Eurodeputatul PNL Ramona Mănescu a trimis două scrisori președinților Consiliului European, Herman Van Rompuy, și Parlamentului European, Jerzy Buzek, în care le cere să reacționeze față de mesajele iredentiste și antiromânești ale oficialilor maghiari.
„Din păcate, relațiile bilaterale dintre cele două state membre UE, care au decurs normal, executivul român și cel ungar având chiar ședințe de guvern comune în anii trecuți, riscă acum să se deterioreze dacă premierul ungar își menține această atitudine. Este regretabil că reprezentanții Președinției UE, în exercițiu, au astfel de abordări vis a vis de teritoriul unei alte țări în condițiile în care, așa cum se știe, în interiorul Uniunii Europene toate statele membre sunt suverane, independente, unitare și indivizibile, cu drepturi egale”, susține Ramona Mănescu.