Unul dintre ziariştii de casă ai actualei Puteri, Radu Moraru, aflat în conflict cu conducerea postului la care îşi avea emisiunea, acuză, ca şi Dan Diaconescu, că este persecutat politic.
„Puterea are nevoie de ziarişti cu butoane”
Postul 10 TV se pare că îşi trăieşte ultimele zile. Din motive pe care nu le cunoaştem, dar pe care le regretăm, pentru că închiderea unui organ de presă nu este de dorit. Evenimentul în sine este însă prezentat de către jurnalistul Radu Moraru, cel care realiza aici emisiunea „Naşu”, ca fiind unul de natură politică. Iniţial, Radu Moraru a declarat miercuri, unor site-ri specializate pe probleme media că „sunt presiuni politice pentru a distruge postul”. Joi seara, contactat telefonic de fostul post TV unde a lucrat până să plece la 10 TV, Radu Moraru a plusat: „Sunt presiuni politice. Este vorba de clasa politică transpartinică, formată din oameni de la toate partidele, dar în special de la Putere, care vor să cureţe piaţa. Au nevoie de televiziuni docile, de patroni şantajabili, de ziarişti cu butoane pe care să apeşi şi omul ori mitraliază, ori tace”. Ultima frază nu reprezintă altceva decât un „autoportret” al lui… Radu Moraru, şi se va vedea imediat de ce nu greşim când afirmăm aşa ceva. (Ca şi Dan Diaconescu, Moraru a lăsat să se înţeleagă că este persecutat politic – nu a utilizat explicit termenul de „ciocoi” şi, în plus, l-a acuzat şi pe patronul său că „face jocurile clasei politice transpartinice”.)
Opoziţia, cvasiinvizibilă la „Naşu”
Privind listele de invitaţi din mediul politic (doar) din perioada 2 mai – 6 iulie 2011, observăm că Radu Moraru şi-a făcut cu vârf şi îndesat datoria faţă de actuala Putere. În perioada de timp amintită, în emisiunile realizate de Moraru au fost prezenţi: 10 reprezentanţi ai PDL, 1 reprezentant al UNPR, un consilier prezidenţial, un consilier al prim-ministrului, un ministru apropiat de Traian Băsescu, 7 persoane considerate ca fiind apropiate de PDL sau Traian Băsescu (dintre cele 7, Mihail Neamţu a bifat în total 4 apariţii) şi, evident, pe 29 iunie, preşedintele Traian Băsescu. Toţi cei mai sus menţionaţi NU au avut în emisiuni şi invitaţi din zona Opoziţiei. În perioada 2 mai – 6 iulie 2011, opoziţia a avut acces doar în patru emisiuni, dar şi atunci, alături de reprezentanţi ai PDL, UDMR şi UNPR, iar în trei din cele patru emisiuni au mai fost invitaţi şi ziarişti apropiaţi Puterii. (Reprezentanţii PDL din aceste ultime patru emisiuni nu au intrat în calculul efectuat anterior – n.a.)
Ţinând cont de „calitatea” invitaţilor (şi de modul în care „Naşu” îi înfiera cu mânie proletară pe principalii liderii PSD sau PNL), afirmaţiile lui Radu Moraru sunt total nejustificate. Pentru că nu erau nebuni politicienii din zona Puterii să-şi prigonească unul dintre oamenii din media pe care contau foarte mult, unul dintre campionii presei portocalii.
Lista invitaţilor politici din emisiunea lui Radu Moraru
6 iulie: Cristian Diaconescu (UNPR)
5 iulie: Mihail Neamţu şi Cosmin Bodea (ambii pro PDL)
29 iunie: Traian Băsescu
28 iunie: Daniel Funeriu (PDL)
27 iunie: Mitică Dragomir (apropiat PDL)
22 iunie: Ioan Talpeş (apropiat Traian Băsescu)
21 iunie reprezentanţi PDL, UDMR, PNL, PSD şi ziarista Andreea Pora (apropiată Traian Băsescu)
20 iunie: Victor Ciorbea (posibil aliat al PDL)
15 iunie: Costică Canache (PDL), Mihail Neamţu
14 iunie: reprezentanţi PDL, UDMR, PNL, PSD şi Andreea Pora
8 iunie: Sever Voinescu (PDL)
6 iunie: Mihail Neamţu
1 iunie: ştefan Deaconu (consilier prezidenţial)
31 mai : reprezentanţi PDL, PNL şi PSD
30 mai: Monica Macovei (PDL)
23 mai: Sebastian Lăzăroiu (ministru, ex consilier prezidenţial), Mircea Toader (PDL)
17 mai: Andreea Paul Vass (consilieră a premierului Emil Boc)
16 mai: George Scripcaru (primar PDL Braşov)
12 mai: Florin Popescu (PDL), Paul Lambrino (apropiat Traian Băsescu)
9 mai: reprezentanţi PDL, UNPR, PSD + Stelian Negrea (ziarist apropiat Puterii)
4 mai: Teodor Baconschi (PDL)
2 mai: Mihail Neamţu, Radu Carp (apropiat Traian Băsescu)