Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că estimările după alegerile prezidenţiale de duminică arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea, iar după rezultatele finale liberalii vor lua şi o decizie.
„Vreau înainte de toate să le mulţumesc tuturor românilor care au ieşit astăzi la vot, să le mulţumesc celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat. Este un exerciţiu de democraţie şi este o imagine care arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea. În momentul de faţă avem doar estimările. Le cer tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în secţiile de votare să fie cât se poate de serioşi, aşa cum au fost şi până acum, şi să finalizeze întreg procesul până la capăt”, a spus Ciucă, la sediul central al PNL.
El le-a mulţumit liderilor filialelor partidului, primarilor şi celor care au fost implicaţi în campanie şi în procesul electoral.
„Vreau ca, în final, să avem cu toţii imaginea a ceea ce a însemnat o campanie electorală prin care românii au putut să facă diferenţa între ceea ce înseamnă un vot pentru onestitate şi pentru dedicare în a sluji ţara şi mă bucur foarte mult că nu au căzut pradă acelor maşinaţiuni şi instrumentări pe sub masă în ceea ce priveşte votul lor. Le mulţumesc şi, după ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie”, a completat Nicolae Ciucă.
Trebuie sa-i multumeasca celui mai marr turist al tarii, el e cauza tuturor relelor
Transparentă ne-a fost Transparența, pentru toată Planeta Mer🌈 etc.
Oameni buni, eu v-am tot spus, da’ vou n-ați vrut să mă credeți:
ROMÂNUL ABSOLUT măCiucă…ăăă, Dottore Ghenăral Erou ot Nassiryah A MUTAT DECISIV:
La Tomberonul Politic, măăăR🤣g…
● guitZă … ăăă ●
NU am votat, dar le multumesc romanilor pentru ca l-au trimis pe Ciuca(si indirect pe Iohannis!!) la plimbare!
Rezultatul asta obtinut de PNL e palma data de romani lui Iohannis si PNListilor care l-au sustinut neconditionat!
Bravo, Romania!!!!!!!!!
Bravo PNL, v-au facut-o romanii, acum pupati-va in bot cu Iohannis al vostru, o sa duceti tinicheaua Iohannis ani multi legata de coada!
Trebuie sa mulțumesc românilor că acest ostaș scriitor o luat-o în brață.Ce zicea ostașu de la ultima campanie de zilele trecute?Dragi români va spun ceva în premieră.Partidu toxic PSD pierde alegerile.E UITE OSTAȘULE CA DE DATA ASTA MARCEL NORDIS CIOLACU BOTEZAT DE VOI GAȘCA PNL ,INTRĂ IN TURU DOI.DE FAPT NU CONTEAZA CINE MERGE IN TURU DOI.BINE CĂ AȚI PIERDUT VOI PNLEPRELOR.AȚI FĂCUT O BĂTAIE DE JOC DIN ACEASTĂ CAMPANIE.BRAVO ROMÂNILOR.
Dan Valceanu(PNL), fost ministru in guvernul Citu, dupa rezultatul obtinut azi de Ciuca: „Demisia! Toti! Acum”!!!
Cred ca maine dimineata PNL anunta Congres extraordinar sa-i trimita la plimbare pe Ciuca, Rares Bogdan, Alinuta, Raluca, Bode si restul slugilor lui Johannis!
V-am spus ca voi veti plati aroganta si sfidarea lui Johannis!
Daca ati crezut vreo clipa ca va fi altfel, inseamna ca sunteti complet rupti de Romania reala!
CIUCA AL NOST” A INFRANT !!!
Demisie alta șansă nu ai .pnl a ajuns un partid artificial de plastic.daca dispăreți nu plinge nimeni.
Omul de onoare care nu are onoare. Demisia, bă! Ia-l și pe Rică Venturiano-Rareș cu tine!
Nicule, plateste amenda Alinutei, fa-ti bagajele, da-ti demisia din partid si du-te acasa. Asta daca mai exista onoarea de militar in tine…
Rezultatele finale nu pot fi cunoscute prin perceptia umana clasica si nu vor fi anuntate decat dupa o perioada care nu poate fi perceputa de nivelul actual de cunoastere umana care este.
Sper ca am citit bine dupe bilet.
Fac un apel de demnitate si cultura literara deci personal care modelul meu nu este papagalul Venturianu ci expertul politic dl Avocat Nae Catavencu!
Decizia , umflatule transpirat de la Nassiria , slugă otanistă…este ca tu, cu Iohannis, Rareș buze roz și toată șleahta de pedeliști vopsiți , care v-ați bătut joc de poporul ăsta în plandemie alături de sataniștii ăia useriști, este să vă duceți dracului la groapa de gunoi a istoriei politice românești , daca se poate în saci negri de plastic așa cum ne-ați aruncat voi morții în morminte. Huooo !
Un Ostaș înfrânt de propria prostie in slujba țării politice. Nici că se putea alt rezultat mai bun pentru acest cerșetor al unui loc de muncă fără îndeplinirea condițiilor de baza.