Racolările lui Cioloș: Alți doi

Alți doi parlamentari se alătură, începând de miercuri Partidului REPER, anunțat de Dacian Cioloș.

De (D.N.)
Racolările lui Cioloș: Alți doi

Alți doi parlamentari se alătură, începând de miercuri Partidului REPER, anunțat de Dacian Cioloș.

Alți doi parlamentari se alătură, începând de miercuri Partidului REPER, anunțat de Dacian Cioloș  – deputatul de Bistrița Năsăud Lorant Sas și Dragoș Popescu, senator de Dâmbovița.

„România copiilor noștri are nevoie de un proiect reformator, susținut de cât mai mulți politicieni care nu sunt capturați de către grupurile de interese interne sau din afara partidelor. Astfel, am ales să mă alătur proiectului REPER, pentru a construi, alături de colegii mei, un partid modern, democratic și pro-european. Suntem datori să recâștigăm încrederea cetățenilor în clasa politică, să muncim în interesul societății, să elaborăm și să amendăm legi care să le aducă certitudinea unui trai mai bun și speranța că următoarele generații vor găsi acele argumente pentru a nu emigra, pentru a-și duce o existență decentă în țara în care s-au născut. O opoziție constructivă, alături de voci marcante din cadrul societății civile, sau implicarea specialiștilor în deciziile politice, sunt repere care pot risipi această stare de lehamite a electoratului. Îmi doresc să ni se alăture, în acest proiect, cât mai mulți oameni de valoare!”, a afirmat Lorant Sas.

Al doilea parlamentar care părăsește USR pentru a se alătura REPER este Dragoş Popescu, senator de Dâmbovița.

„Vreau să contribui la proiectul politic REPER cu încredere într-un leadership bazat pe profesionalism și spirit de echipă. Scopul meu rămâne construirea unei Românii mai bune pentru noi și generațiile ce vor urma. Voi continua să lucrez pe problemele care m-au preocupat și în această primă jumătate a mandatului de senator: calitatea mediului, accesibilizarea și transparentizarea datelor publice, reforma instituțională, cu angrenarea în procesele de decizie și de elaborare a politicilor publice a societății civile, a experților și a mediului de afaceri. Alături de colegii mei, voi construi un REPER european mai bun pentru România”, a afirmat Dragoș Popescu.

Cei cinci membri fondatori ai formațiunii sunt europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Alin Mituța, Dragoș Tudorache și Dacian Cioloș. Potrivit actului constitutiv al REPER, conducerea interimară a formațiunii politice va fi asigurată, până la primul congres, în copreședinție, de Ramona Strugariu și Dragoș Pîslaru.

Cei cinci eurodeputați au renunțat la calitatea de membri ai partidului Uniunea Salvați România.

Al treilea parlamentar USR care i se alătură lui Cioloș

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Cica sunt racolarile lui Ciolosh cand de fapt si boschetarii stiu ca sunt santajele securitatii.

  2. REPER este un partid legal constituit in RO, in baza care-i autorizari judecatoresti ? Nu v-ati saturat de atatea minciuni ?

  3. PNL-Aripa Tânără, Alianța Civică, ApR, M10, Partidul Poporului D.D., Partidul lui Dottore, PNȚcd,…, USR…REPER la tomberonul politic.?
    Spor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.