Rafinăria Petrobrazi, amendă de 100.000 lei

Rafinăria Petrobrazi a fost amendată de către comisarii de mediu din Prahova în urma unui control efectuat pe fondul numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv şi a apariţiei unui trend de depăşire a valorilor limită la indicatorul hidrogen sulfurat (H2S).

Potrivit unui comunicat postat, miercuri, pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Prahova, comisarii au aplicat o sancţiune de 100.000 lei în urma neconformităţilor constatate la controlul efectuat.

„Controlul a fost iniţiat ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv creat în proximitatea rafinăriei precum şi a apariţiei unui trend de depăşire a valorilor limită la indicatorul H2S înregistrat de către echipamentele de monitorizare din Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA). În cadrul controlului comisarii au constatat nerespectarea unor condiţii din actul de reglementare, precum şi a normelor de monitorizare a surselor de emisie atmosferice. În vederea evitării unor astfel de situaţii comisarii au impus companiei luarea tuturor măsurilor astfel încât toate operaţiunile de pe amplasament să se realizeze fără determinarea unor deteriorări a calităţii aerului dincolo de limitele amplasamentului”, arată sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Sesizari din partea cui? A cocalarilor care se freaca pe centura de Vest a Ploiestiului cand se duc, sau vin de la munte? Ori sesizai ale oengistilor care umbla cu masini pe motorina? A ajuns si RNMCA arma politica.

  2. Nu inteleg ! Cum a fost amendata rafinaria ? Rafinaria , in sine , este o instalatie tehnica ! Cum poate fi amendata ? Pai, asa putem amenda Marea Neagra, Dunarea , sau Ceahlaul ! Eu credeam ca pot fi amendati oameni , persoane fizice! Deci, vinovatii nu pot fi amendati ! Pai , rafinaria amendata, cum se poate apara in Justitie ? Da’, in Romania merge ; maine o sa-l amendam si pe Dumnezeu!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.