Noile cazuri de coronavirus vor crește în zilele următoare în România din două motive, anunță Alexandru Rafila. Ministrul Sănătății menționează și un număr record de teste făcute marți și depășirea acestuia, tot zilele următoare.
Rafila a vorbit înaintea ședinței de Guvern de miercuri despre facilitarea testării în apropiere de domiciliu și organizarea centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților.
În momentul de față, peste 3.200 de cabinete de medici de familie au semnat contractele cu casele de asigurări de sănătate și au început să testeze.
„Ați remarcat că ieri probabil a fost cel mai mare număr de teste de la începutul acestei pandemii. Am ajuns la 90.000 de teste într-o zi. Estimez că această creștere a testării va continua, până la sfârșitul săptămânii viitoare vom ajunge cred la peste 100.000 de teste efectuate și implicit crește și numărul de persoane detectate”,a spus Rafila.
Conform ministrului, numărul de persoane infectate detectate va crește din două motive: în primul rând pentru că tulpina este mult mai transmisibilă și lucrul acesta se observă în toate țările afectate, cifrele din această perioadă fiind incomparabil mai mari față de cele înregistrate în valurile anterioare.
Al doilea motiv pentru care va crește numărul persoanelor găsite infectate va fi generat de creșterea capacității de testare.
În ce privește centrele ambulatorii de evaluare, unde au acces exclusiv persoanele cu un test pozitiv, au fost semnate contracte cu 123 de centre: „mai avem circa 100 și ceva de centre care trebuie operaționalizate. Marea majoritate vor fi operaționale până la sfârșitul acestei săptămâni”.
Rafila dezminte relatările privind numărul mare de copii bolnavi de COVID
Alexandru Rafila dezminte relatările privind numărul mare de copii bolnavi de COVID: „am văzut în spațiul public diverse afirmații legate de creșterea geometrică a numărului de copii infectați. Sunt informații neadevărate”. Testarea masivă va duce la controlul pandemiei.
Rafila spune că, în ciuda numărului mare de cazuri, proporția de persoane internate într-o zi anume este în continuare redusă. Creșterea zilnică a internărilor e de 2 – 3%, ceea ce „poate fi preluată fără problemă de sistemul de sănătate”.
„Am văzut în spațiul public diverse afirmații legate de creșterea geometrică a numărului de copii infectați. Sunt informații neadevărate. La nivelul zilei de ieri erau 11 copii internați la secția de terapie intensivă, cu 10 mai puțin față de ziua precedentă, reprezentând circa 2% din totalul copiilor internați. Iar numărul de copii afectați și care erau internați în spital era de 338. În mod evident ne preocupă funcționarea sistemului de sănătate”, afirmă ministrul.
În opinia lui Rafila, abordarea legată de facilitarea testării va duce la controlul pandemiei pentru că un caz diagnosticat și izolat automat nu va mai transmite boala: „cred că este un mare câștig. Pe de altă parte, o persoană care este diagnosticată de la începutul bolii poate să beneficieze așa cum trebuie de asistență de sănătate din timp și nu ajunge în stadiu greu controlabil care a dus la mortalitatea foarte mare anterior”.
Acum, față de situația similară din luna octombrie, când era același număr de cazuri, mortalitatea este de circa 8 – 10 ori mai mică, adaugă Rafila.
Rafila: Favipiravir se va găsi în scurt timp în farmaciile cu circuit deschis
Ministrul Sănătății a anunțat că Favipiravirul va fi disponibil și în farmacii cu circuit deschis.
„În ceea ce privește medicația antivirală inovativă, sper să putem să semnăm primul contract cu MSD chiar în aceste zile și până spre sfârșitul lunii, așa cum am promis, primele cantități de antivirale inovative să se găsească atât la nivelul spitalelor, cât și la nivelul centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților, unde pot primi și tratamentul gratuit. În plus, toate aceste centre și spitale au Remdesivir, acel antiviral injectabil, au Favipiravir, despre care am făcut o informare pentru populație extrem de accesibilă. Medicamentul Favipiravir se va găsi în scurt timp și în farmacii cu circuit deschis, dar va fi eliberat strict numai pe bază de prescripție și cu o evidență clară, pentru că e medicament toxic și trebuie să evităm ca populația să consume un astfel de produs atunci când nu este necesar”, a mai spus Alexandru Rafila.
Adica PCR-urile alea folosite pe toata perioada PLANdemiei, de care CDC-ul zice acum ca ar fi invalide, ca nu pot sa faca diferenta intre „covid” si „gripa”, si de aia au cerut deja retragerea cererii de folosire in situatii de urgenta pentru ele? Alea de care inventatorul procedurii PCR, Kary Mullis zicea, inainte sa moara (foarte convenabil,chiar inainte sa inceapa tembelia) ca nu se pot folosi in scop diagnostic, ca poti sa obtii cu ele ce rezultat vrea muschii tai de erou din prima linie? Alea dupa care s-au declarat stari de alerta, cu care au fost bagate orase intregi in carantina si cu care au fost facute toate scam-atoriile ilegale cu care am fost torturati doi ani de zile?
Atunci bine.
Noi am remarcat si altele:
https://gandeste.org/analize-si-opinii/angelo-davidescu-fapt-care-explica-si-tacerea-lor-complice/123182/
@marian
Nu, Rafila atrage atentia ca Jurma raspandeste fake-uri si trebuie eliminat de pe site-uri.
AM REMARCAT ASTA:
JURMA : „Daca rata de crestere a internarilor copiilor se mentine, saptamana viitoare e posibil sa vedem chiar depasirea pragului de 1,000 de copii internati in medie pe zi.”
RAFILA: „Am văzut în spațiul public diverse afirmații legate de creșterea geometrică a numărului de copii infectați. Sunt informații neadevărate. La nivelul zilei de ieri erau 11 copii internați la secția de terapie intensivă, cu 10 mai puțin față de ziua precedentă”
A ajuns si Rafila sa-l citeasca pe Jurma?
https://www.cotidianul.ro/virusul-a-fost-produs-in-china-cu-finantare-din-sua/
Ce vreti mai clar decat asta?
Prosteala se apropie de final. Doar mikimausi precum macron, trudeau sau primarul (da, primarul !) australiei mai incerca sa-si prostesca concetatenii si sa-i insulte grosolan (iar concetatenii stau ghiocel si incaseaza), neintelegand (inca) ca s-a ajuns la game over. Bogatii lumii sau imbogatit si mai rau, saracii au saracit si mai bine, prostii s-au prostit si mai de tot.
Asteptam cu nerabdare viitorul Nuremberg mondial, in care vor cadea de papagali cativa sefi de spital, niste asistente si vreo doi brancardieri.
Nu scapati de certificat,vaccinul a fost doar un pas spre identitatea digitala. Daca nu se gasea un motiv plauzibil al vaccinarii si al green-passului cati ar fi acceptat marea resetare cu toate urgiile pe care le implica demolarea lumii vechi ca sa construiesti lumea noua distopica sub obladuirea unor fosile psihopate?
Dovedita inutilitatea vaccinului la aceasta ora,in multe tari se schimba protocolul de acces pe teritoriul lor,sunt eliminate testul negativ si trecerea prin boala. Deocamdata doar Marea Britanie pare sa rupa randurile afirmand raspicat inutilitatea green-pass-ului,dar Marea Britanie s-a desprins din colhozul UE.
Testele PCR au fost pt confirmarea cazurilor pozitive? Cate din testele rapide pozitive au avut si verificare PCR? Pt ca din exprimare doar 16.437 PCR au fost de referinta, deci cu suspiciune cea ce nu inseamna ca au iesit toate pozitive, iar numarul cazurilor pozitive a fost de 16.760. Urmeaza „Cincinalel/planul” de cazuri pozitive? Ce norma aveti?
Ma intereseaza un lucru,rusinosul certificat verde cand dispare? Nu vreau sa ma scanez ca un produs in magazin,nu vreau cod qr precum au vitele in ferme crotal la ureche. Nu vreau sa ma testez,nu vreau certificat,vad ca toti raspufla usurati ca poate scapam de serurile experimental facut prin constragere dar nu sufla o vorba despre certificat.Cand scapam de el si ce utilitate are umilitorul certificat?