A început campania electorală și vom vedea cum PSD și PNL ies din nou în față încercând să-i păcălească din nou pe seniori, afirmă deputatul AUR, Ramona Bruynseels.
Parlamentara mai spune că „Au trecut trei luni din acest an și încă nu am auzit nicio vorbă despre respectul pentru pensionari, respectarea drepturilor pe care aceștia le au conform legii.
Nicio inițiativă, nicio soluție, nicio intenție reală de a îndrepta nedreptatea strigătoare la cer care li s-a făcut. Au tăcut toți, dar pe 4 aprilie a început campania electorală. Și dintr-odată, vom vedea cum PSD și PNL ies din nou în față, cu fluturași, pancarte și lozinci, încercând să-i păcălească din nou pe seniorii acestei țări.
Vor promite că vor mări pensiile. Vor zâmbi fals și vor cere încredere.
Dar unde au fost în ianuarie, februarie, martie?
AUR a fost singurul partid care nu doar că a stat alături de pensionari, dar a luptat concret pentru drepturile lor. Am fost singurii care am venit public cu un buget alternativ în care am prevăzut clar indexarea pensiilor conform legii. Am depus și un amendament concret care aloca 19 miliarde de lei – bani necesari pentru: indexarea pensiilor cu 12,3% și majorarea alocațiilor copiilor cu 10,4%
Ce s-a întâmplat cu acel amendament? PSD, PNL și UDMR au votat împotrivă. În bloc. Nicio urmă de rușine. Nicio explicație pentru milioane de români care trăiesc la limită. Iar acum, tot ei vor veni să ceară votul. Vor mima grija, vor juca teatru și vor încerca, din nou, să înșele încrederea oamenilor.
Dragi români, adevărul trebuie spus! AUR nu face promisiuni de campanie. AUR vine cu soluții, cu cifre, cu bugete reale. Am demonstrat că se poate. Singura condiție este să vrei cu adevărat să-i respecți pe cei care au muncit o viață întreagă.
Noi, spre deosebire de ei, nu ne aducem aminte de pensionari doar în campanie. Noi suntem de partea lor tot timpul. Cu fapte. Cu respect. Cu demnitate. România are nevoie de soluții, nu de propagandă! Românii trebuie să știe cine le apără cu adevărat drepturile!
gasca de SECURISTI ESTE R E A C T I V T A ! ciolacu si slugile angajate !
Mai este vreun partid in care nu a fost?
,,În opinia lui Manea această conferință ar trebui chiar să ridice anumite semne de întrebare, deoarece, contrar aparențelor, atunci când i se acordă încredere antrenorului următoarea decizie este demiterea.” GSP, Florin Manea ?
Să nu vă faceți griji. Poporul este înțelept. AUR va înveng. Bulibașa George Simion va fii Președinte . Doar suntem un popor de țigani.
erata: nu apartin
Privind la tv protestele legate de anularea turului II, nu puteai sa nu te intrebi ce cauta Ramona printre oamenii aceia amarati, veniti de departe, din tara, sa-l sustina pe CG, deoarece nici ea, nici CG nu apartine acelei categ. sociale, multi din oamenii aceia ducand un trai foarte modest, in comparatie cu Ramona , Cg si familiile lor.
Neclarvazatoarea AiURica face magie neagră și hipnotizeaza pe cei cu mintea scurtă, sau inexistenta, cu ghiocul, cu bobi și cărți. In mai, Natiunea majoritara va spulbera putregaiul mitingist, putinist și gunoaiele extremiste.
Vise ..de visători ….
@ Sandu – pentru „speciali” se gasesc mereu bani , pentru amariti nici legea nu este aplicata.Din 2010 si pina acum de cite ori s-au indexat pensiile ? Si de 6(sase) ani cit au primit rezervistii MAPn si MAI ?Nu mai da in gropi si nu fi cutra. Iti va veni vremea ca pensionar . Sa te vad atunci . Doar daca nu esti „special” sau vreun colonel sau general .Nu mai schimbi capul ? Ala de pluta ?
Prefer să-i judece pe ăi de-au fost deja la butoane și au ras în bugetul și nu pe ăi de îi înjură primii.Parca e mai logic.Acu, pentru unii logica ține de specială sau plata trolangiului, muncă grea, ce să zic…
oooh mare duda comui-ista din ardeal. rusofila pana-n gat. rusine bolsevicilor din transilvania.
Mars potaie!
Pai?
Normal ca PSD-PNL-UDMR din nou vor promite ca indexeaza pensiile in conformitate cu LEGEA. Dar ptr asta candidatul lor are nevoie de voturile fraierilor creduli.
Aparent e o afacere cinstita. Ei ne promit din nou indexarea, noi la schimb LE DAM PUTEREA.
La final noi ramanem cu promisiunea, ei primesc puterea.
p.s. Romania e democratura reprezentativa. Adica cetatenii de rand o duc bine prin reprezentantii sai de seama.
Altă Sosoaca.Doar că mai slim.Dar la fel de proaste.