Războiul din Ucraina va dura și vom ”lupta” cu toții

Recenta intervenție a fostului secretar de Stat Henry Kissinger, la Forumul Economic Mondial de la Davos, a stârnit multe critici în Ucraina și printre neoconservatorii americani, ca și în rândul statelor est-europene, din Flancul Estic al NATO. La fel s-a întâmplat și cu apelul președintelui francez Eammanuel Macron ca Vestul să nu cedeze ispitei de ”umili” Rusia, pentru a-i lăsa lui Vladimir Putin o portiță de ieșire din conflictul din Ucraina. Kissinger a sugerat că Ucraina ar trebui să accepte revenirea la stat-quoul dinaintea actualei invazii, cu cedarea Donbasului și a Crimeii. Emmanuel Macron, dar și cancelarul german Olaf Scholz poartă în continuare discuții telefonice cu președintele Putin, iar asta stârnește îngrijorări în statele și cercurile amintite mai sus. Există temerea că cei doi lideri ar susține aceeași variantă a concesiilor teritoriale, pentru încetarea cât mai rapida a războiului.

Cel mai probabil, evoluțiile din Ucraina vor arăta altfel – așa indică un articol publicat in Foreign Affairs de către Richard Haas, președintele Council on Foreign Relations, poate cel mai influent think-tank de la Washington. Așa indică și recentele declarații ale unor oficiali de la Pentagon, ale unor senatori americani și ale unor oficiali din Departamentul de Stat. Cu toții susțin că războiul din Ucraina va dura ani de zile sau, mai bine spus, trebuie să dureze ani de zile.

Articolul publicat de Haas se intitulează ”O strategie pe termen lung pentru Ucraina – necesitatea unei politici occidentale pentru gestionarea unui război lung”. ”Gestionare, nu rezolvare este cuvântul cheie aici, pentru că, aproape sigur, soluția va necesita o schimbare fundamentală în comportamentul Moscovei,  fie în urma protestelor cauzate de prăbușirea economică, fie ca urmare a numărului mare al victimelor războiului, fie ca urmare a presiunii Chinei. Niciuna dintre aceste soluții nu pare să fie valabilă; cel mai probabil, va trebui să așteptăm ascensiunea unui lider rus gata să accepte o Ucraină suverană, iar asta, din păcate, depășește capacitatea de influență a Vestului. Ce poate să facă Vestul este să-și suplimenteze în mod selectiv ajutorul pentru Ucraina, în limitele neimplicării militare a Occidentului, și să sporească presiunea economică asupra Rusiei. Asta necesită adoptarea unei anumite politici, nu încetarea războiului”, scrie Haas.

Richard Haas spune că războaiele se încheie prin victoria fără dubii a unei tabere, pe câmpul de luptă, sau printr-un compromis. Niciuna dintre aceste variante nu este posibilă în Ucraina, unde războiul a devenit unul de uzură și unde nicio tabără nu dorește compromisul: Ucraina nu dorește să cedeze teritorii, iar Vladimir Putin nu poate accepta o soluție care ar echivala în Rusia cu o înfrângere, scrie Haas.

Ce înseamnă ”gestionarea” războiului din perspectivă americană? Pentru șeful Council on Foreign Relations este limpede: ”SUA și Europa trebuie să furnizeze Ucrainei armele de care are nevoie (alături de sprijinul informativ și pregătirea militarilor), astfel încât să contracareze acțiunile Rusiei și să elibereze cât mai mult teritoriu”; ”Vestul trebuie să primească Finlanda și Suedia în NATO, fie formal, fie de facto, pentru a sublinia că granițele nu mai pot fi modificate cu forța”; ”sancțiunile împotriva Rusiei sunt de importanță critică, iar o prioritate este accelerarea tranziției către surse alternative de energie”; ”țările europene trebuie să se pregătească pentru situația în care Rusia oprește exporturile de gaze”; ”SUA, Europa și partenerii din Asia trebuie să ofere sprijin financiar Ucrainei”.

Așadar, președintele Council on Foreign Relations arată că războiul va dura ani de zile, va ajunge să aibă o formă mai degrabă economică decât militară, impactul economic va fi greu pentru țările europene, iar războiul se va incheia doar atunci când la Moscova, nu la Kiev, va veni un lider gata să facă pasul înapoi.

Viziunea aceasta pare să-și fi făcut deja loc în planurile Pentagonului. Vorbind la o conferință recentă, Kathleen Hicks, adjunctul secretarului Apărării din SUA, a sugerat că Statele Unite se pregătesc să înarmeze Ucraina pentru următorii ani. ”Cred că astăzi putem să asigurăm că va exista pe mai departe o țară numită Ucraina. Va fi o țară suverana și va avea armata necesară pentru a o apăra”, a spus Hicks. ”Privind în perspectivă, ne gândim la capabilitățile de care Ucraina are nevoie pentru a se apăra pe termen lung”, a spus ea. ”Ne gândim la toate aspectele și la lecțiile pe care le-am învățat, la ajutorul acordat, la consilierea și asistența acordate unei țări partenere, în acest caz Ucraina. Cred că avem această capacitate. La fel și multe țări aliate și prietene ale SUA. Și vom colabora pentru a stabili care este cea mai bună cale de urmat”.

Comentariile de mai sus ale adjunctului șefului Pentagonului arată că administrația Biden nu are în vedere reducerea tensiunilor cu Rusia. Or, una dintre rațiunile invaziei ruse în Ucraina a fost alinierea Ucrainei la politica SUA și a NATO.

Că războiul trebuie să continue o spune și senatorul republican Jim Risch, aprobat cu toată fermitatea de Barbara Leaf, asistent al secretarului de Stat al SUA. Senatorul republican spune că ”asta nu se va termina decât atunci când autocrații vor fi trași la răspundere” și că ”mai este mult, mult până atunci”. ”Autocrații ne urmăresc acțiunile. Nu le putem transmite mesajul că uităm de atrocitățile comise de-a lungul timpului și nu îl putem reprimi pe Assad în comunitatea internațională”, a spus senatorul, sugerând că asta i-ar transmite un mesaj nepotrivit și lui Vladimir Putin. ”Nu se va termina până când nu vor fi trași la răspundere pentru ce au făcut, iar până atunci mai este mult, mult timp”. ”Nu pot să spun cât de mult sunt de acord cu dumeavoastră”, a spus asistenta secretarului de Stat, în timpul audierii din Senatul SUA.

Așadar, șefi de mari think-tank-uri, senatiori, oficiali din Pentagon și epartementul de Stat ne transmit că în Ucraina va fi un război lung. Ce înseamnă asta nu doar pentru Ucraina, ci și pentru UE sau Statele Unite?

O spune Wall Street Journal: ”Companii europene dependente de energia ieftină din Rusia au început să își înceteze activitatea”. Nu mai pot concura pe piața globală. Se chinuiesc să găsească alternative la energia rusă, speriate că Moscova ar putea închide brusc robinetul gazelor. ”Producătorii europeni de chimicale, îngrășăminte, de bunuri a căror fabricare necesită multă energie au fost puși sub presiune în ultimele opt luni, pe măsură ce au crescut tensiunile cu Rusia. Unii și-au încetat activitatea, pentru că nu mai făceau fața concurenței americane, din Orientul Mijlociu și alte regiuni unde costul energiei este mult mai mic decât în Europa. Acum, prețul gazelor naturale este de aproape trei ori mai mare în Europa decât în Statele Unite”.

Unii economiști au avertizat că refuzul Europei de a mai folosi energia din Rusia este o ”nebunie economică”. Concurența are de câștigat, dar și de pierdut, pentru că creșterea bruscă a cererii europene pentru gazele lichefiate din SUA a dus la o creștere a prețului lor și în America. Prețul va crește și mai mult în Europa, pentru că transportul acestor gaze necesită vase speciale, terminale de lichefiere și regazeificare, o infrastructură foarte scumpă și care necesită timp pentru a fi construita. Între timp, India cumpără petrol ieftin din Rusia la un nivel record, la fel și China, iar Moscova se pregătește să pună în aplicare proiectele gazoductelor spre est și vinde energie cu un profit mai mare decât în anii trecuți (inclusiv datorită creșterii prețului exporturilor către Europa).

The Washington Post scrie: ”Credeți că lucrurile merg rău sub administrația Buiden? Pregătiți-vă pentru întreruperile energiei electrice”. Ziarul american scrie că SUA nu pot produce suficientă energie electrică pentru valul de căldură din această vară, existând riscul unor mari pene inclusive în zonele cunoscute pentru stabilitatea rețelelor. Se adaugă explozia prețului carburanților și inflația, iar Daily Mail scrie că avem de-a face cu un început de exod al californienilor care pot lucra de la domiciliu către Mexic, unde chiriile, costurile de zi cu zi, carburanții sunt mult mai ieftine.

În Europa, evoluția economiei nu poate fi mai bună decât în Statele Unite. Este motivul pentru care cancelariile europene, ONG-urile și specialiștii se preocupă tot mai mult de ”reziliența” societăților. Este vorba despre ajutoare de stat, poate și plafonări de preturi și de recent propusul ”salariu minim european” (să fie oare un pas către venitul universal de baza propus de Forumul de la Davos). Dar ”reziliența” înseamnă mai cu seamă educarea publicului pentru a nu cădea pradă propagandei ruse, înseamnă o mulțime de ”narațiuni” moralizatoare care să explice importanța luptei dintre bine și rău, dintre democrații și autocrații (și să nu vorbească niciodată de primatul tehnologic al unei autocrații – China – unde trăiesc și cei mai optimiști tineri), înseamnă necesitatea sacrificiilor pentru tranziția la energia verde, pentru binele planetei și combaterea schimbărilor climatice, adică o ”mare resetare”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 15

38 de Comentarii

  1. Adica astia ne spun, ca sa ne fie bine trebuie de fapt sa ne fie rau. Ce ne propun DEJA cu nerusinare? Frig in case, foame, strazi neluminate, marfuri de neatins datorita preturilor, inghesuiala in putine mijl de transp comun, munca mai multa pe salarii mai mici, spalat rar – hainele sa fie aerisite nu spalate, inbaiere rara de scurta durata si cu apa rece, mancat carne o data pe saptamana (in rest salam cu soia, nechezol, gongi)…etc. Adica ne vom intoarce la cum a fost inainte de ’90. Atunci a fost rau din motive de comunism, acuma o sa ne fie rau din motive de capitalism, globalism. Dupa ticalosii astia e cu totul altceva sa tremuri azi la 15 grade in casa comparativ cu tremuratul de dinainte de ’90 tot la 15 grade, nu?
    „Dar ”reziliența” înseamnă mai cu seamă educarea publicului pentru a nu cădea pradă propagandei ruse, înseamnă o mulțime de ”narațiuni” moralizatoare care să explice importanța luptei dintre bine și rău”
    Incredibil ptr cei mai in varsta, nu? Am trait-o inainte de ’90. Fix aceasi educatie ideologica care ne spune ca negrul nostru este alb si albul „lor” este negru.

  2. Înainte că nu-i greu! Europa e in genunchi! Și americanii dau in clocot! Cine câștigă? Evident că, China care trebuie să-i pedepsească pe americani cu covid-ul și maimuța! Soros e pe duca!

  3. Editat prin agentii lor continua diversiunea pornita cu pandemia sa cistige timp pt israel si agentii lor in sua si europa…razboi cu rusia va acoperi crimele asasinilor Editat din 11 sept 2001…cererea pompierilor din nyc din 24 iulie 2019 va fi ingropata pe mai departe iar uss congrea ales de cu banii israelului va pompa bani in ucraina si israel….prostirea analfabetilor majoritari in …lumea libera …va continua pe spezetele lor…iar rusii se vor macelari cu ucrainienii pt Editat….

  4. in anii acestia ne aratau cum asteptau petrolierele sa descarce, unii extrageau din ce in ce mai mult desi pretul scadea si apoi asteptau la coada, nu stiu daca era cu 18$ barilul sau cu 30$, dar azi cine a adunat, sigur are castig cu 120$ barilul…deci situatia e favorabila si este de asteptat sa creasca, parca in criza trecuta a fost 150$/barilul, deci trebuie rabdare si timp pt a atinge un asemenea prag/profit…festina lente…restul nu conteaza…

  5. 20 mai 2021 (Banana Republik- Jurnal Stelar)
    “BNS acuză Guvernul că le cere europarlamentarilor să voteze împotriva directivei privind salariul minim la nivelul UE. 2 milioane de români, afectați”
    “Sindicatele acuză Guvernul României că se opune directivei privind salariul minim adecvat din UE, care urmează să fie dezbătută în Parlamentul European. Executivul este acuzat totodată nu s-a consultat cu nimeni când a decis să adopte această poziție, deși aceasta ar afecta viețile a două milioane de români.”
    Bastinasii , nu au avut nicio reactie ,ceea ce inseamna ca au fost multumiti ….
    Bastinasii , nu ies in strada decit atunci cind li se maresc salariile si li se scad taxele……..fiind impotriva ……
    Dark Winter

  6. S-a terminat perioada in care la 1mc de gaz,Rusia itexporta si 2 mc de politica!
    Citez din Führerul s-a adresat susținătorilor săi entuziaști in 1938:

    “ Starea germanilor din Sudeți este de nedescris. Se încearcă anihilarea lor. Ca ființe umane, ei sunt oprimați și tratați scandalos într-o manieră intolerabilă … Privarea acestor oameni de drepturile lor trebuie să înceteze. … Am mai afirmat că Reich-ul nu va mai tolera continuarea oprimării acestor trei milioane și jumătate de germani, și că voi cere oamenilor politici din alte țări să se convingă că nu este doar o figură de stil.
    Putin in 2022 despre Ucraina :
    „Rusia urmăreşte obiectivul de a pune capăt genocidului de 8 ani al populaţiei din Donbass efectuat de către regimul criminal de la Kiev. Luptați pentru oamenii noștri din Donbas, pentru securitatea patriei noastre. Ziua victoriei este aproape de inima fiecăruia dintre noi. „E un sentiment de rusofobie în lume. Nu vom renunța niciodată la patria mamă, din respect pentru strămoși și tradițiile seculare”
    Cred ca pentru cei care au urechi si ochi,plus putina carte le suna foarte cunoscut Putin de azi cu Hitler de ieri,Donbasul de azi cu Regiunea Sudeta de ieri

  7. „… Ucraina nu dorește să cedeze teritorii, iar Vladimir Putin nu poate accepta o soluție care ar echivala în Rusia cu o înfrângere, scrie Haas.” Și ce treabă avem noi cu ce se face în Ukraina? Noi trebuie să îndurăm privațiuni, să facem foame și să tremurăm de frig în case din cauza acestui individ dus cu pluta numit Haas? Ce ar trebui să facem dacă NATO intră în război direct cu Russia? Dispărem fizic? Ce nu înțeleg este faptul că dacă NATO nu este parte combatantă în acest război între două state care nu sunt membre ale alianței, de ce ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala și mai ales de ce ne nenorocim proprii cetățeni?

  8. Scapă cine POATE !
    Vezi Viktor Orban si Ungaria.
    Deocamdată, in 5 luni VINE IARNA…

  9. Un război nu se poate gestiona,. Morții nu se pot invia, distrugerile rămân distrugeri,. Astfel de afirmații cine le face, nu poate fi decât un cornut cu boala vacii nebune..

  10. Am mai spus-o si o repet! Nu pentru ca nu intelegeti,ci pentru ca e greu de crezut.EUROPA ESTE FASCIST-SATANISTA IAR INTRE „FUNCTIONARII” DE LA BRUXELLES SUNT MARI CONSUMATORI DE TROGURI.Ursula von der Leyen este o hoata dovedita (vaccinurile).Este acolo o increngatura de satanisti nemaivazuti chiar in comunitatea lor internationala si chiar din partea Romaniei (Busoi,Rares Bogdan,Macovei,TOTI!).Romania si Bulgaria au fost prinse in capcana.NU EXISTA VITEZA 1 SI VITEZA A-II-A IN UE.EXISTA TRATATENTE DIFERITE PENTRU FIECARE TARA IN PARTE.TOTUL ESTE GESTIONAT DE MARELE BANDIT MARK GINTESTEIN,FOSTUL AMBASADOR IN ROMANIA AL US.SI ACTUALUL IN UE.

  11. Unde mergem? Biblia spune: „Şi [regele nordului = Rusia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Daniel 11:27)] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [aceasta semnifica sfarsitul lumii unipolare. Rusia își va recăpăta influența pe care a pierdut-o după prăbușirea URSS. Înseamnă, de asemenea, slăbire a SUA și dezintegrare UE și a NATO. Multe țări din fostul bloc estic se vor întoarce la o alianță militară cu Rusia]. Şi va intra la sud [detonatorul va fi conflictul etnic de la sud de granițele Rusiei (Matei 24:7)], dar nu va fi ca înainte [2008 – Georgia] și mai târziu [operaţiile militare curente]” (Daniel 11:28,29). Și data viitoare va fi interventia SUA și război nuclear la nivel mondial (Daniel 11:30a; Apocalipsa 6:4). Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor nasterii (Matei 24:8).

  12. E posibil sa vina un alt lider in Rusia si sa opreasca razboiul dar asta nu inseamna ca isi va lua asupra lui vreo vina.Ce-a mancat lupul va ramane bun mancat.Americanii incearca sa domine o piata economica in care sunt pe locul 9 la rezerve petroliere si pe locul 1 la extragerea petrolului propriu.Au mai incercat acum 70 de ani sa faca acelasi lucru si s-a nascut OPEC in contrapondere.Nu e nimeni dispus nici astazi ca si atunci sa vanda petrol mai mult la pret mai mic doar ca sa finanteze indirect razboiul din Ucraina.Ursul mormaie si calca incet construindu-si barlog dupa barlog in teritoriul ucrainean.Macron ar vrea ca lucrurile sa se opreasca acum cat timp Rusia nu a acaparat prea mult.Vitejia energetica verde vehiculata pe la forumuri internationale se risipeste in fata frigului iernii si a foametei.O criza mondiala va lovi tarile fara rezerve.Cui ii va mai pasa atunci ca Ucraina nu mai are de nici unele?S-ar putea sa se schimbe conducerea in Ucraina si sa se discute altfel cu Rusia.Ucrainienii ,pana la urma se vor incalzi tot cu gaz rusesc dupa ce le va trece orgoliul de aparatori ai lumii.Dar ii va costa mai scump.Acesta este targul evreiesc.Cumperi maine aceeasi marfa dar mai scump decat ieri pentru ca te-ai hotarat a doua zi.

  13. Bey tovarasi,nu va mai ganditi la un razboi lung in Ucraina,ca o boala lunga este o moarte sigura.Io zic ca rusnacii au sa lase toata porcaria lor balta si au sa fuga acasa daca dati cat mai repede ucrainienilor si sisteme avansate de aparare anti-racheta,dar si rachete cu raza lunga de actiune care sa le termine rusnacilor zbenguiala cu nave de razboi pe Marea Neagra si in acelasi timp sa le puna in pericol iesirea comerciala a rusnacilor la Marea Neagra,asta fiind cea mai mare vulnerabilitate a rusnacilor care nu prea au alte alternative,iar pana la Pacific au cale lunga.Si atunci ia sa vedeti voi cum rusnacii devin mielusei si trec la negocieri serioase si fara ultimaturi de supunere neconditionata a Ucrainei.Chiar daca este posibil ca pe moment sa fie ceva mai rau ca este blocat si mai mult comertul,daca este deja bal,pai atunci bal sa fie,dar nu pana la Pastele Cailor asa cum ati programat voi acum.Trebuia sa faceti asta pana acum si sa nu asteptati sa vedeti cat mai rezista soldatii ucrainieni si cat va va tine si pe voi creaca sanctiunilor care nemultumeste,pana la urma,pe toata lumea.Iar daca rusnacu amenintza cu nucleara,atunci spuneti-i si lui verde in fatza ca v-ati sters si voi nuclearele de praf si le-ati pregatit pentru la o adica.

  14. Se pare ca aurolacii astia de la CFR sunt numai „tank” ca „think” e departe de ei. Ei cred ca pot sfida „gravitatia”.

  15. Desigur @deeper tu esti destept cand debitezi ineptiile astea si Macron prost ca vrea sa incheie circul pana nu e prea tarziu. O escaladare cu ce spui tu ar putea impinge rusii sa utilizeze armele nucleare in Ucraina. Ce crezi ca ar face vitejii din NATO/SUA? Ar intra in razboi cu rusii de si acestia nu-au atacat NATO? O fi ticalosi americanii, dar prosti nu sunt. Daca ar pieri intr-un razboi nuclear regional o parte a Rusiei si fostele state socialiste n-ar fi ptr ei o problema. Pierderi colaterale… Cum crezi ca ar scapa romania?! Problema este ca sunt suficienti vectori, incarcaturi nucleare ca sa distruga TOATA EUROPA dar mai ales TOATA SUA!!!

  16. @deeper, daca americanii livreaza rachete cu raza lunga de actiune e ca si cum ar declara razboi Rusiei. Sper sa NU fie ata de prosti.

    Ma intreb cu cine vor lupta mai departe? Pierderile ukrainiene sunt ingrozitoare:
    – 20.000 morti
    – 80.000 raniti, la 4 zile unul din cinci raniti moare
    – 6000 prizonieri pe care nu are cum sa ii schimbe cu rusii pentru ca nu au decat vreo 200 de prizonuieri. Ukrainienii au mers pe principiul – nu luam prizonieri ci ii ucidem – asta incalca legislatia internationala, dar ukranilor nu prea le pasa ca stiu ca ii apara Occidentiul orice crime ar face.

    Pe langa acesti prizonieri ukrani mai sunt vreo 400 de prizonieri din tarile NATO, care au cazut odata cu Azovstal.

    Toate datele le gasiti pe saitul AMERICAN – moonalabama.org plus multe altele, care te fac s ate intrebi daca in conducerea SUA mai gamndeste cineva.

    In plus, populatia Ukrainei este impotriva acestui razboi si barbati incearca sa fuga de recrutare si sa paraseasca Ukraina.

    Cine va lupta? Va imbrca SUA soldati americani in uniforme ukrainiene? Ce vor face cand acestia vor cadea prizonieri?

    Sa prelungesti un razboi pe spatele unui popor este o idiotenie.

    Europenii vor oprirea razboiului ACUM. pana rusii nu fac jonctiunea intre armatele din Zaporojie cu cele de langa Nicolaev si pornesc spre Odesa.

    In plus. armele trimise de occident nu prea ajung pe linia frontuli pentru ca abia sosite le bombardeaza rusii, iar ce ramane intreg este greu de transportat din cauza unei infrastructuri deteriorate.

    Deci cum vor sa poarte americanii acest razboi?
    Pana la ultimul ukran?
    Eu cred ca viseaza pentru ca insasi ukranii se vor revolta. Pe ei nu-i intereseaza estul rusesc al Ukrainei, mai ales ca rusii nu au bombardat civilii din vestul Ukrauinei si aia isi duc viata linistiti.
    Daca razboiul se acutizeaza si inceope bombardarea oraselor din vestul Ukrainei nu il vad bine pe Zelenski,

  17. Este de ajuns sa vezi cine este autorul articolului si te lamuresti. Hai pa. Gargara pentru neinitiati.

  18. eugen raduca Esti lache.Dar nu vrei sa ne explici tu cum este cu pandemia ca de aici sa tragi concluzie despre ce se intampla acum? Esti total pe langa educatie ,stiinta si logica. Dar esti mandru roman atot-stiutor.Un sfat, nu confunda frustrarile tale cu realitatea.

  19. Războiul ăsta, încă de la începutul său, are multe aspecte… mai mult decât… ciudate!

  20. Wolf Edmond Ce varsta ai ? Ai trait sigur in comunism. Atunci nu ai mai facut foamea si frigul, nu? Pentru linistea Europei si a tarii tale, uneori mai faci sacrificii. Cum ar fi fost ca Ro sa fie atacata de teroristul Putin iar cei din jur sa gandeasca cum gandesti tu,hm? Uneori trebuie sa vezi mai mult decat egoismul si prostia ta in cazul de fata. Ca la tine este multa prostie.

  21. Senatorul ăla republican are creier în cap. Rușilor trebuie să le iasă din cap că sunt buricul pământului. Europa a cumpărat totul de la ruși pentru că era mai ieftin , dar și pentru că Rusia trebuia să trăiască și ea din ceva. Toată lumea câștiga și era pace.
    Dacă Putin se crede Petru cel Mare să lăsăm asta să fie problema lui.

  22. Si daca rusii vor proceda pentru a determina Ucraina sa capituleze exact in acelasi mod in care au procedat americanii cu Japonia la 6 si respectiv 9 august 1945 cu Hirosima si Nagasaki?( fereasca bunul Dumnezeu, iresponsabililor care inarmeaza Ucraina ar trebui sa fie ingrijorati de aceasta uriasa posibilitate ) Numai ca actualele arme nucleare sunt infinit mai distrugatoare decit au fost cele doua bombe atomice „Little Boy” ( Hirosima ) si ” Fat Man ” ( Nagasaki )” , orase care au fost rase de pe suprafata pamintului…….Si inca ceva, daca armele, o mare parte din ele, vor ajunge pe alte miini decit cele ale armatei regulate( daca Ucrainienii au asa ceva ) si se va dezvolta o mafie extrem de periculoasa, fata de care si Cosa Nostra ar muri de invidie? Europol a si avertizat asupra acestui pericol dar se pare ca ei au batut toaca la urechea surdului…

  23. Am aparut aici doar ca sa citesc si sa comentez scurt despre comentariile lui deeper care btw, e mai dens ca un miez de uraniu saracit si comentariile lui 1, caca maca, putina sparta si elena popa care par comentariile lui unu si acelasi. Sau toti sunt unul si acelasi? e plin balamucul de autoboti si decepticoni ))

  24. Editat voi aia care alimentati acest conflict militar intre Ukraina si Rusia ,conflict care nu ne intereseaza pe noi .Vreti sa luptati, luati-va familia voastra si luptati pana o sa va ia mama dracului ! Noi populatia din Romania nu ne dorim razboi si nici nu ne dorim sa fim atrasi sa luptam contra Rusiei.

  25. astrobalamuc Daca doar pentru asta ai intrat,esti un trist lipsit de sens. Probabil asa ai impresia ca ai importanta. Tu ai o problema ? Te-a intrebat cineva ceva pe tine ? Daca nu te intreb eu: Cine au fost cumanii,getii,hunii,gotii,persii,tatarii,turcii ? Acum ai motiv sa intri ,ai ce vorbi.

  26. @putina sparta 19.06
    Ukhraina nu e o țară NATO, așa că nu e treaba noastră. Nici Russia nu este în NATO. Europa nu trebuie să se bage unde nu-i fierbe oala pentru un descreierat ukhronazi în spatele căruia e una bucată descreierată de peste ocean care spunea prin 2014 împărțind biscuiți prin piața maidan: „fuck europa”. Ceea ce face Ieoropa la ordinul suveran al licuriciului obez și arogant nu se numește sacrificiu ci prostie crasă și sinucigașă. Dacă liderii ieoropeni ar reprezentanți ai celor care i-au ales nu și-ar bate joc de propriile popoare. Acest război va fi câștigat de Russia și așa trebuie să fie. Long live Russia!

  27. Se repeta perioada 1944-1945 cand armata romana era trimisa in rusia, ucraina, moldova sa lupte si in Romania, nemturia cu rusica isi faceau mendrele cu cei ramasi in tara: fete, femei, baieti minori, bateau si ucideau ca in ucraina actuala.

  28. Wolf Edmond Tu ori nu intelegi, ori esti provocator. Este vorma de civilizatia Europeana,este vorba si de Romania dpdv geografic .
    Tu ori te faci ca nu stii,ori ai o logica limitata.Si apropo, cine sunt nazistii,rusii sau ukrainenii? Cine pe cine au atacat. Si tu crezi ca piticul de Putin se opreste in Ukraina. Dar altceva nu pricepi. Acolo sunt crime de razboi,este genocid. Femei si copii violati si tu consideri ca nimeni nu trebuie sa intervina?

  29. bulbuceste netul de postaci ai sri-aripa cia care stiu direct de la Putin ca Rusia vrea sa cucereasca Europa; cu asemenea genii calauzitoare online, normal ca rabdam oricat, numai sa vedem echipa Rothschild&Co victorioasa, nu?

  30. Niste nenorociti, niste dementi care vor razboi. Pai mai nenorocitilor faceti razboi la infinit pe spinarea noastra? Toti astia care conduc acum USA au nenorocit Ucraina si acum ne distrug si pe noi. Ambitiile lor de idioti rai si agresivi distrug economiile UE si USA. Europa avea energie multa si ieftina de la Rusia. Si datorita progresistilor si neoconilor si ambitiilor lor demente economiile si oamenii or sa sufere…

  31. Bai fraierilor, voi va faceți socoteli deșarte si nu puteti sa decideți nimic. Putin in Ucraina este la el acasă si el o sa decida tot. Intre timp voi o sa muriți de foame si de frig.

  32. În deplinătatea facultăților mintale, cei care sunt marionete, încă mai cred că decid. Concluzia, citând, dintr-un „neînsemnat folclor” : „Hai sictir!”

  33. Razboiul de unde a plecat ? De drept si de fapt ? Ca rusia nu a recunoscut puterea din Ucraina in urma EuroMaidanului … dar in acelasi timp Europa pregatea Energia Verde sa poluam mai putin … si sub acest pretext nu au mai vrut sa faca contracte pe termen lung cu Rusia si prin jocurile Bursiere au cosiderat cat pot sa controleze pretul Gazului … si pregateau o serie de norme EURO-Americane prin care sa taxeze china ca nu respecta normele lor si doreau sa cumpere produse mai ieftin sub acest pretext si combustibili ieftini si produse gata facute din China … numai ca Rusia a spus aaaa nu vreti pe termen lung ? bine dar platiti de 6-7 ori .. Intre timp China decat daca se face racita (anunta un Covid ) si Europa a vazut cum in 2-3 zile isi opresc produtia AUTO in toata Europa … indiferent de Brand …numai vorbim de Ingrasamintul agricol la nivel Mondial 45 % este produs de Belarus si Rusia iar restul se obtine tot cu Gazul de la Rusi … aici nu vorbim de Cerealele din Ucraina …. vorbim de agricultura din intreaga Europa si USA … iar ceea ce spun eu aici este o mica parte numai povestim de metale rare care se gasesc si sunt obtinute de intrustria petro-chimica ruseasca care la nivel Mondial este singura pe piata care obtine niste materiale ESENTIALE ……

  34. A zis-o unu pe aici: În Ukraina, Putin e la el acasă, în familie. Beau vodkă împreună, se bat, se pupă, se împacă. Acum face ordine între nenumărații veri, cumnați, nepoți, nași etc. Ce treabă au străinii? Vouă v-ar conveni să vina vecinii să vă facă ordine în casă?

  35. Cum era primul vers din Internationala ? „Hai la lupta cea mare …”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.