Raport de la UE. Cât de sigure sunt alimentele care ajung pe masa românilor? Fructele și legumele prezintă cele mai mari pericole

Raportul UE arată o creștere a alertelor alimentare în Europa, dar și un sistem de control mai rapid și mai strict pentru protecția consumatorilor.

Raport de la UE. Cât de sigure sunt alimentele care ajung pe masa românilor? Fructele și legumele prezintă cele mai mari pericole

Sursă foto - pexels.com

Raportul UE arată o creștere a alertelor alimentare în Europa, dar și un sistem de control mai rapid și mai strict pentru protecția consumatorilor.

Comisia Europeană a publicat raportul anual privind siguranța alimentară, iar imaginea de ansamblu arată că în Europa se fac mai multe verificări în acest domeniu, neregulile se raportează mai repede, iar autoritățile intervin mai prompt atunci când apare o problemă în lanțul alimentar.

Tot acest sistem funcționează printr-o rețea europeană de cooperare, în care statele membre fac schimb rapid de informații atunci când descoperă un produs alimentar sau furaj care poate reprezenta un risc pentru consumatori.

Practic, dacă într-o țară apare o problemă, acest lucru se transmite imediat mai departe, astfel încât produsul să poată fi verificat sau retras înainte să ajungă pe mesele oamenilor din alte state.

Au fost mai multe alerte în 2025, dar și mai mult control

Anul trecut, autoritățile europene au transmis 10.490 de notificări, cu 11% mai mult decât în anul precedent. Dintre acestea, 5.344 au fost alerte directe legate de siguranța alimentelor.

La prima vedere, cifra pare îngrijorătoare, dar Comisia explică faptul că nu înseamnă neapărat că mâncarea este mai periculoasă. Din contră, sistemul funcționează mai bine, iar problemele sunt descoperite mai repede decât înainte.

Unde apar cele mai multe probleme

Raportul arată și unde se concentrează cele mai multe nereguli, respectiv la fructe și legume, care reprezintă 18% din totalul cazurilor de neconformitate.

Aceasta este și categoria cea mai monitorizată, tocmai pentru că ajunge cel mai des în consumul zilnic.

Sistemul se extinde și către animale

Raportul autorității europene mai arată ceva nou. Blocul comunitar nu se mai limitează doar la alimente, fiind create două rețele noi. Una se ocupă de bunăstarea animalelor, în special de modul în care acestea sunt transportate între țări. Cealaltă este dedicată animalelor de companie, cu accent pe câini și pisici, unde se încearcă reducerea comerțului ilegal și a documentelor false.

În paralel, UE pregătește un nou instrument digital numit TraceMap, care ar urma să fie lansat în decursul acestui an.

Acesta va folosi inteligența artificială pentru a conecta mai rapid datele din sistem și pentru a ajuta autoritățile să vadă mai devreme unde ar putea apărea o problemă.

Așadar, pentru europeni, deci și pentru noi, românii, raportul Comisiei este unul îmbucurător. Autoritățile controlează din ce în ce mai bine domeniul siguranței alimentare, iar controlul se extinde, astfel încât riscurile să fie identificate înainte să ajungă la consumatori.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.