Autorităţile japoneze au admis, pentru prima dată, că barele de combustribil din reactoarele 1, 2 şi 3 ale centralei de la Fukushima nu numai ca s-au topit, dar au perforat şi vasul reactorului, cel mai rău scenariu în cazul unui accident nuclear. Lava radioactivă formată s-ar fi acumulat astfel în vase mult mai puţin protejate de mediul înconjurător.
Operatorul Tepco arată că barele de uraniu topite se află acum în vasele de sub reactor şi crede că sunt acoperite de apa pompată pentru răcirea reactorului.
Precizările sunt incluse într-un raport care va fi prezentat Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, condusă în acest moment de japonezul Yukiya Amano.
Agenţia naţională pentru securitate nucleară a precizat, cu puţin înainte de prezentarea acestui raport, că nivelul radiaţiilor emise de reactoarele de la Fukushima în prima săptămână de după accidentul de pe 11 martie a fost de două ori mai mare decât s-a anunţat. Este vorba de 770.000 de terabecquerel. Chiar şi aşa, este vorba doar de 20% din radiaţiile emise după accidentul de la Cernobîl, din 1986.
Raportul care va fi trimis AIEA arată că „un anumit număr” din cei 7.800 de japonezi care s-au străduit să răcească reactoarele de al Fukushima s-ar putea să fi fost expuşi la o doză de radiaţii mai mare chiar şi decât cea stabilită de guvern după producerea accidentului-250 de milisievert pe an.