Ministerul Afacerilor Externe (MAE) „condamnă”, într-un comunicat de presă, gestul extremiștilor maghiari de la Mișcarea „Celor 64 de comitate” de a acoperi emblema Ambasadei României de la Budapesta cu steagul secuiesc și face un apel către autoritățile ungare.
„Ministerul Afacerilor Externe îşi manifestă preocuparea faţă de atitudinea provocatoare a Mișcării „Celor 64 de comitate” și condamnă producerea unor astfel de incidente care au ca scop defăimarea simbolurilor naționale. MAE consideră că săvârșirea unor asemenea acte de către anumite persoane sau organizații, inclusiv cu programe revizioniste, este complet inacceptabilă și contravine spiritului și prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice. MAE lansează un apel către autoritățile ungare de a asigura inviolabilitatea și integritatea localurilor misiunii României și a personalului său și, în acest scop, va avea o discuție cu ambasadorul Ungariei la București”, se arată în comunicatul citat.
Ministerul menționează totodată că autoritățile române au exprimat constant, în dialogul cu Budapesta, dorință de cooperare, lucrând pentru valorificarea, la potențialul său superior, a parteneriatului strategic dintre cele două state și construind pe baza fundamentului juridic reprezentat de Tratatul politic de bază.
„În dialogul bilateral politico-diplomatic, partea română transmite așteptările sale ferme ca Ungaria să își asume promovarea unei relații bilaterale în parametrii unui parteneriat strategic autentic, în consonanță cu reperele anterior menționate”, conchide MAE.
Derrbedeii „evolutionisti din comitate” sunt “motivati” de serviciile hunguresti care stiu ca actualmente Statul romanesc se afla captiv intr-o cursa inselatoare “supranationala si suprastatala”. Toti provocatorii de serviciu angajati sa discreditese simbolurile nationale imping Transilvania spre ordinea feudala. Romania are nevoie de renasterea unitatii si solidaritatii intre generatii pentru a stopa fenomenul revansard ,sovinist,antiromanesc. Cei batrani, care stiu ce inseamna pericolul unguresc in Transilvania. sa explice celor tineri care inca nu stiu. Iar cei tineri sa fie activi si vigilenti in lumina adevarului si a viitorului pe teritoriile stramosesti…
la cum snub cu adevarat lucrurile in EUROPA,care este invadata si domionata de musulmanismul,arab si unde non europenii sunt foarte bine vazuti si au statuturi de privilegiati i-ai noi EUROPENII adevarati si vechi suntem dati l-a o parte si alungati de pe oriunde,este bine si chiar ser necesita ca nationalismul si erxtremismul si nazismul sa renasca si sa fie sustinut,de catre toti EOROPENII care vor binele si EOROPA unita…! DAVID CAMEROON,fostul prim ministru al UK,a vrecunoscut ca migratia si multivculturalismul este o prostie,si toate STATELE EUROPEI,vor avea de pierdut. daca se va continua si dezvolta aducerea imigrantilor de oriunde si din toate continentele…! admir si respect CEHIA,SLOVACIA,SLOVENIA,SI UNGARIA,pentru ca nu accepta ca sa li se impuna imigranti…! ar trebui ca si tara romaneasca sa refuze corcirea rasei autohtone,cu imigranti…!
Spuneti asta dl Werner Klaus Johanis, PUPILUL d-nei Kranter-Merkel. face cumva jocurilr intereslor romanesti? Nu mai cred asta mici mort!
Dar ce face Iohanis halal presedinte
Baaaa,voi aia din ministeru’de externe ,nu-ntelegeti ca Ungaria a declansat imptriva Romaniei un razboi hibrid cu sprijin rusesc?N-aveti atata minte?Asteptati s-apara omutetii verzi in Transilvania?Nu mai stati cu mainile pe piept,anuntati in mod oficial NATO despre incercarea „sovieto-ungureasca” de a sparge flacul estic prin provocarea de tensiuni interetnice pana la izbucnirea unui razboi civil in zona.Asta vrea Ungaria,ce nu pricepeti?Ce tot ii menajati si-i gadilati cu diplomatia pe burta lor nesimtita si jegoasa,pe conducatorii extremisti ai Ungariei?De ce nu le interziceti accesul in Romania macar pe o perioada de un an?De ce-i lasati pe extremisti sa se plimbe prin Transilvania si sa instige la razboi civil?De ce?N-asteptati bre reactia lu’Iohanis,el are treaba ,sa da cu schiurile sau se gandeste cum sa sparga pesedeu’!
aveau toate motivele sa concvoace ambasadorul ungur si sa ceara identificarea si pedepsirea celor vinovati!! aici sunt FAPTE nu vorbe! dar MAE cu senilul conducator are atitudine de ghiocel!
Foarte slaba, aproape ridicola, reactia Guvernului Romaniei fata de aceasta (a catea??) grosolanie a Ungariei la adresa Romaniei!! Totusi, ce asteptari putem avea de la ei, atata timp cat sunt preocupati mai mult de „meciurile” din partid! De Presedinte nu mai spun nimic…ma asteptam !!! Putin imi pasa de porcaiala politica interna, totusi politicienii ar trebui sa „vada” naiba odata ca, o insulta la adresa Romaniei inseamna, de fapt, o palma data celor douazeci de milioane de romani! PANA CAND?????????????
Intr-un fel,au dreptate halucinatii din poza-aia nu e ambasada Romaniei,poate doar cladirea,terenul,insemnele ;o cladire cu niste amploaiati intr-insa nu e suficient pentru a reprezenta o tara-pe acesti amploaiati nu-i „flutura”nimeni de pe-acolo?
Evenimentul cu pricina s-a petrecut in Noaptea de Vineri spre Sambata, iar MAE al nostru REACTIONEAZA Azi, Luni la ora 11 si ceva!!!!!!!
MAE al Ungariei a REACTIONAT in Secunda 2 cand cu Declaratiile lui Mihai Tudose de saptamana trecuta!
O fi dormit Ambasada Romaniei la Budapesta si NU a vazut ce s-a intamplat?!
O fi dormit MAE al nostru pana Azi?!
Rusine, o adunatura de incompetenti si de fricosi in frunte cu figurantul Melescanu!