Radicalizarea antijustiție și o inversare a populismului. Politizarea CSM

În ultima perioadă, asistăm la un fenomen interesant de inversare a populismului dinspre societatea civilă către guvernare și la o radicalizare a discursului împotriva justiției. Am analizat puțin cauzele acestei inversări, care contribuie în mod semnificativ la polarizare în societatea noastră și la pierderea încrederii totale în instituții.

Radicalizarea discursului antijustiție în societatea civilă

O primă cauză am identificat-o în demagogia interesată a unor ONG-uri de a radicaliza cu un scop oportunist: obținerea de finanțări, prin demersuri în instanță, pentru cauze care stârnesc interes public (violul unei minore într-o tabără de vară, aversiunea populară față de figuri precum Lia Savonea sau Elena Costache ș.a.). Oportunismul este atât de vizibil, întrucât vedem cu ochiul liber că doar câțiva membri ai organizației au participat la unele proteste din fața CSM sau ICCJ. Modelul de succes de a genera adevărate campanii de PR în astfel de demersuri, implică supralicitarea unor nemulțumiri legitime, dar care nu sunt în mod necesar motivația unor largi proteste. În fapt, printr-un proces demagogic, populist și polarizant, ONG-urile de acest tip au devenit actori politic, cu agende politice și interese mercantile concrete în spatele unor demersuri, inclusiv de putere și relevanță societală, dar și de strângere de fonduri pentru ”lupta” împotriva ”privilegiaților”. Ceea ce este profund nesănătos pentru democrația noastră.

O altă cauză a fenomenului radicalizării antijustiție pe care îl observăm intensificat în ultimele luni, este habarnismul celor care inițiază tot felul de acțiuni și petiții prin care, legal, nu se poate rezolva absolut nimic, întrucât nu așa funcționează justiția și procedurile sale, dar care pun presiune pe sistem și mențin subiectul pe agenda zilei, scopul fiind același: relevanță și statut pentru ONG-uri care vor un rol politic, de jucători care să determine anumite rezultate, eventual să decidă ei, prin presiune populară, persoane și proceduri. Modul în care sunt redactate aceste petiții relevă faptul că autorii lor nu stăpânesc noțiuni elementare de drept, totuși se aruncă – cu o siguranță de sine îngrijorătoare – să dea verdicte și să ceară schimbări și modificări de regulamente, legi și chiar a Constituției României. În fapt, astfel de demersuri profită – cinic – de niște nemulțumiri legitime aflate în societate, și există o multitudine de astfel de nemulțumiri, astfel încât exploatarea unor teme să mențină relevanța unor astfel de ONG-uri, care de fapt și-au construit un model de ”business” din exacerbarea la intensitate maximă a unor teme politice. Există mecanisme de tip petiții publice, care se activează imediat ce o temă apare în spațiul public și incită suficient interes. Este preluată imediat și începe o operațiune de ”mulgere” a atenției și implicării cetățenilor, contra click-uri și finanțări. Un astfel de mecanism este sortit pieirii pe termen lung, întrucât nu este fiabil să exploatezi la infinit niște nemulțumiri și să te auto-desemnezi ca soluție. Însă, până la auto-combustia unui astfel de mecanism pernicios, ne vom confrunta în spațiul public cu o combinație letală de dezinformare, radicalizare, mistificare (și chiar monopolizare) a unor subiecte pe care cei care le preiau astfel nu le stăpânesc și, în cele din urmă, bomba cu ceas a polarizării extreme și a scindării societății în zeci și sute de micro-demersuri radicale, într-un mod babelian, astfel încât nimeni nu va mai înțelege nimic, toți vor vorbi, iar vocea – care și așa abia se aude- a celor care au expertiza relevantă nu se va mai auzi deloc.

Inversarea populismului și radicalizarea discursului politic

Societatea civilă devine populistă când are impresia că este formată din „oameni puri”, care se opun unor ”privilegiați”, ”corupți”, ”îmbuibați” și ajunge ulterior în punctul în care să creadă că tribunalele populare și justiția pe social media sau în stradă sunt apte să înlocuiască procedurile, legile și chiar practicienii. Acum, în vizorul furiei populare sunt judecătorii, dar mâine pot fi avocații, grefierii, procurorii. Suntem în fața unui precedent periculos. Dacă, până acum, luptam să combatem populismul și extremismul unor partide precum AUR și POT, derapajele unor lideri mesianici pe model rusesc, precum Călin Georgescu, acum suntem în situația de a înțelege – și contracara – un populism periculos care vine dinspre o parte a societății civile.

Un alt motiv al escaladării extreme a retoricii anti-justiție din cursul anului 2025 vine ca o culminare a discursului populist de tip ”fără penali” promovat de USR – fără niciun rezultat concret, fiind la fel de utopic și lipsit de pragmatism juridic ca și cele prezente – care a creat terenul pentru radicalizarea actuală. Situația a degenerat și ca urmare a melanjului toxic dintre figuri ale societății civile precum Oana Gheorghiu, care au făcut pasul înspre politica la nivel înalt, însă și-au menținut discursul violent populist și radicalizant dintr-o postură politică de nivel înalt (vicepremier), inducând o și mai mare confuzie în societate și izolând suplimentar magistrații (puterea judecătorească). Prin discursul ei demagog, Oana Gheorghiu a plasat – artificial – guvernul de partea societății civile, împotriva justiției, ceea ce e foarte grav. O astfel de inadecvare, într-o țară cu lideri inteligenți și capabili, ar fi fost imediat sancționată, prin eliminarea unei persoane atât de inapte să diferențieze între rolurile sale dintr-o astfel de funcție publică. Nu doar că nu a fost înlăturată, dar i se scuză și alte duplicități, precum ambiția de a rămâne atât în societatea civilă, cât și în guvern, întrucât legea îi permite, deși partenera sa îi cere explicit să încheie fără echivoc ambivalența.

Preluarea unui discurs populist și revanșard dinspre societatea civilă către guvernanți și politicieni a captat atenția și altor oportuniști: senatorul Cristian Ghinea, fără urmă de rușine și o minimală înțelegere a unor mecanisme legale, cere, nici mai mult nici mai puțin luarea CSM-ului din mâna magistraților, CSM fiind prin definiție legală forul care reprezintă interesele magistraților, ei nu pot fi reprezentați de politic sau de societatea civilă sau de nimeni altcineva. E cu atât mai bizară poziția lui Cristian Ghinea, având în vedere că în interiorul USR, el este artizanul unei arhitecturi foarte similare, prin care accesul la putere decizională în partid este pe deplin controlat de un grup foarte mic, care blochează sau expulzează ascensiunea unui competitor (cazul lui Dacian Cioloș, care a fost forțat să renunțe, deși fusese ales președinte al USR, de către acest grup de putere și control intern, similar grupului care controlează accesul în CSM). Mai grav, chiar guvernul Bolojan profită de radicalizarea anti-justiție pentru a pretinde că România pierde finanțări din PNRR din cauza refuzului magistraților de a accepta noua lege privind pensiile speciale, afirmație factual incorectă (pachetul legislativ include toate pensiile speciale, pentru mai multe categorii de personal, despre care nu discută nimeni) și care de facto ascunde alte eșecuri ale guvernului Bolojan, în ceea ce privește respectarea unor termene pentru livrarea reformelor promise în calendarul pentru eliberarea tranșelor de finanțare PNRR. Demonizarea magistraților și radicalizarea unui discurs politic anti-justiție se dovedește, așadar, o strategie politică bună, pe moment, pentru a deraia atenția publicului de la probleme de guvernare infinit mai grave. Pe termen lung însă va costa foarte mult, inclusiv la nivel de bună guvernare.

Sigur, se va argumenta – și de altfel s-a argumentat – că puterea judecătorească duce o luptă prin care vrea să domine guvernul, insistând asupra unor cerințe nerezonabile în ceea ce privește așa-zisa reformă a pensiilor speciale și că se plasează ”deasupra”, ca o castă privilegiată, ceea ce e inadmisibil (inclusiv un fost judecător, activ în zona societății civile unde competiția pe finanțări e feroce, și-a criticat dur propria breaslă, cu o retorică la fel de populistă ca vicepremierul Gheorghiu). În mod bizar, se scapă din vedere faptul că magistrații aveau pensii speciale și în 2017, când s-a ieșit în stradă masiv, sute de mii de oameni, pentru apărarea justiției de asaltul politicului, cele mai puternice proteste pro-justiție din istoria României și model pentru manifestații similare din alte țări. Ce s-a întâmplat între timp, astfel încât asistăm la o astfel de inversare și o radicalizare extremă?

În opinia mea, societatea civilă (cel puțin partea această petiționară și gălăgioasă) este victima unor ariviști și populiști, care se comportă la fel de cinic precum clasa politică și care, în mod iresponsabil, din cauza habarnismului care o domină, face o agendă care ajută extrem de mult interesele unor state și entități ostile României, deși am convingerea că nu doresc asta, e doar ignoranță cu pretenții. Slăbirea justiției este extrem de importantă în orice campanie de distrugere a democrației și rezilienței unui stat. Intensificarea radicalizării anti-justiție, pe fondul unor nemulțumiri legitime, ale unor oameni ca simt într-adevăr că alții sunt privilegiați, în timp ei se chinuie, după o viață de muncă, contribuie semnificativ la erodarea capitalului social și la slăbirea rezilienței în fața unor amenințări infinit mai periculoase (un Ro-exit, de exemplu). Iar cu o societate civilă atât de polarizată și sucombată populismului nu vor mai exista anticorpi suficient de puternici pentru a contracara operațiuni psihologice de influențare a percepției, a agendei publice și a votului.

Politizarea CSM

Consiliul Superior al Magistraturii este un organism constituțional care apără reputația și drepturile magistraților, și este format din 19 membri aleși ai judecătorilor, procurorilor, dar și ai societății civile. Mandatul acestora a început pe 5 ianuarie 2023 și se va încheia în ianuarie 2029. Problema cu CSM este aceea că, indiferent de deciziile luate în forul CSM, nu există nicio altă entitate instituțională care poate verifica legalitatea și temeinicia deciziilor CSM. Cu alte cuvinte, dacă CSM devine o castă închisă – și așa pare – cu un sistem de judecători și procurori care controlează alegerile din instanțe și modul în care poți ajunge membru CSM, atunci controlul devine absolut și imposibil de demontat din exterior. Numai din interiorul sistemul se poate crea o breșă, astfel încât judecătorii și procurorii care refuză să facă jocuri politice și de care breasla magistraților să se simtă într-adevăr reprezentați să aibă oportunitatea reală de a fi aleși. Dacă jocul este însă închis, cu câștigători dinainte desemnați, atunci situația devine încet, dar sigur, intolerabilă nu doar din perspectiva societății civile, care remarcă anomaliile, dar și din interiorul sistemului, cu magistrați care se tem să intre în luptă sau chiar să se exprime liber despre situația din interiorul profesiei. Însă nu pare a exista o rezolvare, întrucât grupările care controlează accesul în CSM nu se vor da niciodată la o parte de bunăvoie. Este același mecanism psihologic și de putere pe care îl vedem și în partide, mai ales în partidele anti-sistem, care vor neapărat să devină sistem, dar doar cu oamenii lor (cei care sufocă orice alternativă). E un catch 22, pe care l-am experimentat personal, cât timp am fost membru USR și nu văd o soluție de ieșire, alta decât restaurarea reală a democrației interne, cu alegeri libere, necontrolate, nu festivaluri artificiale, cu câștigători dinainte stabiliți. Însă nu cred că va exista vreodată motivație în acest sens, dimpotrivă există în sensul contrar (modul în care Lia Savonea a urgentat alegerea sa în fruntea ICCJ și s-a asigurat că nu are contracandidat ne indică tot ce e nevoie să știm, și anume că miza este mare, iar jucătorii din justiție nu vor și nu intenționează să facă un pas în spate). Iar miza nu ține doar de privilegiile funcției, e posibil să aibă legătura și cu o anumită corupție din sistem, motiv important de revoltă împotriva magistraților, existând deja o percepție că marii corupți scapă nevătămați de brațul (prea scurt) al justiției.

Problema politizării CSM vine însă nu doar din capacitatea unor magistrați care au devenit jucători politici să controleze accesul în CSM, ci și dinspre societatea civilă, unde se face același joc al aparențelor și improvizațiilor: se găsește câte un Gigel afiliat unui partid politic, este pus să-și facă sau să găsească pe undeva un ONG, care să îl propună ca membru în CSM. Senatul ia act de propuneri și le duce mai departe, se supun la vot, numele negociate dinainte devin membri CSM. Deci și dinspre partea societății civile avem un joc închis, în care nu pătrunde oricine. De exemplu, aflăm din presă că avocatul Ioan Sas, membru CSM din partea societății civile a fost afiliat PSD, fără nicio carieră relevantă în societatea civilă. Celălalt membru din partea societății civile, Fănel Mihalcea, este un fost procuror din Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pensionar special, care cumulează pensia specială cu indemnizația de membru CSM – motiv legitim de revoltă[1]. Întrebarea este: cum ajung astfel de oameni nu doar să fie propuși – oricine poate propune pe cineva – dar să treacă testul votului? Cine erau celelalte nominalizări din partea societății civile, de ce s-a ajuns la aceștia, pe ce criterii (altele decât afilierile politice evidente).

Societatea civilă, în loc să se preocupe de petiții inutile și fără sens juridic, ar fi mai inteligent să se preocupe în a sprijini, din timp, și să urmărească cu atenție procesul de desemnare și alegere a unor oameni în CSM, niște oameni foarte capabili din societatea civilă pe care să îi propună.  Abia atunci, vor putea avea o voce în interiorul deciziilor relevante din sistemul judiciar, și nu de pe margine, iar acest acces va ajuta la o mai bună comunicare publică pe teme ce țin de justiție, dar și la o înțelegere mai profundă și realistă a mizelor reale, procedurilor și problemelor din justiție, care ne preocupă pe toți și cărora toți încercăm să le găsim soluții adecvate, într-un mod echilibrat, nu demagogic.

Miza următorilor ani ar trebui să fie pentru noi toți, ca societate, înțelegerea faptul că heirupismul, habarnismul, demagogia și populismul pot duce la o fractură severă a capitalului social și la o polarizare accelerată, care va pava drum către distrugerea democrației și dezlănțuirii unor forțe maligne și ostile parcursului european și rezilienței sociale față de fenomene ce decurg din radicalizare și polarizare (extremism violent, terorism de tip lup singuratic, alienare socială, recrutarea online a tinerilor în scopuri teroriste sau de sabotaj/spionaj și pentru a comite acte violente împotriva persoanelor vulnerabile și animalelor, dinamitarea încrederii în justiție și creșterea violenței pe principiul dreptății individuale, radicalizare politică de stânga și de dreapta, probleme de boli mintale grave, care vor afecta viața socială ș.a.m.d.). Cred că e datoria fiecăruia dintre noi să nu contribuim la astfel de tendințe.

[1] https://www.libertatea.ro/stiri/venituri-csm-membri-consiliul-superior-magistraturii-judecatori-procurori-se-opun-taiere-pensii-speciale-justitie-5519944