Ramona Bruynseels, apariţie inedită la BEC

Ramona Bruynseels și-a depus, la BEC, candidatura de independent la alegerile prezidențiale, împreună cu peste 280.000 de semnături. La ieșirea din instituție echipa de campanie a lui Bruynseels a dat drumul mai multor porumbei albi, semnificând „o nouă șansă pentru România”.

„Momentul cu porumbeii semnifică o nouă șansă pentru România. Credem cu tărie. Cred că toți cei care au semnat pentru noi cred în aceeași șansă. Iată că acum vin oameni noi care își doresc să schimbe România. Am depus astăzi 280.945 de semnături, după cum mi-au spus colegii mei. Ținând cont de faptul că eu am apărut pe scena politică acum trei luni de zile cred că pentru noi este o mare realizare că am strâns acest număr. Într-adevăr nu este atât de ușor precum era în alți ani și pentru asta trebuie să le mulțumesc cu ghilimelele de rigoare politicienilor din ultimii 20 de ani, pentru că datorită incompetenței, populismelor și a ceea ce au făcut ei până acum, oamenii nu mai cred nici în noi, care venim cu sufletul deschis și care vrem să facem ceva cu adevărat pentru copiii noștri”, a afirmat Ramona Bruynseels, la ieșirea din sediul BEC.

Aceasta a venit la sediul Biroului Electoral Central în jurul orei 20:00, împreună cu soțul ei. Mai mulți porumbei albi au zburat din cutiile aduse de echipa de campanie electorală a Ramonei Bruynseels.

Totodată, Bruynseels a fost așteptată de mai mulți susținători, care au strigat „Ramona președinte”.
„Trăiască libertatea, trăiască România” sunt versurile dintr-o melodie care au răsunat la venirea și ieșirea Ramonei Bruynseels din Biroul Electoral Central.

Ramona Bruynseels a declarat că soțul ei a sprijinit-o financiar în pre-campania pentru alegerile prezidențiale, însă de acum se bazează pe sprijinul cetățenilor. Ea a adăugat că fiecare sumă contează, chiar și un leu sau 50 de bani.

„Soțul meu este principalul susținător al meu, mai avem câțiva prieteni care au donat sume mai mici, iar în continuare mă bazez pe sprijinul românilor. Mi-aș dori să facem un act de voluntariat, așa cum se întâmplă și în occident. Cred că ar trebui să sărim cu toții cu 50 de bani, cu un leu. Dacă nu, noi tot ne vom duce mai departe campania, însă nu o să mă vedeți pe atâtea panouri precum îi vedeți pe președintele Iohannis și pe doamna Dăncilă, pentru că nu ne putem permite asta”, a declarat Ramona Bruynseels.

Candidata independentă la prezidențiale a susținut că ar vrea să desființeze imunitatea politicieniloe încă din prima jumătate de mandat, dacă va câștiga alegerile.

„Dacă e să mă raportez la un adversar adevărat, cred că adversarul pe care eu îl anticipez în campania mea este de fapt ceea ce se întâmplă acum și câte abuzuri sunt în România. Ceea ce îmi doresc este să desființăm imunitatea, să o reașezăm în cadrul ei constituțional astfel încât politicienii, membrii Parlamentului, miniștri, președintele să beneficieze de imunitate doar pentru voturi și opinii politice în cadrul mandatului și atât. Asta îmi doresc să se întâmple dacă ajung președinte în primele șase luni ale anului 2020. Va fi un tur I cu siguranță interesant, pentru că sunt trei-patru candidați care ne batem să ajungem în turul II și îl avem pe președintele Iohannis care are șansa de a câștiga din primul tur. Acest lucru îi sperie pe contracandidații mei. Pe mine nu mă sperie, mă motivează. Nu este foarte departe de a obține 50%”, a adăugat Bruynseels.

Ea a caracterizat-o pe Viorica Dăncilă drept un om bun.
„Poate să fie o vulnerabilitate pentru cei care sunt misogini și gândesc din acest punct de vedere, însă pentru alții este o calitate. Sunt mulți bărbați care spun „am avut până acum bărbați, hai să dam șansa unei femei”. O cunosc pe doamna Viorica Dăncilă, o respect, salut prezența ei în aceastî cursă. Pe doamna Dăncilă aș caracteriza-o ca fiind un om bun”, a mai spus Bruynseels.

Termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central este duminică, 22 septembrie, ora 24:00.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Cred ca Felics Turnatoru i-a flituit niste milioane de coco!Mare pizivenghi,iluzia si iuteala de mana..Proasta asta se si vede pe caii DIE/SIE prezidenta,Weta Ebraica ce sa mai zica..

  2. Minca-t-as portofelu’ tau de frantuzoaica, pai mai bine nu slobozeai si matale acolo, vreo 10-12 lebede ? Ca e la fel de albe si mai are si copane mai mari ! …

  3. BLONDA LU FELICS SE DA CU POPORUL… SECURISTUL TURNATOR NU ARE RUSINE! vai doamne cata nesimtire

  4. circ pentru prosti, mi-e greata!
    sa se duca dracului de unde-a venit, cu tot cu dantura ei falsa ca si ranjetul de hiena.

  5. Presedintele trebuie sa fie persoana reprezentativa pentru Romania, motiv pentru care s-ar impune, ca o necesitate, indeplinirea unor conditii legate de expertiza profesionala, moralitate si integritate.
    Din pacate, in Romania la functia de presedinte poate accede persoane controversate, dar ocupa postul cine trebuie.
    Trist, dar adevarat!

  6. Singura impresie de pana acum este ca doamna vede in participarea la campanie o posibilitate de a face un leu, doi. Are stofa de om de „bisnis”.

  7. DACÃ NU TE VA BÃGA CU .,,,DRAGNEA,,,ÎN TDOACÃ? ATUNCI EU SI MAI MULTI RÃMÎNEM .,MUTILATI.,,,TU ESTI PSDISTA.,NO CÃ ASA SE POARTÃ LA ,,,PROSTIME,,,,CINE ÎNGHITE HAPU.,LO ÎNGHITIT.,SI CE?PE ROMÂN ÎL DOARE LA ,,,CÃLCÎLCÎU,,,SI .,GATA.ASTA E!Daca aceastã Vioricã nu o bagã la .,,,,MITITICA,,,,PROSTÃLÃIII ÃSTIA DE ROMÂNI ,NU OR REALIZAT NIMIC.,,,,VIORICA LA .,,,ASCUNZÃTOARE,CA., DRAGNEA,,,FRATI ROMÂNI,,,SÃ VÃ DEA DUMNEZEU.,MINTEE,DAR SI ÎNTELEPCIUNE.,

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.