Putin îl evită pe emisarul de pace de la Vatican

Kremlinul a anunţat miercuri că emisarul pentru pace al Vaticanului, cardinalul Matteo Zuppi, aflat în vizită la Moscova, va discuta despre conflictul din Ucraina cu Iuri Uşakov, consilier pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, Putin este cel care i-a cerut lui Uşakov să discute cu trimisul Papei Francisc „situaţia legată de Ucraina şi, desigur, căi posibile de soluţionare politică şi diplomatică”.

În urmă cu trei săptămâni, Zuppi, care este arhiepiscop de Bologna şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Italiene, a făcut o vizită la Kiev, unde a fost primit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi s-a întâlnit cu mai mulţi lideri religioşi.

La Moscova, unde este primul înalt oficial al Vaticanului sosit după invazia rusă în Ucraina, cardinalul se va întâlni cu patriarhul ortodox Kirill, afirmă ziarul catolic francez La Croix, preluat de Reuters. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse este un apropiat al lui Putin şi susţine războiul împotriva Ucrainei denumit oficial în Rusia „operaţiune militară specială”.

Vaticanul a comunicat marţi că principalul scop al vizitei lui Zuppi este încurajarea unui „gest umanitar” care ar putea contribui la încetarea conflictului. Reuters apreciază că termenul se referă la repatrierea copiilor ucraineni, solicitată de Kiev.

Ucraina estimează că din teritoriile sale ocupate de Rusia au fost deportaţi ilegal 19.500 de copii; Rusia dezminte acuzaţia, susţinând că doar a evacuat copiii aflaţi în pericol în zonele de conflict.

Peskov a declarat miercuri că Moscova dă o „înaltă apreciere” eforturilor şi iniţiativelor Vaticanului pentru o soluţionare paşnică a „crizei din Ucraina”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. Te pufneste rasul din plin cand il auzi pe Lucasenko spunand ca Prigojin e cazat intrun hotel unde geamurile nu se deschid! Stiam ca hotelurile unde geamurile nu se deschid si nu pot fi deranjati cetatenii, sunt CAVOURILE DE SUB PAMANT! Oare la unul din aceste hoteluri e cazat Prigojin?

  2. Iaca-ta alta stire securista! Aia cu doua fețe de la Vatican au mers vreodata la Washington? Eu stiu ca cei care pornesc/provoaca un razboi,tot ei trebuie sa-l opreasca.Unde ati mai pomenit sa trimiti soli de pace la victime? Lupta de a zugravi realitatea cu fundu-n sus este permanenta

  3. Clovnul freacă menta cu cei 19 500 copii…știe că în Occident sunt multi sensibili când merge vorba de copii….însă așa nu a fost mereu…de ex.copii din Irak,pieriți cu miile,nu emoționai pe nimeni în Occident…

  4. De fapt, vor sa mai facă un pic de gargară cu așa-zișii „copii răpiți”.
    De ce nu a evacuat Kievul copiii și civilii, lăsându-i în mijlocul luptelor ? Eeeeeh ??

  5. Vizita asta pt. a stopa razboiul ar fi trebuit facuta in America,sau la Sanatoriul de nebuni de la Bruxelles.

  6. Putin va evita pe toata lumea de acum inainte .Este deja foarte bine protejat de faptele reprobabile ale unor prieteni .Putin nu va mai iesi sa se intilnesca cu nineni .Soigu ii poarta de grija permanent .

  7. Putin a spus ca il primeste pe cardinal cu conditia sa se exorcizeze

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.