Real Madrid nu-i lasă pe jucătorii francezi la JO

Real Madrid nu-i va lăsa pe jucătorii francezi să participe la JO care vor avea loc vara aceasta la Paris.

Clubul madrilen a trimis o scrisoare Federației Franceze de Fotbal în care arată că nu își autorizează jucătorii să participe la Jocurile Olimpice.

 Potrivit informațiilor de la L’Équipe, clubul de la Madrid a informat recent Federația Franceză de Fotbal, printr-o scrisoare, că nu își va elibera jucătorii să participe la turneul Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.

Astfel, dacă Kylian Mbappé i se alătură lui Real Madrid, căpitanul Franței ar trebui să respecte această directivă.

Un scenariu pentru care jucătorul pare în orice caz pregătit. „Am ajuns într-un punct în viața și cariera mea în care nu mai vreau să forțez lucrurile. Dacă mă lasă să o fac, voi merge cu mare plăcere, dar dacă nu se poate, voi înțelege”, a indicat Kylian Mbappé într- un interviu acordat revistei GQ la jumătatea lunii ianuarie.

Fără Olimpiade pentru Tchouaméni și Camavinga

Alți jucători francezi sunt de fapt îngrijorați, Aurélien Tchouaméni și Eduardo Camavinga, deja prezenți în lotul madrilenilor. Ieri, la o conferință de presă, Didier Deschamps a fost întrebat și despre capacitatea jucătorilor de a concura în două competiții internaționale în această vară.

 „Ei se gândesc la echipa și jucătorii lor, așa că va fi decizia lor“, a asigurat campionul mondial din 1998.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.