Scenarii  Putin, strâns de gât sau trimis la Haga!

Igor Girkin, fost spion rus, dar și fost ministru de război al așa-zisei Republici Populare Donețk, care a ajuns să critice deciziile Kremlinului, are o premoniție sumbră despre președintele rus Vladimir Putin, dar și în ce-i privește pe soldații ruși, dacă Federația Rusă pierde războiul din Ucraina.

„Trupele (rusești) care luptă pe linia frontului în acest moment nu au niciun statut legal. Așa că, dacă așa-zisa operațiune militară specială eșuează, niciun soldat nu poate spune că se supunea unui ordin, pentru că din punct de vedere legal nu avea niciun drept să îl urmeze. Cum poate un soldat, atunci când nu a fost declarat războiul, să tragă într-un reprezentant al altui stat suveran? E un criminal”, a spus Igor Girkin, citat de stirileprotv.ro.

Întrebat dacă sunt șanse ca Putin să fie judecat pentru crime de război, el a spus: „Dacă pierdem războiul și (Putin) nu e strâns de gât înainte, unul ca Navalnîi îl va trimite la Haga”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

25 de Comentarii

  1. Mă intreb , ca atunci când scrii din astea, cam unde cataloghezi cititorul, pe românu educat,.. la șatră ?? Ori ești pamfletar, ori ești ziar credibil , la care merită să fii atent ..

  2. Suntem bombardati cu stiri fara importanta in timp ce prin senat a trecut deja tradarea de tara: Se dau pe mana globalistilor regiile ca Hidroelectrica si Romsilva, etc. adica ultimele bogatii ale tarii, se dau 300 de miliarde de euro pe 3 miliarde de euro program pnrr…TREZITI-VA!!! Stiti ce inseamna asta??? Inseamna ca nici birocratii, adica cumnatele si amantele guvernantilor nu vor mai avea os de ros!!! Nu va iluzionati ca UE va va tine in post! 90% din clientii sistemului vor disparea!!! E timpul sa iesim in strada! Toti! Pensionari, profesori, primarii, birocrati, servicii, jandarmerie!!! Pentru ca nimeni nu va scapa. Ordinele si politia vor veni de la UE. Nu mai este nimeni ”necesar” in Romania!!! Johannis si Ciolacu trebuie sa fie imbecili sa-si imagineze ca cineva ii va tine sau finanta dupa ce vor vinde si regiile de stat!

  3. Caror ordine sau texte legale s-a supus insusi Igoruska,nu spune,atunci cind a defecat.
    El e „procuror”pe „incadrare”,iar Navalnîi „procuror pe trimitere in judecata la Haga”!
    Din p.d.v. al lui Igoruska,el oricum a pierdut razboiul!

  4. O singura nelamurire : nu ne-ati spus, stimate C.C. (al P.C.R. ?), de unde face Igor Girkin asta (un fel de Pacepa rus) toate „dezvaluirile șocante” de mai sus ? (ps : stirileprotv.ro e postul ala unde „interviuri” ca cel al lui Girkin sint difuzate intre informatia despre violul unei gaini in judetul Vaslui si furtul unei biciclete la Tandarei ?)

  5. In primul rand ca toti muscalii care crapa sau sunt schiloditi in Ucraina, nici nu participa la vreun razboi. Insusi putinantropul si toata haita lui de potai sustin ca Rusia nu duce niciun razboi in Ucraina.
    Culmea este ca mujicii il aproba cu entuziasm……[Rumburak]

  6. Sa iesim in strada toti beneficiarii pensiilor speciale.
    Ca sa vada contributivii ce multi suntem si sa se calmeze. Noi oricum avem timp mai mult. Sa treaca la munca si sa lase maraiala.
    Organizarea va fi facuta de tov csucsolacu de la WC.
    WC e singurul lucru care merita respect mai sus si trebuie scris cu majuscule.
    Ftvg

  7. Articol tipic de propagandă, inclusiv imaginea/lucrarea de artă/ sau ce-o fi ea. Rușine Cotidianul!

  8. Putin duce un razboi fizic brutal pentru asu lua pamantul skavilor inapoi din mana evvreilor globalisti.
    Dar altii folisesc razboiul cu manusi. Te cuceresc prin indatorare la bancile lor. Te cuceresc cu televiziunile si media lor. Te cuceresc prin minciunile lor Finalul ajungi Colonia evvreuasca casi Ucraina.

  9. „Patriotul” rus, intors, spune baliverne! Navalny nu va ajunge niciodata in fruntea Rusiei, ar insemna infeudarea i totala Vestului! Nici nu cred ca va supravietui puscariei!!

  10. In curand veti incerca sa va caiti dar Sfantul, Bunul si Rabdatorul Dumnezeu nu va v-a mai asculta rugamintile voastre. Pentru ca usa Milostivirii Lui va fi inchisa. Asteptati si o sa va convingeti singuri si veti vedea cat de satanici ati fost in munca voastra. Atunci o sa vedeti cum toate nelegiurile facute de voi ca ziaristi vanduti minciunilor satanice vor fi caderea voastra. Amin.

  11. La asta cu soldații nu m-am gândit. Probabil de-aia au trimis în primă fază și trupe ale KGB că ăia trebuie să se supună ordinelor. Poate de-aia urlă Prigojin iar soldații ruși luptă mai fără tragere de inimă. Incluziv Soigu.

  12. Si eu am o premonitie si mai sumbra, chiar decit nenea asta care sta fugit prin Arizona, probabil, si face pe Nostradamus : intr-o buna zi nu prea indepartata, Putin se va plictisi de toata leapșa asta si va aplica principalelor orase din Ucraina nazista, incepind cu bunker-ul șobolanului turbat de la Kiev, programul „Demolari controlate” … Iar boul de Navalnîi, o scirboasa sluga sorosizda, pina sa-l duca la Haga pe Putin mai bine sa fie atent ca a fost propus pentru titlul de „Miss Dușuri 2023” !

  13. Acesta declarație este un pamflet cu umor absurd. Dacă România își ia teritoriile înapoi de la Ucrainieni, Jhoanys va fi idolul romanilor cu geamuri la beci.
    Aștept o declarație de genul: când Ucraina va pierde războiul, Zelensky va fi judecat de catre un tribunal militar și trimis în fata plutonului de execuție sau deportat în America și făcut președintele guvernului din exil.
    PS. Acum, sincer, chiar nu mai e de folosinta inteligenta și bunul simt când vrei sa treci strada ca sa le dovedești celor de pe celalalt trotuar ca un minim de educație și responsabilitate sunt necesare ca să nu te calce masina de tuns asfaltul.
    Traiasxa Gadea, Tudor, Chiriac, Piemeanu, CTP, Prelioceanu și tot corul de câini care latra cu gura imbibata în saliva la Putin.

  14. Aceeasi caricatura a fi foarte valabila si cu tov Xi tinandu-l pe genunchi pe tov Putina.
    Daca n-ar fi fost sprijinit de China, lui Putin i-am fi facut cel putin pomana de 1 an…..[Rumburak]

  15. Sunt 99% sigur că această declarație este inventată de vreo publicație ucraineană, pentru că n-are nicio noimă.
    1. Rusia desfășoară o operațiune militară specială, legală potrivit legilor rusești, deci în cazul unui (improbabil) eșec acțiunile militarilor ruși vor fi analizate potrivit legilor.
    2. În eventualitatea improbabilă că Rusia nu-și atinge obiectivele, Putin sigur dispare, însă societatea rusă nu va alege un Navalnîi ci un Medvedev.

  16. America pretinde întotdeauna că apără drepturile omului pentru a-și justifica actele de agresiune. Acțiunile lor primesc întotdeauna un nume plăcut pentru a încuraja sprijinul public.
    „Operation enduring freedom” a fost numele virtuos dat invaziei nedrepte a Afganistanului. „Operation Iraqi freedom” a fost titlul angelic pentru invazia brutală a Irakului.
    „Operation unified protector” a fost numele fantezist pentru distrugerea Libiei. Gardienii universului nu pot greși, deoarece luptă întotdeauna pentru „freedom and democracy”.
    Imperiul american a învățat propaganda de la tătucul Stalin reinterpretand sloganul ” Stalin si poporul rus, libertate v-au adus”

  17. Totusi, se pune intrebarea:
    – Cat timp va mai fi in viata acest individ care il critica pe capul mafiei criminale rusnace? E o simpla intrebare prin curajul de a-si expune analiza critica si propria concluzie!

  18. E suficient să fiu bodyguard si am tot dreptul să te troznesc daca ma ataci … primesti un bulan peste picioare ori peste spate cu titlul „preventiv” daca ești la momentul nepotrivit în locul nepotrivit. Ghinion. Nu ai nevoie de nici o declararatie scrisă să-i tragi unuia una peste bot daca vrea muschiul tău…Se vede că nu te-ai bătut oe stradă în viața ta amice ? Acolo nu prea ai timp de parlamentări și declarații de „dragoste” în scris… Si uite așa viața bate filmul ! Nimeni nu joacă „cinstit” meciul ăsta ! Exemplu perfect e natoul care „participă dar nu bagă” ? Rușii au o problemă existențială cu gubernia rebelă și trebuie să o rezolve, și au s-o rezolve și fără declaratie de război. De fapt cum să declare război unei „țari” care nu există ? Gubernia nu e țară, e o diviziune teritorială, parțial autonomă din fostul și foarte actualul imperiu rus, care acum militar a luat-o razna spre natou.

  19. MAI DEGRABA LUI PUTIN O SA II SARA TOTI VESTICII SA II SUGA MADULARUL IN SPECIAL CEI DIN PRESA ROMANA TELECOMANDATA.SARACUL PUTIN NU O SA FACA FATA LA ATATEA CERERI DE A LE OFERU „MUMU” LA TOTI…SARACUL O SA FIE EXTENUAT MAI ALES DE „MUMU-UL” DAT PENTRU FOMISTII DE LA TPI HAGA.

  20. Dle @ics, nu mai fi matale atat de 99% sigur, ca dupa criminalul actual de la Kremlin va urma un criminal si mai rau precum Medvedev.
    Daca tov Putin ar disparea n-ar fi exclus ca cercurile sus-puse ale armatei si serviciilor, satule de masacrele de ambele parti din Ucraina si de ostracizarea Rusiei, sa renunte la a continua circul cu un iresponsabil si mai mare la Kremlin, foarte favorabil unei confruntari nucleare.
    Rusii au mai facut surprize:
    -Dupa bestia de Stalin a urmat Hrusciov, un tip impaciuitor si fara bazaconii razboinice in cap.
    -Dupa bestia de Brejnev a urmat Gorbaciov, om al pacii si intelegerii intre cele doua sisteme.
    Deocamdata clica lui Putin este la butoane, dar dupa disparitia samsarului multe surprize pot aparea in Rusia. Fii convins ca nici rusilor nu le convine razboiul de uzura din Ucraina si castigul modest de acolo, in dauna onoarei nereperate, a pierderilor militare foarte mari si a batjocorii la care a supus-o Putin.

  21. Daca ajunge la Haga va avea un regim democrat de detentie.Si nu merita asta.Trebuie sa traiasca umilirea si dizgratia in care s-a afundat.Sa fie scuipat de popor,impuscat in Piata Rosie ca exemplu pentru urmatorii dictatori.El din Rusia nu iese.Acolo va crapa ca ultimul om.

  22. @Eduard F Kalacu MotZ ot CzernopartZ,
    Doar un naiv crede că o țară ca Rusia este condusă de capriciile unei singure persoane; Putin este reprezentantul unui mod de gândire, al unei societăți colective care conduce Rusia din umbră.
    Putin este cel care a preluat o Rusie umilită în ultimul hal de Gorbaciov și de Elțân și nu doar că i-a redat mândria în nici 20 de ani, i-a făcut pe ruși – cu excepția unei mâini de reziști care se găsește peste tot – să înțeleagă că occidentul nu-i este prieten.
    Putin este un președinte salvator și va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai mari lideri pe care i-a avut Rusia; după ce va rezolva problema Ucrainei și va dărâma sistemul de subjugare economică a lumii, păstorit de SUA, poate vom înțelege mai bine în ce capcană am trăit atâția ani.

  23. @ics, cam ce a salvat Putin? Rusul de rănd are pensie de lumea a 3-a.
    O țară extrem de bogată cu oameni săraci in afara cătorva miliardari cărora Putin le-a dat resursele pe tavă.Cui faci tu propagandă aici? Ai idee unde e tezaurul țării noastre și cine a dezmembtat-o?
    Du-te boss la ruși și stai acolo.Putin vrea URSS-ul inapoi pt ca atunci rușii au trait cel mai bine cănd jupuiau tot ce vroiau din Europa de est și la prețul hotărăt doar de ei?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.