Statisticile oficialilor americani și europeni estimează că până la 120.000 de soldați ucraineni au fost uciși sau răniți de la începutul invaziei ruse, în comparație cu aproximativ 200.000 din partea rusă (versiunea vestică repetată de toată presa occidentală).
Statistica pare că nu se prea potrivește cu realitatea de la sol în care rușii trag de 8-10 ori mai multe obuze decât ucrainenii într-un intens război de artilerie.
Discrepanțe considerabile sunt și între numărul victimelor oferite pe o parte de Mossad, pe o parte de CNN, care citează surse din Statul major ucrainean, arată reseauinternational.net.
Sigur, există o diferență de două luni, dar chiar și așa:

La rândul său, CNN, citându-și sursele din cadrul Statului Major ucrainean, arată că, până la 28 februarie 2023, pierderile forțelor armate ucrainene s-au ridicat la:
259.085 de oameni au murit din cauza rănilor, bolilor
246.904 răniți, infirmi
83.952 dezertori, dispăruți
28.393 capturate
Dacă menținem raportul de 1 la 8, verificat de Mossad, ar însemna că doar aproximativ 32.000 de soldați ruși au fost uciși până la 28 februarie 2023.
Întrebările pe care le ridică reseauinternational.net. în aceste condiții sunt:
- De ce CNN dă aceste cifre foarte alarmiste?
- Care sunt adevărate și care sunt false?
@DiaconuCostin:
Esti confuz, nici tu nu stii ce zici acolo.
Sau esti nepotul lui axon?
Mananca-ti grisul cu lapte inainte sa te duci la scoala, poate mai inveti si tu ceva, orice
Numai cand vezi in cifrele alea ca de la rusnaci nimeni nu a dezertat si nimeni nu a disparut iti dai seama ca toate sunt niste facaturi pe baza de pungutza cu kopeici ca si hurnalistii E si ei hominizi si papa carnatzi.Pai numai cati rusnaci s-au predat nu numai coplesti,pe bune, in lupta ci s-au predat intentionat,cu intreg regimentul si cu dovezi video,ca sa fuga de razboiul de kkt al lui Putina,fara ca apoi sa mai fie dati inapoi la schimb.
@[Rumburak], @depeer corect.
N-am murit niciun soldat ucran. Ai auzit tu din cele mai credibile surse ca Zelenski, SUA, UE, NATO sa fi spus ca a murit macar un soldat ucran pe front? Nu, numai civili ucrani au murit.
Si niciun civil rus de obuze gloante ucrane, dar foarte multi soldati rusi.
Este?
Normal ca rusii trag de 8 ori mai multe obuze, dar le trag aiurea. Uitati-va la fotografia de la inceputul articolului ca sa va intrebati cate mii de obuze s-au tras doar in blocurile acelea distruse.
Doar nu-si imagineaza vreun lingau putinos ca blocurile erau pline de civili sau de soldati ucraineni. Chiar daca o fi tras vreun soldat ucrainean de la o fereastra, doar nu-l credeti tampit sa mai fi ramas in continuare in camera din care a tras. Sau crede cineva ca a mai ramas macar vreun civil in toate blocurile acelea?
In plus va redau o fraza celebra care mi-a ramas in minte din cartea biografica ,,Napoleon Bonaparte” publicata in 1968 de istoricul militar lt-col Gheorghe Eminescu, stranepot de frate al lui Mihai Eminescu:
,,Tot batandu-se cu ei (cu inamicii Frantei), Napoleon i-a invatat sa se bata”.
Exact asta facura rusii invadatori: i-au invatat pe ucraineni sa se bata. De aceea ii toaca pe rusi……[Rumburak]
La anii și vitejia matale ai putea să te dezvălui mai la *obiect , ești *sărman* sau * sărutman* , și dacă da , ale cui mai abitir?Ai văzut multe la Rusiiia , deși ai fost în Ucraina , cel mult în stepa calmucă . În URSS când ai fost ultima dată ? La matale la bordei cine a venit cu ^buleftrica? Dar cu asfaltul ? Sau poate te-au demolat și te-au bagat in bloc comunist , unde ai văzut prima dată o baie cu cadă ( la ruși v-au dat de la baie , numai măturile) .
Lasciatemi cantare
con tastatura in mano
lasciatemi cantare
sono un Tonomato
Lasciatemi lingere
Zelensky pe picere
pe Joe și Ur$$ula
Si Kukuveaua mo.
Bai axoane, nu-ti mai revii deloc!
Esti dus, frate, despagubiri de 60md de ce vrei tu pentru ce anume?!
Ce avea urss atat de pretios, unde oamenii locuiau in bordeie si se luminau de la lampa cu gaz?!
Nu cred ca vei mai avea ocazia da discuți cu vreun supravietuitor roman participant la ww2.
Eu am avut acest privilegiu.
Ce spui tu nu se sustine
Esti bolnav mintal!
Oricum Rusia va pierde razboiul si va fi impartita in bucati daca nu plateste distractia lui Putina in Ucraina,plus alte datorii aflate deja pe caietul chinezilor.Pentru ca de datorii nu ii apara pe rusnaci nici umbrela nucleara a lor,daca vor avea ei asa ceva,si nici ciuperca nucleara pe care si-o cauta rusnacii cu lumanarea direct peste Moskowa.
Cifrele nu au cum sa fie cele prezentate in defavoarea ucrainienilor, pentru ca realitatea din teren arata cu totul contrariul,ca altfel rusnacii nu s-ar fi retras din zone unde patrunsesera si ar fi ocupat cu mult mai mult teren.Iar cine vrea sa inainteze si ataca,atunci,fara exceptie,are mult mai multe pierderi fatza de cei care stau in aparare indiferent cata atilerie li se arunca in cap.Si apoi ala disperat ca sa isi aduca trupe in Ucraina este Nazistul Putina care i-a terminat de multa vreme pe cei peste 100 de mii de „profesionisti” bagati in invazie pe contracte inca de la inceput si de aia a adus trupe de rusi luati cu japca de pe strazi si de la coada vacilor sovietice,rusnaci atat de „bine pregatiti” acum incat,in afara de muzicienii Wagner-Cap de Mort,nimeni nu a avut curajul sa se miste din transee unde ucrainienii ii toaca zilnic pe rusnaci cu atileria lor care a depasit-o deja pe cea a rusnacilor.Plus ca rusnacii,daca ramaneau in viatza cu sutele de mii,nu avea niciun rost ca sa inunde ei teritorii ca sa se fereasca de ucrani in loc sa le lase libere pentru un contraatac al lor in vederea ocuparii totale a regiunilor anexate integral doar din pix de tavarisci Putina.Dar vom vedea adevarul atunci cand se va intari si la ucrani asfaltul care este la fel de moale ca si la noi datorita ploilor zilnice.
Pt. că vine decontul , unde vorbește realitatea și nu balele de la melița lui Zelenski . Voi nu vedeți că la Bursa colportărilor , logoreea Pantahuzei s-a devalorizat mai rău decât grivna cu care se șterge pe picioare?
Auzi braul. Martirii guvernatori ai BNR….Si dupa o suta de ani Romania ascunde adevarul privind Tezaurul….La TV am vazut recent asa zise dezvaluiri despre Tezaur…Cica guvernatorii BNR au fost martiri ca au pastrat la secret Documentul semnat la Moscova in 1917, dovada trimiterii Tezaurului. Un guvernator martir a fost arestat de comunisti, obligat sa isi taie barba, motiv pentru a muri de suparare….In fine, martiriu inutil, nimeni nu contesta prezenta Tezaurului la Moscova. Nimeni, nici macar rusii nu contesta faptul ca Rusia trebuie sa raspunda pentru Tezaur…Deci zero dezvaluiri la emisiunea TV…Dezvaluirile cinstite ar trebui sa explice poporului roman urmatoarele. 1. De ce a uitat Romania de Tezaurul depus la Moscova cand a intrat cu Armata romana la Chisinau imediat dupa instalarea primului guvern Lenin? 2. De ce nu stia Diplomatia romana principiile autodeterminarii willsoniene? 3. De ce a refuzat Romania negocierile cerute de Lenin privind soarta Basarabiei? 4. De ce a preferat Romania sa isi minta zeci de ani propriul popor ca Rusia ne – a furat Tezaurul, cand in realitate Rusia doar l- a pus sub Sechestru? 5.Este adevarat ca daca Romania dezvaluie Adevarul atunci se prabuseste orice motivatie a agresiunii URSS din 1941 iar poporul roman afla ca a fost pacalit de Guvernul roman sa intre in razboi fara motiv? 6. E constienta Romania ca dupa recunoasterea Adevarului Rusia va ridica Sechestrul pe Tezaur, ni – l va returna? 7.Tezaurul valoreaza azi circa 6 miliarde dolari. Rusia are drept sa ceara, in noile conditii, despagubiri de razboi care pot fi de circa 60 miliarde dolari…Acesta este motivul real pentru care Romania vrea sa minta poporul in continuare ca Rusia ne – a furat Tezaurul….Daca spune poporului Adevarul Romania pierde si bani si se alege si cu oprobiul poporului pe care l – a pacalit ca sa il bage in Razboi cu URSS.
„oferite pe o parte de Mossad”
-consideram ca orice etnic roman chiar impins de la spate
care nu a indreptat arma impotriva superiorului ucraineean
a fost un gunoi.
Réseau International este susceptibila de a fi sponsorizata cu copeici, Margelatu @11.00 semnaleaza corect acest aspect. Insa daca alternativa e NEXTA sau CNN, mai bine ascultam ce mint rusii. Rusii mint mai finut parca, occidentalii baga minciuni sfruntate, nerusinate, nu le-ar crede nici un copil de trei ani.
Cum ati spus? Unde anume gasim o sursa independenta, care sa nu minta? Dar unde va credeti aici?!
Secretul lui Polichinelle, ca si cum Ucraina avea mai multe obuze decat Rusia care avea cele mai mari depozite de armament din lume
Ucraina pana acum un an nici armata nu aveau ,ce sa mai vorbim..
Hora abia a inceput..
Adevarul e simplu: satana e tatal mincinii!
Iar Iisus Hristos care l-a invins pe satana prin moartea pe cruce si Înviere este : Calea Adevarul si Viata!
Moartea pe cruce a Mantuitorului Iisus Hristos a fost comandata de evrei si executata de romani de…”occidentul colectiv”, care se pozitioneaza acum (ca o asumare a luptei lor alaturi de satana si evrei impotriva Adevarului de acum 2000 de ani) de partea evreilor care au luat puterea la Kiev prin lovitura de stat din 2014, pentru a invrajbi fratii rusi ai ucrainieni sa se urasca de moarte si sa se omoare intre ei ca orbii pentru a provoca Rusia la al 3 la razboi mondial la haos si crize controlate, pentru instituirea lagarului digital mondial, dictatura antihristica, dupa ce au acaparat totul : resurse finante alimente energie…pentru ca nimeni sa nu poate supravietui daca nu este integrat si insemnat in sistemul mondial digital, pentru miza satanei : pierderea sufletului !
Trezeste-te Ridica-te!
Renunta la cardul bancar!
Nu renunta la banii fizici!
Nu renunta la legea stramoseasca Biserica ortodoxa !
Asta e un semn ca Vestul colectiv ar cam vrea sa se termine macelul! Dar sunt unii la Casa Alba, Pentagon, UE, Kiev, care nu vor!! PS. Pravda sovietica s-a transformat in Ukrainskaia Pravda, adica fabrica de minciuni!!
Din moment ce bombardamentele au loc pe teritoriul ucrainean rezultă că, numărul victimelor locale este mai mare decât al atacatorilor.
Expansiunea NATO la Est, in Ucraina pana granitele Rusiei a provocat razboiul din Ucraina…..Rusia NU vrea sa isi cedeze Suveranitatea…. Romania, Polonia, Statele baltice au vrut sa isi cedeze Suveranitatea, cica le place sa linga izmene americane….In total in Ucraina au cazut in razboi minim 250.000 de soldati rusi si ucrainieni…Nr. de civili cazuti este foarte mic pentru ca Armata rusa NU trage in civili…..Vinovate de mortii si ranitii din Ucraina, vinovate de distrugerile razboiului din Ucraina sunt in primul rand SUA si scolitii sai Polonia si Romania care au adus Armata Americana la granitele Rusiei stiind bine ca Rusia nu accepta asa ceva….Aceste tari vor fi trase la raspundere dupa terminarea razboiului…Romania este recidivista, si in 1941 a fost un factor decisiv in al doilea Razboi mondial prin invazia URSS alaturi de Germania nazista, Italia fascista, Ungaria Hortista.
..
„De ce CNN dă aceste cifre foarte alarmiste?”
Simplu: pentru că una dintre grupările masone de la Washingotn (Masoneria de la Washington Dirijoare Mondeală este cea care de 30 de ani a stabilit și aplicat politica de încercuire a Rusiei, de lovitură de stat în Ukraina în 2014, și de provocare a războiului din Donbass în 2022! da’ nici măcar ea nu are o unitate de monolit, acolo în tenebrele ședințelor ei se manifestă diverse tendințe divergente față de curentul principal, așa cum a fost de-a lungul celor 3 secole de cînd Francmasonii adevărați – arhitecți și constructori – au fost eliminați mișelește din organizație de burghezii îmbuibați îmbogățiți-peste-noapte care-și doreau o „jucărie” a lor, cumpărarea unui sindicat prestigios, da’ secret!) ce conduc poolitica Marelui Lickurici a decis că e timpul să oprească piesa de teatru de la Kiev, da’ nu poate face asta fără o pregătire mediatică. Cifrele date de CNN sunt cele reale, și demonstrează ÎNFRÎNGEREA Vestului pe linia de demarcație cu Rusia!
Rusia a spus clar că în acest moment nu-și dorește încetarea conflictului. Deci la momentu’ cînd Vestu’ va ceda, la Kiev măscăricii budanovi purtători de tava cu cafele puși la putere prin lovitura de stat a lu’ Nula’ vor fi arestați, și din acel moment armata rusă va trece prin Ukraina cum a trecut prin Rr în sept.-oct. 1944, iar apoi prin Rr’ va ajunge INSTANT în Europa Centrală, adică în mijlocu’ N.A.T.O. Pe drum, va captura armamentu’ trimis recent de Vest, și-l va duce la disecție în Urali. Vă puteți pregăti pentru ce-i mai rău, nu vă mai bazați pe distanța asigurată de un stat-tampon condus de măscărici TV……[Rumburak]
Cifre interesante si sustinute de statistica artileriei. Ursula von der Leyen inca din toamna a scapat informatia intr-u discurs in Parlamentul European cf caruia ucranii pana atunci au pierdut peste 100000 de soldati.
Surprinzator de multi dezertori in armata ucrana. De ce nu vor oare ucranii sa moara ptr interesele occidentale, ale SUA in principal din Ucraina?
Nimic din ce ramane nu va mai fi a ucranilor dupa razboi, totul este deja dat in contul armelor si banilor dati de occident.
Dle RC aka CM, chiar reseauinternational.net ???:))De ce nu voltaire.net sau dedefensa.org:))Nu mai vorbesc de stratpol:)))
PS sa cunosti formula de adresare : gaspadin Cutare ,azi noi facem revista presei rusesti…