Editura Academiei Române a tipărit în ultimele săptămâni ale anului de curând încheiat cartea lui Andrei Marga „Rațiune și voința de rațiune“ (EAR, București, 2017, 324 p.). Este o carte de evaluare a moștenirii intelectuale (Virgil Bărbat, Liviu Rebreanu, Constantin Brâncuși, D.D. Roșca, Lucian Blaga, Eugen Lovinescu, Constantin Noica, Adrian Marino). În carte se explicitează totodată opțiunile filosofice proprii autorului în peisajul filosofiei epocii noastre (Habermas, Rorty, Toulmin, înainte de toate) și se fac aplicații ale filosofiei „pragmatismului reflexiv“, la a cărei articulare se află angajat Andrei Marga, într-un șir de chestiuni (absolutul, răul, realitatea, complexitatea, sensul, identitatea, praxisul, unitatea morală a vieții). Cartea conține și contribuțiile majore din scrierile lui Andrei Marga de până acum, în profilarea „gândirii critice“, istoria filosofiei contemporane, teoria argumentării, conceperea tranziției, filosofia religiei, lămurirea reformelor necesare ale educației, geopolitică și configurarea strategiei internaționale, construcția vieții publice. Carte de interpretare, „Rațiune și voință de rațiune“ este în același timp carte de construcție filosofică și de înnoire de perspective. Publicăm și prefața autorului.
„Reluând în titlul unei cărți formula celebră al lui Fichte, ce a legat „rațiunea“ și „voința de rațiune“ într-un moment de lansare istorică a comunității sale și a umanității, ești obligat din capul locului la explicație. De ce, în definitiv, asocierea celor două?
Explicația generală ar avea trei ramuri. Prima ar spune că, oricât am căuta, nu avem alternativă mai bună la punerea vieții sub semnul rațiunii și la a încerca să facem față diferitelor oferte de raționalitate ce ne asaltează, sesizându-le sensul. A doua ar invoca faptul că societatea modernă, în care trăim, este una care leagă „viața izbutită“ de rațiune și de voința de a o întruchipa în cunoștințe și acțiuni. A treia ne-ar aminti că nu mai puțin celebrul autor al formulei ce identifică rațiunea cu voința de rațiune a gândit cu toată energia ce au de făcut oamenii – compatrioții săi, ceilalți oameni, nu doar pentru a trăi, ci pentru a trăi uman.
Explicația specifică nu este nici ea uniliniară. Ea cuprinde formarea autorului cărții de față în mediul reflexiv marcat de adeziunea la un raționalism avansat, moștenirea pe care și-a clădit propriile convingeri și conceptualizări, afilierile sale și construcția filosofică pe care a articulat-o. Evident, toate aceste motive la un loc! Titlul „rațiune și voință de rațiune“ înrădăcinează astfel reflecția într-o tradiție și o desfășoară indicând prelucrări și opțiuni proprii.
În prima parte a cărții de față, evoc moștenirile pe care le-am absorbit, uneori împărtășindu-le, alteori polemic, în propria formare. Față de cei a căror operă ne-a alimentat cu teme și ne-au stimulat avem oricând datoria recunoștinței. O exprim pe calea unor analize precise ale operei lor întregi sau a ceea ce am folosit din aceasta în scrierile pe care le-am elaborat și din care se lasă profilată moștenirea de care am beneficiat.
În afara epigonismului mărunt și a hagiografiei de ocazie nimeni nu rămâne însă doar la ceea ce a moștenit. De aceea, în partea a doua evoc de asemenea afilierile care au marcat traseul personal spre profilarea unei abordări filosofice proprii – pragmatismul reflexiv. Convingerea mea este că cel mai bun omagiu ce se poate aduce celor de la care ai învățat este să iei pe cont propriu ceea ce aceștia au lăsat.
În a treia parte pun în relief o seamă de concepte caracteristice filosofiei pe care o reprezint. Intuiția de bază a pragmatismului reflexiv este că realitatea, oricât de copleșitoare ar fi, are până la urmă anumite chei, una dintre acestea fiind acțiunile ființelor umane. Aceste acțiuni sunt diversificate după sensul și structura lor și conferă sens anumitor cunoștințe ce se diversifică la rândul lor și depind de aplicări reflexive. Filosofia devine astfel pragmatism, căci semnifică realitatea prin acțiuni, iar cunoștințele prin consecințe, iar acest pragmatism este reflexiv, căci recunoaște o multitudine de acțiuni diferite după sensul și structura lor și le aduce sub controlul reflexivității. Dacă este să exprim simplu toate acestea, atunci aș spune că pragmatismul reflexiv desfășoară implicațiile reflexivității ca stabilire a sensului cunoștințelor și acțiunilor ce compun existența noastră ca oameni.
Filosofiile se supun la rândul lor unor teste specifice. Unul dintre acestea este capacitatea de a conduce analize factuale cu mai mult succes decât concurentele lor într-un cuvânt, „productivitatea“ în astfel de analize. De aceea, partea a patra, ultima a cărții de față, cuprinde aplicații ale pragmatismului reflexiv, de natura analizelor „materiale“ pe care le-am realizat. Pe calea unor fragmente cât mai sintetice, arăt ce a rezultat din aplicațiile menționate în ceea ce am publicat până acum.
Hegel ne-a obișnuit cu observația că spiritul este viu câtă vreme înnoiește, iar înnoirea este semnul vitalității. Așa stând lucrurile, o cultură care aduce în scenă noi abordări, noi sistematizări, noi perspective, își confirmă existența și și-o poate afirma.
Filosofii fac multă istorie a filosofiei, ceea ce este de salutat. Ei nu-și satisfac însă numele fără inițiative proprii de înnoire.
Filosoful care nu-și recunoaște antecesori, adică ignoră moștenirile pe care stă, este indecent, filosoful care rămâne la ceea ce s-a moștenit, nu-și merită titlul. Nu este adevărat că în filosofie nu este nimic nou sub soare. Dar dacă este ceva nou, acesta se datorează unor asemenea inițiative.
Sub semnul acestor convingeri stă volumul de față.
(Din Andrei Marga, Rațiune și voință de rațiune, Editura Academiei Române, București, 2017, 324 p.)
Cu alte cuvinte consider ca Ideea,Constiinta,Spiritul determina existenta, am abandonat materialsmul dialectic care ne-a impregnat mintile candva
Imi rezerv placerea de a citi cartea dlui marga,in limita posibilului.
Orice lucrare este produsul mintii si toata consideratia pt.ganditorul Andrei Marga.
Prezentarea si dezbateri cu publicul ar fi un castig ,mai ales ca in comunicare este discipolul lui H.Habermas.
Pt.ileana. Chiar asa sa fie cum ziceti: ” …Imi rezerv placerea de a citi cartea dlui marga,in limita posibilul … ” ? Sanatate maxima !
Dle „c.g.”, intotdeauna l-am apreciat pe Profesor, chiar si atunci cand l-am criticat pentru reflexele marxiste poate normale!
Si eu am cochetat in adolescenta cu Marx, adversitatea actuala fiind indreptatita de cunoasterea, ulterioara adolescentei, a ceea
ce am repetat aici, a activitatilor sale teroriste la nivel mondial. Chiar daca „filosofia” sa nu era un bluf ideologic, ceea ce a
intreprins subversiv, instigarile la conflicte sociale si razboaie locale/europene cu milioane de victime( Lenin si Stalin, elevii
sai, au ridicat numarul victimelor la mult peste un miliard numai pana in 1945!!!) il demasca nu numai ca asasin ideologic!
Sunt convins ca treptat Profesorul o sa renunte la trimiteri/evaluari ale unor „filosofi” neomarxisti, care la fel ca Marx, au
actionat subversiv atat ideologic/propagandistic, cat si cu arma in mana sau ca agenti de legatura…
DL Marga este adeptul lui Habermas.”La împlinirea a 80 de ani, toate marile publicaţii germane i-au dedicat lui Juergen Habermas şi principalei sale cărţi, „Teoria acţiunii comunicative”, ample omagii.
Dar, dacă mulţi îi citează şi laudă în termeni exaltaţi textele, prea puţini le-au citit cu adevărat. Şi încă şi mai puţini le-au înţeles realmente. Ceea ce nu l-a împiedicat pe Habermas să devină un reper şi un nume de referinţă nu doar pentru mişcarea stângii 68-iste, pentru filosofia analitică americană ci şi pentru universităţile Chinei comuniste. Mai mult /Autor: Petre M. Iancu Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu .”
N-am gasit la Fichte-mea culpa-,ca a legat „rațiunea“ și „voința de rațiune“ ci ca principiul absolut care explica intreaga existenta si devenire a ei este eul .
Kant facea obiectul in sine incognoscibil, Fichte punea eul absolut ca principiu,iar Hegel a creat logica analitica si de sinteza(transcedentala) sustinand ca obiectul in sine poate fi cunoscut,metoda dialectica teza-antiteza-teza,iar pctul de plecare-Absolutul era denumit de el Idee,Ratiune,Spirit.
Pragmatismul reflexiv este de a face utilitate din faptele ,actiunile pur omenesti pe baza unor ratiuni pur omenesti, ceea ce nu se ridica la standardul unei filozfii care este gandirea cea mai generala despre LUME-om, existenta,cunoastere etc.
(O parare umila,dar e tot ce poate descifra acum un profan oarecare).
In primul rand este de salutat acest articol care face reclama unei lucrari de referinta a autorului, prin care isi recunoaste
apartenenta peste secole la „scoala” lui Fichte. De fapt la obligatia fiecarui individ, simplu sau invatat, de a cauta sa-si
depaseasca maestrii dezvoltand ceea ce considera ca a ramas valabil de la acestia. Cel care a postulat „EUL” a pornit in filosofie
ca un adept al lui Kant, ramanand ca si acesta un filosof idealist,care insa a „tatonat” si materialismul ateist prin pragmatismul
care i-a trasat orientarea filosofica…A subordonat „lucrul in sine” kantian „EU”-lui, in acest fel detasandu-se de mentorul sau cu care a si fost in relatii personale.
De salutat e si consecinta revenirii la filosofie a Dlui Marga, disparitia cugetatorilor de ocazie comentand inept…
Pt.Charlie. Apreciez, ca il laudati pe domnul profesor Andrei Marga care cocheteaza cu un curent filozofic, idealismul german, cu titanul lor si nu numai ai lor … KANT dar nu cred ca asta intereseaza asa de mult pe romani. Legat de discipolul lui Kant adica Johann Gottlieb si Fichte, spun si eu( in gluma !) precum un fotbalist celebru ” nu stiu traiasca familia matale, nu a jucat pe partea mea ” ! Trebuie sa recunoastem insa ca domnul profesor Andrei Marga onoreaza natia noastra de romani cu o opera filozofica -politica de prima mana in cultura europeana si mondiala, poate ca nu ar strica ca articolele domniei sale aici la gazeta sa fie mai pe intelesul cititorilor medii la gazeta! Sanatate maxima !