui CNCD? N-are ce… băi ”deștepților!”
„Închei menționând că toate acuzațiile la adresa subsemnatului înaintate CNCD în ultimii ani s-au soldat cu condamnarea, din partea CNCD, și apoi cu desființarea condamnării de către Justiție – Dăncilă, pavian cu mantie, Patriarhul Daniel, mutarea moaștelor a dat jos comunismul, oamenii Sf. Parascheva își scot masca și ling pepsiglasul… Asta studențească, atentat terorist cu moaștele Sf. Parascheva, în opinia mea nu va trece de CNCD. Și cu o umbră de tristețe că niște oameni tineri, ținuți a fi deștepți (acum poate săriți că v-am comparat cu teroriștii Hezbollah, despre care Trump a zis că sunt „very smart”) se țin de astfel de prostii în zile ca acestea…”, a conchis CTP.
cine te-a intrebat pe tine de religii, nici nume nu ai ca oamenii „CTP” . oare sti ce inseamna logica cand spui ca este egala o credinta cu o atitudine si un comportament? proprietatea cuvintelor nu o ai , logica nu ai, bun simt nu ai , parinti ai avut ?, sau te-a crescut bunica care are apucaturi canibale( sic)
& Erau vremuri când unii purtau portofelul cu bani în buzunarul de pe fesă ,al pantalonilor, iar CTP nu trece totuși și neobservat de femei, care îl și citează, în mod,”copios” , ?
Kirlian, vezi ca acest nick este marca inregistrata la OSIM. Mars, editincapabila si gaseste-ti un nume sub care sa il pupi pe psihoticul CTP pe chelia aia dizgratioasa. Mi-ai patat nickul cu fetisismul tau pervers.
In afara de batjocura mai stiti ceva? Il apreciati pe CTP ca arunca doar venin pe gura aia schimonosita de rautate si dispret.
Pui de naparca,Biserica aia blamata a tinut neamul asta in picioare si a sfintit pamantul cu oasele parintilor,bunicilor si strabunicilor nostri.Voi ce ati facut? In 33 ani ati rasturnat lumea cu fundul in sus,v-ati imbuibat si inrait ca niste caini. Suflete de sluga,idolatri ai raului sub toate formele aveti tupeu sa va legati de ceea ce nu cunoasteti. Dumnezeu sa aiba mila de voi!
CTP face apel la logica! De ce si pentru ce vrea CTP-ul sa incurce mintile oamenilor? Logica nu e buna, e chiar toxica, nu mai poti bate campii, sa faci sport verbal…
Aceasta LIGA , ar putea sa faca plingere la CNCD IMPOTRIVA PENSIILOR SPECIALE , PENSII CARE CREEAZA o uriasa , strigatoare la cer , discriminare intre pensionarii din Romania ! Milioane de pensionari ar fi alaturi de ei si le-ar multumi si iubi !!! Daca chiar sunt studenti !
Comunismul a lăsat multe ouă în societate. Se vede cu ochiul liber, după câți gânditori-liberi a lăsat, evident superiori „habotnicilor”. Din păcate, gânditorii ăștia liberi votează, sunt printre noi și împut locul. Din gurile strâmbate de ură împroașcă în stanga și-n dreapta otrava generată de gândirea lor „liberă”, în fapt gândirea ălora care-i posedă. Dumnezeu să-i ierte! Iar tartorul șef e Zelenski, idolul lor, cel care nu numai că a introdus cenzura crâncenă în Ucraina, dar, mai nou, a interzis și Biserica Ortodoxă Ucraineană! Adevărat comunism khazar!
ABIA acum aflai, in Fine de UNDE a deprins CPuu’ sa se catere in Copac, precum Sfantuu’ SIMION Stalpnicul !
De FRICA Bunicii s-a catzarat, ca „ii manca CURuu’ … 🙂
De Frica Bunicii care isi ascutzea SADIC Ultimele Masele ramase,
NU a coborat muuuulta Vreme, din Copac STALPNICESC Sfant, pana i-o fi crescut un ALT Cur …
CINE le mai STIE.
Eheee !
LE STIE Careva, da; NU spune, ca NU este permis …
Da, noi ortodocșii o sa mai pupăm sfinte moaște in continuare, dar tu sa te duci să-l pupi in kur pe ctp. Sunt din ce in ce mai puțini ….fani că tine… intelectualule
florinooo … 🙂
CUM de aparushi Matale EXACT Azi, cand in Urma cu o ORA am „recitit IAR” Poveste VIGILENTZEI a lu’ Ion Creabga ?
Exist TELEPATIE !
CTP a incetat sa mai fie expresie – ceasca mea de ceai.
Este ca in paradoxul gemenilor. S-a indepartat indeajuns de mult de Pamant incat la intoarcere sa apara diferente, o retea de canale de diferente.
Intre timp am asezat acea rautate a lui in care spunea ca Iliescu l-a laudat pe el din toata redactia. A fost cu intentie ca sa-mi creeze mie frustrare.
Nu-mi aduc aminte nimic bun despre CTP, doar ca spunea rautati si era contondent.
Imi pare rau, nu cunosc persoana!
PARTEA A DOUA
DACA il scotea linistit si elegant pe Ceausescu din Viata si Functii:
– il facea EROU, ceea ce nu era departe de Adevar, ca pe Allende
– il ferea de Rushinea LUI la Proces si Batjocura la care a fost supus
– NE FEREA si pe NOI, Romanii de a ASISTA bucurandu-ne ca Narozii de CE i-au facut si LUI, si NOUA, impuscandu-l EXPRES la Picioare de catre Calaul ORDINAR din Uniforma de CAPITAN de Armata, ca sa cada iIN GENUNCHI, CALAU instruit si ales din Timp,
SE si vedeau in DIRECT la TVR si se bucurau toti Dusmanii ROMANILOR, cand vedeau mai ales pe UNII, CoEtnici … 😊
– NU se intampla DEBANDADA Sordida de la Navala JEGURILOR Strazii in CC !
Acolo era Sediul PUTERII si NU trebuai sa ajunga CLOACA de NeSpalati si Hoti, care au furat ACTE, Bani, ISTORIE, Obiecte.
Cand am vazut ASACEAVAuu’ Ala am inteles MASCARADA Gretzoasa !
Iulian Vlad si Milea puteau asigura Schimbarea in Ordne si Disciplina, CA PESTE TOT in Lagarul Socialist …
fara DECESE Inutie, fara Navala PEGREI din Bucuresti in Sediile PUTERII, FARA Dezordinea TOTALA dinTara, daca TOT ASA era Directia „Miscarii MONDIALE” …
De Natura sa … 🙂
De Natura sa arate, intre Altele CE Dobitoci SINISTRI, Agramati, Ratati, Inculti si CRUZI, au pus Labele pe Putere in Comunism, incepand cu 1917 in URSS si care
NU au avut Mintea lui Deng si MINTILE Chinezilor ….
De s-au lASAT pacaliti de Niste CIRIFLENGERI Straini, care s-au sricat de Rasetre APOI :
“De PROSTIi-am calarit din 1917, de PROSTI i-am FXXXT si in 1989 !”
Ca SI Poporul Roman, devenit BOBOR in numai 34 de Ani …
DACA NU a fost Mai GENERAL, NU a fost !
PARTEA INTAIA
Ba, Ala de NE spurca Unirea din 1859 … 🙂 Esti ASA de Narod cand faci TU pe Oatriotuu’ Ultragiat ROMAN, ca nu realizezi ca ti-a cazut Masca de pe Meckla inClipa cand ai scris ca Aia din Timisoara, vizati de Oltenii cu Batele erau ‘Revolutionari”.
NU BAaaa, erau LOVILUTZIONARI :
GRUisti din Basarabia, ca STIUAU Bine Limba Romana,
MVD-isti din Hungaria,
Securisti SARBI, din Iugoslavia „prietenara” care statea la Coltzuu’ Cotiturii GEOPolitice sa IA Banatul si CEVA in Plus …
A luat … 😊 INVERS, in …:) orice Sens, ca s-a spart de catre Amicii de Pahar politici in care a crezut si care i-au PISAT cu Bombele …
ERAU si Amicii APUSENENI, Francezii ki Nemtzii,
Erau SI Cazaturi ROMANE Renegat-Degenerate care au fugit FIRST in Hungaria, la Instructie SI Hunguri din
Ardeal, care asteptau „Aurora Zorilor”, PLAN de RUPERE a Ardealului de Romania, clocit in Laboratoarele lu’ DREACuu’ Bashkirez inca din Anii ’20.
Pai NU meritau o Chelfaneala NONLetala, numai si numai din BATE la Corp, NU la CAPete ?
MERITAU !
MIE imi pare RAU, ca Securitatea ROMANA s-a lasat infiltrata de unii, Altii si
NU a condus PRECIS, pana la Capat, in Liniste si Ordine LOVILUTIA in contra Amaratului DEPASIT de Situatie din Cauza de BOALA si Adversari …
Iulian Vlad l-a ispititin Noaptea 21 -22 Decembrie, pe la Fondul Plastic, cand ala, Milea se ducea sa ordone
TRAGEREA de Spargere a Multimii de Fryers care pusesera Botul de FOAME la Scornelile lu’ Zmeckers AGITATORI, care STIAU cand se va t rage si … si-au LUAT Studentii LOR, . 😊
si au plecat de la Apropiatul Macel,
pe Milea sa il … 🙂 pe Ceausescu, da’ Ala NU a vrut si apoi a TRAS in Fraierii pacaliti sa se adune la Universitate de catrre Zmeckers …
Si studentii si CTP au dreptate. Miracole se intimpla. Am citit ca in sala de asteptare la urgenta a reusit sa intre un ciine mare, rau; un bulldog. In citeva secunde s-au vindecat 5 pacienti ce sufereau de constipatie si 6 pacienti ce aveau piciorul rupt.
Desi este cam deplasata comparatia este reala.Eu am spus mereu ca Teodosie si cei cu vederi asemanatoare au sustinatorii lor in tara.Si eu chiar cred ca unei anumite parti din BOR i-ar surade ideea crearii unui adevarat „Iran ortodox” in Romania.
Studenti?Ce fel de viitori posesori de licente,obtinute de-a lungul unor multi ani de studii,viitori intelectuali cu carte,fac plangeri la mai stiu eu ce institutii de stat,ca ce a facut CTP,si-a spus o parere,pe care eu,unul,si nu numai eu,o sustinem?Pai,studentii astia ,bigoti,primitivi,gandesc ce fac?Ei ar trebui reclamati la CNCD,ptr ca interzic parerea lui CTP ,care parere o sutin multi oameni.Nu ai decat sa te duci sa pupi toate oasele din cimitire,nu te opreste nimeni,la fel cum eu si altii la randul nostru,nu suntem fani ai obiceiurilor religioase primitive .
Chiar dacă e cam forțată comparația CTP-ului, e totuși logică, dar mai ales sugestivă…
Adevărul e că, din păcate, că de astfel de persoane ignorante, cu educație precară, manipulările, e „nevoie” la alegeri, ca masă de votanți docili, care pun ușor botu’ la aburelile ciumei roșii, bolii galbene sau a aur(olacilor)…
N-am inteles. 350000 de credinciosi s-au inchinat la moastele Sfintei Paraschiva, fiind treaba lor, asta cred, asta fac. Acum e si dreptul lui CTP sa-si spuna parerea. E opinia unui ziarist tot e consfintita de Constitutie. Acum si eu cred ca inchinatul la asa zisa Sfanta Paraschiva, nu e decat o autoamagire, doar are partea buna ca credinciosul se autostimuleaza pozitiv, incarcandu-se cu energie si speranta. Pana la urma nu este decat o parere a domnului CTP, care nu a afectat in mod direct nici un credincios, n-a luat pe nimeni la cearta. Cred ca este un exces de zel din partea LS Iasi.
Sariti cu „minusurile” pupatori de oase.
Daa, ce nu a făcut CTP. A comparat niste porcarii exagerate din 2 religii diferite, tocmai pentru a nu incepe habotnicii locali sa râdă de credințele musulmanilor. Eu nu am văzut niciunde comparația creștinilor cu Hammas, in schimb am văzut comparația cu religia musulmană. Practic a scos în evidență că ambele religii promit porcării pe care lumea le crede.
Eii…aici tre sa fie mana unui popa sau fiu de popa hapsin care pe zi ce trece simte ca i se taie craca de sub picioare, nu prea mai cotizeaza prostimea se duce doar si pupa moastele fara sa lase multi, multi bani. Si mai este treaba ca multi credinciosi incep sa se prinda ca acesti popi au profitat mii de ani de naivitatea lor si popii s-au imbogatit si s-au impopotonat ca niste capre de anul nou iar credinciosii au ramas tot cu necazurile, bolile si saracia lor. Cred ca sunt sirguinciosii studenti de la universitatea propavaduitoare de putori care sa isi traga hanteriul si sa cerceasca bani in loc sa puie mana sa munceasca…..
LS Iasi, aia care vor sa dea jos granita cu R. Moldova? Care vand carti despre George Soros si puterea din umbră? Adica votantii AUR? Inginerii si doctorii viitorului suna bine…
Nu vad nicio incalcare a libertatii religioase in opiniile exprimate de invitatul emisiunii „Recorder”.CTP are de regula,ca si acum,o argumentatie logica,uneori plina de sarcasm si umor voluntar.Probabil ca a calcat pe bataturi niste studenti imbacsiti de la „teologia” ieseana si de aici iacata panarama.
Musulmanii cred ca in rai ii asteapta 72 de fecioare si ortodocsii cred ca a merge la moaste te vindeca de boli, atat a zis CTP! Ambele sunt afirmatii adevarate deci pot fi comparate:) nu vad ce era de reclamat legat de respectiva comparatie…
Bag seama ca sunt studenti analfabeti functional din moment ce nu inteleg ce a zis CTP. CTP a vorbit doar despre credinta si religie, nimic mai mult.
Eu am înțeles din spusele lui că ia comparat pe pelerini cu fanaticii religioși,nu cu teroriștii islamiști. E o mare diferență!Declar îndobitocirea studenților reușită.
am fost si sunt de acord cu CTP
A pus punctul pe I cu comparatia asta. Si faptul ca Pandelica si altii ii sponsorizeaza pe prosti sa mearga sa pupe plexiglasul e dovada ca si aici avem nevoie de prosti utili.
Liga studenților fundamentaliști. CTP are dreptate. Mai bine s-ar pune cu burta pe carte decât cu gurița pe moaște.
Orwell // CTP a fost reclamat la Politia Gândului
Am convingerea ca absolut nici un student nu a participat la ”confectionarea”protestului ! Tinerii au alte preocuparisi nici nu au cum sa vada in cele rostite ce a vazut autorul protestului ca e prea nefericit textul……
Nu am fost totdeauna in acord cu domnia sa dar, ii respect enorm inteligenta si impetuozitatea! Si eu vad similar si tratez identic -de principiu -acest tip de manifestari pretins religioase.
Am fost curios ce este LS Iasi. Este o asociatie a (unor) studenti ai Univ.A.I.Cuza (care este doar o mica parte a centrului universitar Iasi). Presedinte de onoare este Silvian Emanuel Man, fost presedinte, actual doctorand la istorie. Man a fost unicul contracandidat al lui Tudorel Toader la pozitia de rector. Reclamatia la CNCD a fost macar girata de Man, daca nu produsa de el. Acest Man este o combinatie exploziva de revoltat, radical, „marturisitor de credinta”, nu se sfieste sa afirme necesitatea unei „regenerari morale a neamului”. Situatia e hilara, pt.ca Man detesta corectitudinea politica, afirma libertatea de constiinta, dar apeleaza la CNCD.
Ei na! In ziua de azi ortodoxia inseamna multe moaște, nasturi de aur masiv la straiele lui Daniel Ciobotea, limuzine de 100k eur la fiecare episcop, sprijin electoral dat PSD in schimbul redirectionarii de voturi etc. Din pacate pentru biserica ortodoxa romana nu mai e de mult despre evlavie si umilinta, ci despre afisarea manelistica a bunastarii
Liga studentilor fundamentalisti // Ca am trait s-o vad si pe asta. Comparatia a fost absolut corecta, pt ca habotnicii sunt la fel, nu conteaza religia pe care o urmeaza. A fost insa prea subtila, se pare, fix pentru acele spirite din partea carora ma asteptam la mai multa deschidere pentru ratiune, studentii. In fine. Singura parte buna a acestei sfinte indignari va fi doar ca si mai multa lume se va uita la emisiunile lui CTP si bine va face, ca poate ne mai trezim putin din somnul cel de moarte al mintii si ne urnim anul viitor inclusiv la vot. Welcome back, Terminator!
De ce nu lăsăm noi moarta, pe Sf. Paraschiva, în pace și să se odihnească după o viață de Sfântă? De ce trebuie să-i afișăm osemintele ostentativ, că la circ? Ortodoxia înseamnă dreapta slăvire a dumnezeirii nicidecum a unor rămășițe a unor oameni ce au crezut și murit în El.
Pe domnul CT Popescu il apreciez suficient de mult cat sa nu ma pot declara nici fan infocat si nici sa nu fiu tentat sa ma duc sa-i pup moastele daca da coltul inaintea mea. Parerea mea este ca acest om, inainte sa fie scuipat gros in fata, merita sa fie ascultat, dupa care o pauza de o ora pentru cei care mai gandesc, iar pentru ceilalti pauza de masa.Cei făcuți de mame rele de muscă.
Acesti studenti pare ca au cam limitată capacitatea de înțelegere a unui text.
Ghiță, taică, faptul că folosești câteva cuvinte mai simandicoase nu te face cult în cap (tare-mi mai place expresia asta!). Restul revărsării tale colerice arată că proiectezi despre tine o imagine ideală (cam așa ai vrea să fii, un rafinat meloman, savurând cunoscător un cognac a cărui marcă și vechime le identifici fără greșeală la prima degustare, pufăind un trabuc cubanez veritabil și conversând academic cu o frumoasă și – obligatoriu – deșteaptă admiratoare o operei tale). Haide, sus, te-ai trezit, ce garsonieră puturoasă, șeful se ia de tine, urâta de nevastă nu dă doi bani pe cultura ta, nasoală viață! Pariez că-i doar gura de tine, un personaj care nu citește dar căruia-i place să „colectioneze” cuvinte, un papagal al datelor istorice, avid după informație facilă, totul ca să suplinești lipsa unei culturi solide, pe care n-ai cum să o dobândești, fiind predispus la lene! Prin urmare, lasă aerele pentru colegele de birou, poate pe ele reușești să le impresionezi! Termin în nota lui CTP, văd că-l admiri: pupa-l-ar mămițica de dăștept, să-l mănânci, nu alta! Și, pentru amândoi (CTP și cu tine): creștinismul este mult peste înțelegerea voastră, are profunzimi la care chiar nu aveți „echipamentul”intelectual necesar ca să ajungeți!
Ghiță (să investim în educație,extr Ia te uita ce descriere buna pentru anti-CTP-isti. Ai uitat sa spui că de sărbători devin sub demnitatea umană pupând moaște in speranța de câștig la loto sau sănătate. Iar între sărbători invoca toți sfinții printre dinți. Dar se bat cu pumnul în piept că sunt ortodocși purtând crucioaie poleite .
YES, sigur nu tu. Voi va uitați la sosoace și simioni hauriti
Fiecare după educația avută. Deci,CTP nu este pentru dacii liberi.
Problema lu’ CPuu’ este ca este,
ca SI a ORICARUIA Oricare dintre Cei cu Fonctzii, mici sau mari in Republica NOASTRA … 🙂 To’arashi,
ODATA intrat in SISTEM, NU mai esti Liber, Independent, Curat MORAL, etc.
NU aiCUM, chiar daca mai ai URME de Morala, Bun Simtz, Cinste, etc.
NU conteeza CE gandesti in CAP, NU m zics Intimitate, ca asta NU mai exista !
Mergi in RAND cu Ailaltzi, inRitmul Masrhului Sistemului, Marsh autoAgregat din MERS (dupa 1989, cu”ushoare” Shuturi inCurururi, din Exterior …
NU esti in Sistem ?
NU „MANCI” !
Nimic !
NU existi !
Pot da multe Exemple in care Deontologia lu’PCuu’ s- pastrat distntat convenabil de anume Situatii, functei de ORDINele Cui Stim !
NU este SINGURUL, TOTI Presarii DIN Presa sunt ASA.
Asta fu GENuu’ Proxim !
Diferentza Specidifca este ca CPuu’, avand mai multa Minte si Carte MIMEAZA Caracteruu’de Otel si Morala Rationala, deci este Vuvuzela PERFECTA.
Chiar il intzeleg :
CE sa MAI faca DUPA Intrarea TIMPURIE in Sistem si, posibil cu Bune Intentiuni …
UNDE sa se duca ?
Din CE sa traiasca ?
Chiar este o DRAMA !
Si in linii mari, cam aceeasi la TOTI care „inseamna” CEVA in Romania si in Lume.
CTP e oltean. Nu știu exact de unde. Da’ io n-am văzut în Oltenia ceea ce se numește CREDINȚĂ, cum am văzut și văd în Transilvania! Că în Moldova e fanatism caracteristic, asta-i o altă poveste…
În Oltenia se merge la biserică duminica, pentru ultimele știri șî știriceli, popa hortodoks bornăie acolo în șpaț’u’ lui di manevră, iar ienoriașii și mai ales ienoriașele șușotesc despre vrute și nevrute. Dîn-cînd-în-cînd, popa se mai întoarce cu fața către ei șî-i ceartă, că să fie respectuoși în biserică. Ăștia-s oamenii care se adunau cu 90 di ani în urmă cu zecili di mii ca să-l vază pi ciobanu’ analfabet di la Maglavit. Ascendenții lu’ CTP. Iar acum tot ei aglomerează Prislopu’ turnătorului Arsieniie. O komèdie balkanikă… Credința creștină nu există în Valahiya. „FORMA FĂRĂ FOND”, văzută deja cu 155 de ani în urmă de transilvăneanul născut în Kraljevo, Maiorescu.
Aaaaaa, că ei se declară creștini ortodokși, asta-i așea, din prețiozitate, ca să aibă șî iei o apartenență! Că la fel se declară și oameni cinstiți, dupe ce au fost TOȚI turnători la Secu’, iar în 18 decembrie 1989 au plecat cu trinurili dîn Kraljevo, înarmați cu bîte de lemn, ca să-i bată pi timișorenii revoltați împotriva iubitului lor Fiu, Ceașkă. Acum, dacă-i întrebi pi stradă, sau a’ci pi forum, nici unu’ nu a fost în trinurili alea! Cred c’-am avut vedenii în 21, seara, cînd i-am văzut în trenuri, mai negri di supărare dăcît îs di felu’ lor, șî tăcînd ca purceii în pap’șuoi, ca să nu-i bată ardelenii…
Cînd olteanu’ se năștea’, muyka lui îl dedea cu capu’ di șinele di cale ferată, șî-i dzîcea: „Viezi, muykă? …’colea ie Hunidoara, șî ‘colea ie Timișoara”. Iar rezultatu’ se cunoaște, azi……[Rumburak]
https://www.facebook.com/oltenivsbanateni/videos/despre-ciurucuri-merita-citit-ascultat-si-distribuit/705651906515171/
simple pareri politice!
O sa repet ce spun de vreo 10 ani, CTP a incetat sa fie relevant pe orice plan din 2005… atunci s-a compromis si s-a prostituat sa-l puna pe Petrov presedinte, si de atunci a inceput un incet proces de dementa.
=10!!! Multiplicand la infinit, „+10”, pertru toti cei care vor citi, si nu vor posta!_______ Ps. Dupa mai bine de 20 de ani am reusit sa trec de scarba de a fi fost prezent, cand a venit in „vizita”,CTP. Si am asistat, fericit, cand a plecat! Sa-l ierte, cine poate: fiinta atat rea, nu am intalnit!
Cine se mai uita azi ,in „gura” acestui TEMBEL pe nume CTP !??.
Mai copii,CTP nu este pentru mintea voastră încremenită in ev mediu și în aroganță.Pentru mine a contat enorm ,întru emanciparea mea ,ce a scris acest scriitor adevărat în 30 de ani.Nu știu de ce va încordați mușchii firavi ai mintii voastre de nivel găină beată,că nu aveți cum sa înțelegeți mesajul, subtil ironic și marcat de vizionarism metafizic.Toti trolii de până acum demonstrați că sunteți ignoranți și ignari,nu citiți măcar o carte pe an,va extaziați in fața lui Sosoaca și a lui Simion,vă luați lumina de la Ciutacul și RTV,vă bateți joc de copii voștri,nedusi la biserica,înjurați ca birjarii în cârciumă, vă bateți nevestele,cadeți sub masa de beți,va ștergeți cu degetul la c…r,vă faceți cumpărăturile cu bani cash, vă tratați de covid după ureche,nu ascultați Beethoven,ascultați Ale de Ciorba,nu ascultați de neveste, vă bucurați de râul altuia,nu dați locul unei bătrâne in autobus,vă uitați la filme porno,dar nu din motivații estetice, dormiți prost și aveți coșmaruri(asta nu-i rău),leneviți,mergeți la gastroenterolog când e prea târziu și ficatul e praf,daca se întâmplă să puneți mâna pe o carte scrisă de Kierkegaard înjurați apocaliptic,daca auziți de Ghiță din Marghita imediat îl faceți suina și ignat,când treceți strada va claxonează șoferii că mergeți prea încet, mâncați prost și beți alcool in exces,…ar mai fi o grămadă…
Astuia i s-a lichefiat creierul de la atata vaccin. Dovada vie a efectelor secundare.
La voi la Sinagoga se pupa curu. La crestini se zice: pupati-as picerele tale. Pentru ca este in Biblie cand o femeie pacatoasa a plans si a pupat picioareke lui Isus sa i se ierte pacatele. Du te Popescule la un control psihiatric arati rau plin de ura si dujmanie.
Zici CeTePe sa te auda lumea progresista iar apoi tragi apa de doua ori!
Dar de ce CTP nu ii compara pe „ignorantii” ortodoxi cu evreii care se roaga la zidul plangerii? Adica cei care se roaga la un zid (probabil si ca sa le dea Dumnezeu sanatate si prosperitate) sunt ok dar romanii care se roaga in biserica la sfintele moaste sunt ignoranti si sunt comparati cu musulmanii!?
Observ că de religia mozaică nu pomenește nimic. Prudență sau …?
Sa ai pofta cu mare placere sa executi ce spunea bunica-ta! Pofta buna! Sunt destui la rand inclusiv CNCD! Urmasul pupator al betivanului turnator petrov, ramane ceva timp la aceasta revista pana se inflameaza jugulara si boraste venin spre cei din jur, fara actiunea „mancati-as…”.
Eu as fi curios să-l întreb pe spurcatul de ctp ,dacă după ce moare vrea să i se pună o cruce la cap sau o talanga ca la vite după cum a urlat toată viața lui împotriva crestinilor!?