Pe fondul criticilor liderilor occidentali din cauza crizei ucrainene, Vladimir Putin, a părăsit duminică dimineaţă, reuniunea G20 de la Brisbane, scrie site-ul Mediafax, care citează AFP.
Avionul preşedintelui Rusiei a decolat de la Brisbane înainte de publicarea comunicatului final al summitului G20.
„Programul vizitei preşedintelui Putin a fost modificat. A fost scurtat”, a declarat o sursă din cadrul delegaţiei ruse, citată de AFP. Conform surselor citate, preşedintele Rusiei participă la dezbaterile summitului, dar nu va fi prezent la dineul oficial şi va pleca mai devreme decât era prevăzut. „Acest dineu este mai degrabă o ocazie de divertisment”, adaugă sursa citată.
Summitul G20 se desfăşoară sâmbătă şi duminică în oraşul australian Brisbane.