Putin vizitează Crimeea la nouă ani de la anexare

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat sâmbătă în Crimeea, într-o vizită care marchează împlinirea a nouă ani de la anexarea peninsulei ucrainene, informează Reuters şi AFP citând presa de stat din Rusia.

În vizita sa neanunţată la Sevastopol, Putin a participat la inaugurarea unei şcoli de arte, în compania guvernatorului local, Mihail Razvojaiev, potrivit imaginilor difuzate de canalul de televiziune Rossia 1, care a prezentat o scurtă filmare în care şeful statului, în ţinută casual, merge alături de un grup de oficiali.

„Preşedintele nostru Vladimir Vladimirovici Putin ştie să facă surprize. În sensul bun al cuvântului”, a scris guvernatorul pe Telegram.

Potrivit acestuia, în oraşul-port urma să fie inaugurată o şcoală de arte pentru copii, cu participarea liderului de la Kremlin prin videoconferinţă.

„Dar Vladimir Vladimirovici a venit personal. El însuşi. La volan. Pentru că într-o zi istorică aşa cum e ziua de azi, el se află alături de Sevastopol şi locuitorii săi”, a adăugat Razvojaiev.

Cu o zi în urmă, Putin a declarat că Rusia va face totul pentru a preveni ameninţările la adresa securităţii peninsulei Crimeea şi a oraşului-port Sevastopol, anexate în 2014 de Moscova în urma unor referendumuri considerate ilegale de către Occident, care a impus sancţiuni Rusiei, relatează EFE.

„Fără îndoială, problemele de securitate reprezintă o prioritate pentru Crimeea şi Sevastopol, în special astăzi”, pe fondul campaniei militare a Rusiei în Ucraina, a subliniat şeful statului în cadrul unei videoconferinţe privind dezvoltarea socio-economică a peninsulei.

Putin a făcut aceste declaraţii în faţa liderului instalat de Moscova în Crimeea, Serghei Axionov, între alţi oficiali, în ajunul celei de-a noua aniversări de la anexarea peninsulei ucrainene şi a principalului său port, la 18 martie 2014.

„Aş dori să-i felicit pe locuitorii din Crimeea, pe locuitorii din Sevastopol, pe toţi cetăţenii ţării noastre cu ocazia apropiatei Zile a Reunificării Crimeii cu Rusia”, a declarat Putin.

Preşedintele rus a subliniat că, în urmă cu nouă ani, locuitorii din Crimeea şi Sevastopol au luat o „decizie istorică definitivă şi fără echivoc: să facă parte din nou şi pentru totdeauna dintr-o ţară mare şi unică”.

La 18 martie 2014, Vladimir Putin a semnat tratatul de anexare a peninsulei ucrainene Crimeea şi a oraşului-port Sevastopol, după două referendumuri separate în care locuitorii din Crimeea ar fi susţinut încorporarea acesteia în Rusia în proporţie de 96,77%, iar cei din portul Sevastopol – considerat un oraş cu statut federal – în proporţie de 95,6%.

Încorporarea acestora la Rusia a fost pecetluită trei zile mai târziu, notează EFE.

În campania militară pe care Putin a declanşat-o la 24 februarie la scară largă în Ucraina, Rusia a reuşit să creeze un coridor terestru între Donbas, în estul Ucrainei, şi Crimeea, în sud, care are nevoie de resurse hidrologice, energetice şi agricole din sudul Ucrainei pentru a supravieţui.

Odata cu anexarea ilegală, în septembrie anul trecut, a regiunilor ucrainene Lugansk, Doneţk (est), Zaporojie şi Herson (sud), Rusia a transformat Marea Azov într-o mare interioară, ceea ce asigură securitatea Crimeii, care a creat, de asemenea, o linie de fortificaţii.

Cu toate acestea, în ultimele 13 luni de la declanşarea invaziei ruse, Crimeea a fost ţinta a cel puţin două atacuri, ce au fost atribuite de Moscova ucrainenilor.

În august 2022, peninsula a fost scena unei operaţiuni de sabotaj împotriva unui arsenal al armatei ruse şi a unor explozii suspecte pe un aerodrom rusesc.

În octombrie, podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, ”bijuteria coroanei” lui Putin, a fost grav avariat de un atac cu o maşină capcană atribuit de Moscova Ucrainei.

Vicepremierul rus Marat Husnulin, a declarat vineri că, în curând, pe partea rutieră a podului vor putea începe să circule camioanele de mici dimensiuni, iar cea de-a doua linie de cale ferată urmează să fie redeschisă până în 1 iulie. Cele două benzi pentru autoturisme au fost deja redeschise.

Ucraina nu a încetat să declare că, mai devreme sau mai târziu, va elibera teritoriul ocupat.

Din 2020, Kievul marchează Ziua rezistenţei la ocupaţia Republicii Autonome Crimeea şi a oraşului Sevastopol la 26 februarie, dată la care a avut loc cea mai mare demonstraţie în sprijinul integrităţii şi unităţii statului ucrainean, în 2014, la Simferopol, centrul administrativ al peninsulei.

În august 2021, Ucraina a lansat Platforma Crimeea, în încercarea de a atrage sprijin internaţional pentru recuperarea peninsulei şi care în ultimul an a cerut Rusiei să pună capăt imediat ostilităţilor şi să îşi retragă trupele din teritoriile ocupate în Ucraina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Author

34 de Comentarii

  1. Ucraina chiar nu are nicio legatura cu Crimeea…. Bine, in curand Ucraina nu va mai avea legatura nici cu Ucraina…..Ucraina NU merita nimic pentru ca Politica ei a chemat Armata Americana sa faca dreptate in zona. Lucru imoral, criminal, doua tari vecine inteligente trebuie sa isi negocieze pretentiile in sensul realitatii din teren.Cel care obtine mai mult decat merita apeland la Americani merita injurat.

  2. In razboiul Ruso-Otoman din anul 1791 este cucerita cetatea Ismailia,iar prin pacea de la Iasi,CRIMEA este recunoscuta ca apartinand Rusiei,precum si teritoriul dintre Bug si Nistru si se consolideaz pozitia la Marea Neagra. Prin campania Rusa,impotriva turcilor,din anul 1794 s-a realipit,Ucraina si Bielorusia. ISTORIA este judecatorul „suprem” !.

  3. Rusia castiga la 1812 Basarabia de la Otomani in razboi de 6 ani, sacrificand zeci de mii de soldati….Rumanu milog si imbecil de la Bucuresti s – a ofuscat de moarte ca Rusia nu i -a dat lui Basarabia gratis, moca….Rusia ar fi dat Basarabia Romaniei la 1918 daca Armata romana NU intra la Chisinau, daca Votul din Adunare ar fi fost corect, daca Romania recunostea URSS, daca Romania negocia cu URSS un tratat prin care se angaja sa nu planteze acolo baze militare ostile URSS….Rumanu prost si dobitoc a preferat forta, pe motiv ca el nu discuta cu bolsevicii, rumanu prost si imbecil e mare scula anticomunista….Asa se face ca romanu prost si idiot a pierdut Tezaurul,Basarabia si s – a ales cu Rusofobia dementa care a dus fascismul si participarea la al doilea razboi mondial…Cum vedem azi, chiar daca primea Basarabia. rumanu prost si imbecil o vindea la pret redus.

  4. Sa ne ne mai prefacem ca nu stim. Sa punem mana sa citim. Peninsula Crimea e locuita de rusi si e teritoriu rusesc de pe vremea Caterinei cea Mare care a incorporat-o imperiului rusesc dupa infrangerea turcilor. La fel cum SUA au luat Hawaiul si acum e pamant american.

  5. Nu se pune! Daca Ukrana ar fi capatatara Hawaii din partea lui Nikita Hrusciov, azi era pamant Ukranesc! Statele UNite ar fi inapoiat arhipelagul cu scuzele de rigoare catre Monsanto si Black Rock !Fiti convinsi de chestia asta! Hawaii insa nu au fost atribuiti Statelor UNite de catre Niki Hrushchev ,iata diferenta ! Insulele au fost incorporate legal in componenta SUA , fara niciun fel de referendum ilegal nerecunoscut de occident ! Pur si simplu, US Navy a tras cateva nave de razaboi in portul Perlei si le-au comunicat civilizat hotentotilor bastinosi ca incepand din acel moment ei nu mai sunt cei care fac legea aici si cui nu-i convine poate sa se mute in Korea de Nord , la comunisti. Punct.

  6. Cand exista precedentul Kosovo, nerecunoscut de tari din UE, este ridicol sa vorbesti despre Crimeea si despre Taiwan. Dar babele batrine si babalaii senili n-au rusine. Eu ma intreb cine-i asculta ? Daca sunt aia care se roaga la un Inexistent, inteleg rolul bisericii cu 60.000 de popi in sutane platite de la buget. In Parisul incendiat s-a inlocuit biserca cu politia, sutane diferite, metode identice, unii cu cruce, ceilalti cu bastonul.

  7. O CORECTIE SKMPLA,

    Din 18 martie 2014 si pana in
    18 …

    MIE imi ies fix, fara virgula … 🙂
    NOUA ANI !

    Dar, admit ca pot gresi …:)

    CE ?
    Numai Bruce Wilis, Joe Biden si muuuuuulti de la NOI, Romanii au dreptul la naruirea mintii ?

    Chiar SI COTIDIENII au …

  8. Crimea a fost,este și va fi a rusiei !…punct…
    Ukraina nici nu exista cand Crimea făcea parte din Russia!…

  9. E groasa. Am scris despre aceasta intalnire cu cateva zile in urma cand presa disciplinata nu avea inca voie sa o anunte.Am spus atunci ca chinezul nu merge sa discute cu rusul despre fotbal si femei.Toate marile trusturi media comenteaza minor aceasta intalnire istorica de calibru dintre doua superputeri militare, Rusia si China. Spaima este mare si nimeni nu indrazneste sa vorbeasca despre un posibil tratat bilateral de ajutor militar total al uneia din parti in cazul ca cealalta intra in conflict direct cu nato. China nu renunta la Taivan.

  10. 8 ani? Cam mult! Imperiul de 1000 de ani al lui Hitler a durat vreo sase. Sa ne intoarcem in timp. In 1774 prin pacea de la Kuciuk Kainargi Rusia recunostea independenta tatarilor din Crimeea si Caucaz. Dar pentru putin timp. De-a lungul istoriei, Imperiul cu piciarele de lut nu a respoectat nici un tratat semnat de satrapii sai. Dupa cel de-al doilea razboi mondial satrapul georgian a rezolvat preoblema. I-a ucis pe cei mai buni dintre ei iar pe ceilalti i-a deportat. Putin, acum, vrea din nou sa puna mana pe penisula. dar iMPERIUL CU PICIOARELE DE LUT da semne de oboseala. Satrapul se apropie de declinul biologic, ca cel politic si l-a semnat acum opt ani si-l va ispasi dupa momentul 24 februarie 2022. Pana atunci vor muri oameni. Mai ales rusi. Cum a demonstrat caprarul austriac, Imperiile de 1000 de ani nu traiesc mult. Se prabusesc de la sine. Desigur, cu multe jertfe pentru omenire. Dar alta cale nu au. Sa le fie tarana usoara!

  11. China si Rusia se antreneaza in comun pentru gasirea celui mai bun mijloc de distrugere a portavioanelor americane. Cand il vot gasi ….s – a terminat cu hegemonia amerloca in Lume….Poate sa tipareasca SUA dolari la foc continuu, degeaba. Gazul de sist il termina
    in 15 ani.

  12. Daca in 2014 rusii nu erau, cum se spune, „cu zece minute mai smecheri”, acum la Sevastopol erau ancorate portavioane si fregate americane iar US Marines se imbatau prin circiumile din oras …

  13. De ce vorbești prostii bre ?? Sevastopol nu a fost a ukranilor niciodată.. Pe urmă vezi ”anexarea” a fost inainte sau după ”maidan”. Pe urmă vezi cei opt ani de război civil ukran, dar mai ales data de 17 februarie 22.. Sau vezi acordurile de la Minsk..Poate poate după vre-o pereche de palme și niște șuturi iți revii.

  14. @ Negro 07:17
    În Crimeea trăiesc Ruși. Care au vazut ce-au făcut urcacii Azovieni cu rușii în Casa Sindicatelor din Odesa, în 2014. Au făcut Referendum și, normal pentru Rusi, vor sa fie cu Rusii de la Moscova. Asa cum și Romanii din Nordul Bucovinei ar vrea cu Romanii de la București. Ai înțeles?

  15. Si ce ai vrea, ba desteptule ? Ca Putin sa declare Crimeea hanat si sa-i cheme pe stranepotii lui Genghis Khan cu actele de mostenire, ca sa le-o cedeze ? Dupa aceeasi „logica-beton”, si Insula Serpilor, aflata la o azvirlitura de piatra de ROMANIA, ar trebui sa fie „donata” serpilor !

  16. Papagalul jelanie vrea un teritoriu, unde 95% din populație sunt ruși, și nu-l doresc. Dacă prin absurd ar recupera Crimeea, își imaginează cineva ce genocid ar face acolo?

  17. Rusofobul e bolnav mintal sau prost total…..Nu pricepe ca daca Rusia nu isi reia Ucraina, atunci o vor stapani SUA…..La fel R Moldova, daca rusii nu o iau inapoi, R. Moldova va fi stapanita de Americani. Rusia ar fi proasta daca ar ceda Americanilor Ucraina si R Moldova. Rusia le merita moral pentru ca a platit cu sange pentru ele. Americanii le ocupa gratis, ca sa stea la panda in coasta Rusiei….Rusia este si vrea sa fie suverana, pentru asta o admir, desi nu am nicio alta legatura cu Rusia….Mai stiu ca fara Rusia, Romania era Colonie vesnica, otomana sau americana.

  18. Aveti dreptate măi comentacilor. Istoria incepe la sfarsitul sec XVIII. Dupa unii chiar mai tarziu, dupa ww2.
    Gena primatei de stepa e inca dominanta.

  19. Ai dreptate băi Axoane, Rusia ne-a adus numai fericire si bunastare.
    Noi fiind mai primitivi nici macar nu suntem recunoscatori.

  20. @ țețea 13:28
    Dacă nu TRECEA Kiseleff prin Principate, acum purtai șalvari și turban, Țețeo…
    Și îți ridicai zilnic ?-ul pe covoraș, de trei ori, cel puțin…?

  21. Ce am vazut eu fly24: in perimetrul Soci partea marii negre, o aglomeratie de suhoy-uri de credeai ca e aeroport pentru survol, aterizare si decolare, cand de fapt, survolau partea de est a localitatii Sochi pe mare. A venit si un zburator din serbia-belgrad pe la 14,45 si s-a intors pe loc facand retur imediat. Toate zburatoarele au linie de destinatie clara, dar nu respecta decat apararea aeriana a calaului criminal. Dimineata, pe la 8,24 zburatoarea turca plecata din moscva, a intrat pe teritoriul ukrainei(control livrari armament sau ce livreaza din polonia sau de unde mai pot nato) in sud-est partea sarba, zburand din Satu Mare in linie dreapta spre turcica prin bucuresti, desi traseul obisnuit eta altul. Dupa ce a aterizat zburatoarea in turcia, au inceput alarmele in ukraina. Zburatoarele nato si poloneze au iesit in aer dupa ce a trecut provocarea. Poate ca abia acum vadem provocarile adevarate intre rusica si tarile nato. In schimb, nato,…ciuciu pe mare ca de obicei, a trecut pe deasupra turciei, zona marii negre fara nicio oprire. Ma gandeam, drona a picat, provocarile rusnace iau amploare, marea neagra e penetrata de rusnaci, nato si americanii mai lipseau sau, mai lipsesc. Sa vedem ce se intampla daca se vor vedea ochi in ochi. P.s. scriu ce vad pe fly24 la modul real.

  22. Bună remarca unui congresman american,…”..acum 20 de ani noi am fost Vladimir Putin!…”…se referea la invazia din Irak…

  23. Acum potrivit ar fi un hymars să-l facă chiseliță pe putinantrop

  24. Are tupeu. Pe acasa il cauta politia sa il ridice si el viziteaza teritorii luate cu japca. Trebuie saltat cat mai repede, mandatul de arestare trebuie indeplinit.

  25. cred ca i-au plimbat portretul prin Sevastopol sau vreo sosie ..Nu mai are curajul sa iasa din buncar de cand au emis mandat de arestare..mai incolo pun si un premiu pentru capturarea lui

  26. Eduard, Regulamentele Organice au fost atat de bune ca in 25 de ani Principatele deja urmau modelele occidentale mai ales modelul cultural francez. Practic au grabit tranzitia de la mizeria ruseasca si otomana la civilizatia occidentala.

  27. Zagovor – Viseaza frumos incontinuare de unul singur , dar lasa-ne in pace cu prostiile tale ca ne faci sa radem !

  28. @Zagov tu ești laș și ție îți e frică, Putin dacă avea frică nu face război în ukaka ci se plimba ca dulapul nostru cu avionul lui Gaga. Înainte de a posta e bine sa și judeci daca mai ai cu ce.

  29. @ țețea 18:31
    FranțuZirea Principatelor, Țețeo, a fost făcută de către Ruși.
    Rezultatul EXCURSIEI Rușilor la Paris, când I-AU INTORS VIZITA lu’ Napoleon…?
    TE-AI INTREBAT DE CE Moldova nu s-a germanizat, cu Austria în coastă ??
    Datorită Rușilor a dispărut moda FanariHoților turciți, cu caftane, iminei, turbane și bărbi. Mai citește și Biografia lui Kiseleff, sa vezi ce a mai făcut pentru Români și ca ambasador în Franța, după Razboiul Crimeii.?

  30. Eduard, m-ai lamurit taicule. Deci rusii ne-au franțuzit. Mai ramane sa ne spui ca rusii i-au latinizat pe basarabeni.
    In perioada de ocupatie țarista din vremea respectiva in afara de ciuma bubonica si holera rusii nu prea au adus nimic. Dpdv al civilizatiei Rusia nu poate oferi nimic. Mereu au incercat sa copieze alte modele,fara succes,materia proasta.
    In filozofia universala Rusia nu exista. Au incercat tarziu,la sf.sec 19 ceva cu pan-slavismul. Oare de ce comunismul a prins in Rusia? Educatia precara,primitivismul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.