Putin, despre planul anexării Crimeii şi extragerea în siguranţă a lui Ianukovici

Televiziunea Rossia1 a prezentat fragmente din documentarul „Drumul spre casă”, despre decizia Moscovei de a anexa Crimeea şi de a-l salva pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

Personaj central al filmului este preşedintele Vladimir Putin. El vorbeşte despre momentul în care a dat ordinul secret pentru anexarea Crimeii şi arată cum trupele ruse erau gata să intervină pentru a-l salva pe preşedintele pro-rus Ianukovici.

În fragmentele difuzate de televiziunea rusă, Putin vrea să pară că discută cât se poate de deschis despre anexarea peninsulei, povestind despre o întâlnire cu şefii serviciilor secrete pentru a stabili modul în care poate fi extras preşedintele destituit Viktor Ianukovici, care a fugit din faţa protestelor pro-occidentale.

Putin mai arată că armata rusă era pregătită să îl preia pe Ianukovici oraşul Doneţk, pentru a-l prelua de acolo pe preşedintele Ianukovici. “Ar fi fost ucis. Eram gata să-l extragem din Doneţk pe uscat, pe apă sau pe calea aerului. Fuseseră instalate aici mitraliere de mare calibru, pentru a evita orice vorbărie”. “Asta se întâmpla în noapte de 22 spre 23 februarie. Am terminat întâlnirea la şapte dimineata. La plecare le-am spus colegilor mei: trebuie să începem să lucrăm la un plan pentru revenirea Crimeii la Rusia”.

La patru zile după această întâlnire din februarie 2014, soldaţi neidentificaţi au luat cu asalt clădirea parlamentului din Crimeea, iar deputaţii au învestit imediat un nou guvern. Pe 18 martie, republica autonomă Crimeea din cadrul Ucrainei era anexată la Federaţia Rusă, în ciuda protestelor şi condamnărilor internaţionale.

Operaţiunea militară a fost ţinută în secret, în ciuda suspiciunilor uriaşe provocate de prezenţa unor militari purtând uniforme fără însemne. Moscova a negat iniţial orice implicare, pentru a recunoaşte apoi că s-a aflat în spatele întregii operaţiuni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.