Puterea unei naţiuni. Ce arată istoria ultimului secol

”Puterea unei naţiuni o dă gradul de educaţie (…) şi istoria ultimului secol a arătat că ţările care au investit în aceste domenii sunt ţări dezvoltate, prospere.

Declarația îi aparține ac. Adrian-Alexandru Badea.

Joi i-a fost decernat titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Buzău 

”Cei care au lăsat să se infiltreze prea mult ignoranţa sunt ţări rămase în urmă, ţări care nu pot să asigure cetăţenilor lor un nivel de trai civilizat. Unii spun că educaţia costă. E drept, dar ignoranţa costă mult mai mult.”

”Cred că din cosmosul infinit ne pot vedea” 

„Sunt foarte onorat pentru această distincţie deosebită, cea mai înaltă pe care poate să o acorde un oraş. Când mă apropiam de oraşul Buzău îmi aminteam de familia mea, de bunicii mei, de părinţii mei născuţi şi crescuţi pe aceste frumoase plaiuri buzoiene.

Din păcate, s-au dus de mult. Eu cred că din cosmosul infinit ne pot vedea, poate ne pot şi auzi şi vă rog să îmi permiteţi ca această distincţie să le-o dedic lor”, a declarat preşedintele ASOR.

Activitatea sa de cercetare a fost valorificată

  • în 23 de cărţi/monografii
  • 11 cursuri universitare
  • 83 de lucrări
  • 131 de lucrări indexate în baza de date SCOPUS
  • 265 de lucrări indexate în Google Academic
  •  peste 170 de comunicări ştiinţifice la conferinţe naţionale şi internaţionale
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

20 de Comentarii

  1. Sunt evidențe.. E demonstrat in repetate ocazii.. Dar la romîn e greu de priceput.. E mai lesne hărnicia la furat sau comisioane la cumpărat arme, sau la vîndut țara.. Cu școala și educația e greu bre,.și ce folos să pierzi vremea,. cînd colo doar intinzi mîna și șterprlești bunurile altora..E și mult mai tradițional romînesc..

  2. Daca ne luam dupa educatia mioritica, nici nu avem de ce sa ne miram ca suntem cea mai inapoiata tara din UE.
    Culmea este alta: in loc sa se faca ceva ptr educatie romanilor, se face exact opusul: distrugerea si a ceea ce inca mai exista, precum si promovarea inculturii.
    Si daca observati, aceasta degradare cuprinde toate domeniile vietii nostre, incepand cu domeniul moral……[Rumburak]

  3. @Marele Urs , stimă și respect.Eu de când dau din gură;educația în primul rând.Ignoranta,nu poate fi eradicată dar poate fi ignoranța înseamnă tik tok,Facebook,Teodosie, Soșoacă,Simion,Ponta,și mai pot înșira.Apoi educația înseamnă și instinctul libertății,mai puțini troli prorusi s-ar înfățișa din zgura ignoranței.Eu am parcurs drumul de la ignoranța la edificare.De la semianalfabet am ajuns sa pot riposta mesagerilor proputinisti cu armele lor sulfuroase.Sa le dau peste bot adică și chiar să-i educ întrucâtva(după puterile mele).La rigoare și vâna de bou are rolul ei,deși, vâna de bou nu trebuie să facă parte din panoplia educației și dezvoltării personale.

  4. Ungurii AU FOST un NEAM care ne-a JEFUIT si INSUSIT, cam TOTUL, de pe TARAMUL nostru cel stravechi si majoritar al ROMÂNIEI/Transilvania.

    Si de ACEEA, dupa anul 1918, ROMÂNII din Transilvania NE-AM PRELUAT tot ceea ce ‘alte neamuri migratoare’ AU FURAT din Transilvania. ASTIA suntem NOI/ROMÂNII … NE-AM RESTITUIT (dupa 1918) tot ceea ce MAGHIARII ne-au JEFUIT si FURAT anterior !

  5. A fost odată un scornicești,. Acu e Buzău,. Se schimbă vremurile, sau doar locurile,…Apucăturile nu prea..

  6. Lache, faptul că ești rusofob nu te face mai deștept. Inteligentul este prin definiție tolerant, ceea ce la tine nu e cazul…Intelignta e nativă, deșteptăciunea vinei odată cu vârsta(dar nu-i obligatoriu) și exercițiul documentării.

  7. @Ghita
    Educatia are ca efect, printre altele, gandirea critica. Inclusiv sau mai ales impotriva „adevarului” oficial. Chestia asta ti-a scapat, n-asa?

  8. Lozinci occidentale!
    Desigur popoarele mai educate (vezi mai jos ce-nseamnă în latină) sînt mai spornice dar numai pt cei ce conduc lumea, mai dresate, percutează fără să cîrtească la ordin. Toate acestea ne sînt arătate, mincinos, ca fiind civilizație și cultură.
    ēdŭcātĭō,12 ōnis, f. (educo 1), action d’élever : [des animaux et des plantes] CIC. Fin. 5, 39 ; [animaux] Amer. 63 ║ [plantes] PLIN. 16, 94

  9. Un copil crește de regulă intr-o familie.. Face , imită exact ceea ce vede in primii ni de viață. In rest este prada societății,.Mai ales de părintele e ”ocupat”..Crește și poate rezistă pîn la o vîrstă.. Pe urmă ce vede,. bani mulți in posesia unor care nu au carte, nu au educație de nici un fel, vede politicieni cu dottorate sau diplome cumpărate, dar cu viloaie pe alte meleaguri la mal de ocean,. și pricepe altfel ”educația”. Are alte repere de succes in viață.. Nu mai poți explica de ce să invețe dece să știe o tabla inmulțirii fără telefon.. Deci,..părinte, 1, 2, sau mai mulți, de ce ai ales specimene care-ți omoară educția și familia ta..de ce le faci publicitate ??

  10. Un copil, de neam migrator si minoritar pe acest TARAM, crește de regulă intr-o familie … de pe taramul cel Siberian al raului OBI !
    Un copil, de neam SEDENTAR si MAJORITAR pe acest TARAM, crește de regulă intr-o familie … de pe taramul Carpato-Dunareano-Pontic.

  11. doru popescu spune:
    01 mart. 2024 la 10:47
    Am o intrebare: despre cate batalii purtate de romani impotriva ungurilor ca sa nu cucereasca Transilvania ai tu cunostinta? Ii tot dati cu ungurii si cu Ardealul, dar li s-a opus cineva ungurilor sa nu cucereascu Ardealul. Vreau cateva exemple de batalii cu ani si conducatori. La anul 1000 ungurii erau regat crestin, in Transilvania erau cateva voivodate, probabil ceva asemanator clanurilor scotiene. Nu trebuie sa fii iubitor de unguri, dar nici nu te ajuta cu nimica daca nu incerci sa-ti cunosti istoria cat mai aproape de adevar. Caci cea cu adevarat adevarata nu este pentru noi profanii.

  12. Un academician care nu știe să formuleze o frază corectă gramatical ne vorbește despre educație?!

  13. Citat: Tratatul de pace cu Tuhutum, precum și întinderea lentă a frontierelor regatului unguresc spre răsărit, exclud gândul unei cuceriri, deci al aservirei poporului românesc, cu armele în mână. Aservirea fiind în secolul al XVI-lea un fapt incontestabil, trebuie să fie explcabil. Explicația trebuie căutată în donațiile regilor. Statele și districtele românești, cari au recunoscut suzeranitatea regelui unguresc – conform concepției juridice medievale – erau considerate ca proprietatea regelui, care putea dispune asupra lor după bunul său plac, deci putea să le doneze. Obiectul donației nu erau locuitorii, teritoriile și animalele depe un anumit teritor ci venitul, pe care îl avea regele, după bunurie acestea. Locuitorii teritoriului sau a moșiei donate nu au protestat în contra donației, deși constituția regelui Ștefan interzicea alienarea moșiilor regești, pentrucă prin donație – în aparență – situația lor juridică rămînea nealterată: birurile, pe cari până la donație le plăteau regelui, aveau să le plătească donatarului și în plus se eliberau de serviciul militar, cea mai apăsătoare sarcină.
    Donațiile încep în secolul al XIII-lea și la finea secolului XV întreg teritoriul statului este donat, locuitorii țărei aduși la starea de iobăgie, apărarea națională compromisă și regele adus la sapă de lemn. În situația aceasta donatarii nu se mai mulțumesc cu venitele de până acum și ei revendică drepturi de proprietate absolută asupra oamenilor și bunurilor, precum și asupra voevozilor și cnezilor de pe teritoriul donat, căutând să mărească venitele moșiilor prin noi impuneri și sarcini.gata
    (Vechile Instituții Juridice din Transilvania, Ion Baltariu, Tipografia Bob Aiud 1934)

  14. DA! Chiar DUCII români din Transilvania (Gelu, Glad, Menumorut) au luptat in Transilvania, contra ungurilor pe la anii 900 AD !
    Restul este o poveste, despre NEAMUL nostru cel MAJORITAR de tip ROMÂNESC din Transilvania, care a ASIMILAT neamul ungurilor …
    Fajsz/(947-955) a fost un rege maghiar pe JUMATATE român (fiul lui Zoltan cu fata lui Menumorut).
    Vajk/(997-1038) a fost un rege maghiar pe TREI SFERTURI român (fiul lui Geza si al Sarei de pe Olt, crestinat in rit Bizantin de catre parintii sai).
    După sedentarizarea maghiarilor și creștinarea lor sub Vajk (1001) timp de două secole (pre si post invazia mongolilor din 1241) durează cucerirea Transivaniei, precum și organizarea acesteia, sub forma de voievodat.
    Matei Corvinul/(1458-1490) a fost un rege maghiar 100% român (fiul lui Iancu/Ioan de Hunedoara).
    După Bătălia de la Mohács, si cucerirea Ungariei de catre turci, in perioada 1526-1711, Transilvania a devenit un voievodat semi-independent.
    La anul 1600, Mihai Viteazul a UNIFICAT cele trei Tari Române (Tara Româneasca, Moldova si Transilvania).
    Post aceasta epoca/1711, prin infrangerea turcilor, atat Transilvania cat si Ungaria, au apartinut Imperiului Austriac.
    Doar intre 1867-1918 Transilvania a fost anexata Ungariei, in cadrul Imperiului dual Austro-Ungar.
    In perioada 1918-1919, Transilvania a fost RECUCERITA de catre Români. Iar in 1919 România a cucerit si capitala Ungariei.
    DEH … ISTORIA Transilvaniei BAT’O VINA !

  15. Vor macacii dâ India să repete minciuna continuitătii până să se admită ca un lucru petrecut. Problema voastră dragi macaci; aveți comportamente specifice după care sunteți identificați cu mare precizie. Nu se mai pot copia sau inventa istorii cu care n-aveți nicio legătură, acum în era internetului.

  16. URMARE,
    CA IAR SOFTa A DEVENIT SI MAI SCURTA si STRAMTA pentru TEXTuu’ MEU …. 😊😉😊
    O COS Astia MEREU, de la ITuu’ UNIT … I Beg Your Pardon! Ituu’ REDACTZIUNII, ca pe o MIREASA Proaspata, Fosta DEMUUULT Virgina … … 😊😊😊
    Desigur ASTA NU ese SABOTARE Straina la Adresa ROMANIEI, desi cand aud TOTI Greucenii CULTURALI in Cei Peste DOOj’de Ani de Lupte „Seculare”, carora le-am adresat Expunerea SITUATIUNII au cautat sa IASA „pe Tangenta” din Chestiune.
    Inclusiv un Mare ACTOR si Patriot SINCER si CULT, pe care l-am interceptat in … 2008 in Cabina sa la TNB.
    DAR, CE sa vezi, chiar ATUNCI iesea din Cabina Dansului o Doamna CULTURNICA Grea din Ministerul Culturii, la care ma dusesem INAINTE si care SIGUR l-a LAMURIT pe Marele ACTOR si SR Patrot si CUT, ca „NU este Momentuu” …
    A fost mai IUTE de Masina, ca IO veneam cu STBuu’ 😊
    EXACT CUM l-a LAMURIT Coldea pe Ponta prin 2012 – 2013 „NU era Momentuu’” sa SE faca AutoStrada PLOIESTI-COMARNIC-BRASOV …
    NU au fost calificati, ca NU s-a schimbat nici macar prin Punctele NeEsentiale si acum RISIPA Averii Institutiunii de CULTURA continua NeDefnit, cu ReStaurarari, NU se STIE UNDE, CAT si CUM!
    Secretarul m-a ascultat, NU era un NeAvenit in Cultura, da’NU a gasit sa zica AltCEVA in Rezolutie,decat ca am fost PreaDestulDeFOARTE vindicativ, pasional, glandular crez’ca a fost Sensuu’ EXACT 😊 …DE ! In Romania este gresiiit sa fi GLANDULAR, adica un Barbat sa aiba COA..ste productive, adica TestoSteron in Toate SENSurile ca daca AI in Sens Propriu, Ai SI in Sensurile DERIVATE … 😊
    NIMIC de NIMIC de catre NIMENI de NIMENI NU s-a schimbat in Cei ZECE Ani SCURSI DEGEABA peste Biata Institutiune de Cultura …

  17. Da … macacii cei minoritari, mentionati de catre Batu Han ca fiind veniti de pe OBI … AU GASIT AICI POPULATIA NOASTRA CEA STRAVECHE SI MAJORITARA (DACO-ROMANEASCA/’blasij’ asa cum ne spuneau cei veniti de pe Obi) …
    903 AD: Populatia gasita de unguri la venirea in Transilvania: „Quia essent blasij [MAJORITARI] et sclaui” (Gesta Hungarorum).

  18. DESI, IO m-am dus la PoliTehnica, desi aveam Note MARI la „Umanioare”, dupa CE am vazut ca Matematica, daca STII … CUM 😊 sa o iei, este mult mai usoara decat Umanioarele, ca NUt rebuie sa memorezi NIMIC!
    JUDECI si daca o faci Ordonat NU „egzista sa egziste Elevi cu Fetze TRISTE” de la Matemaitca.
    ASHA am trait ca BOIERuu’ 12 Ani Fantastici, din 1970 pana in 1982, reveland Cestia ASTA multor Elevi Speriati de Profesori BARATI in Prefesie … … 😊
    Si pre MULTI i-am intromisionat SI in Facultati, intre care pe Fiica unei Colege a Nevesti-mi-i care era consderta „idioata” pen’ca a ratat de cateva ori Intromisionarea la AS … 🙂
    IO am ARATAT ca NU era IDIOATA, era numai inhibata de Profesori Dobbitocks si Meditatori asijderea. In plus, Obisnuintza Natural_Reflex_Fireasca a JUDECATII Cantitative in OriCE Actiune este salutara.
    Desi, dupa1982 am castigat MULT MaiMuuuulti BANI decat la „Lectii Meditatii”cu Alta ACTIVITATE (ca „MUNCA” NU am servit niCIODATA (Munca in SENS de Activitate REPETITIV Plictisitoare, Inferioara Mintii si ASCULTATOR de Altii, ierarhic …
    Atfel, MUNCIND pasionat de CE fac IO, CAND veau si CUM vreau am MUNCIT Mult MaiMult Decat la un Serviciude Birou si cu Leafa FIXA … 😊

  19. IO am postat MEREU, din 2005, de CAND am intrat in Arena COMENTATORILOR , in aceasta IDEE!
    Ba, chiar am dus Lupte GRELE, care au durat peste Dooj’de Ani pentru o Anume Institutiune de CULTURA, NeGlijata si „Batuta” de TOTI TchockoFlenderii PUSI Peste DANSA, BATUTA ca pe o Muiere CURVA si Beata.
    (Da’ NU este Saraca de Dansa, ca NICI Haine de ORAS NU are, CUM sa fieCurva si UNDE sa se imbete placut, ca o Curva … … 😊)
    Si TOATA Averea Danshii ese RISIPITA si in Stare de Putrefactziune avansata, se TOOT repara si reStaureaza, da’ este PARASITA si lasata la Discretia CAZATURILOR LIFTesques EXTERNE de catre CAZATURILE ROMANesques INTERNE, abia i S-A GASIT CASA Noua,
    da’ NU toate Camerele ii sunt aranjate si MULTE Ocupate de Alte Stabilimente, desi INITIAL TOATA Cladirea CASHII Dansii NOI, ii era PLANificat Destinata, de peste 40 de Ani … …
    TOT CE i se intampla, de prin 2012, de cand i s-a facut Hataruu’ sa fie PRIMITA in CASA Danshii – o Parte DOAR – face Parte din Lucrarea lu’ DREACuu’ de ImProstire a POPORULUI Roman, catre Starea de BOBOR.
    In Urma cu circa ZECE Ani am apelat la un Mare Profesor, de scrie mereu pe AICI, Mare Jongleur DOCT cu CITATE, sa ma ajute in Cestia Institutiunii de CULTURA, batjocorita si lasata’n Drum, cu Averea Risipita
    M-a ajutat, m-a trimis la un Secretar de Stat, da’ l-am auzit zicandu-i aceluia cu Sotto Voce in Telefon:
    „Are Domnul Asta Grija Institutiunii, a luat-o in Custodie!”
    ADICA Asta fiind IO, un Simplu Cetatean, CUM de ma inGRIJEsc IO, Cand DANSII sunt calificaiti intru!
    URMARE,

  20. Domnisorilor in vorbire, da nu in fapta! Efectiv,ce faceti voi,fiecare, pentru a schimba realitatea contemprana destul de firava! Si totusi, Romania azi eate mai puternica ca niciodata.Problema e la noi, la fiecare, am devenit lenesi fara fapte care sa cladeasca dirabil. Doar postam si facem pe grozavii ca altii nu fac! Parerea mea: poporul a devenit lenes si las; distruge si prea pitini cladesc.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.