Oamenii de ştiinţă au descoperit un râu sub Marea Neagră ai cărui curenţi sunt de 350 de ori mai rapizi decât cei ai Tamisei. Descoperirea aparţine unui grup de cercetători britanici de la universitatea din Leeds. Oamenii de ştiinţă susţin că, dacă s-ar afla la suprafaţă, râul ar fi al şaselea din lume, din punctul de vedere al debitului.
Potrivit cercetătorilor, râul are o adâncime de 35 de metri şi o lărgime de peste 800 de metri. Oamenii de ştiinţă au utilizat un submarin special pentru a surprinde imagini cu spectaculosul râu, în apropiere de Turcia.
Descoperirea este deosebit de importantă, mai ales pentru că explică modul în care formele de viaţă au reuşit să supravieţuiască la o adâncime atât de mare.
Râul descoperit sub Marea Neagră este singurul de acest fel care încă mai curge, viteza apei ajungând la 6,5 kilometri pe oră.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.