Premierul Mihai Tudose nu este impresionat de protestul angajaţilor APIA din Piaţa Victoriei. Tudose s-a referit, miercuri, la acest subiect, la începutul şedinţei de Guvern, susținând că „unul dintre domnii din piaţă” are salariul lunar de 12.498 de lei, cât un ministru.
”Apropo de salarizare, apropo de niște manifestații din fața Guvernului, e informație publică cât are unul dintre domnii din Piață — 12.498 de lei salariul lunar pentru un director de la APIA din teritoriu. Li se pare puțin, nouă ni se pare că e mult pentru un director dintr-un județ să ia cât un ministru. Dar să rămânem aici”, a declarat Tudose la ședința de Guvern.
Câteva sute de angajaţi ai APIA din mai multe județe protestează, miercuri, în faţa Guvernului, reclamând că de la 1 ianuarie ar urma să le fie reduse substanţial salariile şi că sunt discriminaţi faţă de angajaţii din Bucureşti ai APIA.
Protestatarii au pancarte cu mesaje precum: „Mamă APIA, și noi suntem copiii tăi”, „De ce ne scad salariile? D(e)aea?!”, „Nu vrem pomană, vrem dreptate socială. Vrem banii munciți de noi, nu pomană de la voi!”.
Angajaţii APIA din agenţiile judeţene au declanşat proteste în urmă cu două săptămâni, pichetând sediile instituţiilor.
„Mama APIA, si noi suntem copiii tai”, de ce nu vrei sa ne mai dai ţăţă cu lapte de aur stors din truda taranului?