Acţiune de amploare a Poliţiei Rutiere pe Autostrada Soarelui. Secţia de Poliţie Autostrăzi a montat mai multe radare, în cascadă, pentru depistarea vitezomanilor.
Poliţiştii au scos toate radarele în stradă pentru a preveni producerea de accidente. Duminică vor exista multe filtre, în scopul prevenirii consumului de alcool, întrucât, potrivit statisticilor, duminica oamenii tind să bea mai mult.
Acţiunea de sâmbătă va dura până în jurul orei 18.
În România, au loc anual peste 6.500 accidente rutiere grave, soldate cu peste 2.000 decese. Principalele cauze ale tragediilor rutiere produse sunt indisciplina pietonilor, neacordarea priorităţii, viteza nelegală sau neadaptată la condiţiile de drum şi nerespectarea culorii roşii a semaforului.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în Europa, accidentele rutiere sunt principala cauză a morţii în cazul copiilor şi a tinerilor cu vârste cuprinse între 5 si 24 de ani. Anual sunt înregistrate 30.000 de astfel de decese.
Şapte din zece maşini care circulă pe străzile din România pot provoca în orice moment un accident dezastruos. Concluzia vine după controalele făcute în trafic de inspectorii Registrului Auto Român. În primele nouă luni ale anului 2009, inspectorii registrului auto au verificat în trafic peste 66.000 de autoturisme. La 67 %dintre acestea au fost găsite nereguli.
Începând de vineri, 1 octombrie 2010, pe întreg teritoriul României a intrat în vigoare Sistemul Informatic de Emitere a Rovinietei. Potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, acest sistem va aduce venituri suplimentare CNADNR.