Rafila. ”Dacă sunt cazuri care încalcă grav deontologia sau legea, să fie sancţionate”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, își dorește ca personalul medical din România să urmeze cursuri de prevenire a plăţilor informale, afirmând că reprezentanţii corpului medical nu au niciun motiv să se opună acestui lucru.

„Nu trebuie să obţinem deschidere din partea medicilor, am vorbit cu reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România. Dânşii ştiţi că trebuie să facă şi cursuri de educaţie medicală continuă atât medicii, cât şi asistenţii medicali şi cred că reprezentanţii corpului profesional nu au niciun motiv să se opună ca atât medicii, cât şi asistenţii medicali să poată, în cadrul programului de educaţie medicală continuă, să urmeze şi astfel de cursuri”, a declarat luni Alexandru Rafila, prezent la lansarea Asociaţiei Pacienţilor cu Boli Endocrine ENDO Pacienți, potrivit hotnews.ro.

Ministrul Sănătății mai spune că eventualele fapte penale ale medicilor nu pot fi trecute cu vederea: „Nu cred că putem exonera persoana, indiferent de profesia pe care o are, dacă face o faptă de natură penală şi din punctul acesta de vedere sigur că dezincriminarea actului medical în sine este extrem de importantă, dar nu putem să trecem cu vederea fapte de corupţie sau alte fapte care sunt legate, de exemplu, de refuzul de a acorda asistenţă medicală”, a adăugat ministrul Sănătății.

Alexandru Rafila mai spune că „trebuie să ne încurajăm colegii să înţeleagă că trebuie să îşi exercite profesiunea în deplină libertate de conştiinţă şi libertate profesională, dar asta nu înseamnă că trebuie acordate medicilor privilegii, cum am văzut că există recomandări. (…) dacă sunt cazuri care încalcă grav deontologia sau legea, trebuie să fie sancţionate conform legii”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. 90% dintre voi trebuie judecati si condamnati pe viata pentru crime impotriva umanitatii. jeg tortionar ce esti!

  2. Daca-si da demisia Rafila incepe sa se rezolve si problema cu deontologia!

  3. Inclusiv tu promovai vaccinarea cu otrava Pfaizer.Deci ,cum rămâne ?

  4. Voi înlesniti ,propagați și finanțați intrarea drogurilor in tara și ne înveninați tinerii și copii..BAAAAAAAA!!!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.