Războiul palmierilor: „O să îi ducem domnului Negoiţă”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni că palmierii extraşi de la Piaţa Unirii vor fi duşi la Primăria Sectorului 3, el subliniind că aceştia au fost plantaţi ilegal.

Edilul general a afirmat că terenul pe care a lucrat Primăria Sectorului 3 se află în proprietatea Primăriei Capitalei şi este administrat de Administraţia Străzilor. Astfel, orice intervenţie ar trebui realizată cu avizul Administraţiei Străzilor, a punctat Nicuşor Dan.

„O să îi scoatem şi o să îi ducem domnului Negoiţă. La primărie, acolo. Noi suntem administratori. O să se pomenească cu ei. Noi, totuşi, suntem un stat de drept, trebuie să respectăm legea. Aici este un teren care este în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti şi în administrarea Administraţiei Străzilor. Există o hotărâre de Consiliu General care spune că sectoarele pot să intervină pe bulevardele care sunt administrate de Primăria Municipiului Bucureşti sau de către subordonatele ei cu condiţia să ceară voie. Nu au cerut niciodată. Mai mult decât atât. În momentul în care ei au spart trotuarul din faţa Magazinului Unirii, au fost amendaţi şi li s-a spus să se oprească”, a precizat Nicuşor Dan.

Primarul Capitalei a admis că a avut, în urmă cu un an, o discuţie cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, pe tema unor amenajări la Piaţa Unirii, dar că autoritatea locală nu a prezentat şi o documentaţie în acest sens.

Exprimând o opinie personală, edilul a declarat că palmierii „nu se potrivesc deloc” în Piaţa Unirii, deoarece România nu este o ţară exotică. El a adăugat că amenajarea urbanistică a centrului Capitalei trebuie realizată de specialişti.

„Suntem totuşi la kilometrul zero al Bucureştiului şi în momentul în care amenajezi kilometrul zero al Bucureştiului trebuie să te consulţi cu nişte specialişti. Nu poţi să vii de capul tău să pui meri”, a spus el.

Primarul general a informat că a trimis sâmbătă poliţiştii locali în Piaţa Unirii şi că aceştia au găsit „un cetăţean bulgar, care coordona nişte cetăţeni nepalezi, care nu aveau niciun act” şi care plantau palmierii.

„Suntem la al treilea episod. Mai întâi s-a pus acest spaţiu verde. Nu comentez. Nu am avut semafor trei săptămâni pentru că s-au tăiat cablurile de alimentare a semafoarelor. Al doilea episod, la fel, fără să ne întrebe nimeni nimic… ne-am trezit că lucrările pe care noi le făcusem şi stabilizasem plăcile din faţa Magazinului Unirii au fost sparte şi s-au înlocuit cu pavajul pe care îl vedem în tot Sectorul 3. Şi acum ne-am trezit din nou, fără să fim anunţaţi, cu aceşti copăcei. (…) Bucureştiul are nenumărate probleme. Cea mai importantă dintre ele – că nu se respectă legea. Aici e vorba de sfidare. În momentul în care primarul Municipiului Bucureşti i-a spus să se oprească şi el continuă, asta e sfidare, nu mai e dialog”, a subliniat el.

Nicuşor Dan a anunţat că Administraţia Străzilor a iniţiat un litigiu pentru recuperarea pagubelor, după ce Primăria Sectorului 3 a spart bordurile instalate de Municipalitate în centrul oraşului. El a menţionat însă că Primăria Capitalei nu va face demersuri împotriva spaţiilor verzi amenajate de către Primăria Sectorului 3 în Piaţa Unirii, chiar dacă acest lucru s-a făcut în mod ilegal.

„Pe trotuarul din faţa Magazinului Unirii o să intervenim noi şi o să cerem banii pe tot ce au stricat ei. Şi, în plus, pe lucrările pe care le facem a treia oară practic, pentru că noi le-am făcut în urmă cu şase – şapte luni. (…) Spaţiul verde, aşa cum este, mai puţin palmierii aceştia, are şanse de a intra în legalitate, făcându-se toate actele care sunt necesare”, a mai afirmat primarul.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că nu era nevoie de aviz pentru plantarea palmierilor la Piaţa Unirii, criticându-l pe edilul general Nicuşor Dan care a susţinut că arborii au fost puşi ilegal.

„Domnul primar Nicuşor Dan, care nu face nimic, de fapt, este foarte supărat pe oricine care face ceva. Eu mă bucur că am reuşit să transformăm Piaţa Unirii, care era o jale şi ruşine şi a început să arate cât de cât ok, cu spaţii verzi, cu nişte alveole, cu nişte copaci şi, evident, că nu ştiu dacă a fost ideea cea mai fericită, dar mi-o asum, să plantăm acolo nişte copaci exotici aclimatizaţi, care, conform specialiştilor, rezistă inclusiv iarna. Să înţeleg că îl supără că se întâmplă lucruri. (…) Pe partea legală, nu aveam nevoie de nimic ca să plantăm copaci. Nu există nicio prevedere în lege nicăieri sau cel puţin nu ştiu eu unde să ai nevoie de vreun aviz ceva. Într-un Bucureşti care este poluat şi are nevoie de mulţi copaci, de cât mai mulţi copaci, să vii tu să-mi spui că n-avem nevoie de spaţiu verde şi de copaci, mie mi se pare o nebunie”, a afirmat Negoiţă, la Digi 24.

În opinia sa, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, face „circ ieftin”. „Atâta vreme cât bucureştenii nu au apă caldă, (…) nu avem iluminat pe străzi, transportul public este vai de el, nu trebuie primarul general să facă ceva? Iată că şi-a găsit o ocupaţie. Scoate copacii plantaţi de Primăria Sectorului 3 într-o zonă centrală, unde este nevoie de verde. Niciodată nu este prea mult verde. (…) Îi arăt eu sute de copaci pe care Primăria Sectorului 3 i-a plantat pe zonele administrate de Primăria Generală şi ştiţi de ce? Pentru că mi-e jenă, sunt în Sectorul 3 şi mi-e jenă că Primăria Generală nu face nimic sau, mă rog, poate că ei fac, dar nu se vede de la noi”, a susţinut Robert Negoiţă.

El a subliniat că palmierii plantaţi în zona Unirii sunt aclimatizaţi şi rezistă şi iarna

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

30 de Comentarii

  1. Probabail ca liota de „consiglieri”, angajati in numar excesiv de mare la primarie, l-a informat pe Nicu/PMB ca palmierii se uda numai cu apa calda. In aceste conditii, dinsul a decis „euthanasierea” acestor palmieri.

    • Propun ca la Oslo sa plantam ceva frumos, tropical, iar la Harare niste stejari de munte.
      Chiar nu va dati seama cat de stupida este alegerea lui Musiu’ Negoitza? De ce marii primari pe care i-a avut acest oras nu au luat astfel de hotarari inepte, care eludeaza complet istoria, memoria, stilul unui oras? Oricat l-ati ura pe Nicusor Dan, are DREPTATE in acest caz. Manelizarea Bucurestiului ucide!

  2. Bulevardul Unirii este un dezastru incepand cu Piata Unirii si terminand cu Piata Constitutiei. Masini parcate pe trotuare, spatii verzi cu maracini si alte buruieni, 50%din pavele sparte. O mare nesimtire administrativa. Nelipsiti sunt traficantii si consumatorii de substante. Nu ii vede nimeni, insa toata lumea cunoasta fenomenul, locul, personajele. Pentru ce platim politie si jandarmerie? O fi cineva implicat, altfel cu un grup de 3-4 oameni de ordine s-ar face curat. Chiar nu merita bucurestenii sa nu se mai sperie de mutrele acestea dubioase sau se asteapta o nenorocire fiindca oamenii din zona sunt inspaimantati, nu circula dupa anumite ore, stau cu usile baricadate. Un oras al nimanui si un centru civic de tot dispretul. Dar alesii circula cu limuzine iar oamenii platiti sa faca ordine pe strada or fi avand si ei interese. Sa stea drogatii linistiti si nederanjati, nu altceva, Doamne fereste!

  3. Face ce stie mai bine un #retardatrezist, este atât de prost și incompetent încât nu este în stare de nimic bun, dar nu-i lasă nici pe alții să facă.

  4. Primarul Negoita a despaducheat centrul Buc. , zona Unirii ! Era o rusine … chioscuri soioase , cersetori oribili , caldarim spart ! Bravo Negoita ! Lasa-l in pace NICUSOR DAN , ca nu asta este dusmanul tau ! Vezi ce faci cu parculetele de la ATENEU si TEATRUL NATIONAL … ca electoratul aceste lucruri le pretuieste ! Fii baiat destept !

  5. @Tudor. Zona aceea este cea mai nenorocită din București, Ferentariul este parfum pe lângă b-dul Unirii.

  6. Domnul Dan, ce mai tare din parcare, usucă palmierii nevinovați numa să facem în ciuda lui Negoiță. Domnul Nicușor îmbătrânit cu minte de TFL-ist și ONG-ist a rămas la salvatul oilor din vasul răsturnat spre a fi duse la tăiere. Până ieri se bătea pe scaunele din Parlament acum au ajuns la locurile de plantat copaci.

  7. Te pomenești că cel căruia urmează să i se retrocedeze spațiul nu vrea palmieri, vrea meri. Dacă se răzgândește, de unde ia domu’ Nicușor palmieri?

  8. Trist. Puteau fi lăsați. Poate prăsim și maimuțe.

  9. Negoita a recunoscut telefonic la o televizuina stirista ca nu avea ce cauta acolo cu palmierii, ca nu e sectorul 3 ,e zona PMG
    De altfel a fost o operatiune de redare a civilizatiei acestui oras,care inca nu a ajuns o jungla..
    Au fost mai multe manarii made Negoita,asta ar fi cam a 3-a imixiune unde nu-i fierbe oala
    Nepot de general de securitate,ce sa mai zicem!

    • @de veghe
      sunt anty primar sector 3 pt ca=si bate joc de cetateni cu terenurile viramne, imprejmuite de pretinii sai , in loc de parcuri, parcari, gradinte, crese.
      2. plicusor , procesomanul parasutat de USB SI TOLONTAN, marele justitiar, fiu de general, ce acum tace si nu vede cat de incompetent, habarnist si antyprimar este adusul de waalui, c-un cap sub halaicuu si lis, care cel putin aveau profesionisti pe lângă ei, nu lichele si pitifenici marca plicusor ousor ?????palmier negoiță și petunia plicusor, la DNA.

  10. Sa puna palmieri la el in sectorul 3 sau la Craiova la tanti Elvira ,nu sa puna cu japca la altul in curte

  11. @ de veghe in lanul de secara
    Chiar l-ai citit pe Salinger, sau ai vazut titlul cartii pe undeva ?
    Oricum, este o evadare spectaculoasa din plutonul „rezistilor”.

  12. Ce-aveti cu viata noastra dom’primar, gheneral? Ne vedeti mititei? Ne facem noi mari si frumosi! Nu ne sacrificati pentru un orgoliu prostesc!

  13. Ce importanta are cine i-a plantat ?
    Era o oaza de frumusete exotica de care se bucurau toti bucurestenii, indiferent in ce sector locuiau !
    Cum sa fii atit de dus cu pluta sa distrugi ceva frumos !?
    Lasati asta cu clima, ca vezi doamne nu rezista la frig, etc etc.
    Eu am plantat un palmier in gradina mea ( si nu in sud ci undeva in nord vestul Romaniei) si a trecut cu bine peste trei ierni, fara nici o protectie .
    Ce poate fi mai frumos pe un bulevard decit niste palmieri linga care sa-ti faci o fotografie, drept amintire ca ai trecut pe acolo ?!
    Halal primar…! ?

  14. @Tepese :sa-ti faci oaza la tine in comuna,pui de rezervist,renunta la rosii si pune palmieri,lasa gargara ca te stim bataiosule

  15. Dementul USR ist Nicusor Dan, face ce stie el mai bine: pagube cu banii publici. Nenorocirea de Nicusor Dan smulge frumusete de palmieri, care produceau oxigen si tineau umbra, numai din razbunare infantila, bani cheltuiti cu smulgerea palmierilor, transportul lor la sect.3 – cum ameninta USR istul nebun, si a lasat zona aia poluata fara copaci, fara verdeata. Nenorocirea de USR ist se milogeste de inca un mandat la PMB, ce ziceti, nu este dus cu pluta ?!

  16. Zona are fantanile lui Ceausescu si blocuri frumoase. La o azvarlitura de bat de curtea de apel si palatul parlamentului
    Fara cei doi-trei drogati dar cu reparatiile de rigoare si ceva flori si plante ar fi o zona absolut duperba pentru promenada vara, fiind destul de aerisita . Din masina, e un vis. Pe jos, daca nu esti atent, iti rupi gatul. In plus, nu miroase canalizarea ca pe Calea Victoriei. Cred ca sunt interese ca spatiile sa isi piarda valoarea. Si da, Negoita este demn de respectul tuturor, nu doar al bucurestenilor. Omul sfinteste locul, iar el asta a facut. Ce face Nicusor este o mare prostie, atata poate omul.

  17. plicusor face ce stiu mai bine useristii: sa distruga fara sa puna nimic in loc. premiantul dela olimpiasa de aritmetica (cl.3) sa fie pus sa plateasca pagubele directe si colaterale. are consilieri prosti si va pierde SIGUR alegerile. Cum poti sa distrugi natura, cu ce te deranjeaza un pom??? PS Sper sa nu mai fiu cenzurat!

  18. Eu m-am judecat cu Negoita din cauza unui bou de la Politia Locala, care m-a amendat cu 2000 de lei, pentru ca as fi aruncat pe jos un pachet de tigari. Eu nefumand in viata mea nicio tigara. M-am dus la Negoita sa-l reclam pe tampitul ala si Negoita m-a luat la misto, „vai ce rau imi pare, vai ce mult regret, adresati-va in justitie, bla, bla”. Am contestat PV ul, am castigat. Negoita nu se potoleste, face apel. A pierdut si la apel. Cu toate astea, e cel mai bun primar, la mare distanta de oricare altul. Ce sa fac? L-am votat tot pe el si o sa il votez in continuare.

  19. Palmierii at FI bine de plantatzi in Parcul Herastrau .

  20. Palmierii din Piatza Unirii , ar putea fi plantazi foarte bine , in Mijlocul Parcului Herestrau , unde sunt Panselutze . Acolo sunt si doua guri de apa de la Canal de apa , ce se poate trage apa cu furtunul pana la Palmieri .

  21. 2 fatalai ! Curtea de conturi il sanctiona pe Negoita pentru deturnare de fonduri daca nu era tarlaua lui! Netunsul sau Nespalatus s-a aflat intreaba ca toti editati utili – sa fie contra ! Totul pe banii prostoeditatilor !

  22. Nu-l agreez deloc pe Mucusor Dan, dar Negoita a intrecut masura cu acesti palmieri, care nu rezista in Romania, sunt bani aruncati degeaba! Asa face si confratele lui din sectorul 4, Balutza fara.., dar el planteaza stalpisori de beton pe toate strazile laterale, ca sa nu mai parcheze poporul masina in fata casei! Un stalpisor din ala, sub forma de piramida, cu baza de cca 20/20 si inaltimea de cca 40 cm, cost 200 euro, plus montaj! Bani aruncati aiurea! Masinile unde sa fie parcate, pe acoperis?

  23. Dl Negoita zicea sambata, la inceputul mesajului video: ” ce avem aici? iarba…este foarte frumos :)”. Acum si dl Nicusor Dan…ce l-a apucat?? Pai si portocalii si lamâii aclimatizati sa reziste la -30 Grade (da cand au fost in Bucuresti -30 grade :)) si erau si ieftini 10 lei…gata aclimatizati!!!. Si camilele???, ca erau pe vapor…ieftin, ieftin 25 lei camila…gata aclimatizata… plus beduinii cu corturi…au fost ieftini 45 lei bucata cu tot cu cort si narghilea si deja aclimatizati…!!!

  24. Ironia dracului! ONGistul iubitor de natură, prostitor de bucureșteni, vajnic apărător al tufelor de pe miriște, atacă niște palmieri.

  25. Poate ne povesteste acest domn Negoita cum a strins el primul milion de franci francezi numai din dat cu trafaletele in Franta si sa intors in Romania, deschizindu-si prima lui afacere.Bazmul asta mie mi-a placut foarte mult atunci cind l-am auzit povestit de domnul Negoita intr-o emisiune la TV.Nici daca ar fi dat cu trafaletele 50 de ani in Franta si tot nu ar fi putut sa stringa aceasta valoare .Noi ca fraierii am inghitit gogosile lui la fel cum am inghitit si ale altora care la fel ne povesteau ca din vinzarea blugilor din portbagajul masinii , si-au strins primul milion de dolari ,incepind sa isi deschida afaceri in Romania.Ar fi foarte bine daca cineva ar putea sa tipareasca o carte cu toate aceste bazme ale afaceristilor nostrii corecti si cinstiti.

  26. O capcana intinsa de Negoita in care Nicusor a intrat fara sa gandeasca.

  27. Chiar asa greu sa pună sa pună tei, sa fie umbra vara, verde de nu se mai termina.
    [PAS]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.