Este limpede că în „jocul lumii” s-a revenit, deocamdată, la „lumea în trei”, pe care au teoretizat-o la începutul vremurilor noastre, Helmut Schmidt și Henry Kissinger. S-a revenit cu variații, desigur, dar acestea confirmă teorema.
SUA, China și Rusia sunt acum în față atunci când este vorba de potențial strategico-militar. Ele dispun de cele mai mari capacități de operare. Ele pot opera la mare distanță și au început suplinirea personalului de luptă cu sateliți, drone și roboți, de care dispun.
Când este vorba de economie, lucrurile se complică. În premieră istorică, protagoniștii sunt legați strâns unul de altul. Efectiv, nici SUA și nici China nu pot renunța fără mari pierderi, una la piața celeilalte. Trăim deja încercări de „decuplare”a economiilor celor două, dar nu se întrevăd avantaje pentru vreuna.
Când este vorba de politică, dincolo de manipulările din viața societăților de astăzi, în multe locuri presiunea este la extinderea libertăților, drepturilor și posibilităților de viață ale oamenilor și la respectarea suveranității națiunilor. În lumea în schimbare de azi, a dispărut monopolul valorilor, iar competițile se revendică din afirmarea acestora în realitatea vieții.
Când este vorba de cultură, continuă să fie locomotive universități, institute, personalități din SUA, Anglia, Germania, Israel, dar, din diverse locuri, vine concurența. China, cu educație de calitate, orientare spre inovație științifico-tehnologică și răspândirea pe glob a culturii axată pe „armonie”, schimbă situația. Nivelul cercetării și reflecției din Rusia impune respect. Alte țări știu bine să-și organizeze educația și cercetarea în vederea performanței. Uniunea Europeană are, în continuare, personalități cu opere impunătoare, dar folosirea cercetării și reflecției în interesul public este modestă.
S-a redus, de fapt, cooperarea științifică internațională. Între altele, se observă bine că blocarea acesteia face ca nici la această oră, după aproape doi ani, să nu poată fi răpus covid-19. Probabil că fără cooperare în cercetare nici nu va fi posibil să se ajungă la așa ceva.
Neavând politică externă elaborată și armată, Uniunea Europeană, ca întreg, va conta intermitent. În continuare, din SUA, China, Rusia și din alte țări, se văd în Europa mai curând țări, decât o uniune. Preferând extinderea în dauna democratizării și stagnând în clișee, Uniunea Europeană acumulează tensiuni.
Cum se vor raporta cele trei supraputeri una la alta în zonele de atingere directă? Cum se vor raporta în general?
Răspunsul ține acum de ceea ce se petrece la frontiere. El ține și de felul cum se mută pe tabla de joc.
Dosarul relațiilor la frontiere s-a schimbat. În 1972, Statele Unite au fructificat voința de profilare a Chinei, căci, între timp, izbucniseră nu numai conflictul ambițiilor ideologice între Nikita Hrușciov și Mao Zedong, ci și ciocniri la frontieră. Între timp, peisajul este diferit. Chinezii spun că Tratatul în vigoare între cele două țări asigură „bună vecinătate, prietenie și cooperare” și favorizează „relații model pentru mari puteri” (Yu Sui, China in a Changing World, Foreign Languages Press, Beijing, 2015, pp.309-312). În schimb, în Marea Chinei de Sud, SUA și China au o problemă, pe care deja Hillary Clinton (Hard Choices, Simon and Schuster, New York, 2014) nu a ocolit-o: China vrea să-și recupereze insule, iar SUA sunt legate prin tratate cu țările din regiune, care se tem de vigoarea Chinei. Pe de altă parte, extinderea spre Răsărit a NATO este resimțită de Rusia ca intrare pe centura propriei securități, iar China o privește ca manifestare a ceea ce critică demult – „hegemonismul”.
S-a schimbat dosarul raportului la frontiere, dar și situația generală. Nu s-au cucerit noi spații în lume. China, însă, cu politica nonintervenției în alte state, câștigă adepți. Rusia intervine punctual și înregistrează avantaje.
Se acuză insistent „războiul cibernetic”. Acesta a ajuns, desigur, la faza de interferențe în funcționarea industriei, băncilor și chiar în alegeri. Rămâne însă uimitor că se adoptă lent legislația contra falsurilor și dezinformării și întârzie cooperarea potrivit summitului de la Geneva, din 2021.
Sub presiunile existente în zilele noastre, Rusia și China merg tot mai mult împreună. Relațiile lor vor depinde fundamental de cuplajul celor două economii. Rusia are nevoie de parteneri economici durabili pentru a-și valorifica resursele, iar China are nevoie de resurse naturale pentru industria ei în extindere.
Din asemenea date, pot rezulta multe scenarii pentru anii ce vin. În pofida polemicii ocazionale, mai probabil mi se pare scenariul negocierilor, cum am arătat detaliat deja în Ordinea viitoare a lumii (Niculescu, București, 2017). China are nevoie de calm în exterior pentru a-și asigura ridicate ritmuri economice și dezvoltarea instituțională la care s-a angajat. Rusia are nevoie de timp pentru a-și moderniza industria, a pune în mișcare regiunile îndepărtate și a-și crea statură economică. SUA văd în China un concurent fără precedent, dar vor să evite coalizări internaționale care să favorizeze, fie și indirect, terorismul și alte amenințări la adresa propriei civilizații. Așa stând lucrurile, atingerile directe ale supraputerilor pot afecta într-un moment sau altul interacțiunea globală, dar nu o vor modifica esențial.
Nu se poate menține o ordine mondială, acum, fără angajamentul fiecăreia dintre cele trei supraputeri. Opticile lor rămân însă diferite. SUA apără o „ordine a lumii” înscrisă în tratate, dar vor ca Rusia să o accepte, iar China să pună umărul la apărarea ei. Rusia nu acceptă ordinea existentă, socotind că o dezavantajează, dar nu are puterea de a forța decizia, încât caută înțelegerea cu SUA. China a separat politica externă de rivalități ideologice și respinge „lumea unipolară”, dar nu minimalizează faptul că fără SUA nu este posibilă o altă ordine mondială. Se înțelege că o mutare a uneia face ca celelalte două să reacționeze.
Supraputerea care va reuși să mobilizeze aliați în spațiul global va prevala. Intuiția de la baza politicilor externe actuale ale celor trei supraputeri este, desigur, realistă. Doar că Germania și Marea Britanie sunt pe ruta spre statutul de supraputere cu vederi proprii. Vor fi importante, pe lângă aceste țări, Franța, Japonia, India, Turcia, Brazilia, Italia, Polonia, țări care recâștigă sau câștigă, în premieră, rang de puteri. Poziția lor va cântări în balanță. La acestea se vor adăuga Israelul, Kazahstanul, Egiptul, Iranul, Arabia Saudită, Africa de Sud, Nigeria, care vor influența evenimentele.
Nu vor fi în anii ce vin victorii unilaterale trainice în spațiul în care se decide soarta lumii. Au căzut în disgrație o mulțime de idei consumate – dirijism, libertarianism, neoliberalism, socialism oriental, economism, culturalism, etc. Pe de altă parte, creșterea populației a adus pretutindeni pe scenă generații noi, ale căror opțiuni rămân încă deschise. Aspirația spre altceva decât a fost se răspândește. Cel mai probabil, va fi o lume agitată, dar fără ciocniri ale supraputerilor. Fiecare știe că din ciocniri se câștigă puțin.
În zilele noastre se lucrează la articularea unei noi abordări americane a lumii. Se caută o abordare alternativă la unipolarism și la interpretarea relațiilor internaționale ca aplicare a neoliberalismului, dar și la politica de „încercuire (containement)”, aplicată de Barack Obama. A devenit clar că aceasta are costuri imense și rezultate modeste și că, între supraputeri, sancțiunile nu duc nicăieri.
China și-a prezentat teoria „noului tip de supraputere” și strategia „win-win” ca parte a „visului chinez” (Hu Angang, China in 2020. A New Type of Superpower, Brookings Institution Press, Washington DC, 2011). Lumea a început să le dea atenție și să se obișnuiască cu ele.
Rusia nu abandonează aspirațiile de supraputere din secolul douăzeci. Ea își extinde cooperarea cu China și caută să ducă mai departe înțelegerile cu SUA de la Soci (2015).
Retragerea din Afganistan (31 august 2021) are implicații mai vaste, ce abia încep să iasă la iveală. Stupefiant, Statele Unite au părăsit terenul, pe care au intrat legitim pentru a distruge sursa principală de terorism, fără a lăsa însă în urmă o forță care să aibă ca obiectiv reducerea clivajelor și o democratizare, fie și modestă. Afganistanul intră în seria de rezolvări neduse la capăt, alături de Kuweit, Irak, Siria. Ca efect, o redesenare a opțiunilor americane va avea loc.
Se petrece un fenomen nou, ca dimensiuni, și alarmant. Asupra lui atrag atenția tot mai mulți analiști americani și germani. Anume, s-a creat, istoricește, în diferite state, o alianță între corupți interni, fie ei și pretinși „democrați”, care vând orice, și sponsori externi, în condiții de cleptocrație și de complicitate la extorcarea de resurse. Un fenomen neprevăzut, care împiedică democratizările și radicalizează cetățenii!
Nu se întrevede o detensionare în lume – de care toate supraputerile au în acest moment nevoie, desigur, din motive diferite, fără a se reveni la rațiune, ca să folosesc un termen devenit, iată, prea pretențios. Detensionarea nu vine de la sine și nu are ca alternativă decât un război fără învingător!
Ca și altădată, oprirea terorismului, ce se simte din nou în larg, pe fondul fricțiunilor dintre supraputeri, este imperativă, fiind în interesul fiecărei supraputeri. Dar și diferențierea pe harta terorismului este realitate. Nu mai pot fi confundate mișcarea talibanilor paștuni cu Statul Islamic și cu Al Qaida și alte mișcări, chiar dacă ar fi imprudent să nu se ia în seamă istoria.
Încă nu se știe opinia statelor islamice asupra situației de după Afganistan. O opinie ce poate avea greutate, având în vedere fie și numai ponderea lor demografică, care urcă semnificativ în anii ce vin. Dacă nu continuă creștinarea din China, Islamul devine, demografic, prima religie a lumii. De aceea, o discuție cu Islamul va fi necesară. Stă, cred, în capacitatea bisericilor – catolică, ortodoxă, lutherană, neoprotestante – să o inițieze și în capacitatea unor guverne să o realizeze.
Obsesia opririi dezvoltării din China este contraproductivă. Cum s-a argumentat (Eberhard Sandsschneider, Globale Rivalen. Der Aufstieg Chinas und die Ohnmacht des Westens, Carl Hanser, München, 2007), China actuală nu poate fi oprită. Analize americane arată lucid că nu manifestările Chinei sunt problema, ci slăbirea în Vest a propriilor valori (Fareed Zacharia, Ten Lessons for a Postpandemic World, Allan Lane, New York, 2020). În orice caz, se conturează regândirea în profunzime a relațiilor dintre civilizații.
Concentrarea relațiilor cu Rusia pe Crimeea este o eroare. Nu poți considera o decizie a lui Hrușciov în lupta lui pentru putere – aceea de a trece Crimeea în administrarea Ucrainei – drept prevedere de drept internațional. În fapt, Crimeea este, demografic și istoric, după orice analiză, rusească. Peste toate, cum scria un fost cancelar german, este o eroare amestecul în relația dintre ruși și ucrainieni, legați de secole printr-o cultură comună. Înainte de orice, însă, Ucraina nu a rezolvat statutul minorităților, iar reprezentanții statelor din jurul ei, mai puțin România actuală, obiectează pe drept.
Așa cum înaintează, cu leadership birocratizat și fără viziune, Uniunea Europeană devine tacit o piață comună. Este normal ca Europa să se integreze, dar Adenauer, de Gaulle și de Gasperi știau bine că doar o Europă a națiunilor care sunt respectate poate fi integrată, iar Delors și Prodi au mai avut competența de a continua direcția. Statul de drept, care se invocă acum, rămâne doar un fetiș câtă vreme nu devine stat drept. Așa cum arată și eșecul încercării de stigmatizare a unor țări membre la Tribunalul european, manipularea „statului de drept” de către inși străini de drept nu duce departe. Brexitul și agitarea altor exituri rămân avertismente!
Din nefericire, este prea multă politizare superficială, în dauna inovării. În fapt, discutatele diferențe dintre regimuri pot începe cu distincția popperiană „autoritar” – „democratic”, dar nu se lasă reduse la aceasta. Sunt astăzi, în fapt, regimuri „democratice” care au devenit mai rău decât voievodale sau oligarhice. Carl Schmitt ar fi mirat să vadă ce trecere are.
Ce-i de făcut în România? Sunt de părere că a redevenit actuală întrebarea lui Liviu Rebreanu (Opere, Minerva, București, 1998, vol.17 și 18) din anii treizeci: „De unde atâta rătăcire?”. Este tot mai evident că amatorismul și iresponsabilitatea decidenților actuali generează handicapuri. Pe nesimțite, țara a luat o rută singulară, cu riscuri mari.
Coerența ei a slăbit, prin continua violare de sus a Constituției și alergând după rivali cu Securitatea și justiția aservite. Funcțiile fiind umplute cu nepricepuți, capacitatea de a proiecta și organiza s-a stins. Traiul din împrumut a devenit curent, iar maxima „din rău în mai rău, ca să se poată fura mai bine” conduce vizibil numeroși decidenți. Se merge, cum observă destui concetățeni, spre un eșec istoric. Opinia mea este că România, ca prim pas, are de oprit abuzurile, de trecut la meritocrație și de revenit la politică externă inovativă. Altfel, va continua să înoate în dificultăți și să stea la coada Europei.
Da, Roman pragmatic, ai dreptate: orice analiză critică trebuie să conțină și soluții. Dacă este, însă, să fim drepți, în articolele profesorului Andrei Marga sunt soluții. Mai ales că dînsul combină admirabil cercetarea conceptuală, analiza factuală și găsirea soluției. Dînsul a și dat în acest an cartea Statul actual, în care soluția democratizării este detaliată. Și în articolul de față sunt pași ai soluției: revenirea la Constituție; oprirea abuzurilor, indiferent cine le face; respectarea criteriilor meritocrației, măcar precum în alte țări; aducerea de oameni calificați și responsabili la decizii etc. Cred că și Dvs. sunteți de acord că soluțiile le găsesc și oamenii dispuși să iasă, cum bine spuneți, din situația actuală, traumatizată din partea decidenților politici. Soluțiile sunt, convine sau nu, de natura schimbării – în fond a schimbării de politică și de decidenți. Pot să vă promit, ca asistent al dînsului cu ani în urmă, că îi comunic opinia Dvs. și sunt convins că va reacționa cum propuneți.
Ca de obicei , articolul prof. MargA contine multe constatari ale unor situatii de fapt si uneori de drept ! Nu contine solutii , modalitati de rezolvare . Ori , Romania o tara traumatizata de o clasa politica oribila , are nevoie urgenta de cai de rezolvare , nu de plins pe umeri ! Parerea mea !
inginer de constanta , de ialomita , de teleorman si cum iti mai zici tu : Cind vorbim de schizoid , este vorba despre tine , mistretule !
Vulgaritatea nu este semn decât de prostie, bade pretins profesor de Cluj! Decretele tale cu privire la alți oameni nu sunt decît prostie la patrat! Așa că le folosește ca să te dovedești ceea ce ești – un ignorant care se bagă printre valori și capodopere. Ai dat vreodată altceva decît dejecții precum cele din care, cum se vede mai sus, te hrănești cu poftă? În rest, sunt oameni cu cap și cultivați și responsabili să discute cine, ce și cum. Nu te obosi, că nu ai habar de valori. Nu provi nici din Cluj, nici normal, nici demn. Că ai obsesia să discreditezi, fără să reușești, pe alții nu face din tine decît un simplu schizoid, cum ți-a spus cineva mai devreme.
@inginer de Ialomita: ai suprasaturat forumul cu ineptiile tale doctorale si cu pupincurismul infect pe care il porti tuhasului celebrului autor de snoave si articole hazlii!Astazi iti iei o pauza si sa te duci magna cum laude la Somes, sa faci o baie si sa te rasfeti duminica cu varza a la Cluj, summa cum laude, bucatarasule!Mai lasa-ne cu doctoratul tau copy-paste publicat cu referinte printre alti metri cubi de doctorate inutile cu referinte:)),avem hartie igienica in toate provinciile istorice romanesti, nu ne intereseaza hartia de editura!
Limbajul meu este nu altfel decât exact, pretins profesor de Cluj. Așa cum cere clientul! De pildă, ești fără cultură (va să zică incult). Nu ai putut avea vreo idee legată de ce se discută. Tot ce ai debitat sunt vulgarități despre persoane. Ignorant fiind, nu ai fost vreodată la subiect. Alt exemplu – numai un schizoid poate să-și închipuie, cum faci mai sus, că doctoratul lui este bun, iar al altuia ar fi ca al polițiștilor. Pesemne că te învîrți în mijlocul lor, că știi așa de bine cum este doctoratul la polițiști. Ca să fim clari, doctoratul meu nu este ascuns, ci publicat în editură cu referenți. Am trăit ani buni în Cluj și cunosc din scrieri excelenți oameni de cultură solidă, ca domnul Marga, dar și parveniți ca tine, trebăluitori în murdării.
Tot respectul pentru studiile domnului profesor in materie de etica, filozofie, confucianism etc. dar cand o ia pe politica o da cu oistea’n gard.
„Statele Unite au părăsit terenul, pe care au intrat legitim pentru a distruge sursa principală de terorism,” SUA nu a intrat legal in Afganistan, ci a fortat nota in stilul binecunocut de ghengster international.
SUA prefacandu-se ca lupta cu terorismul a distrus si jefuit natiuni care nu prezentau nici un pericol pentru nimeni, Afganistan, Irac, Libia, Siria si multe altele mai inainte.
Nu stiu pe ce mana merge domnul profesor dar ar fi mai elegant sa nu ne ia pe noi de … neinformati.
@ „Profesor din Cluj”, 4 septembrie 2021 la 12:51, 4 septembrie 2021 la 22:00
„grobian de cluj”?
Trec peste faptul cĂ ai scris „cluj” cu minusculă (din 1990 am văzut că profesorii sunt la nivelul ‘telectual al elevilor lor, că altfel 80% din ei nu votau cu Ilici în 1990 și 1992, și lumea știe că ăștia de azi sunt „absolvenți” de „Șpilu’ Haret”, adică la nivelul genunchiului broaștei), dar mă întreb cum de un PRESUPUS „Profesor din Cluj” ar putea folosi aici expresia „grobian de cluj” la adresa unui regățean? Singura explicație plauzibilă e că NU EȘTI DIN Cluj! Ești cine-știe-ce regățean cu gura mare, care din motive momentan ne-clare într-o dispută cu profesorul Marga vrea să treacă drept un cunoscător „din Cluj”… Am mai întîlnit numeroase astfel de specimene sudiste, care își dedublau personalitatea, crezînd că astfel cresc în ochii opiniei publice. Sunt chiar sigur că ești un sudist, că altfel n-ai folosi termenul „carcalete” în scop peiorativ, ceea ce e specific miticesc, nu se utilizează la Cluj.
Așa că, neică sudist mincinos, DISPARI DE-AICI!
@inginer de Ialomița : un doctorat copy paste summa cum laude:))!Ponta si orice politai iti dau la cap cu doctoratele lor summa cum laude!Limbajul pe care il utilizezi in postari arata mai degraba un tip comun, grobian de cluj
Yawohl, veniamine, acest pretins profesor din Cluj este un schizoid, ce confirmă din plin că este incult, vulgar și tot ce mai zici. Oricine poate citi ce debitează și constată aceasta fără efort. Cineva l-a plasat sub nume doar ca să-l facă pasabil. Dar este cum zici – o nulitate care ar trebui să-și vadă de cum stă.
Profesor din CLUJ : Omul este schizoid . El traieste prin si pt. comentarii la acesta rubrica … nu mai posteaza nicaieri ! Dispare pur si simplu , dupa ce isi debiteaza lozincile – prost, loaza , incult , necitit , vulgar , mata, trebe citit , respinsi la profesura sub rectorul x .
@ Vadim,, Păi dacă nu știi, de ce să te invăț eu, pe gratis ? Iar ”să nu mai bem”, cred că e doar problema ta,..Ciumații au fost și sunt românii nevaccinați, care nu pricep situația și neagă virusul, vezi cum sunt chiar mulți,/ Pe de altă parte cui nu-i e cămașe, să n-o imbrace,. Clar bre ??
Doctoratul meu este cu summa cum laude, nu ca al matale, care te dai profesor din Cluj! Un profesor are minime cunoștințe în subiectul în care vrea să se exprime, la mata nu este cazul. Un profesor are ceva rigoare, nu discută despre apă de plaie când în discuție este alt subiect. Dacă nu are argumente, un profesor nu recurge la vulgarități. Se vede că tot ce știi este să te legi de persoane, să bîrfești, să porți minciuni din loc în loc. Într adevăr, urmaș al profesiilor rău famate.Pe scurt, ești profesor cum sunt eu halterofil.
@Inginer de Ialomița : in ce ramura a ingineriei ti-ai dat doctoratul, sfertodoctule? Da si tu amanunte egoistule, nu trebuie sa iti fie rusine ca ai copiat teza cap-coada dupa alte lucrari inepte, tot copy -paste
A fost ceva legat de „torna,torna,frate”?
Nu știu, bă Profesor din Cluj, ce a făcut sau nu a făcut rectorul Marga la UBB. Știu ca înființat multe instituții, fiindcă am fost doctorand acolo. De pildă, vreo șapte facultăți – Mediu, Geografie, Bussiness, Studii Europene etc., a reorganizat sistemul teologiilor, a creat Centrele culturale internaționale etc. De aceea, prima conferință continentală a universităților s-a organizat în Europa răsăriteană la UBB. Universitatea era în anticamera intrării în primnele 500 de universități din lume. Se pot cita multe fapte. Ce spui mata este doar bârfă ieftină. Mă tem că ești din cei care au fost respinși la profesură sub rectorul Marga și te răzbuni în felul nivelului tău: vulgar.
Numai că aici este un articol despre Raporturile supraputerilor. Nu despre istorie. Încurci lucrurile și apoi o iei razna. Stupid people!
Nu știam Marele Urs ce a făcut Dantheman. Nu știu nici cine este. Și cui vorbești. Dar nu ar bine ca înainte de a scrie ciumeților, cum le zici, să bem mai puțin? Măcar să nu ne pierdem mințile și să avem coerență. Că de vorbe goale și zvonuri fără acoperire este plină lumea. Cine își umple capul cu ele este liber, dar este și dreptul de a veni la adevăr. Așa te vor vâna azi mâine cei de la guvern, că se caută urșii care fac pagube.
„nici la această oră, după aproape doi ani, să nu poată fi răpus covid-19”?
Băgați-l la pușcărie pe Fauci, și veți vedea „răpunerea covid-19”! C.I.A. și Fauci scot cîte o „rădăcină de tulpină” – ca-‘n „Star Wars” – la fiecare 2-3 luni, din tolbă!
https://www.foxnews.com/politics/gop-reps-fauci-gain-function-research-china
Că le au – primite de la cercetătorii chinezi de la Wuhan pe contractul anterior de 4 milioane de $ din taxele cetățenilor americani care n-au știut ce le coace măgarul de la N.I.A.I.D.
https://www.niaid.nih.gov/about/director
– în depozitul de la Fort Detrick, transformat în „bibliotecă”, cu scopuri „cultural”-artistice globale…
Frontiera ruso-chineză este MAI-MULT-DECÎT stabilă, spre disperarea likuricilor sugătorideaici, plătiți de Șoroș. Chinezii n-au nevoie să se extindă încolo, fiindcă au acces la toate resursele ce le cer, și le plătesc, Rusiei, pentru ce și-ar bate capu’ ca să preia militar teritorii pe care după aceea ar trebui să le apere și să le administreze pe-cont-propriu?!
Extinderea creștinismului în China s-a încheiat! La fel cum Stalin a văzut catolicismul și greco-catolicismul ca inserții periculaosa în ceea ce a devenit lagărul lui bolșevik, la fel China va vedea cultele creștine – de orice orientare – ca extensii ale polilor de putere din exterior. Așa că creștinismul va fi „ajutat” să dispară în China. Taoismul va fi promovat, chiar și cu forța dacă va fi nevoie, cum e promovată de 31 de ani de Secu’ ortodoksiya parșivă în STATUL COMPLET EȘUAT Rrromînica, ce se va prăbuși la prima adiere de „vînt”, ca în toată istoria lui nevolnikă! …că, pe ce pun mîna miticii, pune și Dumnezău TALPA…
@ vadim,..Niciodată nu mi-a plăcut abureala. Vorbele de pe lângă,.vorbele care se pot interpreta,. indifernt de cine le spune, poate fi și Joska licuriciul. Nu am cum demonstra respect atunci când a contribuit masiv la distrugerea invățământului..Azi vezi și contribuția lui la 44 % analfabeți funcționali..A fost și este in politic,..trebuie să suporte consecințele.. Simplu,..Respect are doar cel care o merită,..
Domnul Koestler era un evreu Ashkenazi și se mândrea cu strămoșii lui khazari. De asemenea, a fost un scriitor foarte talentat și de succes, care a publicat peste 25 de romane și eseuri. Cea mai de succes carte a sa, Darkness at Noon, a fost tradusă în treizeci și trei de limbi. Așa cum era de așteptat, cartea The Thirteenth Tribe a făcut furori când a fost publicată în 1976, deoarece demolează dogme ancestrale, rasiale și etnice… La apogeul controversei din 1983, corpurile neînsuflețite ale lui Arthur Koestler și ale soției sale au fost găsite în casa lor din Londra. În ciuda neconcordanțelor semnificative, poliția a clasificat moartea lor ca o sinucidere.
–The Thirteenth TribeThe Khazar Empire and its Heritage– by Arthur Koestler 1976
Conducerea prin partide politice face ca cei mai mincinosi, mai vicleni, mai escroci, mai smecheri sa preia conducerea din Tari si pe Glob. In toate Tarile interesele celor care reusesc sa acapareze sursele de existenta si puterea politica sunt paralele si chiar in contradictie cu interesele si nazuintele cetatenilor onesti. In timp ce ei”Prin bunuri ce furara, in veci vezi cum conspira”(EMINESCU), cetatenii amarati sunt luati de valuri succesive de razboaie, epidemii sau pandemii, de cresteri de preturi si inflatii…Nu se termina un val de razboaie ca deja incepe altul, nu se termina un val de epidemii sau pandemii ca deja incepe altul, nu se termina un val de cresteri de preturi si inflatie si deja incepe altul ! Poate ca ar fi mai echitabila reprezentarea proportionala a cetatenilor in PARLAMENTELE TARILOR prin STARI SOCIAL-_ECONOMICE!
@detectoru de perle
„China actuală nu poate fi oprită. ”
nu,
CHINA TREBUIE DISTRUSA!
@ inginer de Ialomita, era o zicala prin anii ’80: „mai repede gasesti un inginer sa arunci dupa caine,decat un bolovan”Mare adevar!Ce ‘ba’in gura ai merita,oy veh, israel..Marga a pus la punct „institutia pupincuristului in UBB „si toarna articole tip carcalete cu nemiluita..
Informează-te, Maxtor, măcar cu ocazia lecturii, dacă cumva o poți face, căci ce spui rămâne doar de un Vaxtor. Vorbe goale, nici măcar sărate, de cineva care cred că șmecheriuța este inteligență. Penibil!
Tot prost, mă Darius, tot prost! Cultura, competența și inteligența nu sunt împărțite pe căprării. De altfel, se vede militarii ce au făcut! La tine nefiind nici cultură, nici competență și nici inteligență, o iei razna cu generalități de cițu. Pe lume soluțiile sunt și în funcție de cel care citește. Nu sunt, te asigur, soluții pentru cel care nu pricepe – cum te arăți.
Da, sunt și eu de acord că este un articol splendid – ca stăpânire a temei, observații curajoase, clarviziune. Numai inși vulgari, ca cel care semnează cu Profesor din Cluj, confundă omagiul cu orice evaluare. Nivel, bre! Ce să mai zicem? Are și Clujul eșecele lui, cum ar zice cineva iubit de asemenea inși.
@ doru popescu
excelent remember al Omenirii
@Marele Urs
„ceea ce deja se petrece mai ales in europa, dar și in america.”
-cata sensibilitate la Marele Bezmetic
a pus dar si o virgula aiurea!
(i se blocase creieru la europa
dar,dar si la america se gandea).
in luc de Margarina mai bine servim Schifone
(chifu, ala dat afara de la evz in injuraturi)
era mai comic aplombul lui.
D-le Profesor Andrei MARGA –
SINCERE Felicitari pentru articol , pozitia d-tale din societate , exemplu pentru stundetii d-tale .
Cind trec prin CLUJ o sa intru la Universitate sa te felicit personal.
TOPUL supraputerilor in lume se tot SCHIMBA.
Odata erau egiptenii si asiro-babilonienii …
Altadata erau grecii si latinii …
Mai apoi erau chiar unii migratori …
Si mai apoi erau francezii si engleziii …
Si mai, mai apoi au fost marile imperii (otoman, austr-ungar, germanic, rus) …
Apoi au urmat nemtii si japonezii …
Apoi au fost americanii si rusii … si al lor razboi de frigider. SUB permanenta amenintare a unui razboi NUCLEAR!
Mai apoi, periculos, au ramas doar americanii. Un singur conducator devine in timp AUTOCRAT si DICTATOR.
Dar au revenit, din urma, UE, China, Rusia …
Astazi in lume ??? OARE CE VA URMA ??? Cred ca va urma EROCA POST-COVID !!!
Epoca noua, a cui oare ??? Cred ca DOAR a SUPRAVIETUITORILOR razboiului BACTERIOLOGIC de astazi.
Prof. Marga , nu are nevoie de comentarii pupincuriste , ridicole , asa cum este al tau ! Dimpotriva , ii fac rau !
” Opinia mea este ca Romania , ca prim pas ,are de oprit abuzurile , de trecut la meritocratie si de revenit la politica externa inovativa . Altfel , va continua sa inoate in dificultati si sa ramina la coada Europei .” Aceasta este concluzia prof. Marga . Este o concluzie corecte , dar comuna , la indemina . Orice cetatea roman cu educatie decenta , cunoaste aceste lucruri , vorbeste despre ele , le doreste in viata lui si in tara lui . DAR CARE SUNT SOLUTIILE … nici cetateanul , nici prof. Marga , nu le cunosc ? Si ca sa parafrazez , opinia mea ca tema prezentului articol – Raporturile dintre supraputeri – ar fi mult mai bine exploatata de un analist militar ! Fiindca vorbim de necesitatea meritocratiei si a profesionalismului ca si conditie a progresului si bunastarii generale .
Comentariile nu sunt pentru a le umple cu citate din dicționare, bă Profesor din Cluj. Dicționarele sunt pentru uz privat, ce poate capul nostru se arată la Comentarii. Dar când nu e cap, vai de restul!
Articol lucid, cultivat, temeinic al domnului Marga! De așa minți este nevoie!
În democraţie nimic nu se face fără politică ( Mahatma Gandhi)
În politică, prostia nu e un handicap(Napoleon Bonaparte)
Aceia care sunt prea deştepţi pentru a se angaja în politică sunt pedepsiţi prin a fi guvernaţi de către cei proşti(Platon)
Arta de a nu citi este foarte importantă. Ea constă în a nu fi interesat de tot ceea ce atrage atenţia publicului la un moment dat. Când un pamflet politic sau religios,.. produc mare zgomot, reamintiţi-vă că oricine scrie pentru proşti nu va duce niciodată lipsă de cititori(Arthur Schopenhauer)
Vorbim de Prostia decidentilor sustinuti de Prostia populara.
Andrei Marga – Presedintele Romaniei. Are o vasta experienta, expertiza politica, administrativa, universitara in tot si in toate. Este unul din marii eruditi si intelepti ai lumii. Nu ne putem dispensa de el si de uriasa lui personalitate. Vad ca-i calca pe urme si il secondeaza Adrian Severin, mai avem, si pe profesorul Atanasiu si mai sunt. Ne putem salvam tara. Terminati cu alde Ciolacu, Tudose, Citi, Nasui, Turcana, Clotilde, Mucusor, si celelalte schimonoseli umane. In privinta islamisului eu consider ca imigrantii pana la urma se vor topi in crestinism, altfel nu au nici o sansa vazandu-i anacronismul si primitivismul in exercitiu. Femeile islamice vor avea un cuvant hotarator. Iar prin propria procreere umana nu-i dau nicio sansa !
Marele Urs te iei de Dantheman, dar el are dreptate. Dacă nu-l poți contrazice în ce spune nu înseamnă să-i reproșezi ce nu spune. Trebe învățată puțină cuviință și mai ales cum se discută. Vezi că ți se poate întoarce ție că ce spui este la mintea cuiva. Ceva eleganță nu ar strica – și față de ciumeții pe care-i vezi în jurul tău! Sunt și ei oameni, poate excelenți!
Un articol binevenit,pe subiecte care chiar ne preocupa! Aseara la clubul La Lu, discutam cu niste prieteni de la Ceapaev Construct SRL, despre ce a inteles fiecare citind „On China” de Kissinger,care a si precizat recent: ” politica SUA față de China trebuie să adopte o abordare în două direcții: să rămână ferm pe principiile SUA pentru a cere respectul Chinei, menținând în același timp un dialog constant și găsind domenii de cooperare.”
Am tras niste concluzii comune: Visul chinez poate fi interpretat ca angajamentul pentru mai multa prosperitate colectiva in beneficiul poporului, dar si ca o super-consolidare a statului, o crestere masiva a puterii pe toate palierele si chiar recuperarea unor teritorii pierdute de fostul imperiu chinez ,combinat cu ”pedepsirea” fostilor adversari existentiali In teorie, China vrea sa obtina tot ce doreste, tangibil sau axiologic, prin mijloace pasnice, adica negociere si schimb. Ceea ce e incurajator pentru perspectivele pacii mondiale. Problema este ca ceea ce chinezilor li se pare legitim ,e vazut ca nedrept si abuziv de SUA . Pretentiile opuse garanteaza cursa inarmarilor si mecanisme de balansare si contrabalansare, adica exact acele elemente care au dus la razboi!
Nu inteleg de ce atacarea de SUA a Afganistanului este considerat in articol ‘razboi legitim”cand Osama Bin Laden era saudit,traia linistit in Pakistan si avea toata familia, foarte numeroasa, 3-400 de persoane in Arabia Saudita !
Pana la urma soferul de la firma Ceapaev m-a lamurit ca famglia Bush si Halliburton aveau nevoie de un razboi ca de ma-sa,cu niste argumente tari!
Păi bre ciumete.. Portița a fost deschisă, a devenit un dig rupt,. bulgărele a pornit,. Mai ales pentru că un stat polițist mondial și cu israelul avea nevoie de un inamic,. Și mai ales care avea resurse de luat.. Astfel s-a inventat terorismul, care evident e islamic, iar islamistul are patru neveste și 19 copii,. Deci evident te copleșește la un moment dat. Te-ai pus rău cu ei, apoi te vor ”islamiza”, și or să-ți vină in dormitor,. ceea ce deja se petrece mai ales in europa, dar și in america.. Iar interesul azi este de europa distrusă, nivelată, uniformă, chiar islamistă..cu un lider al unei grupări dominatoare..incă nu majoritare in UE. Vizibil bre. La mintea prostului,. Deci de ce bați câmpii.
Analiza pertinenta. Ar trebui sa fie următorul Președinte al țării.
Anumite sisteme sociale si imperii impuse cu forta tot pica pentru ca nu au fundatie morala. Anumiti idoli sint neputinciosi cu toate ca se cred zei.