Raluca Turcan deplânge lipsa ”consumului de cultură”

Ministrul Culturii, Raluca Turcan  deplânge nivelul  scăzut de consum al produselor culturale din România şi afirmă că preocuparea ministerului este ca instituţiile de cultură să devină mai accesibile publicului larg, în special tinerilor.

„Preocuparea principală a tuturor instituţiilor de cultură din subordinea ministerului a fost ca publicul să aibă cât mai mult acces la instituţiile de cultură, să deschidă porţile spre tineri în special, pentru că eu cred că dacă va ajunge cultura să fie mai accesibilă pentru tânăra generaţie, atunci se creează premisa ca, în viitor, societatea românească să aibă o generaţie mai pregătită, mai deschisă spre inovare, o societate mai înţeleaptă şi mai bună”, declară Raluca Turcan, într-un interviu acordat AGERPRES.

Ea arată că cifrele din perspectiva accesului la cultură nu sunt foarte încurajatoare, motiv pentru care este necesară implementarea unor măsuri de politici publice în acest domeniu.

„A scăzut consumul de cultură, din păcate, şi lucrul acesta este îngrijorător, dacă nu se creează o schimbare a cursului prin care noi gestionăm produsele culturale. Din păcate, cred că aproximativ 70% din cei intervievaţi într-o analiză pe care am făcut-o prin Institutul pentru Cercetare şi Formare în Cultură, aproximativ 70% dintre tineri nu au mers niciodată la bibliotecă, aproximativ 60% nu au mers la un spectacol. Lucrul acesta este cutremurător pe fond”, susţine ministrul Culturii.

Turcan mai afirmă că refacerea patrimoniului construit al României, creşterea accesului la cultură şi multiplicarea evenimentelor culturale de calitate sunt trei direcţii care ar trebui urmărite în următoarea perioadă.

Potrivit acesteia, este „păcătoasă” percepţia legată de cultură, cum că aceasta ar fi „doar o cheltuială”, afirmând că evenimentele culturale pot fi generatoare de venit.

„Există o percepţie păcătoasă legată de cultură şi anume că aceasta este doar o cheltuială. Nu e adevărat, cultura este generatoare de venit. (…) Evenimentele culturale aduc turişti. Turiştii de asemenea investesc. În momentul în care investesc, se creează o atenţie spre comunitatea respectivă, vin şi investitorii şi, uite aşa, cultura stă la baza unui adevărat ciclu de creştere economică şi de îmbunătăţire a vieţii”, mai spune ministrul Culturii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

26 de Comentarii

  1. Producţia la hectar de tractoare pe cap de vită furajeră este un consum cincinal care este.. o extorsiune a unui degajament.. într-o apă.. care este. Deci.

  2. Pai sa ne spuna Raluk cam cate kile de cultura/zi tre’ sa consumam. Ca sa n-ajungem Doamne fere obezi de la atata cultura!

  3. La fiecare apariție sau zicere a madamei, ESTE IMPORTANT SĂ RECITIM SPUSELE LUI VADIM TUDOR :

    NU MĂ SPERIE MINISTRUL CULTURII.
    MĂ SPERIE CULTURA MINISTRULUI.

  4. Individa asta ,Raluca Turcan uita ca de fapt cultura despre care vorbeste ,a fost distrusa la fel, ca toate celelalte distruse in Romania ,de clasele politice din care face si ea parte.Tot ce a fost distrus in tara asta ,se datoreaza oamenilor politici care au avut puterea sa decida .

  5. Au mai găsit o sursă de furat după 34 ani de lăsat de izbeliște și paragină Romania. Mă mir cum de nu îi e scârbă de propria gura spurcată de atâtea minciuni și în primul rând, atâtea laude la adresa blondei Udrea.

  6. DOAMNA MINISTRU AL CULTURII,

    S-A DISTRUS in 34 de Ani Educatia (SCOALA de TOATE Gradele) prin Incurajarea Elevilor sa UMILEASCA pe Dascali.
    Pe Dascali i-ati platit PROST, ca sa plece Aceia de Valoare, speriati de Mizerie,
    Pe Beizadelele MICI, de Interlopi SI
    Mari, de Bashtani Jegoshi Moral pe care i-ati indemnat – prin Tolerarea COMPLICE – sa BATA si UMILEASCA Ingrozitor pe Elevii cu Parinti Romani SIMPLI, NU Complicati, ca Aia de mai Sus,
    SI va mirati ca exista ATATA Prostie IN Tinerime?

    Biblioteca Nationala A Romaniei STA GOALA din 2012 (!!!) Catu-i de MARE, in Loc sa se umple de Cartile ASCUNSE intru Distrugere TACUTA prin Subsolurile Cladirii prin ImPUtrezire LINISTITA.
    S-au inceput de curand Lucrari de ReSTAURARE a CARTILOR, Publicatiilor,
    CATE si CUM si CAND?

    Nimeni de Nimeni NU stie NIMIC de DETALIILE Operatiunii si SE STIE ca DREACuu’ sta in DETALII … 😊

    POATE Ministrul CULTURII, zic zi IO …

    Vreti, Doamna MINISTRU al CULTURII sa va trimit POZE de Groaza si de RAS cu Stive de Carti ImPutrezite SI InFOCate (Incendiate oportun …) in MAI 2009?

    Intre Altele, ca o Coloratura … un Exemplar al Monitorului Oficial din Vremea lu’ Carol Intaiuu’ … era Ferfenitza …

    POATE ii reamintiti Domnului Prof.Univ.Dr. Adrian CIOROIANU, Director General al BNaR despre aceste „Detalii ale Istoriei” BNaR, ASHACUM a zis Jean Marie Le Pen vis a vis de Holocustul Evreilor.

    AICI este Vorba de Holocaustul CARTILOR BNaR.

    SE FACE ca SE FACE Ceva, dar, desi Domnul Cioroianu NU are nici o Vina DIRECTA,, ar putea sa agite Chestiunea de la Inaltimea de Director GENERAL, sprijinit de Domnia Voastra, ca MINISTRU al Culturii si deci, si al Domnului Cioroianu …

  7. INCHEIERE

    Dar judecand dupa Comportarea SMERIT-FERITA, tematoare, de curand, cu ZIUA Culturii Nationale, Ziua Nasterii lui Mihai Eminescu, Chestiune tratata de Mine in Cotidianul la Comments pe Forum, am SI oareCE Temeri, este drept NU Smerit-Ferite.

    Astept ca prin Intermediul lui Cotidianul.ro, al Domnului Cornel Nistrescu sa ma anuntati DACA veti face Ceva Serios in Cestie …
    MATERIALE detaliate , in Cestie sunt, INCA in Creierii Computerelor mele, vechi si noi …
    Si descriu in Detalii, inca din … 2002, Cestiunea Dubios Imorala a SABOTARII permanente si reusite a Bibliotecii Nationale a Romaniei!
    In Fond, a ROMANILOR!

  8. Mă mir că există ministerul culturii, sincer. De fapt cred că există doar ca să aibă servici tuta, acest „Kill Bill al politicii românești”. Ea e plină de cult-URĂ. Ce superb a mers ea la statuia lui Eminescu și și-a făcut cruce 😀 DOAMNEEE daca exiști, fă dreptate, fă ceva să scăpăm de asemenea personaje abjecte…

  9. Duamna Tzurcana ia zii mata cum e cu cultura ? Eu un ramolit batrin , mergeam pe vremuri la teatru , opera si cinema . biblioteci la toate scoalele , fabicile , uzinele si chiar la cooperatii. Duamna culturnica , dupa dezastrul de 30 de ani din invatamint imi spuneti citi copii ii vezi cu cartea-n mina ? Ca de teatru , cinema , biblioteca , cercuri de creatie , ba .Stii tzurcano care-i cea mai mare bucurie a mea ? Cind vad un tinar cu o carte .Citind-o si dicutind , cu cine crezi ? Cu bosorogi ca sa-i prinda esenta .Prin forma de exprimare te apropii de acei analfabeti functional care ne ” conduc” .Si ai mai studiat la Institutul Puskin? Pai se sinucide ala din nou vazind ce ai ajuns . Sau ai fost la Maxim Gorki sau la Lermontov ? Ca nu stim nici noi ce ai ” studiat ” pre la Moskva ” tinerico ” .S-o citez pe @ Leana Popii : ” Alelei cine vorbeste” !

  10. Si eu am un Dulap de Cultura ! Dar nu Citeste Nimeni ! Sunt carti vechi de 50 de Ani pe care s-a asezat praful !

  11. 1 Ce legătură are această tanti cu cultura?
    2 Ce o recomandă pentru acest post?
    3 A scris vreo carte măcar de bucate în viața ei?
    4 Are studii în domeniul culturii sau artei?
    5 Cum poate explica expresia: „A scăzut consumul de cultură” din perspectiva „omului de cultură” fără nici cea mai mică tangență cu domeniul?
    6 Cunoaşte definiția snobismului?

  12. Deci cultura se consumă. Asta nu ştiam. Dar şi când am aflat că actul sexual se consumă, tot mirat am fost.
    Într-un final e bine dacă va fi gratis la Untold, la concertele lui Gheboasă şi la Florin Salam. Cu consumația inclusă. Iar tineretul elgibitist se va înghesui, fiindcă aşa învață la şcoală: să fie incluziv. Sau inclusiv? Cum se zice: crenvuşt, cremfox?
    Bravo, v-a ieşit! Ați distrus viitorul civilizației occidentale, prin noile „valori” culturale pe care le-ați băgat copiilor pe gât! Măcar pleacă acasă, dnă Turcan, şi nu mai pronunța cuvântul „cultură” nici tu şi nici nemernicii tăi de colegi!
    Viitorul aparține chinezilor, ruşilor şi altor neamuri care nu şi-au bătut joc de învățământ şi nu şi-au aruncat la gunoi tradițiile şi valorile pentru a le înlocui cu cultura Coca Coĺa.

  13. Cultura in Romania dupa 89 se rezuma la cultura acestor analfabeti din clasa politica, cu diplome pe pile si spaga. Au infectat guvernarile,invatamantul, institutiile statului. Pe vremea comunistilor o aveam pe leana si cativa doar. Dupa 89 a aparut pleiada personaje din opera lui Caragiale, domnii GOE pesedea, penelea, userea,etc.,tot felul de secaturi cu diplome si doctorate fabricate pe pile si relatii,incompetenta si prostie la caricaturile de universitati infiintate la comanda prin toate coclaurile tarii. Cultura acestei individe radiaza de la o bibilica ce-i streseaza gatul lung.

  14. „A scazut consumul de cultura, din pacate” – i se potriveste bine la cultura, se vede ca a facut scoala serioasa la vremea ei, stapaneste bine limba romana – pai oricare alt ministru (sau chiar prim-ministru) ar fi zis ca „A scazut consumatia de cultura”… Si a-propos de scoala, o mai stiti pe aia cu „Cine-a invatat la rusi, Poate gandi si ca Bushi…”

  15. Dumnezeu sa ajunga tinerii la nivelul vostru. Numai dotori si dotorese!

  16. „teatrul” e o constructie eminamente masonica,
    a degenerat in presa scrisa de larg consum, in radio si tembeliziune,
    e precursorul PROPAGANDEI.

    -nu aveti decat sa serviti la „teatrul evreieesc de Stat”
    doamna Mortghertshtern imprashtie invitatii da’ sala e totusi goala…

  17. Ce sa ii faci? Isi mai schimba omul alimentatia: azi consuma parizer, maine manele, poimaine circ si paine, alta zi bere si tigari. Cultura costa si nu tine de foame sau de distractie!
    Pentru un vot sanatos evitati consumul de cultura!

  18. Cucoană, cultura nu se consumă, cultura se trăiește, se învață , iar cei înzestrați cu mult talent și multă muncă o creează ! Numai culturnicii UE ca voi consumă. Cultura nu se vinde la mol cu litrul sau kilogramul. Când te duci la un muzeu de artă sau la teatru trăiești clipele acelea. O carte, un roman sau o culegere de poezii îți creează o stare de spirit la final.

  19. „Raluca Turcan deplânge lipsa ”consumului de cultură”
    Nu-i adevarat ! Nu bubuie toata ziua manelele ?

  20. oare domnia sa si cu iubitu ei, draga Stolo, sunt oameni culti? macar a citit bibliografia la romana, la engleza? a fost ea la teatru, a vazut filme bune, a fost la concerte?
    raspunsul il stiti cu totii! cine o fi pus o pe asta la cultura? e o gluma proasta.

  21. @toma perfect adevarat dar doamna ar vrea sa consumam cultura la pet, la doza sau la sticla! sa mai poata pune o taxa!

  22. Madam, cu cine vrei sa aibă valoare cultura scenica românească, de exemplu? Cu amanta lu’Nicu Ceausescu? Ai ideea în ce hal a ajuns teatrul ala de asa-zisa opera…ori balet? Pai se sucesc în mormânt Oleg Danovski și cu toți artiștii mari care au binecuvantat scena aceea. Azi este o rusine nationala, o taverna cu interpreți sub media amatorilor și mai ales popi de tot felul , care behăie de regula, a paguba, fals și jalnic. Asa ca ce o mai fi si pe la Cluj cu baritonul director, sa nu ne mai amintim, ca e de tot rasul. Jaleeeee!! Mata nu ai ce sa cauți la conducerea acestui minister, fie și pentru faptul ca patrimoniul național este păgubit zilnic din lipsa de bani pentru restaurare și conservare, mai ales în zonele extraordinare de istorie în sud și sud-est. Dar banii se duc în alte zări…cu sensuri politice si revizioniste. Trist, oribil și dezarmanta acțiune de administrare a culturii naționale!!

  23. consum de cultura… consum de castraveti… consum de raluci… totul e posibil in mintea turcanei…

  24. Stați liniștiți oamenilor că oricum societatea românească nu a avut niciodată cultură, deoarece nu a fost o cultură.Pe vremuri, la fel ca și în prezent cultura înseamnă așa-zise cărți sau spectacole publice concepute de oameni în scopuri financiare și în care se promovează așa-zisele mentalități românești de tipul : bătaia este ruptă din rai , unde dă acolo crește , violența verbală și fizică, abuzurile , credințele în superstiții( să nu coși duminica deoarece se poate întâmpla ceva catastrofal, să nu treacă pisica în fața ta , să votezi copilul cu forța într-o religie pe care probabil că nu o vrea , să aprinzi lumânări deoarece așa a spus o babă fanatică la colț de stradă) , narațiuni ideologizate , patriotism și naționalism de doi lei , fanatism religios ,etc. Mai pe scurt: Românii nu au avut niciodată cultură, ci doar incultură! Cultură a avut doar occidentul !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.