Reacția PAID după dezastrul de la Euroins

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) aduce clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari.

Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.

În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre beneficiari, în situația în care distribuitorul poliței nu va fi în măsură. În acest sens, compania pune la dispoziția publicului numărul scurt 021 9930, apelabil non-stop, din orice rețea.

BREAKING! ASF retrage autorizația de funcționare a Euroins

Ne vom asigura nu există sincope în soluționarea daunelor și vom face toate demersurile pentru a prelua, de la Fondul de Garantare a asiguraților, plata directă a dosarelor. Avem toată încrederea că timpii de plată vor rămâne rezonabili și că toate dosarele de daună vor fi achitate”, a concluzionat Nicoleta Radu.

În prezent sunt peste 1,9 milioane de locuințe asigurate prin polița obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Aceasta poate fi contractată direct pe site-ul paidromania.ro, prin intermediul companiilor partenere sau prin brokerii de asigurări.

De ce a fost Euroins sancționată atât de dur

 PAID

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare- reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: Cutremur Inundații – Alunecări de teren.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Bai fratilor, ce ne-a potcovit Vestul hraparet cu asigurari PAD, cu pilon 2 de pensii, cu tot felul de harneli, de unde sa-si traga banul! Apoi,majoritatea banilor europeni care revin Romaniei se intorc tot la cei bogati, noi ramanem cu ceva obiective construite si cu salariile foarte mari ale celor care lucreaza pentru fonduri europene! Colonie sa traiesti, ca ne tebuiesti!!

  2. Oare cine a păstori jaful național în ultimii 33 de ani? Caritas, Gerald, Banca Dacia Felix, Bancoop, Bancorex, Banca Internațională a Religiilor etc.

  3. Și asta nu-i nimic pe lângă ce va fi cât de curând!…toate firmele de asigurări vor intra în insolvență!…cea mai mare păcăleală făcută de niște bandiți plătiți să vă fure!…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.