Mai mulți răniți de la Kiev, victime ale conflictelor violente din Ucraina, au ajuns sâmbătă, în România, cu un avion al Ministerului Apărării Naţionale.
Cei 12 pacienți vor fi transferaţi la spitalele Universitar, Elias, Bagdasar şi Floreasca.
Majoritatea răniţilor sunt tineri şi au plăgi prin împuşcare, traumatisme prin explozii sau arsuri.
Persoanele în stare gravă vor fi primele care vor primi îngrijiri, restul urmând să fie duse cu autospeciale SMURD pentru transportul victimelor multiple la spital.
Acesta este primul zbor umanitar al României în Ucraina.
Avionul militar care a adus persoane rănite în urma conflictelor din Ucraina a plecat sâmbătă dimineaţă la Kiev. În aeronavă a fost o echipă SMURD formată din patru medici şi patru asistente, precum şi medici de la Ministerul Apărării.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat, coordonatorul misiunii umanitare, a declarat că pe lista de transfer sunt 12 persoane, dintre care 11 au plăgi prin împuşcare, traumatisme prin explozii sau arsuri. El a adăugat că majoritatea răniţilor sunt tineri, fiind născuţii după anii ’80.
Arafat a adăugat că nu se poate spune acum cât timp vor rămâne internaţi în spitalele din România răniţii aduşi din Ucraina, acest lucru depinzând de leziunile lor şi de tratamentul necesar fiecăruia.
Arafat a mai spus că în acest moment nu sunt şi alte solicitări pentru aducerea altor persoane rănite, însă dacă acestea vor fi transmise de autorităţile ucrainene, ele vor fi supuse aprobării în Guvern.
Secretarul de stat a adăugat că sunt şi alte ţări implicate în preluarea unor răniţi din Ucraina, printre care Germania, Polonia, Cehia şi Lituania.
Misiunea umanitară a fost organizată la solicitarea părţii ucrainene, primită prin Ambasada României la Kiev. Viceprim-ministrul Gabriel Oprea a înaintat această solicitare Executivului, care a decis, miercuri, să trimită un avion militar în capitala Ucrainei, pentru a prelua 12 răniţi.