Vicepreședintele Partidului Democrat Liberal (PDL), deputatul Raluca Turcan crede că „lupta adevărată din interiorul USL se dă pentru Cotroceni”.
„Lupta adevărată din interiorul USL se dă pentru Cotroceni, nu pe inițiative legislative, pe proiecte de dezvoltare la nivel național sau european. USL demonstrează din plin, acum, că nu a fost niciodată despre România, ci despre jaf, imunitate și incompetență.De doi ani, cu asta se ocupă Victor Ponta și Crin Antonescu: cu alimentarea cu bani a baronilor locali și clientela politică, protecția acestora în fața justiției prin legi date de Parlament și distrugerea economiei românești”, se arată într-un comunicat remis vineri, AGERPRES, de Raluca Turcan.
Aceasta crede că „stânga românească a înghițit într-un mod sinistru PNL și candidatul lor la prezidențiale”.
„PDL rămâne singurul garant al statului de drept. Vom susține candidații noștri la cele două competiții electorale prin promovarea valorilor democratice, prin promovarea proiectelor concrete, nu a minciunilor marca „Ponta/Antonescu”. Vom ține România pe drumul european și vom urmări creșterea bunăstării românilor”, a adăugat Raluca Turcan.