Putin, psihopatul și scriitorul, teroristul

Rusia l-a plasat luni pe scriitorul Boris Akunin, care locuieşte în exil din 2014, pe lista personalităţilor ” teroriste şi extremiste”, cel mai recent exemplu al represiunii care îi vizează pe detractorii Kremlinului, informează AFP, preluată de Agerpres.

Pe numele său real Grigori Şalvovici, autorul a fost adăugat pe această listă, întocmită de Rosfinmonitoring, Serviciul federal de monitorizare financiară, a constatat AFP.

”Teroriştii m-au declarat terorist”, a reacţionat scriitorul pe Facebook.

În plus, scriitorul este vizat de o anchetă pentru discreditarea armatei, deschisă săptămâna trecută, a declarat luni o sursă familiarizată cu dosarul pentru agenţia Interfax.

Născut în 1956, în Georgia, care pe atunci era republică sovietică, Akunin este un scriitor cunoscut în Rusia pentru romanele sale poliţiste şi istorice, în special saga de succes ”Anchetele lui Erast Fandorin”, despre un erou care trăieşte în epoca ţaristă.

A scris de asemenea ”Istoria statului rus”, o creaţie în nouă volume care abordează dezvoltarea statului rus până la revoluţia din 1917.

Akunin s-a pronunţat în 2014 împotriva anexării peninsulei ucrainene Crimeea, după care a plecat în exil la Londra, unde locuieşte în prezent.

Pe 24 februarie 2022, scriitorul a deplâns pe Facebook declanşarea ”unui război absurd”. ”Nebunia a câştigat”, a scris el la acea dată.

”Rusia e condusă de un dictator psihopat şi, mai grav de atât, ascultă de paranoia acestuia”, a mai spus scriitorul.

Romancierul a cofondat proiectul ”Adevărata Rusie”, susţinut de mai multe personalităţi culturale aflate în exil şi care se opun invaziei ruse în Ucraina şi încearcă să ajute refugiaţii ucraineni.

Mai multe ONG-uri şi publicaţii au denunţat din 2022 o epurare culturală în Rusia după ce artiştii critici la adresa invaziei ruse în Ucraina sau care nu au susţinut public puterea au fost retrogradaţi, concediaţi sau au fugit în străinătate. Alţii au fost condamnaţi la închisoare.

Pe de altă parte, puterea încurajează, finanţează şi pune în valoare artiştii şi producţiile culturale care susţin invazia în Ucraina, precum şi discursul oficial, din ce în ce mai conservator şi mai naţionalist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

39 de Comentarii

  1. Ioana Radu esti o nesimtita! Nu mai scrie despre lucruri pe care nu le intelegi. Limiteaza-te la cancanuri. Dece nu te duci la Libertatea, sau la Click?

  2. E bine sa stai la Londra in exil. Mai injuri pe Putin așa cum vor englezii ,mai bagi un ban in buzunar. La noi Europa liberă a latrat la Ceaușescu 40 de ani ,acum e bine in democrația cu statut de colonie. Hai sictir exilaților!

  3. Ăștia clar că-s bolnavi cu totu.E ca si cum ar spune ca reptilienii vor sa distruga populatia rusa.Ma amuza comentariile absolut imbecile ale trolilor de mai sus!!!!!!!

  4. Trolii prorusnaci sunt aceeasi oameni care nu cred in vaccinuri, nu exista covid, nu am aterizat pe luna, chem trails, etc etc.

  5. putin este un asasin care isi otraveste sau isi arunca incomozii de la etaj. este un criminal foarte periculos si atata timp cat occidentul ii va tolera comportamentul va deveni si mai periculos, acest ucigas trebuie sa fie pus primul pe lista most wanted a fbi

  6. Aveți dreptate stimata dna.Ioana Radu,pacat ca limbricii prorusi nu inteleg cum sta treaba.! // Acest criminal în serie este un kaghebist feroce care are la activ sute de victime.De la aruncarea în aer a unor blocuri locuite de proprii cetățeni,pentru a da vina pe ceceni,ca motiv de învazie,în anul 2000,la nivelarea cu tancurile a Capitalei Groznîi,la crimele din Georgia,Abhazia și Donbas,precum și asasinatele comise în Rusia și în străinătate(Marea Britanie, Germania ,etc.) omul a luat avânt și vrea să ucidă și mai mulți oameni.Va veni vremea să fie judecat la Haga pentru crime de război și condamnat pe viață, într-o cușcă de oțel.Haideti,lume buna ,sa ne facem nevoile in gura pacatosilor, clovni ai imperialismului rusesc.Cu satisfactie!Nu-i nevoie nici de hartie igienica.Fac ei totul!

  7. În opinia sa,a scriitorului, principala problemă a statului rus este centralizarea excesivă, imperialismul și faptul că această țară imensă a fost întotdeauna ținută laolaltă doar prin forță. „În istorie, statul a început întotdeauna să se dezintegreze atunci când sistemul de violență a slăbit”, constată Akunin. În cazul în care Rusia nu-și va schimba fundamentele existenței sale și nu va deveni o federație adevărată, va avea loc o altă revoluție pro-democratică. Numai că acest lucru ar fi urmat de o alunecare în autoritarism, avertizează autorul. Tre”be sa fii prost ca iasca sa nu-l crezi pe acest scvriitor cu coloana vertebrala.Amibele nu au coloana vertebrala.

  8. Rusul GET-BEGET Șalvovici, vecin cu Rusul GET-BEGET Abramovici…
    măRog…😜

  9. Si pe mine ma amuza imbecilii pro-occidentali care repeta versetele #propagandei libere si democrate# !
    Fata de ce se intampla acum in lume, in special in SUA si in Europa, Rusia si China sunt adevaratele democratii ale lumii !!!
    Slava Z !

  10. Putin la asasinat fara mila pe cel mai mare patriot rus,pe Prigojin ; ati mai auzit de Wagner?….in Kremlin sunt numai criminal betivi .numai o lovitura precisa ii sterge de pe fata pamntului
    a recunoscut joia trecuta 360.000 de morti in armata rusa din Ucraina in ultimele 30 de zile mor in medie 1000 rusi pe zi,la AVDIIVKA este literalmente covor de rusi mprti pe campurile ale

  11. Vezi ca ti se arde mancarea pe aragaz, iar pisica ti-a rasturnat litiera! Lasa opiniile politice ca nu te pricepi nici sa mananci c…

  12. @Viorica Bălteanu-va referiti probabil la lipsa mare.Asa mai merge.

  13. scriitorul asta a fost ca
    ruda femeiasca a lui LOVINESCU. „TEZE SI ANTITEZE LA PARIS!”
    🙁
    NASOL sa pariezi (inca de la caderea Crimeii in poala rusilor) ca vestul v-a putea face ceva impotriva unui IMPERIU DORMIND !
    AZI … RUSIA s-a trezit !
    si UE … hgeme nu doar … energetic-gazos ! UUE a pierdut materiile prime ieftine din RUSSIA si n-au ca alternatziva la rusi 😀 decat
    BRICS-ul !
    USA si NATO -> vraiste in 2024 …
    (ar fi bine daca nu credeti in propheti 🙁 sa macar analizati ne-partinitor ce spun !Sper ca si BUKALE sa mai fie valabila zicala: „Fa-te frate cu dracul doar pana treci puntea!” …si sa nu lase 🙁 ouale in acelasi , singur , cosh ! N-o spun cu rautate si n-o spun ca sa fie = insa „cum iti asterni asa dormi!” 😛

    IQ=?
    😉

  14. Putinantropul Antropid este un dement care il copiaza ad literam pe Hitler:
    -Hitler a vrut sa faca al 3-lea Reich—-> Putina vrea sa refaca URSS
    -Hitler se visa cel mai tare din parcare —-> Putin se viseza cel mai tare din lume.
    -Hitler s-a aliat cu Italia si Japonia —-> Putinantropul s-a aliat cu China, Iran si Coreea de N. ??????????!!!!!!!!!!!!!!!
    Putinantropul Antropoid n-a priceput nimic din lectia istoriei.
    PUTINANTROPUL JUDECA LA NIVELUL EVULUI MEDIU TIMPURIU. El crede doar in maciuca……[Rumburak]

  15. Da,Boris Akunin..
    In romanul despre Erast Fandorin,Akunin in amănunte f.detaliate a descris jocul englezilor in războiul ruso turc in rezultatul căreia Constantinopolul a fost dat turcilor prin trădarea englezilor…pe vremuri bune,când era mai aproape de piciorul puterii,avea acces la surse din arhive mai serioase..
    Este știut,printre colegii de breaslă, că Akunin folosește așa-zișii „robi de peniță”..adică cineva scrie pentru el la comandă…interesanta personalitate…iată niste mici detalii despre Șalavovici..

  16. Ma intreb ce o fi scris fripturistul asta alogen , georgian cica , in ,, ”Istoria statului rus ” , 9(?) volume , daca in 2014 s-a opus revenirii Krimeii la proprietarul care o detine din 1783 – RUSIA ! In urma infragerii in doua razboaie a Imperiului Otoman si a doua tratate : de la Kuciuk – Kainargi 1774 si Iasi 1782 ! Si de ce , ma rog , din Shloimovici si-a schimbat numele in Akunin ? Pentru prostirea prostilor ?

  17. 🥳ul KhaZar Kievean este un PIANiZD care il copiaza ad literam pe Hitler:
    -Hitler a vrut să-i elimine total pe Ruși
    —-> 🥳ul vrea sa faca la fel în Donbas, Crimeea etc
    -Hitler se visa cel mai tare din parcare
    —-> 🥳ul se viseza cel mai tare CERȘETOR din lume….etc etc etc…
    Delir, Rudotel, CarBaxin !
    Cămașă de forță, Bălăceanca etc
    măRog 😂……[Rumburak-trolaK UrKaK]

  18. Nouă volume de „Istorie a statului rus” (până în 1917) și nu înțelege situația cu Crimeea și nici războiul din Ucraina ; e cam dubios omul ăsta!
    Despre perioada de după 1917 nu s-a ocupat deloc, nu l-a interesat ?
    Și de fapt articolul ăsta e doar o propagandă antirusă și atâta tot, nu are nimic nou în el; un scriitor plecat din 2014, este interzis în 2023. Senzațional, nuu ?

  19. Încercați să aflați și de ce a fost pus pe lista respectivă. Nenea ăsta a declarat că e de acord cu sintagma „un rus bun este un rus mort”. Individul a mai declarat că e de acord cu bombardarea orașelor rusești. Și atunci, ce tratament voia? Să fie pus alături de Dolguruki? De Petru ce Mare? Știu, românii sunt trădători prin definiție, ei (majoritatea) au preferat un străin unui român. Cam astfel s-ar traduce diferența dintre un stat puternic și unul lacheu (cu propagarea pe direcția: cetățean mândru – cetățean slugă).
    Simplul fapt că articolul a trunchiat spusele individului, ne arată mizeria presei românești.

  20. Evident ne este !
    Planetei Mer🌈, Sistemului paraSolar șamd.
    Urcacii o iau pe coajă pe tot frontul, asa că trolacii Urcaci repetă ca 🦜ii baxinele propagandistice Urcace ȘI PLÂNG DE MILA Rușilor…😂
    La Congresul Primarilor de la Kiev, au lipsit primarii Kievului, Harkovului, Odesei, Dnepropetrovskului etc.
    Eu vă tot spun, da’ voi nu vreți să mă credeti:
    Zilele găștii de 🥳i sunt numarate.
    Au mai MUTAT DECISIV Urcacii, ELIBERÂND vreun sătuc, ceva ?
    măRog…😂

  21. Ei, da, dacă-l susțin britanicii pe acest Ițic, e clar că-i valoros. Spre deosebire de noi, rușii nu-și iubesc trădătorii. Asta nu înțeleg europitecii care-și fac de râs neamul!

  22. nu stiu ce-l face pe scriitor terorist sa se declare impotriva rusiei insa eu am vazut un videoclip cu niste bravi
    ucrainieni azovi care aveau un rus pe cruce si care a fost practic ars pe cruce in risetele si …glumele ..,.baietilor …ceva ce fac jidanii in gaza acum si america este cu …israelul cum declara secretarul pentagonului care in urma unui audit nu poate jusifica lipsa a mai mult de jumatate din patrimoniu …pe romaneste hotio in uniforma …sa nu uita rusofobii ca stalin si rooselvelt erau aliati si ca unii bombardau romania de la est si ailalti de la vest…sa nu uitaam ca aavem 44 la suta analfabetism functional…

  23. ca sa vedeti ce putere REALA ca prophet am
    am sa fac TELEPATIC-personal ca TRUMP sa citeze ceva din … STALIN !
    (habar n-aveti cati mari si tari pe lume … stiu de la mine ce-si-cum! Fiti pe faza curand TRUMP viitorul POTUS va da , din voia mea PERSONALA ca un contra-serviciu adu´s „serviciilor” mele [Q]
    in citat din STALIN !
    [desi pare gluma ce spun , NU GLUMESC !, Xi mi-e perdonal 😐 si mai dator decat Marele Blond ! 😐 Nu radeti de paroxismele astea aparent NARCISISTE pana nu-l auziti pe TRUMP ceva de STALIN ! 😐 … curand ! ]

    CHIAR SUNT TATA LOR ! (imi permit pe fituica asta pentru c-am observata ca nu e citita decat de oameni …prudenti ! 🙂 )

    SHALOM !

    (stiti de ce vrea USA si UE sa confiste cele 300 miliarde inghetate-n bancile anglo-saxon-europene ? PENTRU ca vor lipsi banii de dat Ukrainei RESPINSI DE CONGRESS in USA si de UNGARIA in UE 😛 mega-bancilor gata sa cada in USA -> STIU PREA MULTE pentru a spune chiar si-n 1/1000 prostii !)

    „NINGE PE FED!” si ochii pe „27 decembrie”-se gata BALCIUL ! 😐

  24. Daca vine TRUMP si evident ca dupa mishteaux vine
    si daca TRUMP da azi citate din „MEIN KAMPF”
    oare ce-o sa fied e viata … NULANDIERILOR … atunci ! -< "Mi-e frica de … POGROAME!" … mda = unii inca cred ca gumesc !
    UN REAL PROPHET nu glumeste ! :
    SHALOM !

  25. „mishteaux spune:
    30 MART. 2023 LA 22:19
    Parca vad in viitor … toti morti Ukrainei invinse + tragedia acestei tari PREMEDITAT imputzinate va cadea pe clanul evreu NULAND-BLINKLEN si pe capul actorului lor evreu-rus, principal, pe capul nostru (vorbesc ca partial-evreu aici !) !
    Tot sangele varsat (deageaba) de evreul Zelensky va cadea asupra noastra a evreilor … vom fi iar TAPI ISPASITORI !
    Clanul sionist (nu-s sionist!) BLINKEN_NUKLAND (UPENN) a mizat chiar si soarta USA
    pe o carte … pentru a razbuna ne-cerut de „consiliu” ceva demult uitat in Cernauti ! 🙁
    TRISSTESE ! 🙁”

    E MISHTEAUX prophet sau nu ? (vezi mai sus ceva prophetit inca din 🙁 :
    „30 MART. 2023 LA 22:19”)

  26. „some girl alone spune:
    10 APR. 2022 LA 12:59
    „Boris Johnson a foat la Kiev …”

    pentru ca dupa BREXIT atat le mai trebuia nemtilor … independenta energentiaca (prin NORDSTREAM2 ) si o relatie de cooperare
    WIN-WIN cu rusii !

    Tu nu vezi ca britanicii sunt la pamant … in fata viitoarei aliante ruso-germane ?
    CHIAR …
    nu intelgi disperarea … izolationista a BRITANICILOR dupa … BREXIT ?

    NU priecepi de ce-s OBLIGATI sa bage fitile …si-s 88% in schizofrenicele actiunin ale clown-ului unkran de-o etnie refuzata pentru
    urmari chiar sin KNESSET ?

    (ce IQ ai babaiete ? … Nul poti intelege pe marele prelat Mishteaux ?)

    🙁
    -puup-

    [asa ca nu ti-e straniu cum a … pre-anticipat straniul Mishteaux …9 April …si caderea MACRON-ului ?
    Nu vezi ca „forte CLAR supra-omenesti” se joaca azi cu destinul lumiii 🙁 „the second comming is here” 🙁 ]

    Deci de „aia” n-au avut dreptul la pace urkanii 🙁

  27. @Voxi: dacă rușii nu si-ar iubi trădătorii îl eliminau de mult pe Vladimir cel ku Kapul Dus! Pe omul care a distrus Federația și face jocul Mossadului!

  28. „Şalvovici”? Nu mai bine își alegea numele „TelAvivovici”, sau „Yerushalaiymovici”? HAHAHAHAHAHAHAHAHA! …”patriot rus”…
    „…a fost adăugat pe această listă, întocmită de Rosfinmonitoring, Serviciul federal de monitorizare financiară” fiindcă e TRĂDĂTOR PLĂTIT, angajat al MI6!
    „…este un scriitor cunoscut în Rusia pentru romanele sale poliţiste şi istorice”? Vai di cooroo’ lui! Îl citesc gaspadinili…
    A. Dumas a fost șî el în l’Affrance un scriitor cunoscut pentru romanele sale istorice dă sapă șî spadă. „Dăcît” că sub’ektili i le scria Maquet, istoric adevărat, iar papagalu’ bronzat Dumas „dăcît” le punea înfloriturile, „ambalajul”, ca marmota la ciucalată:
    „Dumas depended on numerous assistants and collaborators, of whom Auguste Maquet was the best known. It was not until the late XX century that his role was fully understood. Dumas wrote the short novel Georges (1843), which uses ideas and plots later repeated in The Count of Monte Cristo. Maquet took Dumas to court to try to get authorial recognition and a higher rate of payment for his work. He was successful in getting more money, but not a by-line.”
    Șlomovici ăsta a „scris de asemenea ”Istoria statului rus”, o creaţie în nouă volume ce abordează dezvoltarea statului rus pînă la revoluţia din 1917”. Da’ oare o fi scris șî că co-religionarii lui tikiați au condus dă fapt războiul civil, au impus diktatura șî au făcut crimele?
    https://www.libertatea.ro/stiri/bicepsii-lui-putin-pe-un-calendar-2024-provocator-vandut-in-rusia-de-veteranii-fsb-imagini-cu-soldatii-rusi-care-ataca-cladirea-capitoliului-din-washington-4751346

  29. „„some girl alone spune:
    10 APR. 2022 LA 12:59
    „Boris Johnson a fost la Kiev …”

    pentru ca dupa BREXIT atat le mai trebuia nemtilor … independenta energentiaca (prin NORDSTREAM2 ) si o relatie de cooperare
    WIN-WIN cu rusii !

    Tu nu vezi ca britanicii sunt la pamant … in fata viitoarei aliante ruso-germane ?
    CHIAR …
    nu intelgi disperarea … izolationista a BRITANICILOR dupa … BREXIT ?
    [ … ]”
    _____________
    DECI si secretul explodarii conductelor se ante-stia din timp ? 🙁

    „disperarea … izolationista a BRITANICILOR dupa … BREXIT ?”
    … emotie a PERFIDULUI ALBION care-a blocat … PACEA ukrana !
    (puteti acum spune ca nu ante-stiati asta din „10 APR. 2022 LA 12:59” de la MISHTEAUX ? 🙁

  30. Are dreptate! Folosire apelativului „dictator psihopat” la adresa unui suflet blând, gingaș, sensibil, bine intenționat plin de smerenie, e este teroare pură dusă la extrem. Îmi dau lacrimele când mă gândesc la cât suferă sărmanu. Și cât o să sufere în focul veșnic al iadului, pe care i-l dorim cu toții așa de tare și cât mai curând! i-l dorim cu toții așa de tare și cât mai curând!

  31. ANTE-stiau si rusii ca dupa PACEA din Turcia cu Ukraina v-a urma BORIS JOHNSON la KIEW :

    „some girl alone spune:
    09 APR. 2022 LA 16:54
    Chiar NU va e comic- 🙂 -misterios cum MISHTEAUX a pomenit acum o saptamana de 9 April …si ulterior straniilor lui „hint”-uri
    toti BULUC la KIEW …la respectiva data ?

    Si nu … nu e ca mishteaux n-a precizat PUNCTUAL data asta …inaintea oricarei stiri OFICIALE !

    Sper s-a n-ajungeti sa va cereti scuze clown-ului cum si-a cerut (si-a fost iertat!) TRUMP tot de la el („tata lor” … paianjenilor din retea!) …dupa ce-a constatat strania PUNCTUALITATE a „evenimentului Minneapolis”
    comentariile misteriosului recitite .. dau durei acute de bybylika unora ! 🙂

    Mishteaux nu e doar cum e 😛 😀 …ci mai e si SPECIAL !

    [incep sa ma plictisesc ! = n-am cu cine ! probabil o sa lucrez dinou o vreme in gardina de castraveti ! pana imediat inainte de MIDTERMS 😉 😉 😉 😉 😀 😀 😛 —puuup—]”

  32. Mishteaux, perfidul Albion nu a blocat pacea ucrană , ci a stopat iluziile expansioniste ale lui Putin și ale oligarhilor săi.
    Știți care ar fi cea mai grea lovitură, pentru Putin? Republica Moldova ar putea renunța la Transnistria, și acest lucru le-ar pernițe ucrainienilor să atace Armata a XIV-a, și să pună gheara pe arsenalul de la Cobasna. Mă și întreb dacă nu acesta a fost scopul vizitei Maiei Sandu la Kiev!
    Vă ia deja cu sudori reci, este? 😂

  33. Asa ca nu intelgi ca in lume exista azi (3301) interesse PAN-NATIONALE
    ce mi-e mie de rusi si soarta lor cat timp nu-s in TABLOUL PRINCIPAL !

    USA e un mort-viu … Doriane ! Si asta nu-mi convine , despre rusii doar atat … se vor descurca cum sau descurcat de secole
    platind mereu cu sange , CASH , distrugerea dusamnilor lor ! 🙂
    USA e vraishte … e intr-un impas ca dupa VIETNAM insa azi au deja dollarul si FIATIZAT si in-pierdere-de-valoare din cauza acceleratei datorii interne !
    INCA ceva …LUMEA, STATELE isi pierd incredrea de-a mai tine valoare in dollari decand USA comunistoid „nationalizeaza” sume imense in bancile lor de partid-si-stat !
    Asa ca in spatele glumelor esti la de superficial pe cat pari 🙁 TRISSTULE ! 🙁

    MISHTEAUX e special ! 🙁 E … TATA LOR ! 🙁 !

    chiar … „NINGE PE FED!” 🙁 -> MAGA !
    (cum spunea mishteaux si pe urma TRUMP de la el: DRILL, DRILL, DRILL BABAY !
    si „de ce sa-si lase USA sangele otravit” cu … elemente politice anti-americane ? …ca indiciu pentru politica
    „Mi-e frica de …POGROAME!” care prophetic sigur va venii ! 🙁 🙁

  34. … analizat non-paertinitor -> STII PREA MULTE , prea ascunse ! 🙁
    Vin vremi aiurea 🙁 !
    Nimic din ce-ai dumnezeiesc proorocit (!) n-a fost fals !

    SHALOM ! (sper ca Israel sa re-traiasca shoa ! 🙁 )

  35. @mistoule…Nu vezi ca „forte CLAR supra-omenesti” se joaca azi cu destinul lumiii 🙁 „the second comming is here” 🙁 ] Chiar. si va fi o plandemie holografica tehnicolora a reintoarcerii crucificatului?! Toata planeta il va vedea in acelasi timp?! daca aasta nui propaganda pocaito-sionisto religiosa ce este? Cred ca femeia te tine departe de casa si trebuie sa scrii la cafenea, ori ba? Ma amuza darele curate pe care le lasi in urma ta cu fiece noua postare. Continua tot asa caci intelligencul este prea distrat sa iti faca profilul cu a sa evidenta predictibilitate .Altfel esti baiat gigel.ai grija de tine;

  36. Nu-ntelegi ?
    Prin forte „forte CLAR supra-omenesti” nu ma refer la ceva MISTIC sau RELIGIOS 😀 …n-as ava IQ-ul pe care-l am daca as face asta !
    Ma refer EMRGENZE naturale de lor MAGICE insa nu diferentiabile de mistic-magice care transcend sitemele pe care le emergenteaza ! Si nu e ca intelegem sau ca vom intelege vreodata cum functioneaza ontogenetic !
    Un exemplu simplu ar fi lumea material reala azi si lumea partial real , partial REAL virtuala , pur virtuala, a sistemelor cuantice din care noi ca sisteme atomic-chimice existam !

    EMERGENTA e un termen asupra carui semantica e de meditat !
    Universul nostru are urme in el din afara lui … una e absoluta independenta cauzala, inexplicabilitatea constantei de „structura-fina” a universului , vezi Feynman !
    EMERGENZA poate fi simplificat si simplificat observata in multitudinea de structuri grafice in „Conway’s Game of Life” !
    EMERGENZA implica ca subteran observatiei noastre … „nimic nu se pierde , nimic nu se castiga prin progres si evolutie”
    informatia ramane in timp aceeasi … „pantha rei”
    !

    „NINGE PE FED!” … financiar bancar suntem pe un atractor destructiv …aidoma celui pe care USA l-a avut dupa Vietnam trecut prin fiatizarea dollarului … si cel de dupa ww2 soldat cu destramarea imperiul britanic si a LIREI STERLINE !

    🤣🤣🤣

  37. acum SINCER …dupa ce-i straniu ante-„ghicit” ca rusii vor intra „24-joi” in Ukraina si ca vor castiga si ca 123-noduri bancare il vor face pe BIDEN sa cada de cel mai de sus !
    si ca NILANDIERII vor pierde-ntr-un inevitabil „Mi-e frica de …POGROAME!”

    de unde stiai („🙁 „the second comming is here” 🙁”) ca … vor sigur urma probleme-n … Betlehem ? (si nu stia MOSSAD-ul)

    incetul cu incetul … devi din doar straniu … „de groaza” !
    [Realitatea e mai abusrda decat orice conspiratie gandita s-o acopere mintii prostimii ! ]

    SHALOM … maestre al veritabilei „KABBALAH” ! Ti-ai primit dharul 😀 !
    3301 Q -> MAGA ! TRUMP – POUTS ! (din pariul tau!)

  38. Cumparaturile astea de multi miliarde recente a unor firme americane de catre „aliatii” USA (obligate la ele)
    vezi NIPPON STEEL cumpara AMERICAN STEEL
    nu-s ce par
    (din surse speciale ti spun: bancile USA sunt in cadere libera … si daca UE , JAPONIA , „alitzii USA” nu livreaza chiar si sub forma de „cumparare” LICHIDIATE … intreg CASTELUL-de-CARTI modial bazat pe dollar ar cadea-ntr-o saptamana ! 😛
    Asa ca n-ai acces la REZULTATELE TESTELOR DE STRESS ale BANCILOR AMERICANE si EUROPENE … recent 🙁 🙁 🙁 !

    Propblema nu e ca stiu eu (1000/1000 nu 1/1000 cat va spun motivat, voua) ci stiu si rusii si chinezii
    PREA EXACT ce-si-cum ! Si ca desi-s PARADOXAL dispusi sa ajute subterna USA 😮 nu se mai poate face nimic !

    Tine minte pentru mai tarziu : MISHTEAUX chiar e SPECIAL si asta i-e calculabil … daca nu un om atunci o A.I. ‘i poate face o analiza pe text ! 😛 Nu doar are un IQ colossal ci mai are si rarul dar … „intuitie”(?) … al
    prophetilor din vechime !
    Asa ca atunci cand a pomenit prima data in COTIDIANUl despre 🙁 „the second comming is here” 🙁 … n-ai priceput din lipsa de cultura si IQ adecvat ? 🙁

    STIE CE VINE ! 🙁

  39. NASOL !
    Se apropie „27 decembrie” si inca coalitia de 10 state+USA inca n-a inceput razboiul cu IRAN-ul
    via … HOUTHIS din Yemen !
    Incep sa nu mai cred in predictiile straniului MISHTEAUX ! PS: Dupa IOWA TRUMP ca alesul republican …etc.(le e de rau yankeilor! 😀 se termina BALCIUL incep RACHETELE pe Israel ;( ? )
    🙁

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.