Râsu’-plânsu’: Ce-ar fi făcut Băsescu dacă mai era el tartorul!

Traian Băsescu s-a băgat iar în seamă, de data aceasta pe subiectul la ordinea zilei. Dacă ar mai fi fost președinte, Traian Băsescu zice că ar fi prelungit starea de urgență până la 15 iulie. Atenție, starea de urgență, nu starea de alertă.

„Cred că ne jucăm cu focul. Am văzut noile condiții ale stării de alertă. Cred că sunt insuficiente față de riscul major care se prefigurează”, a spus Băsescu la Digi24.

„Mă tem că populismul a lăsat din starea de alertă doar un surogat care nu mai servește nimănui. Oamenii politici trebuie să ia decizii fără să stea cu ochii pe sondaje. Pe vreme bună și un prost poate fi om politic, vorba președintelui. Marea problemă e dacă ești om politic în vremuri grele, când trebuie să iei decizii dificile, care nu plac populației. Cred că ne-am grăbit”, a mai spus acesta.

„Nu aș fi renunțat la starea de urgență până la 15 iulie!”
Fostul președinte spune că dacă ar mai fi fost la conducerea țării nu ar fi renunțat la starea de urgență până la 15 iulie, iar dacă erau de făcut relaxări le-ar fi făcut în cadrul stării de urgență. „Nu amețita de stare de alertă, care nu e nici în Constituție”, a adăugat actualul europarlamentar, potrivit căruia „la noi s-au relaxat prea tare” restricțiile.

„Nu spune nimeni că trebuia să mergem cu încremenirea țării. Economia trebuie repornită, dar cu măsuri severe. Nu sunt pentru închiderea industriei, sunt pentru închiderea școlii”, a mai menționat acesta.

El a spus că n-ar fi luat deocamdată o serie de măsuri de relaxare și a dat exemplul întrunirilor de pe 6 până la 20 de persoane. Grupurile ar fi trebuit să fie doar în familie, portul măștii – în orice condiții. „N-aș fi lăsat lucrurile brambura. Uitați-vă în mijlocarele de transport din București. Ne-am relaxat complet. Vom vedea ce se întâmplă”, a spus fostul președinte.

Pe de altă parte, Traian Băsescu crede că prelungirea stării de alertă va trece de Parlament. PSD face un joc gratuit, ca să obțină voturi, a susținut acesta. „Dacă majoritatea parlamentară e iresponsabilă, președintele nu are decât să emită decretul de revenire la starea de urgență și am închis subiectul cu toți demagogii”, a spus el. Iohannis „va trebui să-și asume, pentru asta e om politic”, a adăugat Băsescu.

Ministerul Sănătății nu trebuia să împiedice testarea Primăriei
Traian Băsescu a criticat și Ministerul Sănătății pentru că a împiedicat Primăria Capitalei să-i testeze pe cei 10.000 de oameni, pentru că în felul acesta, spune el, s-ar fi putut obține o radiografie printr-un eșantion mai mare legată de asimptomatici. „Opțiunea Ministerului Sănătății a fost mai mult din orgolii și dubioasă”, a comentat fostul primar al Bucureștiului.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

27 de Comentarii

  1. Intr-o tara normala Basescu/Petrov era la puscarie nu la televizor!

    • Binganitorul imoral care este un exemplu extrem de toxic pentru tineri nu are nici o vina cata vreme acoperitii din televiziunile securiste au ordin sa-l primeasca. Sau crezi ca aia sunt sfinti?

    • Ai dreptate, dar uiti ca traim in tara procurorilor si a securistilor si nemernicul asta are protectie totala! Jegul asta nu va fi cercetat niciodata! Din cauza asta apare la TV pentru ca stie ca nu i se va intimpla nimic! Stie el ma, crezi ca nu stie?

  2. Eram absolut sigur ca Basila ne spune ca „sunt pentru închiderea școlii” (probabil cu exceptia uneia singure, scoala Baneasa …). Si, daca i se ia temperatura nu doar la nivelul neuronului ci si la cel al stomacului, sint la fel de sigur ca pe micul ecran va aparea Ionica Plimbaretu’ (numit de americani si „Johnnie Walker”)

  3. Nu mai bine crapi tu, jigodie, și nu-ți mai dai cu părerea!N-am disprețuit pe nimeni atât de mult cat îl disprețuiesc pe acest specimen, pw acest hidos, omul diavolului.

  4. Foarte corect ceea ce spune Băsescu. Trebuie să fii sever spălat pe creier să nu ințelegi.

    • Doar la Turcescu si Digi isi gaseste mereu azil. Este clar ce hram poarta televiziunile alea.

    • Nu conteaza ca, din An in Paste, mai scoate (probabil beat manga fiind) si cite un adevar. Tot o canalie ramine.

  5. La nivel de localitate să declare și stare de război, cum ar fi la Murgeni unde deja se resimte zilnic prezența clanurile de rromi.

    Dar să NU blochezi o țară că dau năvală sparangheliștii și toți muncitorii sezonieri, badante din străinătate înapoi în locurile de baștină, nici cu alertă sau urgență.
    La inundații nu intră o țară, județ întreag în stare de urgență.

    Să-i țină la arest la domiciliu pe ăia care s-au dus afară, dar asta nu înseamnă că trebuie o țară transformată în pușcărie poliția pusă gardian din poartă-n poartă. Blocate granițele dar nu toată țara. La începutul pandemiei n-au au blocat granițele, au interzis libertatea de mișcare și alte drepturi fundamentale.

    Din păcate, UE sau NATO n-au supervizat nici unii ca să nu ajugă îmbolnăvirile în Europa, se tot laudă că au servicii secrete, nu folosesc la nimic când e nevoie.

    Treaba e că, pentru plimbăreții de afară a fost împinsă toată economia, sacrificată în faliment. Diaspora e laudată că trebuie să plece să aducă bani. Dar restul de ce trebuie să stea la arest, ce vină au că în pandemie Iohannis permite avioanele să plece cu sparangheliștii la Merkel. Nu au nicio vină. Pe sparangheliștii să-i țină izolați nu pe restul cum are cheg toată „dreapta”, Băsescu și restul.

  6. „Nu sunt pentru închiderea industriei, sunt pentru închiderea școlii” – gandirea bolnava care ne-a adus unde ne-a adus. Cu alte cuvinte noi muncim noi nu gandim. Noua nu ne trebuie educatie.

    • Ceausescu chiar s-a autoinstruit excelent comparativ cu consumatorul. Niciodata nu pronunta cuvinte carora nu le stia precis exprimarea. In schimb ciresarul se ‘scufundaseu’ mereu fara ca macar odata sustinatorii sai securisti sa fi sesizat.

  7. toti santajatii serviciilor#soros de Romania ies la macanit. Toate posturile tv sunt vandute#soros. toti latra la fel. numai 2 secunde daca ii auzi te ia cu stare de rau. O T R A V U R I SOROSISTE!

    • Din păcate,AI DREPTATE!!În tot ”răul e si un bine”,că așa cum măcăne fiecare cu aplomb, le vedem ..dar au priză la prostime…papașo e tare si persistent..omniprezent si pluripotent.Prinde la ratați 100%100.

  8. Nu-s vânduți lui Soros ci alora care-l comandă pe Soros, și care le trimit ordine sorosistilor distribuiți de la Cotroceni, până la ziare și televiziuni. Ba refugiați, ba pandemie, ba antirasism, ba alte minorități …

  9. Nu ai renunta la alcool, bai tuta, dalminteri la starea de prostie si hotie!

  10. Oare din orgolii s-au opus testarii in Bucuresti? A fost corect, uman, rational sa inchizi varstnicii si sa le dai amenzi de zeci de ori mai mari decat pensiile lor? A fost corect, uman, rational sa inchizi spitalele pentru pacientii noncovid? O tara nu poate fi izolata total de restul lumii. Va mai creste numarul de cazuri, va mai scadea, oamenii vor invata sa se protejeze, vor invata sa traiasca cu acest covid, nu trebuiesc tratati ca fiinte slabe.

  11. Cu toate ca gunoiul betivan petrov trebuia demult sa zaca in puscarie,de data asta tind sa-i dau dreptate !Numarul de infectati creste de la o zi la alta,iar caldura verii pare sa nu poata anihila chinezaraia !!

  12. ” Nu as fi renunțateu la starea de urgențeu ! ”
    Băi dilimache, tu degeaba nu ai fi renunțat, DACA PARLAMENTUL AR FI RASPINS DECRETUL DE PRELUNGIRE !
    Vina pentru enunțurile aberante ale acesti derbedeu politic , apartine si media, în speranța unui rating iluzoriu !
    p.o. Doar intreb pentru un prieten ! Ce se mai aude despre multele dosare penale, care zac prin sertarele instanțelor ! Lasă că vine mama prescripție si vor începe să se vaite ca nu au avut timp, zeci de ani ! !

  13. Un citat parțial perfect adevărat: „majoritatea parlamentară e iresponsabilă”. În plus, industria, cercetarea, sănătatea și învățământul suferă iar politicienii se gândesc la crâșme, mall-uri și etalarea mașinilor de neamuri-proaste de la Mamaia.

  14. cine il baga in seama pe acest nenorocit cu tupeu maxim ? Locul lui e la puscarie, nu la Bruxelles pe bani multi. Un analfabet plin de el care a nenorocit o tara

  15. Din păcate,AI DREPTATE!!În tot ”răul e si un bine”,că așa cum măcăne fiecare cu aplomb, le vedem faciesul..dar au priză la prostime…papașo e tare si persistent..omniprezent si pluripotent.Prinde la ratați 100%100.

  16. MUTATI SEDIUL PARLAMENTULUI COLECTIVIST EUROPEAN DIN BELGIA… IN OLANDA LA HAMSTER-DAMM…PE ULITA…SSTRASE.. CU FELINARE UNDE COCINA GLOBALISTA SOROSHISTA SE SIMTE IN LARGUL EI.

  17. Pe cine mai intereseaza ce zice securistul asta ramolit????

  18. Pai daca PSD vrea ca romanii sa moara in masa de pandemia Covid 19, asa sa fie, asa este democratic de 30 de ani de cand stanga se straduie sa distruga economia iar acum vietile oamenilor. Vor pieri in principal sustinatorii PSD si cei ai unor imbecili de notorietate precum Adrian Severin sau Viorel Catarama. Imbecilitatea si reaua credinta dublate de lacomie nu au granite politice. PSD se reintalneste cu fostul lor ministru Viorel Catarama din primii ani de dupa 1990. Ceilalti oameni din tara vor avea precautia de a se proteja, in ciuda indemnurilor ticaloase ale acestui partid (PSD) antinational si subversiv controlat de la rasarit inca de la infiintarea sa de catre rusofilul Ion Iliescu.

  19. Smarandache: Peste 1 milion someri, 20% personaj disponibilizat in urmatoarea perioada. Astea sunt date. Ce spuneti voi Smarandache sunt lozinci paguboase.

  20. S-a gasit javra asta securista sa vorbeasca! Locul astuia e la Jilava, dupa gratii si nu in fata camerelor!

  21. Ce-or fi spunand si parlamentarii de la Bruxelles vazand un fost turnator si un betziv notoriu in aceeasi banca cu ei?!
    Alcoolicul acesta si Kukuveaua erau oameni ptr Bruxelles?…..[Leo]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.