Rapoarte „devastatoare” despre şansele lui Biden

Apelurile publice din partea democraţilor americani care îi cer preşedintelui Joe Biden să renunţe la cursa prezidenţială au scăzut în intensitate în ultimele zile, deşi continuă în privat, au declarat pentru CNN mai multe surse democrate.

Potrivit acestor surse, promotorii retragerii lui Biden se bazează pe rapoartele întocmite de respectatul consultant democrat Stanley Greenberg, care prezice că Biden va pierde alegerile şi ar putea face, de asemenea, mult rău altor candidaţi democraţi.

Sursele consultate de CNN, care au avut acces la aceste documente, consideră că ele sunt „devastatoare” atunci când se analizează şansele actualului preşedinte de a fi reales.

CNN relatează că Greenberg a trimis mai multe memorii consilierilor lui Biden în ultimele două săptămâni, de la prestaţia slabă a preşedintelui democrat în dezbaterea televizată cu republicanul Donald Trump.

În aceste memorii sunt analizate sondaje interne care, potrivit lui Greenberg, arată că poziţia preşedintelui continuă să se deterioreze pentru că marea majoritate a americanilor nu-l văd în stare să mai continue patru ani în această funcţie.

Greenberg a fost unul dintre principalii consultanţi democraţi şi realizatori de sondaje timp de decenii, iar munca sa include consilierea celor două campanii prezidenţiale câştigătoare ale lui Bill Clinton, aminteşte CNN.

Mai mulţi membri democraţi ai Congresului au continuat totodată să facă presiuni în privat, potrivit acestor surse, îndemnând consilierii de top ai lui Biden să ia în considerare prejudiciul adus moştenirii preşedintelui dacă, pe lângă pierderea Casei Albe, republicanii preiau şi controlul Congresului.

Un parlamentar democrat a declarat pentru CNN că unii dintre consilierii de top ai lui Biden înţeleg această situaţie, dar cred totodată că este posibilă o revenire a lui Biden şi, în orice caz, preşedintele este neclintit şi crede în continuare că poate câştiga.

În opinia acestui parlamentar, pe care CNN nu-l identifică, este contraproductiv să fie făcute mai multe apeluri publice pentru ca Biden să se retragă în acest moment. Însă totul s-ar putea schimba dacă sondajele şi alte date după convenţia republicană care are loc în aceste zile arată o nouă deteriorare a poziţiei lui Biden.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

8 Comentarii

  1. Au mințitatât de mult despre el și au lipit și o serie lungă de mokangelide minciunile lor încât să de-a înapoi nu mai e posibil.E atât de ramolit încât clar că nu mai face nici cât o ceapă degerată însa perspectiva unui trai rezonabil pe spinarea migranților e prea îmbietoare deși din ce în ce mai fantasmagorică, chiar pentru imbecilii snowflakesi wokeșiți, atât de „sensibili” însă atât de frustrați că n-a luat-o glontele doi inci mai la dreapta.

  2. Perspectiva unei slujbe de opt ore îi terifiază enorm.Atât de telectializați în CRT și feminizmene să ajungă să învârtă chifteaua la MacD, ori, ferească marx, să-nvețe vreo meserie, așa ceva nu se poate!!!

  3. Biden a spus că se va dezice numai în cazul când va auzi „șoapte” din cer..
    Democrații pot „organiza” aceasta șoaptă..

  4. Am vazut prin mass-media straina ca zice Biden ca dupa ce a spus ca Trump trebuie luat la tinta, cineva chiar o va face.
    La fel a spus si dupa ce i-a spus lui Scholz ca Nord Stream nu va mai fi si ca SUA au mijloacele s-o faca, cineva chiar o s-o faca.
    Ne spune Biden ca de fapt intre ce-i iese pe gura si ce mai are in cap nu este nicio legatura, si ca nu trebuie bagat in seama. Ca daca vasalii o fac, iese nasol.

  5. Greu se mai deșteaptă și ăștia, ”democrați”.. Ar trebui să asculte imnul romaniei, măcar din cînd in cînd,. Sau de crapă totul, să ceară azil politic in ukraina..

  6. „Năvrăpăscu spune:
    16 IUL. 2024 LA 14:35
    Biden a spus că se va dezice numai în cazul când va auzi „șoapte” din cer..
    Democrații pot „organiza” aceasta șoaptă..”

    Nu intelgi …BIDEN si nuladierii voia sa vada daca „dumnezeu” il va slava pe TRUMP de la moarte !
    „SHOAPTA din CERURI” a fost actul miraculos al miscarii capului de catre Trump in cazil atentatului !

    BIDEN a primit un semn de la „dumenzeu” ! DEJA ! (DUPA nerusita punerii lui TRUMP intr-un 😮😮😮BULSEYE😮😮😮 !
    si unul care-a jucat intr-un „comercial” pentru BLACKROCK … o chiar face identic dorintei „bullseye” a nulandierilor !
    MAGA ! 😛 😛 😛

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.