Sper că printre cei ce ne citesc să nu am soarta alergătorului de la Maraton, ucis din cauza ştirii neplăcute aduse. Spun asta întrucât cunoscutul ziar parizian consacră editorialul sfârşitul de an 2016 atât de diabolizatului Vladimir Putin şi-şi justifică opţiunea de a-l considera omul anului ce se încheie, aratând că, „departe de a se limita la Orientul Mijlociu, unde este pe cale să redefinească echilibrul puterilor, preşedintele rus a fost pe toate fronturile în acest an.”
În cele ce urmează prezentăm acest editorial, care porneşte de la premisa că, „deşi Donald Trump a monopolizat actualitatea internaţională în 2016, adevăratul om al anului care se încheie este Vladimir Putin. Cursa de fond în care, de 16 ani, preşedintele rus s-a angajat pentru a pune ţara sa în centrul jocurilor este pe cale să aducă roadele într-o manieră spectaculară.
În Orientul Mijlociu, şeful de la Kremlin a refăcut cărţile.Profitând de inexorabila retragere a puterii americane sub egida lui Barack Obama, apoi de perioada mereu delicată pentru Washington, a tranziţiei între o administraţie pe cale de plecare, care nu are iniţiativă, şi o viitoare echipă, care încă nu are comenzile la Casa Albă, el vrea să redefinească echilibrul puterilor în regiune. Anunţul de joi, 29 decembrie, privind o încetare a focului în Siria, la o săptămână după preluarea oficială a oraşului Alep din mâinile rebelilor de către armata regimului sirian, în urma unor bombardamente ruseşti, se înscrie în această logică: în timp ce precedentele armistiţii au fost negociate cu SUA, de data asta Putin a ales Turcia ca partener şi a îndepărtat Washingtonul.
Apropiere de China şi Japonia
Organizarea convorbirilor de pace privind Siria, în ianuarie, este o altă ilustrare a acestui desen : ele vor avea loc la Astana, în Kazastan, în ceea ce Moscova consideră zona ei de influenţă, şi vor reuni Rusia, Turcia şi Iranul. Şi, bineînţeles, preşedintele sirian Bachar Al-Assad, salvat de Rusia şi Iran, în vreme ce vesticii pun eliminarea lui drept condiţie sine qua non a viitorului Siriei. SUA, europenii şi ONU par condamnaţi la un rol pasiv în această schemă. Departe de a se limita la Orientul Mijlociu, Putin a fost pe toate fronturile în acest an. În Asia, el s-a apropiat de China şi de Japonia. În Europa, el ocoleşte ostilităţile guvernelor UE – create de intervenţia Rusiei în Ucraina, în 2014 -, cultivând metodic legăturile cu partidele politice şi personalităţile care îi sunt favorabile; influenţa rusă în cercurile politice şi intelectuale europene s-a mărit considerabil în acest an.
Rescrierea regulilor spionajului
În sfârşit- şi nu este vorba de cel mai mic dintre succese – liderul rus a rescris regulile spionajului, o activitate de care s-a ocupat în perioada Uniunii Sovietice, fiind un operator puţin clasic. În prezent, responsabilii americani au certitudinea privind responsabilitatea Moscovei în piratarea masivă a conturilor de e-mail ale Partidului Democrat şi ale colaboratorilor candidatei Hillary Clinton, cât şi difuzarea acestor date în timpul campaniei electorale. Această intervenţie, fără precedent, a unei puteri străne în procesul electoral american nu trebuie minimalizată, dat fiind că a fost vizată funcţionarea democraţiei. Recent, mai multe servicii de informaţii europene au lansat un avertisment referitor la o ameninţare similară privind campania electorală prevăzută în acest an în UE, în particular în Franţa şi Germania.Decizia preşedintelui Barack Obama, de a expulza 35 de diplomaţi ruşi din SUA, este o dovadă a acestei ofensive. Donald Trump, care va fi învestit preşedinte pe 20 ianuarie, rămâne în mod ostentativ binevoitor faţă de Vladimir Putin. Realitatea puterii şi sfidarea ruşilor i-ar putea deschide ochii mai devreme decât crede el”, arată în final editorialul din „Le Monde”.
Cum se constată, în editorial nu sunt ocolite subiecte foarte delicate ale actualităţii internaţionale. Din aceast perspectivă cea mai nouă şi cea mai importantă mi se pare excluderea SUA din criza siriană şi proiectarea în prim plan a Turciei, iar în paralel a Iranului, două ţări cărora nu li se poate nega la nesfârşit influenţa decisivă în Siria şi în Orientul Mijlociu. Este ceea ce Administraţia Obama a refuzat cu încăpăţânare, de aici şi eşecul ei rărunător în criza siriană, pe care Putin l-a speculat la maximum.
