Aș fi preferat să nu scriu acest editorial. Să nu fie nevoie și să nu existe un asemenea subiect. Este vorba despre un om care a crescut odată cu presa română liberă. Şi pe el l-am lansat și sunt gata să plătesc prețul. În 1990, l-am angajat la revista Expres din postura din inginer minier la Filipeștii de Pădure. I-am obținut o locuință pe malul Dîmboviței, pe vremea în care se mai eliberau repartiții de la primărie, i-am tipărit pe gratis o carte fără să am nici un contract cu el, nici chiar dreptul legal de a o face și, mai apoi, cînd lipseam din redacție, el să fie cel care le-a zis unora dintre colegi, hai să ne cărăm că nu mai este loc de întors pe aici!
Ce face Răsvan Popescu, abonat la fotoliul moale și fără prea mare eficiență de la CNA? S-a trezit și el să protejeze tineretul de propaganda trecutului și să revoluționeze consumarea produselor artistice din acea vreme. Dacă s-a găsit un tembel care să agațe o tăbliță de statuia lui Octavian Goga, de ce să nu continuăm! De ce n-ar încerca și Răsvan Popescu să-și etaleze anvergura morală și intelectuală față în față cu producția culturală din anii comunismului? Omul vigilent s-a relansat cu un proiect care spune totul despre autor. E mai ceva decît o oglindă fizică și morală pusă pe chipul lui Răsvan Popescu, dar și al celor din USR. Ei au croit o inițiativă care îi definește și intelectual și caracterial.
Iată cum sună ideea menită să-i salveze de mediocritate pe modestul autor de romane și poezii și pe sfrijiții politicieni din USR:
„Noi am avut pe masă un proiect al USR care îşi propunea să facă puţină lumină în domeniul filmelor făcute înainte de ’89, marcând cu un «C», de la «cenzură», pe ecran filmele respective. Am considerat formula fiind uşor excesivă şi am dat un aviz cu observaţii şi, mai departe, ne-am propus să venim şi noi cu o soluţie (…). Am propus atunci o recomandare care să avertizeze publicul în legătură cu aceste producţii şi să încerce, într-un fel, să le pună în contextul epocii” („Atenție, film realizat în perioada comunistă”. Noua atenționare care va apărea la filmele de pe vremea lui Ceaușescu date pe TV, articol din ziarul Libertatea).
Cu alte cuvinte, o parte importantă, dacă nu cumva toată producția culturală din anii comunismului trebuie marcată distinct. Înfierată, chiar! Cultura interbelică a fost selectată și cenzurată de proletcultiști. Cea comunistă a venit la rînd ca să fie hăcuită și pusă la colț de democratiști inculți și nemiloși, frații sau nepoții de mai tîrziu ai proletcultiștilor. O idee tembelă, tipică extremiștilor limitați din USR. Ei au inițiat primul proiect. Nu care cumva românul pur, patriot și democrat, ”formatat” pe străzile orașelor din Vest să fie infestat de propagandă, de ideologia comunistă și să nu vadă consecințele dramatice ale ”cenzurii”. Mintea înfierbîntată și dornică de afirmare a fostului ziarist Răsvan Popescu a scăpat din vedere romanele, poeziile, tablourile și monumentele din instituțiile și din piețele publice.
N-ar trebui marcate toate operele celor care au scris pe vreme lui Carol al II-lea și l-au tămîiat la aniversări? După mintea lui Răsvan Popescu și a celor din USR, n-ar trebui agățată o plăcuță și de gîtul calului unei statui a lui Carol al II-lea? Ce să scrie pe ea? Ce hotărăște Iulian Bulai sau Răsvan Popescu? Poate vine un cretin și cere să-l marcăm ca atare cu ”Dictator luminat și curvar feroce”. Iar la Iași, să meargă frații Muraru și dalmațianul primar Chirica și să feștească frescele din holul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Sabin Bălașa a fost un propagandist periculos pentru că l-a pictat pe Nicolae Ceaușescu. După aceste criterii de tip proletcultist, ar trebui marcate cu un c de la ”cenzură”. Dacă nu, măcar un c de la „cretini” ar merita pus!
Nu-mi dau seama dacă o asemenea idee stupidă are vreo legătură cu tendința americanilor de a încerca o rescriere a istoriei și a artei din trecutul comerțului cu sclavi și al rasismul nemilos. De regulă, prostia și tembelismul contaminează în egală măsură cu bolile. Şi acționează și la mare distanță. Din păcate, genialitatea nu se ia, nu impresionează și nu are pe cine face purici.
Dacă s-ar aplica această idee stoarsă dintr-o materie cenușie săracă aș cere și eu ca pe cărțile lui Răsvan Popescu să fie pus măcar un”CC”” de la creator chinuit de sărăcia imaginației. Sau un ”im” de la inginer minier muncit de accesul la metafore.
vezi „Rashomon”, „Amarcord”, „Fitzcarraldo”….. si nu mai esti preocupat de ce stampila pune cineva pe „Nea Marin miliardar”, altfel un film cu mare succes la public.
Cine ARDE cartile altora pe RUG … va ARDE si el, ca ERETIC, tot pe RUG !
A la Savanarola, precum, poate … si a altor ERETICI moderni …
Vorba d-lui Nistorescu:
„Dacă marcăm un film, de ce n-am marca și romanele, și poeziile, și recitalurile înregistrate în acei ani?”
Bineînțeles că se va întâmpla și asta, ce, te pui cu ‘progresismul’?
Îl informez pe dl. Răsvan, că eu personal, am și început operațiunea de cenzură a propriilor opere literare, așa că mi-am recuperat caietele de compunere de dinainte de ’89 și, am pus cate un mare „C” pe operele personale, cu titluri cum ar fi:
„Prima zi de școală”, „Vacanța la bunici”, „Cel mai bun prieten”, „8 Martie, ziua mamei”, „Cea mai frumoasă zi”, ș.a.
Mai mult, chiar acum mă pregătesc să pun un mare „C” pe niște poezii și scrisori scrise când eram și eu dănac, la mai multe fete.
După care o să trec la cărțile poștale; va fi măcel, d-le Răsvan!
Aș mai avea o întrebare către dl. Răsvan, cu pozele de pe atunci, cum procedăm?
Tot felul de caraghioslacuri, care mai de care voindu-se intaiul (!) le trec prin minte unora in alergatura lor de a se crede INNoitori, adica fruntashi. Ce-ar fi daca chiar si unele inovatii meritorii ale vremii „comuniste” ar purta marca „Cenzurat”, cum ar fi, bunaoara, Festivalul George Enescu, sau admiterea Romaniei in ONU in 1955 ?
nimic nu-l va linisti, asa sunt unii comunisti mai rai decat alti comunisti, altfel ar fi disparut dupa 1947 toata istoria daca un ”.” ca asta era intr-un post de conducere, de fapt face jocurile celor care darama statui, biserici si vor puterea de gen. Istoria ne-a aratat ca poporul care isi pastreaza traditia si credinta strabate vremurile, cine se lasa dizolvat in alte culturi dispare fara urme. Vor veni altii si-i vor distruge pietrele de pe mormant si vor face ogor din toata vietuirea. Daca ii place distrugerea si uitare atunci Dumnezeu sa-l ajute sa-si implineasca visul personal, dar sa ocrotreasca poporul in vecii vecilor de gandul distrugerii si uitarii.
„Materia lipsita de prezenta oamenilor, a EULui, este…muritoare si rece! ” Oare ce EU si al carui EU ?
EUl tau ? „EU REPREZENTANDU-MA PE MINE, iar MESAJUL MEU NU ARE CORESPONDENT pe forum”…citatul unuia de pe acest forum !
Eul tau … cel APATRID si ANTIROMANESC ?
sau,
EUl nostru … al poporului cel ROMANESC si a spiritualitatii noastre NATIONAL romaneasca ???
„EUL insumand OAMENII care prin perceptii prelucrate mental (egocentric solipsist ?) dau viata materiei” citatul unuia…
Hai sa insumam EUl tau UNIC cu EUl poporului ROMANESC (90%) … sa impartim la (N+1) … si sa vedem ce REZULTA ?
REZULTAT: EUl MAJORITAR pe acest TARAM romanesc (a 90% din POPULATIE) … ESTE doar EUl cel ROMANESC (ca NATIE si TARA).
Materia lipsita de prezenta oamenilor, a EULui, este … muritoare si rece! ” citatul unuia …
Iarasi SOLIPSISM cu radacini „profund” Aristotelice (geocentrice) … lumea UNICA avand Pamantul in CENTRU, iar SCOPUL FINAL al LUMII (pardon ESENTA lumii) fiind DOAR „omul” …
Dar ce sa vezi ? „lumea noastra” nu este „vesnica”, specia Homo Sapiens (omul) a aparut acum 200.000 de ani si va disparea (cel tarziu) atunci cand Soarele cel CENTRAL isi va termina de ars „combustibilul”!
Dar ce sa vazi? „lumea noastra” nu este unica, existand o multitudine de alte sisteme exo-planetare (fiecare avand o STEA in CENTRU, si mai multe exo-planete gravitand in jurul ei, deh. heliocentrism) posibil multe dintre (exo-)planete putand gazdui VIATA si chiar viata de tip h(omo)noida !!! Deci VIATA va VIETUI in Galaxie si Univers atat timp cat vor EXISTA galaxii in Univers !
Viata care va VIETUI in Univers si dupa DISPARITIA Soarelui, a Pamantului si a speciei de animale muritoare Homo Sapiens.
Deh … „ESENTA” STIINTEI (matematice) a NATURII este greu de inteles doar in mod EGOCENTRIC, ANTROPOCENTRIC, SOLIPSIST.
Ceea ce propune individul este o prostie. Este o prostie sa scoti din istorie o perioada acoperind citeva generatii. Regimul comunist nu a fost acelasi din 1948 pina in 1989 dar criticile vizeaza aproape exclusiv perioada Dej-Ceausescu. Acest regim, cu toate marile lui pacate, este singurul, de la Cuza incoace, care a avut un program consistent si consecvent de dezvoltare a tarii, vizind intreaga societate. Cenzura ideologica exista si azi, inca si mai restrictiva si absurda decit cea de pina in 1989, ceea ce nu preocupa pe boierii mintii de azi.
„am mers ca de obicei la ESENTA”
ESÉNȚĂ, esențe, s. f. 1. (Fil.) Ceea ce exprimă principalul din obiecte și din fenomene, latura lor interioară cea mai importantă, procesele care se desfășoară în adîncul lor; ea poate fi cunoscută numai trecînd de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzînd în adîncul lor cu ajutorul gîndirii. A-ți însuși teoria marxist-leninistă înseamnă a-ți însuși esența acestei teorii și a învăța să o aplici creator la condițiile istorice concrete. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605. Loc. adv. În esență – în ceea ce are esențial, fundamental, în ultimă analiză. 2. (Chim.) Lichid volatil, cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie și în parfumerie sau pentru uzul casnic. Esență de fructe. Servitorii începeau să măture, să deschidă ferestrele, să pulverizeze esența de brad. C. PETRESCU, C. V. 179. Substanță concentrată care, diluată de obicei în apă, dă un produs alimentar. Esență de ceai. 3. (Silv.) Soi, specie de arbori care intră în componența arboretului principal dintr-o pădure. Aceste specii [de insecte] colonizează frunzele esențelor lemnoase foioase. FAUNA R. P. R. VIII1 31. Esențele forestiere din aceste păduri sînt fagul și stejarul. I. IONESCU, D. 267. Varietate de lemn. Esență tare.
sursa: DLRLC (1955-1957)
Care dintre definitiile termenului „esenta” folosesti ?
Cea de esenta „de parfum” … Chanel ? sau, de femeie fatala?
Cea de esenta „de cap tare de lemn” ?
Cea de esenta „de ce-ai” in cupola ta cea solipsista (doar nebunie) ?
Sau, cea de esenta „din SCÎNTEIA, 1953, nr. 2605” ? CRED ca DA ! ASTA defineste „ESENTA ta” solipsista (boala) de cap de lemn !!!
Cum poate acest personaj uitat în funcții sa aibă asemenea „dirty mind”? Încă nu și-a dat demisia? Are noroc să servească decidenți la fel de mediocri.
„@Charlie”, ca esti o lipitoare tembela mi-am dat seama de mult, dar sa rastalmacesti cu atata grobianism realitatea ca eu
i-am DEMONTAT pe sörosistii usristi, nelimitandu-ma ca voi de-al de rene/core/marius/Humoroid din HAITA securist-ceausista
la „vorbe de duh”, le-a, explicat sorgintea, modul de recrutare, evolutia si rolul distribuit, adica am mers ca de obicei la ESENTA!!! Numai un ticalos ca de-al de voi ma poate acuza de „globalism” cand si acest fenomen pe care nu-l intelegeti fiind fanatici ai IDEOLOGIEI GENOCIDULUI l-am despicat in patru intr-un mod COERENT care raspunde tuturor intrebarilor…
In ce-l priveste pe „gelu” si replica lui fasaita cu „Brückner” numai pentru ca era FOST EVREU ii reamintesc de multimea de FOSTI UNGURI, unii romanizati cu acte false, care impanzeau PCR la varf, cu totii servind Comintern si bolsevismul, nu evreimea mondiala!!! Prestatia scelerata a lui Brucan la Scanteia unde servea de KOMISAR POLITIC a vizat ambele partide numite dupa LOVITURA DE STAT COMINTERN „istorice” intrucat reprezentau vechea societate ce trebuia NIMICITA si prezentau
in sigla lor cuvantul „national”, or PCR rebotezat PMR pentru a da impresia ca reprezinta „clasa muncitoare” urma ca partid unic sa confiste si simbolurile nationale!!! PNT reprezenta simbolic taranimea preponderenta si de aceea prezenta o prioritate pe lista lunga a DISTRUGERII, in perspectiva…TRANSFORMARII ROMANIEI IN REPUBLICA BOLSEVICA!!! Numai pentru acest simplu fapt, CA NU CONDAMNATI INSTAURAREA REPUBLICII BOLSEVICE si meritati dispretul si scarba, mai ales pt tupeul ca in aceste conditii sa va considerati „patrioti”!!!
Tov Charlie,cu toate ca la voi la useristi se practica, nu mai bea inainte sa postezi.Se vede ca nu mai nimeresti corect tastele plus ca esti si incoerent.
Conform wikipedia Razvan Popescu nu a avut nici o treaba cu acel institut de mine neinsemnat din Petrosani. A absolvit Geologia la Universitatea din Bucuresti dupa absolvirea unui liceu la fel de celebru din Bucuresti. Studentii geologi ai acelor timpuri au fost intotdeauna diferiti de majoritatea studentimii romane, erau baieti cu o cultura solida si cu un comportament de indivizi rebeli fata de impunerile vremii Doar faptul ca majoritatea purtau barbi ca studenti spune multe si despre cadrele didactice care ii tolerau spre deosebire de cei din politehnica, de exemplu. Razvan Popescu s-a format intr-un mediu care l-a avantajat ca incorsetare fizica si spirituala. Ca acum a luat-o razna din motive ce pot fi usor banuite este cu totul altceva. Dar sa fim corecti si sa nu-i falsificam biografia sa din tinerete pentru a-i justifica unele derapaje de mai tarziu ce i se pun in spate. (unu’ de afara).
Sa fim seriosi, chiar crezi ca „masele populare” din anii ’50 erau asmutite de Brukan impotrica taranistilor? Majoritatea nici nu-i auzise numele. Cei care se ocupau practic de aceste asmutiri la care proletarii participau de nevoie si fara entuziasm erau securistii care se organizau din mers. Hai sa nu mai deformam istoria.
nimic despre calin georgescu din partea insitutului cu nume de escroc dovedit…
Tu ce esti USRist globalist, ca numai aia vorbesc asa.
Raszvanel pare a fi sarit parleazul in stana ideologica a useristilor. Istoria culturala a unui popor este un tot continuu si nu-i poti pune etichete stivuind-o precum sortimentele de chiloti pe raftul unei pravalii. Daca intr-adevar gandeste asa, atunci Razvanel nu are minte mai multa ca useristii care umbla cu calimara cu cerneala la ei. O fi frecventat clandestin inca de cand se dadea taranist oengeurile finantate de mosh Sorosh si noi habar n-am avut.
Charlie, tu esti si „nas de cununie”? Bata-te sa te bata! Cate fețe ai? Apropo, fii-su!
Cine ar vrea un nas incult?
În decembrie, Israel 365 News a relatat că 93 de medici israelieni au făcut o petiție împotriva vaccinării copiilor anti covid, spunând că ‘graba este de la draci’.
Fauci al Israelului, dr. Cyrille Cohen, un Arafat ceva mai mare, recunoaște că A GREȘIT! Vaccinații se infectează în același ritm cu nevaccinații. IMUNITATEA DE TURMĂ este inevitabilă. De aceea recomandă ELIMINAREA Certificatelor de Vaccinare.
Conceptul de pașaport verde/ pașaport de vaccinare nu mai este relevant în era Omicron și ar trebui eliminat treptat (se așteaptă ca acest lucru să se întâmple în scurt timp în Israel);
– El și colegii săi au fost surprinși și dezamăgiți de faptul că vaccinurile nu au împiedicat transmiterea, așa cum sperau inițial;
– Cea mai mare greșeală care s-a făcut în Israel în timpul pandemiei a fost, din punctul lui de vedere, închiderea școlilor și împiedicarea educației – și-a cerut scuze pentru acest lucru;
– Infectarea pe scară largă este acum o parte inevitabilă a imunității viitoare – cunoscută și sub numele de imunitate de turmă.
– Omicron a accelerat evoluția pandemiei spre faza endemică, în care Covid va fi ca o gripă obișnuită.
Ceea ce se întâmplă la scară minusculă aici, respectiv dialogul dintre Gelu și Charlie privind un subiect atât de controversat și sensibil pentru unii este singura cale de a clarifica o perioadă prea puțin cunoscută don Istoria greu încercată a României.
Cu argumente pro și contra se poate ajunge până la urmă la un adevăr care poate până la urmă să nu fie a niciunuia dintre ei, dar poate clarifica un moment istoric cu urmări din cele mai controversate . Ceea ce se face acum , inclusiv în Parlamentul României , unde se condamnă vehement, fără drept la replică, ascultând doar una dintre părțile interesate, curios că nu cea românească, n-o să poată niciodată clarifica trecutul. Mai bine zis una dintre cele mai controversate perioade politice, dar nu numai a statului Român, dar mai ales a relațiilor dintre noi și minorități.
P.S.
Guvernul Legionar a fost înlăturat de la o guvernare mau scurtă și decât a USR, prin crime, la fel de monstruoase.
Că ori omori câteva sute, ori și o singură viață tot atât de păcat este !
Duca n-a fost executat pentru că a primit și încetățenit niște evrei ;) , ci pentru că i s-a spus să primească un număr mai mic și el a acceptat , neputând rezista „ispitelor” oferite de către neguțătorii evrei și în loc de vreo două-trei mii a semnat pentru 300.000 pentru că s-a lăcomit la bani .
Legionarilor nu li se poate ierta nici faptul că au înființat magazinele legionare , unde prețurile erau la jumătatea celor din magazinele deținute de evrei și asta nu putea fi acceptat. Ca și acuma, de altfel…..
Arthur Schopenhauer asimilează solipsismul unei boli mintale în care logica nebuniei îl face coerent logic și anulează orice obiecție care ar trebui înlocuită de tratamente fizice adecvate.
Ma uit doar la poza din articol si-mi ajunge … aspect bicisnic, de individ care n-a depasit faza numaratului pe degete … dinti in gura, mai mult lipsa … sacou cu mineca scurta (probabil ca asta o fi moda, nu stiu …) … In rest, doar un „Popescu” (e adevarat, ceva mai „deosebit”, in loc de Ion prenumele e Rasvan), fost inginer minier (apropo, o fi facut si el „excursia” la Bucuresti, in ’90 ? …) si de la care, pentru ca „traseul” cam asta e, ne putem astepta in curind ca, pe niste filme cu homosexuali, transexuali si alte aberatii genetice, sa puna stampila „Capodopera !”
Un cititor zice: Lasă că luăm și noi gaz de la unguri
De la statul roman luam plasa. Sau dam o plasa de bani la facturi.
Dupa indelungi zbateri si incursiuni pe wiki si dex, ATEUL ANTISEMIT MARXISTOID/BOLSEVICOID „doru popescu” a descins iar
plin de avant „revolutionar” pe forum…Ca de obicei, nu face decat sa-si demonstreze limitele/fixatiile! Daca ar fi fost
un matematician cu adevarat, adica ar fi castigat astfel calitati de sintetizare, respectiv de coborare la ESENTE, ar fi inteles ca ma refeream la EUL insumand OAMENII care prin perceptii prelucrate mental dau viata materiei…Materia lipsita de prezenta oamenilor, a EULui, este…muritoare si rece! Nu intamplator a aparut in HAITA impreuna cu „core” si „Jumara ranceda” zis si „marius”…Doar ieri Humoroidul iesise zgribulit si catranit ca l-au parasit turbatii si se simtea patruns
de un solipsism sinucigas…Pana in 2014 cand ma adresam pros-tracilor Securitatii nu foloseam majuscule, aia fiind parca
posesori de un pospai de cultura si urme vagi de moralitate, dupa aceea am fost nevoit sa va servesc ideile cu lingurita,
adica majuscule la ideile care va depasesc capacitatile de perceptie si prelucrare…
nas de cununie spune:
3 FEBRUARIE 2022 LA 20:33
… Lasa , catot(ca tot)… si ei si alde fis-o (fis-u) … Si pina la urma sa fii inginer miner (minier) este destul de onorabil … din gresala (greseala) o nimereste pe aia cu pct. 8 de la Timisoara si peaia (pe-aia) cu pensiile hotilor , fara contributivitate . ha, ha ,ha . Nu este risul meu , este a (al) lui AUR!
Greu la deal cu boii mici, nasule!
Cuvântul solipsism are origine latină, fiind compus din solus („singur”) și ipse („sine”), însemnând sinele singur, sau sinele prin el însuși.
O variantă excesivă a solipsismului afirmă că nu există decât subiectul, percepția și mintea subiectului, iar întreaga realitate este o construcție a percepției și intelectivității subiectului, neexistând ceva în afara acestuia și independent de el.
În această perspectivă justificantă, toate formele, toate procesele, toți indivizii, toate evenimentele cu care ne confruntăm, tot ce se întâmplă în jurul nostru, sunt numai impresii create de percepție-reprezentare și raportările conceptuale la acestea, realitatea neavând o existență independentă de sinele percepător-concepător.
Într-o variantă mai blândă solipsistul admite existența altor subiecți, independent de conștiința sa, fiecare având propria personalitate reflectantă de proprie realitate, dar realitatea continuă sa fie o construcție personală, o creație individuală.
Arthur Schopenhauer asimilează solipsismul unei boli mintale în care logica nebuniei îl face coerent logic și anulează orice obiecție care ar trebui înlocuită de tratamente fizice adecvate.
Exemplu:
EU REPREZENTANDU-MA PE MINE, iar MESAJUL MEU NU ARE CORESPONDENT pe forum, dar si in viata reala … citat de pe actualul forum.
@Charlie Pun pariu ca ai probleme de erectie si nu esti departe de megalomanie. ,,MESAJUL MEU NU ARE CORESPONDENT” Iar abuzul asta desantat de majuscule arata impotenta ideilor pe care le transmiti si tactica de propaganda. Citeste studiul lui Finkelstein pentru DARPA ,,Military Memetics”ca ai nevoie sa-ti actualizezi strategiile.
SOLIPSÍSM s. n. Concepție filosofică idealist-subiectivă potrivit căreia singura realitate ar fi eul, conștiința individuală, întreaga lume exterioară existând numai în această conștiință. – Din fr. solipsisme.
sursa: DEX ’09 (2009)
Exemplu:
„Deosebirea dintre noi este perceptibila, EU REPREZENTANDU-MA PE MINE, iar MESAJUL MEU NU ARE CORESPONDENT pe forum, dar si in viata reala pe cand tu si (editat) vorbiti in numele unor „mase” (n.b. poporul si spiritualitatea romaneasca) !”
E drept că sângele mai greu se înfierbântă,
dar se şi răcoreşte mai încet.
Da, eşti bătrân…
E drept, ţi-e mâna mai tremurătoare,
dar freamătă şi struna mai rotund.
Da, eşti bătrân… Şi totuşi, du-te
pe vechiul drum, la crâşma de-altădată.
Iubeşte, crede, cântă şi te-mbată
la nesfârşit, de la-nceput.
E drept, iluziile se pierd mai iute,
dar ai şi mai puţine de pierdut.
Marcel Breslaşu
YES.,ce glumă! 1962, și? Unii oameni sunt dăruiți de Dumnezeu cu tinerețe veșnică! In sufletul lor rămâne mereu un zâmbet al copilăriei, nu ajung vreodată răi, meschini, egoisti. Sigur, îi întristează ingratitudinea profitorilor și au dreptul să le spună deschis, bărbătește, în față.
lista celor care isi dau cu parerea trebuie curatata de opinbia unor spcimene in stare de betie ori sminteala. in rest, cu atare legiferari, tara poate sa isi declare falimentul institutional, daca mai e ceva de declarat. caci structuri de tipul celei care il salarizeaza pe acest popescu au aruncat in derizoriu tot ce se mai putea numi principiu. cata jena…
Altii sunt mereu de vina, numai ei nu!!! Eminenta malefica cenusie Brucan, in anii 50 azmutea masele proletare impotriva fruntasilor taranisti pe care dorea ca Tribunalul Poporului sa-i condamne la moarte prin articolele scrise in Scanteia, ziarul PCR. Si ducand-o foarte bine-n Romania alaturi de comunisti dupa ce taranistii au fost condamnati si omorati prin diferite metode a supravietuit pana-n De. 89. Cand a complotat la lovitura de stat si impuscarea lui Ceausescu ca sa aiba mai tarziu fratii lui din Israel sa se laude c-au pus economic stapanire pe Romania, bagand-o practic in buzunarul lor. https://www.youtube.com/watch?v=ohtU7x6dKb8
Aaa, am Inteles…sigur ca da, este o chestiune de Respect si Bun cee? Simt?!?
Trebuie specificat in Titlu „Mult Iubite si Stimate Maestru Bigot?
Ce face?
Fara MOSNEAG sau Bigot altfel CADE LA CENZURA.
Mdaa, am inteles Standardele Democratiei Secaturilor Originale de Presa.
In biografia lui Rasvan Popescu se va trece: nascut 31.mai.1962 Bucuresti .liceu si facultate Bucuresti….”ATENTIE,NASCUT si EDUCAT in COMUNISM.”!!.
Pentru ca tot e vorba de minciuni=fakenewsuri prin politica si jurnalisti, zilele trecute s-a spus la tv ca George Simion a fost in Spania la nu stiu ce intrunire, ca a intrat fortat, a fost amendat si alunfat de politie(stirea de la ala mic chelios cu capul mare de la pntcd a transmis sau scris pe facebook si Snecker la RTV a scuipat live). Ce sa aud in seara asta, tot Snecker a dezmintit live minciunile la adresa lui Simion si AUR, a spus ca nu s-a intamplat nimic din tot ce s-a scuipat prin micile ecrane! Ce javre infecte verbal, de fapt, caractere infecte.
Teroristii BOLSEVICI care au comis atentatul din 1920 AU SERVIT…COMINTERNUL si nu „poporul evreu”!!! Cei trei asasini nu au actionat singuri, un asemenea atentat necesitand o colaborare a numerosi agenti o indelungata perioada in care sa fie studiat terenul, cunoscut evenimentul si participantii vizati lichidarii, numarul fortelor de ordine, posibilitatile fugii
si sa nu uitam, pregatirea explozibilor si a tehnicii construirii bombelor, accesul in incinta unde se plaseaza bomba…
„gelu”, uman, caracterial si moral te-ai descalificat definitiv fara vreo interventie a mea…Deosebirea dintre noi este perceptibila, EU REPREZENTANDU-MA PE MINE, iar MESAJUL MEU NU ARE CORESPONDENT pe forum, dar si in viata reala pe cand tu si HAITA antisemita vorbiti in numele unor „mase”! Chiar atata nesimtire nu credeam ca poate fi posibila chiar la astfel de creaturi malformate ideologic in anii comunismului! Dej si Ceausescu care au dispus si executat GENOCIDUL netrebnicilor
NU AU FOST EVREI, dar nici romani, ei sunt FOSTI romani!!! Fostii evrei nu au controlat la varf PCR, la fel cum Lenin si Stalin si Mao si Brejnev si ceilalti pana la Gorbaciov, Eltin si Rasputin NU AU FOST evrei si nici nu au fost manipulati
de „oculte evreiesti”!!! Toti acesti ASASINI CONTRA UMANITATII au asasinat mult mai multi conationali decat straini pentru
a instaura DICTATURA PROLETARIATULUI, nu dictatura evreilor, pentru A DESFIINTA PROPRIETATEA PRIVATA…
Maestre Nistorescu, nu merită să vă deranjați condeiul pentru asemenea lătură. Nu prea mai există oameni normali măcar, în funcții publice. Numai subnormali. Fiecare pasăre pe limba ei piere.
Atentie: individ nascut in perioada comunista, imun la educatie si bun-simt pana in prezent.
Bai loaza, atata timp cat tu nu-i lasi pe altii sa-si sustina punctul de vedere apeland la injurii si invective la adresa lor ca supremul tau contra-argument dovedesti prin aceasta ca nu esti departe de cenzorul imbecil de care e vorba in articol.
@Charlie/Da bai loaza, toti e fascisti si teroristi daca nu va accepta adevarul scris de voi, scotand din context ceea ce s-a intamplat in realitate la un moment dat in trecutul nu prea indepartat si spunand numai ceea ce va convine voua. Voi devenind cei ce scrieti istoria altor popoare asa cum doriti voi s-o scrieti. Popoarele respective avand doar dreptul sa se lasa samponate la greu pe creier cu samponul neadevarului vostru. Ia zi bai loaza, cine a omorat cu o bomba pusa la Senatul Romaniei politicienii romani in 1920??? Zelea Codreanu sau cei din natia ta??? „1920 PRIMUL ACT TERORIST DIN ROMÂNIA – ATENTATUL CU BOMBĂ DIN SENAT, COMIS DE TREI EVREI.” Cum comentezi loaza atentatul asta terorist de acum 102 ani??? Dar crimianlul de Brucan tot sfant a fost???
Da, dar cum să ne explicăm avalanșa de la Tv 2 cu filmele lui Sergiu Nicolescu cu legionari si despre Ion Antonescu. Tot cu mentiunea Ceausiste. PS: Sau mai degrabă despre pericolul AUR ?!?
Antisemitilor Humor si gelu din HAITA Humoroida le-am dat peste BOT/RAT-uri la analiza precedenta a Dlui Nistorescu… Garda de Fier fiind o ORGANIZATIE TERORISTA BOLSEVICOID/NAZISTOID/FASCISTOID, adica identica PCR-ului inter-Maceluri BOLSEVICE Mondiale care DATORITA ACTELOR TERORISTE cumulate cu caracterul subversiv declarat, RASTURNAREA ORDINII DE DREPT, a fost declarat SCOS IN AFARA LEGII, operand cu toate RETELELE in CLANDESTINITATE/ILEGALITATE!!! Miscarea terorista LEGIONARA era STRUCTURATA, ca si PCR, PE CELULE actionand autonom, dar in spiritul liniei partidului, respectand ordinele date in cazurile EXCEPTIONALE si scoaterea in afara legii reprezenta un asemenea caz exceptional…Faptul ca ASASINII Premierului nu au fugit si nu au ripostat, predandu-se, este o confirmare a EXECUTARII UNUI ORDIN DE ASASINARE!!! Acesti
natarai ce fac pe „istoricii” nu pot intelege ca FUGIND asasinii implicau nu numai pe CRIMINALUL ALOGEN CONTRA Umanitatii
Zelinsky, ci intreg partidul terorist!!! Numai niste monstrii ca cei doi descreierati humoroizi ai Secu ceausiste puteau
DECLARA ASASINATUL DREPT UN ACT DE…”onoare”!!! De retinut ca si Stelescu care-i fusese mana „dreapta” lui Zelinsky si il depasea ca orator si „ideolog”, dupa ce COMINTERNISTUL AGENT al Sigurantei, „mare prozator” Panait Istrati l-a convins sa se rupa de Capitan, l-a amenintat public repetat pe acesta ca o sa-i dispuna asasinarea, dar a…esuat, in schimb A FOST ASASINAT LA ORDINUL Capitanului!!! Stelescu il surclasa si pe cominternistul austriac HANS Sima care i-a continuat sefului sau asasinatele teroriste, politice si rasiste!!!
Mare om,mare rahat,un oportunist,cele mai bune producții de film sunt în acea perioadă.
Orice actiune are si o contra-reactiune a partii adverse. Adevarul istoric trebuie sa le cuprinda pe amandoua, nu numai ce-ti convine tie ca propagnadist charlieist.”În noiembrie 1933, regele Carol al II-lea al României i-a cerut să devină șeful guvernului ca prim-ministru până la alegerile din decembrie. În această funcție, Duca a încercat să anihileze organizația naționalistă de extremă dreaptă, Garda de Fier. A inițiat măsuri dure de represiune împotriva acesteia cu scopul de a o împiedica să participe la alegerile din decembrie 1933. De asemenea, a luat măsuri pentru a permite emigrarea evreilor către România. A fost ucis după scurtă vreme în gara Sinaia, de Nicolae Constantinescu, un susținător al Gărzii de Fier.
Carol al II-lea fusese informat despre ce aveau de gând „Nicadorii” legionari, după ce șeful poliției, Gabriel Marinescu, primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”. Informarea fusese făcută chiar de vărul unuia dintre autori care era informator al poliției.[6][7]
Împreună cu un grup de profesori și oameni de știință, Ion Gheorghe Duca a ajutat la întemeierea Mișcării de cercetași din România, inclusiv a organizației Cercetașii României.””
Domnule Cornel Nistorescu, o vorbă veche românească, înțeleaptă spunea: „Rufele murdare nu se spală în piața publică” !?! De regulă apreciez Editorialele dvs. Acum însă consider că ați sărit calul. Sănătate, cele bune!
„Tara arde, iar baba se piaptana”, urate lifte acesti tradatori ce-si zic salvatori ai tari, ironia este ca parca toti sunt facuti la betie si crescuti la orfelinat (fara aluzie la statuia Bulache). Istericalele si ideile crete a acestor scoliti prin burse Soros, ar fi de amuzament general, daca nu ar fi doar interese duse la extrem si buleli pe fata (fara aluzie la imbogatiti Drula, Barna, Ghinea, …) ce au inceput sa afecteze grav categori sociale.
De asta a fost ucis Duca de legionari!!! „Constantin Boceanu, prieten de familie cu Duca, a aflat de la sora acestuia, după asasinat, cuvintele pe care le-a rostit I.G.Duca atunci când a ajuns acasă după ce în dimineața acelei zile „semnase”! Fusese avertizat să nu „semneze”, avertizat în termeni clari, inechivoci, că dacă va „semna”, va plăti cu viața! Fusese avertizat de generalul Zizi Cantacuzino, mentorul spiritual al tineretului legionar: „Ghiță, băieții nu te vor ierta dacă semnezi!”
Și cu toate astea, primul ministru al României „a semnat”!… Și-a semnat condamnarea la moarte!..
Ce a semnat I.G.Duca? A semnat un document prin care accepta încetățenirea în România a 300.000 (trei sute de mii) de emigranți, de refugiați!…
Nu persecuțiile și abuzurile săvârșite împotriva legionarilor, reale și inadmisibile, au dus la asasinatul de la Sinaia! Ci loviturile date de Duca în inima și obrazul Neamului! Așa au resimțit tinerii aromâni purtarea lui Duca față de aromânii din Grecia!… Regimul despotic din Grecia îi obliga pe aromâni să se declare greci, să renunțe la orice aspirație de a-și păstra identitatea etnică. Guvernul I.G.Duca nu a găsit cu cale să intervină în vreun fel în apărarea românilor din Grecia! Iar când guvernul grec a trecut la represalii, la București nu s-a înregistrat nicio reacție oficială!…
Câteva sute de familii de aromâni, care nu au acceptat să se declare greci, au fost expulzați din Grecia, adică au fost scoși din casele și avutul lor și „deportați” la Salonic, în port, pe chei, să vină vreun vapor din România și să scape Grecia de români!… Ultimii români din Grecia!… Iar vaporul din România nu se grăbea să ajungă la Salonic! Stăteau bieții machidoni sub cerul liber, era deja iarnă, neputincioși și umiliți, batjocoriți de grecii din port!…”
Înălțătoare inițiativă. Dar ce ne facem cu figurile emblematice ale Revoluției Muii, Șora și Rebengiuc? Ce ne facem cu părinții purilor Oana Pellea și Andrei Caramitru? Cum definim și cum marcăm aceste excepții de la adevăr? Riscăm să umplem ecranele cu marcaje și să nu se mai vadă filmul .
In filmele alea din perioada comunista au jucat aactori legendari la care o zdreanta ca Popescu nu le ajunge la glezna!
Cat de imbecil poti sa fi,prostit de autosatisfactie, de Sekurism si de filme LGBT incat sa aduci in spatiul public o astfel de mizerie? Pupici!
Domnule Nistorescu, puneti minier in ghilimele, ca sa stim ca e „modificat genetic” de Iliescu, altfel va taxeaza Razvan Popescu! In rest, e bine cand unor asemenea persoane li se bate obrazul.
Sa punem semn de interzis pe:hidrocentralele Portile de fier 1 si 2 ,pe Cernavoda,pe Transfagarasan ,pe Canal Dunare Marea neagra, si altele care au supravietuit JAFULUI.
Primul turnator din istorie a fost maimuțică Cita care i-a spus cimpanzeului Ghinosu ,masculul alfa ,că femela batrana Monica a păcătuit cu un neanderthalian pe nume Soros.In urma acestui păcat s-a născut primul USR-ist.Nasii păcatului au fost cimpanzeul Băsoi și neanderthalianul numit Fălcosul.
Vlad, sila ne-sila a capusat el pe cine trebuia, a pus mana pe o slujba banoasa de taiat frunza la caini, o sa iasa el cu o pensie frumoasa? Si-a uitat de mult fartatii, s-a ajuns om de oras! A fost si este vremea lichelelor. Inainte de ’89, trebuia sa ai carnet de partid, dupa ’89, trebuia si trebuie sa ai talent de lichea.
Sa intelegem din articol, ca un (editat) neica-nimeni, parasutat in functie de decizie cu audiovizualul, deci, sa intelegem ca acest idiot, s-apuca sa cenzureze filmele romanesti produse pana in 1990 ? Sa indrazneasca acest (editat)&USR sa mutileze filme care au bucurat viata romanilor, dupa 1944, pana in 1990. (editat) cu gasca lui, va fi chemat in Tribunal, vom plati noi, cititorii Contemporanul, solidar, taxa de timbru, si vom cere despagubiri de la (editat) cu adunatura USR, milioane Euro.
Suntem cu ochii pe (editat) si pe adunatura USR de (editat)analfabeti functionali.
Pana acum Dl Nistorescu ne marturisea cu pipeta cam in ce ape se scalda, de data asta a folosit furtunul de incendiu.
Evolutia insului in discutie e reprezentativa pt. promovarea noilor elite, in acest caz cu precadere din domeniul
propagandei. Nici nu iesisem bine din bolsevismul mioritic si autorul functiona ca vector de promovare a schimbului de maine! De unii ingineri minieri s-au aflat multe in decada rebeliunilor mineresti de tip LEGIONAR 1990
pana-n 2000! Clar ca nu acesta a fost criteriul ce l-a manat pe autor sa-l aduca de la Filipestii de…Padure direct in buricul Capitalei, cum mai putin clar e daca venise deja cu Regele al Huilei fiind initial cazat de Victor Stanculescu ROMANOCTONUL provizoriu.Ce nu inteleg e cum de un individ atat de „promitator” incat a trezit adanci sentimente samaritene s-a putut transforma dintr-un LINGAU al comunismului ceausist intr-un inamic grosso-modo al minunatelor vremuri? Ce inteleg e ca mai mult ca sigur nu a fost promovat in baza criteriului de mai sus, doar si Dl Nistorescu sosea din acele vremuri printr-o alunecare impetuoasa spre…dreapta! Deosebirea dintre cei doi, dupa cum se vede, consta in faptul ca autorul nu a alunecat de tot conservand ce a dat totusi „bun” comunismul romanesc, o proletcultura de elita! Ce mai conteaza ca filmele si productiile literare proslaveau DICTATURA PROLETARIATULUI si ca astfel se cautionau CRIMELE CONTRA UMANITATII de dupa 1945? Ce mai conteaza ca NU TALENTUL sau GENIUL cuiva conteaza daca isi vinde sufletul? Oare nu pt. ca si-a vandut sufletul, a doua oara, acest popescu a devenit tinta? O tinta mai mult decat meritata flacaul servind ani buni ACEEASI PUTERE pana-n 1989 de pe pozitii modeste, dupa cu ajutorul initial al autorului de pe pozitii de forta. Nu mai spun de „statuizarea” unui poiet al dreptei, unii zic pronaziste, INTER-MACELURI BOLSEVICE MONDIALE! Tot e bine ca isi recunoaste, tarziu, dar merituos una din erorile tineretii post-revolutionare!
Cei care au o astfel de atitudine, nu vor realiza in trei vieti, ce s-a realizat in cultura si economie in perioada socialista! Uita debedeii ca impartirea Vest-Est, n-a facut-o poporul roman, ci marii zilei de atunci, Churchil, Roosevelt si Stalin! Mostenitorii lor au si desfacut „impartirea” dupa 1990! Azi am devenit colonie la toti vestici! Inainte eram „supusi” doar rusilor, dar ca un copil rebel!
Buna ziua !!
Este un personaj care trebuie sa fie apreciat, a reusit in mod incredibil dar foarte eficient sa elimine orice emisiune critica la adresa modului original in care decicidentii au contribuit direct la prabusirea economica, sociala, morala, et. din mas media din Romania, sincer cred ca fostii propagandisti comunisti ar fi de-a dreptul buimaci si nauciti de limbajul de lemn care este omni-preznt in emisiunile de radio si televiziunea asa zis libere.
Pur si simplu au disparut emisiunile de umor in care erau ironizati fin politicienii – invitati la shwouri precum Divertis, au fost lichidate initiativele de emisiuni de umor cu trimitere directa la tare specifice acestui popor precum Ai lui Gorobete , iar prezentul este nu sec din punct de vedere intelectual, este pur si simplu un desert in cel mai explicit mod cu putinta.
Rasvan Popescu a reusit sa implementeze prin functia pe care o detine in statul roman modele sau pattern cum le place unora, prin care istoria nationala, cultura si literatura romana, valorile culturale autentice sa fie rescrise si adaptate in stil stalinist, nu exagerez cu nimic, in functie de interesul altora si nu al tarii sale.
Incercati dumneavoastra sa identificati o singura emisiune de informare in masa, in care sa fie informati cetatenii romani ca Stalin a impus comunismul in Romania cu ajutorul intelectualilor evrei, precum Ana Pauker – fiica rabinului din Barlad, ca respectiva a facut activitati de spionaj in favoarea Uniunii Sovietice, ca in majoritatea lor decidentii impusi de Moscova dupa 1946 erau de etnie evreiasca dar cu cetateni rusa, dar asta este realitatea istorica si nimic mai mult.
POPESCULE ,ERAI PIERDUT IN NEGURA TIMPURILOR APUSE !,CE INTERES TE-A SCOS IAR IN LUME ?.
LA CAT DE DALMATIAN ESTI ,CINE CREZI CA-TI MAI ASCULTA ALE TALE POVESTI ??.
DISPARI ,DISPARI mi-e sila cand te vad.
Ar trebui de asemenea marcate cu mesajul „Produs Ulterior Liberalizarii Artistice ” sau cu majus ulele respective minunatele filme de dupa 1989 , ca sa poata spectatorii sa faca diferenta. Daca nu venea salvarea cu Covidul uneltitorii comunistoizi ar fi zis ca salile raman goale pentru ca productiile noadtre premiate cu tot felul de ursi sunt incomparabil mai proaste decat alea cu propaganda de dinainte. In realitate stim cu totii cum ramanem pironiti de ecrane cand primim cate unul din astea cu adevarat artistice in care ni se demonstreaza ca in orice caz nu suntem de neam ales.
E un (editat), domnule Cornel, pentru ca nimic din ce spuneti ca a facut in viata lui pana acum nu se aseaza pe nimic pe ceva concret din care sa poata sa puna degetul si sa spuna ;”lucrul asta bun este facut de mine”. Un incurcator de vorbe, un „constructor” in gol, un (editat) de vorbe, asemenea lui ion cristoiu, o alta „moara” de macinat vorbe in gol. Au facut mult rau Romaniei si romanilor, milioanelor de gura casca, naivi, creduli si frustrati in neputinta si aspiratii, care au pus botu la bazaconiile debitate si impachetate in „sclipici” de acesti narcisisti, iubitori de sine care au „reusit” sa-i atraga in „mrejele” lor si sai zapaceasca pe vesnicii frustrati ai vietii de dupa Revolutia Romana. Nu dau nici un scuipat pe ei pentru ca au/am avut in antiteza termene de comparatie cu adevaratii jurnalisti si formatori de opinie post revolutionari, printre care va enumerati.
Pentru useristii fara neam ai lui Ciolosh, Barno, si Sorosh sunt timpurile lor de glorie pentru ca lucreaza in favoarea lor. Daca ceva major nu se va schimba in bine pe plan international atunci Romania nu va mai scapa de aceasta veritabila ciuma pentru multa vreme. Ciuma rosie a fost parfum pe langa acest damf pestilential.
sa puna un semn si pe filmele americane care proslavesc lupta cu „‘teroristii”‘si succesurile””din Irak si Afganistan!
1.razvan popescu e un (editat)
2.EVIDENT-
PORCARIILE PRODUSE IN COMUNISM TREBUIE CENZURATE!
-litera C in culorile curcubeului credem ca ajunge.
E tipic. Cei care AU LINS regimul de atunci, sunt cei care INFIEREAZA ACUMA, CU MANIE PROLETARA, si gargaritele care zburau atunci. Unde NU E CARACTER …NIMIC NU E.
„Eterna si fascinanta Romanie „,mai are multi din astia ….Si va mai avea . Neamul lui Biclis si al lui Postelnicu si-a lasat prea mult gena pe plaiurile mioritice.Generatia astuia si altele se enumera : Liicheanu , Presu , Patapievici,Alexandru Florian ,etc . Ei sunt „urmasii Romei „si „finii Pepelei ” .
Ăștia de teapă incriminatului vor sa schimbe societatea cu telefonul mobil, adicătelea filmează tot și postează inclusiv când un judecător face sex pe birou. Vezi Mogoșoaia, vezi un caz recent… USR-istii au imagini și cu Bejan, sunt sigur! Și Ilinca plânge după inelul de logodna care s-a făcut nevăzut fiindcă îi umfla degetele. Sunt sigur că USR-istii au imagini cu inelul cu diamant. In loc sa filmeze cum bătrânii stau la coada să-și achita facturile la energie, fac tot altfel filme. Ce (editat)! Ăștia sunt buni de fotografi pe linia frontului din Donbas!
pentru cine are ochi sa vada ….
PAI,DACA,OMUL ERA CU FILIPESCU IN PADURE.!!!!CE FACEA EL ACOLO IN MINA.CAUTA SPIONI DE LA
1877.POPIESCU,CE HALCI DE GRASIME A FACUT OMUL SUB GAT.ACUM,II ROTUND CU GUSA,GUSA…DAR CE CAPUSA. CA SUBINGINER,CE CAUTA IN CNA,TVR,PRODUCTIE FILM,3 COCENI,SI..CHESTII,SOCOTELI
DARAVELI.DUPA MOACA,CAM SLINOASA=parca ii data cu alifie,unsoare..deci,un flacau unsuros.
adica,trece usor prin tevi,tuburi,haznale..repede,repede.DAR,LASATI.VINE,60,70,80 ANI,SI GATA.APOI,TRECEM IN ANALELE VIETII,SI SCAPAM SPRE ELDORADO,ASTRAL,BOREAL,IREAL,FINAL,.
SI,PESTE 30 ANI…IL POPOLO RUMENO-DACO,INTREABA LA TVR ALFA,GETA,MIMI..CINE A FOST,DOMLE,
ALA POPIESCU,ALA CU CNA,TVR,.CA,IN 2022,MARELE ARDELEAN DIN BONTIDA,A MAZGALIT DEGEABA O
CAPODOPERA LITERARA.RAMANEM,CU COTIDIANUL SI ARDELEANUL,CU SCOALA LA CLUJ
Dle Nistorescu ,poate nu ati aflat,la ziarul dvs cenzura e in floare iar redactorii dvs s-au inconjurat de latrai neouseristi si antiromani pe care ii publica cu maxima generozitate .Asa ca sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului.Poate intrebati de dnul sau dna RC sau ii dati o functie la CNA ca acolo ii este locul.Se potriveste de minune cu aia.
va avea soarta VECINULUI PILIF,
„dragă Pilif
băi (editat)”
(ne referim la ralu filip si la Parazitii)
Nimeni nu îl cunoaște mai bine ca mine pe acest individ trist și mediocru. O (editat) care nu avea ce mânca și îmbracă. Lingea farfuriile din restaurantele unde mânca, invitat de mine. Profita la maximum, de controalele CNA. (editat), nimic mai mult.
Daca te uiți la ăștia Ciolacu pare absolut normal. PSD eok față de partidul de mulți Bulai.
Charlie, în ce arhivă pot găsi istoricii neamului, tabelul pe care l-ai semnat că ești de acord cu aplicarea punctului 8 a Proclamatiei de la Timișoara?ai semnat, ori ba?
6
Dacă se aplicapunctul 8,, ne spui cu mâna scoasă din nădragi, ce privilegii ai fi pierdut?
Nu spune că erai nime-n drum cu ochi și moț în ploaie în ierhia PCR și ai fi pierdut caii de la bicicletă, că nu te crede nimeni.
Având în vedere fiorul ce te-a cuprins referitor la inițiativa privind unirea romanilor, mă așteptam să anunți că ai pornit în bejenie, pribeag prin prin lume, să aduni semnături de susținere a ideii, cu tine primul în capul – EEDI-TAATaaaaat) la listă , sau aplici bibilica zicere iliesciana :” cu voia dumneavoastră,ultimul pe listă, cei din urmă vor fi cei dintâi?
Marius Oprea, Radu Humor, rene, Gelu, Marius, core, istoricul repetitiv Wikiped doru popescu și multă lume bună , (toată numa soft și” cuore”) , hard de de nerăbdare sa afle adevărul istoric ascuns cu modestie deplin conspirata de tine.
Să nu mai vorbesc de Prietenul lui rene, Duomnul Tică made în Călărași!
Hai, umple-ne de respect!
Firicel doarme, visele îi dau în pârg pparaditorii dorm adânc, , alții tandalesc la strungul mintii atacate de AVC, comentarii cât mairotunde.poate ultimele înainte de recuperare totală cu voia lui Dumnezeu și prin efort propriu, după cura intensiva cu îngeritele din spital, sub paza sfinților arhangheliMihail și Gavril, dragii de ei!
Asa, caidee complementara ce spui Charlie de ideea lui Victor Orban ce vrea unirea maghiarilor: ai semna pentru asa ceva, dacă ar fi în detrimentul României?
ști de acord, ori ba? Ca parcă voiai sa voteze romaniiUDMR…
Trebuie sa-i vezi gura acestui (editat) ca sa nu te mai miri ce poate scoate pe ea. Un (editat) pus în funcții ca să le gripeze.
In cartea sa,de acum arhicunoscuta- 1984 – George Orwell zicea ca Ministerul adevarului ,, va rescrie istoria pentru ca ea sa raspunda nevoilor regimului”. Nu e nimic nou sub soare ca Rasvan Popoescu e inregimentat in acest ,,minister al adevarului”.Va amintiti de sinuciderea profesorului american Mike Adamas, de la Universitatea din Wilmington(Carolina de Nord)? Columnist,un fin ironizator al ,,politically incorrect”, polemist, a fost victima a intolerantei si hartuit de ,,cancel culture” americana. Poate ca si Rasvan Popescu face parte din aceasta lume noua,a totaliarismului ,,care ne-a prins pe toti intre stanga ideologica si dreapta ideologica” cum spune Greg Lukianof,un amic de-al lui Adamas.,,Am vazut profesori si studenti care au fost prieteni si, dintr-o data,tratandu-se ca si cum s-au metamorfozat in monstri de imoralitate” mai zice acest Lukianof. Credeti, domnule Nistorescu, faptul ca si Romania a ajuns la acest stadiu? .
MYSEBI are azi un 10(zece) cu felicitari ! Ciudatul nostru BBC-ist RP este un „chilot instelat”,ca modelul „drapel instelat” s-a banalizat!Nu ajungi la usa lui Papagal in grad de Pres. Emilica Levantinul ca purtator de vorbe civilprins cu arcanul de pe strasse ,asa cum Firea nu era purtatoare de vorbe la Radu Vasile si, mai tarziu, la iubaretul PM”Manole de la banca”,daca nu avea stelutele cuvenite pe umar, Firea fiind recrutata de barbat-su,cand a tras-o jos de picioare de pe pluta cu care venise in Bucale,exact ca ‘geolog’ RP, bagat pe gat distinsului editorialist, nu ca Nistorescu auzise de acest geniu literar!Si ‘geolog”si „Sarmancur” cu poezii,cu carti editate,cu simtire ca niste simtitori ce sunt, mancati in tuhas de talent direct in CV!
Traim in plina epoca a cuceririi puterii politice,economice,etc., de catre un serviciu pe care Ceausescu nu mai dadea doi bani, de la un partid anesteziat de „succesuri’, fostul PCR si ne mai miram:kakaia demokratia??
Democratia turnatorilor( aia mai mici) si a acoperitilor(aia mai mari) Ne distreza azi cum „aia mai mici’ latra democratic la „aia mai mari’ sa le mai arunce un ciolan dar, „de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”cum spune idealul omenirii
BTW, in Valea Jiului ,dupa 1977, colcaia de securisti…
Singurul film cenzurat în comunism a fost „Reconstituirea „..!!..regizat de Pintilie!!..
Restul au pupat ideologia comunistă!!..mai ales nenorocitul de nicolescu…
Propunerea CE privind certificatul verde
Menționăm și că joi, Comisia Europeană a propus ca folosirea certificatului digital COVID-19 (certificatul verde) să fie extinsă până pe 30 iunie 2023, în vederea înlesnirii călătoriilor în interiorul blocului comunitar, regulamentul care este acum în vigoare prevăzând o valabilitate a acestui certificat până pe 30 iunie 2022, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Păi cum să nu ceară UE, mai bine zis Ursula prelungirea și vaxcinarea în prostie dacă ea a luat parandărătul pentru miliarde de asemenea seruri, că doar câte-și poate băga ea cu toți ai ei ? Restul la membrii și membre ,de parcă am fi toți echipați doar pentru sex, nu și pentru a gândi.
Caz cras de incompatibilitate , de manual, cum ar spune un procuror european anticorupție, altul decât Kovesi, unsă acolo știind ăia ce minuni și crime împotriva umanității vor face și trebuie să aibă fundul acoperit.
De data asta… că altfel sunt tot cu el la vedere !
iote aici, ce face tataru de ilfov si teleorman in anglia, la care i se zice roma
Romanian Dorinel Cojanu attempted murderer, paid out by NHS
https://www.bitchute.com/video/PGvx5fFXGrtF/
Cornele, abia acum realizezi ca ai „mana buna” la astia ? Daca ai vedea Cotidianul de afara, te-ai ingrozi. Apuca-te sa faci curat, sa lasi ceva de mandrie celor care iti poarta numele !
Fara voia lui dar pe bani Popescu este o unealta a globalusmului. Cineva ii sopteste noaptea in somn ce sa faca si el face. Pentru ca cineva ii mai sopteste, nu faci pierzi banii.
PAI,DACA,OMUL ERA CU FILIPESCU IN PADURE.!!!!CE FACEA EL ACOLO IN MINA.CAUTA SPIONI DE LA
1877.POPIESCU,CE HALCI DE GRASIME A FACUT OMUL SUB GAT.ACUM,II ROTUND CU GUSA,GUSA…DAR CE CAPUSA. CA SUBINGINER,CE CAUTA IN CNA,TVR,PRODUCTIE FILM,3 COCENI,SI..CHESTII,SOCOTELI
DARAVELI.DUPA MOACA,CAM SLINOASA=parca ii data cu alifie,unsoare..deci,un flacau unsuros.
adica,trece usor prin tevi,tuburi,haznale..repede,repede.DAR,LASA-TI.VINE,60,70,80 ANI,SI GATA.APOII,TRECEM IN ANALELE VIETII,SI SCAPAM SPRE ELDORADO,ASTRAL,BOREAL,IREAL,FINAL,.
SI,PESTE 30 ANI…IL POPOLO RUMENO-DACO,INTREABA LA TVR ALFA,GETA,MIMI..CINE A FOST,DOMLE,
ALA POPIESCU,ALA CU CNA,TVR,.CA IN 2022,MARELE ARDELEAN DIN BONTIDA,A MAZGALIT DEGEABA O
CAPODOPERA LITERARA.RAMANEM,CU COTIDIANUL SI ARDELEANUL,CU SCOALA LA CLUJ
Din categoria „Ana Pauker si cu Dej/Au bagat spaima-n burgheji!” … sau in varianta lunga „Ana, Luca, Teo, Dej…”
Acum a venit randul la varianta contemporana – „Cine-a studiat la rusi/Nu poate gandi ca Bush!” ; )) )) ))
Nu putem iesi din gandirea in sabloane; simplificarea simplista ajuta boborul sa gandeasca progresist si optimist catre viitor. Basca esti ajutat in cariera sa ajungi si tu „cineva” util in stem. Ba chiar tine loc de sistem de sanatate publica impotriva virusilor stabiliti politic. Nu ne incurcam cu nuante, subtilitati, exceptii. Nivelam gandirea si judecarea istoriei cu buldozerul unor scheme grotesti. Proiectul grandios al momentului o cere.
Lehamitea este o expresie emotionala politicoasa…
A dat in mintile lui BULAi sau i-a suflat Sora in gura !
Asa e cand te crezi ceea ce nu esti!
La opera scrisa se poate lua cu dulapul de mana in ce priveste stilul si valoarea!
Un mare HAI (editat)
Vreau inapoi in comunism decat langa nulitatile astea slugi gloabeliste !
Pai BULAisor nici asii si popii de la carti nu i-a citit!
Astia-s tabula rasa! Daca le spui ca se mancau oameni in comunism (editat) cred!
Romanul si caracterul!Niciodata!
Vai de (editat) lor de sclavi!
Aista-i o opinie!
Prea tarziu…ca in scenariul filmului regizat de Lucian Pintilie. La care si-a adus contributia si inginerul-minerul CNA Rasvan Popescu. Multi dintre supravietuitorii evenimentelor din 1989 se intreaba ce rost national a avut si are acest consiliu pompos al audiovizualului?! Ce fel de filtre de plastic maneliste folosesc creierele membrilor si membrelor CNA cu studii pe la Filipesti, pe la SNSPA , pe nu-stiu-unde, daca „piata audiovizualului” este imbacsita cu continut manipulatoriu, jenant, ridicol, ultragiant, porcos,marlanesc, indecent samd?!!! Doar cine nu poseda un radio sau TV si inca este sanatos la minte ar putea interpreta activitatea acestui consiliu de cenzori pomposi ca fiind una pozitiva, educativa, selectiva in folosul „consumatorilor” romani de audiovizual! Parvenitii din presa si din partide si-au gasit intotdeauna un cuib pe la CNA! Cu foto-grafiile mascatilor din sedintele consiliului https://cna.ro/article11710,11710.html si mai ales cu fotografia ing sef audiovideo Rasvan mergeti la un psiholog comportamental cumsecade pentru o analiza mai dezvoltata!…
În instititutul de cercatări miniere din Baia Mare inginerii minieri se prezentau cu auto umor “inginer de Petroșani”. Și ca peste tot unii aveau vocație și erau proiectanți sau cercetători buni, alții erau doar absolvenți de Petroșani. Domnul Răzvan Popescu a fost totdeauna un oportunist. Preocupat de “dezvoltarea personală” ca carieră (sic) și simțindu-se neîndreptățit de societate recurge la tâmpenii. Ar fi totuși de spus câte filme s-au facut în cenzura regimul de tristă amintire și cine au fost actorii și regizorii care le-au interpretat. Directorul meu, D’ale Carnavalului, Moara cu Noroc, Anotimpuri, Valurile Dunării, Și Ilie face sport, Duminică la ora 6, Casa neterminată, Seria Haiducilor, Dacii, Mihai Viteazu, Drum în penumbră, Răutăciosul adolescent, Cu mâinile curate, Pădurea spânzuraților, Reconstituirea și multe multe alte filme care reușeau să se sincronizeze cu tendințele cinematografiei mondiale. Și ce cinematografie era în lume în anii 50, 60 America, Italia, Franța, Anglia, Japonia, URSS, la care s-au adaugat din a doua jumătate a în anilor 60 și Polonia , Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria. Dacă ar rula pe televiziuni 25% din programe filmele acelor ani lumea de azi ar fi mai bună, și mult mai cultă. Pe filmele pe care le repetă la propagandă pe History despre Hitler și filmele din perioada interbelică se va pune F (din perioada fascistă)? Zău că în copilăria anilor 50, 60 prin ce cărți cumpăra tata la chenzină și salariu era o perioadă mai luminată, mai deschisă.
O mana de zmintiți au pus mana pe planeta.Fara să știți D-le Nistorescu ați ajutat un usr-ist i-ați dat o pâine și un adapost.Se întâmplă multe
Ciudățenii in aceste vremuri, care pe noi ce-i mai „vechi”ne deranjează dar care incep sa fie „noua normalitate”
„Omul nou”a apărut și nu este opera comuniștilor ci al neomarxistilor care folosesc metodele comuniștilor.Ei aici e problema!Neomarxistii,progresiștii,sorosistii tocmai asta ar vrea sa ne șteargă trecutul,istoria, că să nu vedem cu cine seamănă .
In schimb fikmele penibile facute dupa 1990 trebuie marcate cu I&C:injuraturi si coorvasarie
Daca Popescu i-a luat in brate pe impostorii useristi nu face decat sa-si tradeze propria-i impostura. Astia cu pedigri de securisti se recunosc unii pe ceilalti dupa mirosul specific.
Hai bre nea Nistorescule , ce te-ai aprins asa ? Lasa , catot comunistii si securistii lui Ceausescu sunt la putere de fapt , sunt prin toate dregatoriile bagati … si ei si alde fis-o . Ca nu s-a facut nici o lustratie mincaoarboalade lustratie . Si pina la urma sa fii inginer miner este destul de onorabil … in Parlament 90 la suta din sparlamentari au licente cumparate pe internet . Asa ca lasa sa faca si ei o lege , ca poate din gresala o nimereste pe aia cu pct. 8 de la Timisoara si peaia cu pensiile hotilor , fara contributivitate . ha, ha ,ha . Nu este risul meu , este a lui AUR !
Cancel culture și critical race theory deja produc efecte perverse in Statele Unite. 1. Eliminarea dreptului de a nu fi de acord cu interlocutorul, cu implicații directe asupra dezbaterii de idei și a libertății de exprimare. 2. Whoopi Goldberg a declarat deunazi ca Holocaustul n-a fost despre rasa, pentru ca doamna nu știe ca, la un moment dat, apartenenta religioasa a avut implicații rasiale. Rasa nu s-a referit doar la culoarea pielii. Cancel culture, adica ignoranta, adica radicalism, adica de-democratizare. Pe scurt, capitalismul dereglementat te vrea ignorant, dominat de emoții și total manipulabil. Sa traiti bine!
Nea caisa face parte din categoria „interzis exprimare” in Romania. Deja se vede damful cenzurii si nu numai.
Răsvan Popescu a fost agent de influența apoi ofiter acoperit. .
Și după cum “ recomanda “ el acum generațiilor tinere neinformate sa privească filmele românești ( veritabile capodopere superioare chiar și filmelor americane ) ca fiind “ produse de propaganda “ pot sa afirm ca a redevenit agent de influența globalist .