Putin, invitat la Casa Albă de Donald Trump

Vladimir Putin a fost invitat la Casa Albă de Donald Trump, anunţă Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Invitaţia a fost făcută cu ocazia unei convorbiri telefonice între cei doi lideri ai lumii.  Ministrul rus a mai declarat că Trump a abordat subiectul invitării lui Putin la Casa Albă de câteva ori. De asemenea, liderul de la Casa Albă i-a mai transmis lui Putin că ar fi bucuros să efectueze o vizită în Rusia, a adăugat Lavrov. Ultima vizită a unui preşedinte american în Rusia s-a desfăşurat în urmă cu aproape cinci ani.  În septembrie 2013, preşedintele Barack Obama a particpat la summitul Grupului economiilor dezvoltate (G20), care a avut loc în oraşul Sankt Petersburg.

Anunţul Moscovei în legătură cu vizita pare surprinzător în condiţiile în care SUA acuză Rusia că încearcă să steargă urmele atacului cu arme chimice. Agenţia de ştiri Tass, citată de Mediafax, scrie că Statele Unite au primit informaţii credibile că Rusia şi Siria încearcă să „sterilizeze” locul unde a fost efectuat presupusul atac cu arme chimice în Douma. Declaraţia vine din partea purtătoarei de cuvânt a Departamentului american de Stat, Heather Nauert.

„Putem confirma că echipa OIAC încă nu a putut să ajungă la Douma în Siria (…) Avem informaţii credibile care indică faptul că oficiali ruşi lucrează cu regimul sirian pentru a opri şi întârzia accesul acestor inspectori la Douma„, a declarat Nauert, făcând referire la o experţii din cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), trimişi să ancheteze atacul chimic din Siria.

„Credem că oficialii ruşi au lucrat cu regimul sirian pentru a steriliza locaţia presupuselor atacuri şi pentru pentru a elimina dovezi incriminatorii ce indică folosirea de arme chimice”, a completat reprezentanta Departamentului de Stat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

7 Comentarii

  1. Relatia dintre cei doi mari( al treilea mare fiind China confucianista), e ffff complicata… Un lucru este cert si anume ca fara o masa cu trei picioare care sa faca stabila mancarea si bautura de pe masa, totul se duce dracului….

    • China, mon cher ami…Confucianista China…e pe aici de vreo 5000 de ani…cine ar putea-o ignora!?

  2. Figura cu invitația adversarului e antică. In actuala conjunctură donald e pătat rău de tot, mai mult incepe să fie instabil și intern. Acum vrea un capăt de acuzare iarăși,.. Treaba pute și e străvezie. In mod normal nimeni nu are de discutat cu un bufon nebun,..chiar dacă e președinte de stat. De ce nu discută donald cu Assad ?? De ce nu discută cu palestinianul ? De ce nu discută cu cei pe care-i bombardează ? Doar normal ar fi să ai și părerea celuilalt , dacă vrei o decizie importantă.

  3. Domnule Putin, sa nu cumva sa pui botu. La pomul laudat sa nu te duci cu sacu pentru ca nu Trump conduce America. Ai cu cine sa te aliezi. Lasa-i in coada de peste.Pe noi romanii ne-au distrus literalmente si la propriu si la figurat de ne plang copiii, tinerii, adultii si batranii a neputinta si deznadejde. II vedem zilnic pe ulitele satelor si strazile oraselor umbland ca bezmeticii fara busola, care incotro vede cu ochii. Nici o certitudine, nici o speranta, numai anarhie si haos, manipulare si intoxicare, invrajbire si dusmanie. Asta a ajuns Romania si poporul roman de atata libertate si democratie. S-Audi si la domnul Xiping…?!

  4. Se fac cuscri!Putin are o fata ,Trump un baiat,ce daca fata lui Putin e maritata cu un khazar,o divorteaza tata!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.