Reacții internaționale la atentatul de la Ankara

Președintele Franței François Hollande a adresat duminică „poporului turc un mesaj de profundă solidaritate, după atentatul josnic ce a lovit centrul Ankarei în timpul serii provocând un mare număr de victime”, transmite AFP. „Franța este alături de Turcia pentru a continua împreună lupta împotriva terorismului ce lovește peste tot și trebuie combătut cu cea mai […]

De cotidianul.ro - Autor
Reacții internaționale la atentatul de la Ankara

Președintele Franței François Hollande a adresat duminică „poporului turc un mesaj de profundă solidaritate, după atentatul josnic ce a lovit centrul Ankarei în timpul serii provocând un mare număr de victime”, transmite AFP. „Franța este alături de Turcia pentru a continua împreună lupta împotriva terorismului ce lovește peste tot și trebuie combătut cu cea mai […]

Președintele Franței François Hollande a adresat duminică „poporului turc un mesaj de profundă solidaritate, după atentatul josnic ce a lovit centrul Ankarei în timpul serii provocând un mare număr de victime”, transmite AFP.

„Franța este alături de Turcia pentru a continua împreună lupta împotriva terorismului ce lovește peste tot și trebuie combătut cu cea mai mare energie”, a spus Hollande într-un comunicat.

La rândul său, premierul italian a exprimat durerea sa profundă președintelui Recep Tayyip Erdogan și prim-ministrului turc Ahmet Davutoglu, pentru „oroarea” atentatului de la Ankara.

„Teroriștii trebuie să înțeleagă bine: oricât de sângeroasă este ura lor, ei nu vor reuși să ne destabilizeze, oriunde acționează. Riposta și condamnarea comunității internaționale vor fi ferme, unanime și hotărâte”, a declarat Matteo Renzi într-un comunicat.

Și Consiliul Europei și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei au condamnat atentatul comis duminică după-amiază în Turcia, prezentând în același timp condoleanțe familiilor victimelor.

„Astfel de atacuri teroriste nemiloase reprezintă atacuri împotriva valorilor noastre europene și ne vizează pe noi toți”, a spus secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland.

„Aceste noi violențe împotriva unor oameni nevinovați nu pot fi prin nimic justificate”, a declarat la rândul său președintele APCE, Pedro Agramunt, într-un comunicat al forului paneuropean.

„Una dintre prioritățile mandatului meu în calitate de președinte al Adunării este de a sprijini statele membre în eforturile lor de combatere a terorismului, în conformitate cu rolul Consiliului Europei’, a mai menționat acesta. ‘Valorile și principiile noastre comune — drepturile omului, democrația și statul de drept — rămân cea mai bună apărare a noastră împotriva acestui flagel”, a conchis Agramunt.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.