Putin – Trump: „Un summit despre nimic“

Astăzi are loc prima întâlnire dintre președinții Donald Trump și Vladimir Putin. Presa rusă vorbește despre posibilitatea ca „doi patrioți“ să devină aliați, în timp ce presa americană atrage atenția asupra pericolului unui acord între Rusia și SUA, oferind din abundență exemple din istoria relațiilor americano-sovietice.

„Au trecut opt luni de la alegerea lui și cinci luni de la învestitură, iar globaliștii din elita americană nu au reușit să o evite, însă au făcut totul pentru ca această întâlnire să nu aibă loc mai devreme“, scrie comentatorul rus Piotr Andropov pentru cotidianul Vzgliad, apropiat Kremlinului. „La Washington au fost depuse toate eforturile pentru ca întâlnirea să aibă loc în cel mai negativ context.“

Trump, un președinte dirijat

„Agenda întâlnirii nu contează. Miza este contactul personal dintre cei doi. Vizita va fi pozitivă dacă ei vor fi convinși că pot coopera.“ „Spre deosebire de «un președinte american normal», Trump nu vrea să izoleze și să vulnerabilizeze Rusia. Nu e nici altruist, nici rusofil. Este doar un patriot american, după cum Putin este un patriot rus. Pentru Trump, SUA sunt, ca și Rusia, un stat național, și nu o platformă pentru edificarea unui imperiu supranațional dirijat de o elită supranațională“, scrie Vzgliad. „Paradoxal, doi patrioți pot fi aliați, nu dușmani. Sau aliați potențiali, în măsura în care au un dușman comun.“

Formatul întâlnirii nu a fost dezvăluit și aceasta poate avea loc „în absența presei, în culise, ceea ce ar fi fără precedent, iar rezultatul acestei tactici este de a da cât mai puțină vizibilitate pentru tot ce este legat de Rusia, o tactică aplicată de administrația Trump, atacată cu scandalul ingerinței ruse în alegerile americane“, scrie Vazgliad. Cotidianul observă o situație paradoxală: „Liderii celor două mari puteri nu pot avea o întâlnire normală și, în plus, liderul celei mai mari puteri trebuie să și justifice de ce are această întâlnire“. Asta, pentru că Trump nu deține puterea cu adevărat. „O parte din elita americană îi dă instrucțiuni“, scrie Vzgliad.

Utopia unei înțelegeri la prima vedere

Pentru comentatorii de la CNN, o televiziune aflată în conflict cu președintele Trump, cel mai bun acord Putin – Trump ar fi să nu fie vreun acord. Mai exact, editorialul publicat de CNN arată că întâlnirea dintre cei doi va fi precum comedia de televiziune Seinfeld – un summit despre nimic. „O mare înțelegere care ar rezolva problemele globale – securitatea europeană, războiul cibernetic, Siria, Ucraina, controlul armamentului – era o utopie chiar și înainte de afacerea Russiagate“ și cu atât mai mult este acum, când Trump este prins în scandalul legăturilor cu Moscova, scrie CNN, care admite că există posibilitatea unei înțelegeri privind Siria. „Nimeni nu trebuie să fie păcălit de comunicatul post-summit. Diferențele fundamentale dintre Moscova și Washington garantează, în cel mai bun caz, că acesta va fi un moment tranzacțional, nu unul transformator în relația bilaterală.“

„Dacă Trump și Putin se vor înțelege la Hamburg, asta se va întâmpla în dauna aliaților americanilor din Ucraina și Siria. Dacă nu se vor înțelege și se vor acuza reciproc, tendința lor de a-i acuza pe cei care îi trădează ar putea duce la o confruntare periculoasă“, scrie Politico.

Hrușciov a „votat“ pentru Kennedy

J.F. Kennedy și Nikita Hrușciov s-au întâlnit pentru prima dată în luna iunie 1961. Atunci, ca și acum, americanii au venit cu o agendă confuză, iar rușii cu una foarte clară, scrie The New York Times în prefațarea întâlnirii Putin – Trump. Atunci, Hrușciov a spus: „Domnule Kennedy, să știți că noi am votat pentru dumneavoastră“, iar acum presa americană vorbește despre implicarea Moscovei în alegerea președintelui Trump. „Când liderii marilor puteri se întâlnesc pentru prima dată, rezultatele pot fi foarte periculoase dacă agenda nu este bine pregătită și dacă fiecare dintre ei nu are aproape oficiali experimentați care să participe la discuții“, spune istoricul american Michael Beschloss. „Cel mai rău lucru din viața mea. M-a distrus“, a spus Kennedy după întâlnire, potrivit jurnalistului James Reston. Potrivit aceluiași Reston, tânărul președinte a luat atunci decizia de a-și demonstra puterea. „Și locul pentru asta, spre surprinderea mea, a fost Vietnamul“, spune Reston. Întâlnirea din 1961 a fost una în care cei doi lideri și-au măsurat puterea și aşa va fi și întâlnirea Putin – Trump. Hrușciov nu era sigur dacă Kennedy „intenționa să fie mai belicos în relația cu URSS decât fusese Eisenhower. Kennedy s-a pregătit pentru întâlnire, dar a intrat acolo cu o încredere excesivă în abilitatea sa de a reacționa pe moment“, spune Beschloss.

Trump nu trebuie să repete erorile anilor 1930

Îi va explica Trump lui Putin că nu vor exista relații mai bune decât dacă Rusia încetează atacurile împotriva democrației și a Ucrainei? Sau Trump va continua să-l laude și să-l liniștească pe Putin, cum a făcut Neville Chamberlain în anii 1930 cu Germania nazistă? – se întreabă publicația The Hill, apropiată de Donald Trump. „Să negociem cu Putin pentru atingerea intereselor comune. Absolut. Să-l liniștim pe Putin sau să iertăm atacurile ruse împotriva națiunilor democratice. Categoric nu“, scrie The Hill. „Nu‑l compar pe Putin cu Adolf Hitler, dar Trump trebuie să înceteze să se comporte ca Neville Chamberlain și să nu dea o replică la amenințările împotriva democrației, aşa cum nu a dat Chamberlain la vremea lui.“

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.